Comments on: Călătoria Feliciei, William Trevor

By: Rebecca

Rebecca — Sat, 03 May 2008 10:20:14 +0000

@Mia: Chiar am fost foarte sinceră cu răspunsul ăsta. Adevărat că sunt foarte suspicioasă la complimente pentru că am dovezi în istoria mea personală cât şi a blogului de persoane care doreau doar să-mi testeze inteligenţa, limitele, nu ştiu orice, şi se ascundeau în spatele unor complimente. De atac nu atac fără motiv şi de obicei precizez motivul să nu creadă interlocutorul că m-am ţâcnit. Dependenţa asta îmi sună oarecum familiar dar credeam că e valabilă doar pentru cei cu care intru direct în contact; sună bine, oricum. Iar mi-ai crescut orgoliu! La propriu!

By: mia

mia — Sat, 03 May 2008 09:47:19 +0000

Esti foarte directa, dar si alunecoasa! Cu tine nu se stie niciodata daca-i vorbesti omului in sens propriu sau figurat, si totusi cred ca oamenii au devenit dependenti de ceea ce scrii, ca de droguri.
Imi place sa poposesc printre meandrele gandirii tale, exprimata atat de plastic, macar ca nu se stie deloc, cand il ataci pe comentatorul tau.

By: Rebecca

Rebecca — Fri, 02 May 2008 16:59:08 +0000

Mia: Nu-i chiar aşa. Adevărat că blogul îmi ocupă foarte mult timp, un post ca lumea scris îmi ia cam două ore, însă chiar am nevoie de el. De răspuns la mesaje… mi se pare normal să o fac, oamenii lasă păreri şi aşteaptă feedback. Adevărat că pe blogul meu nu se prea înghesuie lumea la comentat, comparativ cu alte bloguri, m-am obişnuit deja cu asta. În general, mare parte din timp îmi ia vorbitul la telefon. Prind câteodată o zi nefastă când sună telefoanele ca dracii şi simt că îmi ies din minţi. Îţi mulţumesc pentru compliment, mi-a crescut orgoliu ceva exagerat.

By: mia

mia — Thu, 01 May 2008 15:03:32 +0000

Ma intreb cand ai timp sa faci atatea lucruri: sa scrii, sa raspunzi la mesaje, sa mergi la gradinita…
Esti o superfemeie!

By: Rebecca

Rebecca — Thu, 01 May 2008 05:28:18 +0000

Cami: Cu mult timp în urmă, prin liceu, o profesoară de română şi un model, ne sfătuia că o carte se citeşte cu pixul şi foaia în mână. Nu am uitat niciodată sfaturile şi poveţele ei. Cartea am citit-o într-o zi, într-o cafenea şi nu am simţit pic de plictiseală aşa că nu ştiu ce să zic. Poate decât că ‘vezi ce diferă gusturile oamenilor’. Mă bucur că te-am pus pe gânduri; poate ţine şi de vârstă la o adică, când îi fi şi tu bătrână ca mine probabil că vei asocia fiecare poveste dintr-un roman cu propria poveste şi uite aşa vei deveni şi tu mai meticuloasă.
Despre bani, din film am văzut că era vorba despre banii bătrânei (nu am înţeles ce discutau cele două, pentru că discuţia era în dialect, la film nu am avut subtitrare aşa că…). Din carte îmi amintesc că era vorba de economiile tatălui pentru că ştiu că-şi făcea mustrări de conştiinţă pe tema asta şi promitea să-i returneze într-o zi. Nu contest să s-ar putea să greşesc.

By: camelia

camelia — Wed, 30 Apr 2008 18:45:56 +0000

Eu sincer va admir - pe tine, pe Ama si pe Andreea - ca aveti atata rabdare si meticulozitate in a citi. Mie mi s-a parut cartea greu de citit pe alocuri, din cauza descrierilor “fotografice”, cum zicea o recenzie, a orasului. Nu vreau sa zic ca a fost grea - deloc - doar monotona, pe alocuri.
Mica observatie: banii furati nu erau pensia batranei?
Oricum ai surprins idei care nu mi-au trecut prin cap cand am citit cartea, si asta cred ca spune multe despre mine