Teama de a te desprinde…
Inteleg teama de singuratate care ne pune piedica atunci cand incercam sa fugim dintr-o iluzie in care nu ne mai regasim. Iluzia unei relatii pe care o doresti pe viata, pana la final. Si inteleg pana si stradania disperata, uneori atat de efemera, de-a rechema acasa pasiunea plecata departe, prin cautari intr-un virtual care nu-ti ofera nimic, ci poate distruge.
Inteleg prea bine teama de-a te desprinde dintr-o relatie, chiar daca dragostea a murit demult. A amandurora sau a unuia. In ezitarea fiecaruia de-a se declara invins se ascunde constiinta teribila a faptului ca nu iubim decat de cateva ori in viata. Ca poate vor trece ani, decenii, milenii, pana sa ne fie data sansa luminata de-a visa din nou la nemurirea in doi. Si din pacate sa iubesti e atat de rar, incat ar trebui ca atunci cand gasim iubirea sa luptam pana la moarte pentru ea. Eu am facut-o. Si nu m-am ales decat cu bantuitul strazilor reci si pustii, in timp ce celalalt se desfata in liniste in patul lui cald, din casa primitoare a mamei lui. Inteleg perfect inertia alunecoasa, incremenirea intr-o senzatie de siguranta, scufundarea in puful unui confort dobandit cu greu. Asezam, de-a valma, in vietile noaste comune, tabieturi, obiceiuri stiute, taine impartasite, obiecte de pret, amintiri dantelate sau aspre care ne leaga unul de celalalt. Uneori pe viata. Rareori.
Prea putini sunt cei care au curajul sa declare neperformante creditele acordate relatiei, sa anunte falimentul si sa se retraga. Eu nu stiu daca am curajul. Poate. Poate ca asta e finalul unei vieti si inceputul alteia. Ma gandesc doar ca, Dumnezeu imi ia acum si ma face sa sufar, avand in viitor ceva pregatit pentru mine. Daca nu, e doar o ironie a singuratatii viitoare. Unii se perpelesc si sufera, ard si zac, indura neiubirea cu umilinta, cu lasitate, cu ura. In numele unei false etalari a iubirii ii inchide in coliviile juramintelor dintai pe cand altii aleg agonia, resemnarea, tacerea. Tacerea, nepasarea, linistea de pe urma care pe mine m-au adus aproape de Moarte, de viata in intuneric. Si sunt destui aceia care incearca sa carpeasca uzatele emotii, sa puna petice dorintelor tocite pana la urzeala, sa aseze un strat de vopsea proaspata peste atractia ruginita demult.
Stiu cat de greu poate sa fie. Ne smulgem din fostele iubiri ca si cum ne-am lasa torturati. Ne descompunem, lasand in vechile noastre relatii bucati intregi din noi insine, halci de viata, smocuri de sperante. O data cu visul de dragoste vesnica abandonam investitii enorme de ani, rabdare, lacrimi, griji, duiosie, furie, amagire.
Si atunci… la ce bun sa plecam? Stim deja ca toate trenurile ajung in final pe peronul iubirilor consumate… Si totusi… la ce bun ramanem?
O singura clipa de dragoste amara valoreaza mai mult decat o neindragostita tihna de o mie de ani.
Decembrie 3rd, 2008 at 3:33 pm
Sunt sigura ca multa lume a apreciat ce ai scris, dar a ramas fara cuvinte. Acuratetea cu care ai scris e… demna de apreciat, dca nu de admirat
Decembrie 3rd, 2008 at 8:22 pm
Decembrie 5th, 2008 at 1:42 pm
chiar ştiu cît de greu poate să fie
nu lăsa singurătatea să te însingureze
ai să iubeşti … iubind(u-te)
(doar)fără iubire suntem singuri
Decembrie 5th, 2008 at 11:45 pm
e scris de bobo, nu de tine.
….nu?
nu are legatura cu tine
Decembrie 7th, 2008 at 7:15 am
Poate ca,dupa ce ai gasit ghetutele pline cu bunataturi, esti mai vesela
Decembrie 8th, 2008 at 9:06 am
@Camelia: Bobo îţi mulţumeşte frumos pentru încurajare şi pentru sinceritate!
@Richie: Viaţa e mare… jmecheră, să nu folosesc cuvântul original că nu se cade să vorbesc injurios pe blog. Aşa îi spun deseori la Bobo.
@Cella: Da, la nivel de teorie este atât de uşor să gândeşti pozitiv, în practică adeseori uiţi de tine pentru a te dedica ‘celuilalt’ ca într-o zi să constaţi cu stupoare că nu mai ştii cine eşti, tot ceea ce ai construit a fost să uiţi de tine ca dovadă a iubirii supreme. Şi cum oameni suntem, şi cum ne place statutul de Dominator, şi cum sacrificiul de sine îl ştim de milioane de ani… rămâne să ridici neputincios din umeri şi să cauţi puterea! Dar unde?! Când în ultimii ani ai uitat tot ceea ce eşti?!
@Ama: Nu, nu l-am scris eu, e scrisul lui Bobo.
Nu are neapărat legătură cu mine. În mod ciudat şi ironic nu mi-e străin sentimentul chiar dacă nu sunt eu posesorul textului. 
@Ştefan: Nu, textul nu l-am scris eu dar ghetuţele mi-au fost umplute cu durerea lui Bobo. Veselă sunt, însă deşi mă simt puternică am primit straşnica lovitură: cine sunt eu?! Că m-am pierdut pe drum. Încerc să mă regăsesc, încerc să lupt, încerc… Sper că ţine de astre ca perioada asta să fie atât de împuţită, nu mă plâng- încă lupt în fiecare minut cu tot ceea ce este de luptat- ştiu că nu primesc mai mult decât pot duce dar oare când ajung să-mi regăsesc echilibru?!
Şi totuşi încă mai pot zâmbi… 
Decembrie 13th, 2008 at 6:42 am
[...] vremea anilor de liceu o încercă pe Rebecca gândul levitaţiei, fără a pune, însă, o patimă excesivă în această dorinţă. Atât doar [...]
Decembrie 13th, 2008 at 12:43 pm
Frumos descrisa aceasta poveste reala, cu o sinceritate debordanta.Iubirile in viata unui om, nu sunt unice. Chiar daca, pe moment, un esec in dragoste te marcheaza, esti destul de tanara incat sa nu cedezi, sa lasi armele: de unde stii ca adevarata iubire nu este pe drum? Cand o iubire este un esec, in mod sigur, unul din parteneri, doar crede ca iubeste. E musai ca ingerasul acela cu fundul gol, Cupidon, sa-i sageteze pe-amandoi, nu numai pe unul si fii sigura ca dragostea este reciproca si va dura pe veci. Asa sa-ti ajute D-zeu!
Decembrie 24th, 2008 at 4:52 pm
CRĂCIUN PLIN DE LUMINĂ ŞI LINIŞTE
GÎNDURI BUNE … CAPOL SUS , EŞTI MINUNATĂ
http://www.youtube.com/watch?v=2aK68IdDuGM
Decembrie 25th, 2008 at 10:13 am
Sărbători fericite, de la un fost Moş, actual Adonis…
Decembrie 25th, 2008 at 4:53 pm
CRACIUN FERICIT, Rebecca! Sper ca Mosul te-a rasplatit si ai primit tot ce merita un copil mare si cuminte!>:D<
Mi-e dor de scrierile tale…
Decembrie 26th, 2008 at 8:21 am
[...] este că nu trebuia să scriu nimic, puteam foarte simplu să-i trag Rebeccăi (despre ea fiind vorba) o minciună, cum că aş avea compul virusat, de exemplu. Sau că a [...]
Decembrie 30th, 2008 at 1:27 pm
Sa avem un an (mai) bun, mai bland si mai vesel, Rebe!
Decembrie 31st, 2008 at 5:23 pm
LA MULŢI ANI !!!