Activitățile colorate ale săptămânii

Visits: 162

IMG_20160218_141719Ayanna merge la grădiniță cu program normal. Asta înseamnă că în fiecare zi, avem câteva ore la dispoziție pe care le putem petrecem împreună. Stăm prost la capitolul organizare. Ne promitem în fiecare zi că mâine o să facem, o să dregem și mâine habar nu mai avem ce ne-am promis, ne învârtim și ne sucim și e gata ziua. La final, deși am dori să le facem pe toate, n-am făcut mai nimic.

Așa că am gândit un plan. La începutul săptămânii dar și pe parcursul ei, pe post it-uri mici și colorate, notăm tot ceea ce ne-am dori să facem împreună. Păi să plantăm narcisa în curte, să ne dăm cu rolele, să colorăm, să facem aluat colorat, să punem la spălat hainele pe culori, să merg la coafor la salonul ei, să sortăm jucării, să își aranjeze în raft jucariile etc. Tot ceea ce ea își dorește și printre ele, strecor și activități care o pot ajuta să fie un copil isteț, descurcăreț. ordonat și organizat. Activitățile propuse de mine nu-s cu nimic mai plictisitoare decât orice fel de altă distracție propusă de ea. Pentru că nu au caracter obligatoriu și le facem de fun. Noi le numim proiecte pentru că așa îi place ei. Când zicem ‘proiect’ știm că-i serioasă treaba. ;))

IMG_20160218_141727Le lipim pe un perete, undeva să fie vizibile. Le-am așezat în formă de față zâmbitoare înițial dar ea cu orice ocazie, le reconstruiește. O să rămâneți surprinși câtă imaginație vor manifesta copiii voștri doar cu ajutorul unor hârtiuțe colorate. Cum le facem, le mutăm în altă parte. Le numără, le scade, le adună, își antrenează cititul căutând-o pe următoarea.

 

‘- Zic să mergem afară să plantăm narcisa. Cu ce litera începe proiectul?
– Cu P de la Plantăm.
– A bun, l-am găsit.’
Unele dintre proiecte nu vor putea fi făcute, din varia motive. Toată săptămâna trecută a plouat, nu ne-am dat cu rolele, de exemplu pentru că derapau roțile. În schimb, merge brici să te dai prin bălți cu bicicletele. Nu e nicio problema, îi explica de ce nu se poate câte o activitate și proiectul va rămâne în așteptare. Se înlocuiește cu altele la fel de haioase, fără probleme.

E o modalitate bună de a vedea ce îi place copilului, de a nu îi impune activități pe care noi credem că ei și le doresc. Vom învăța de aici, în funcție de prioritatea pe care o va da fiecărui proiect, ce îi place mai mult să facă. Le vom știi exact starea în funcție de culorile pe care și le va alege pentru fiecare activitate. Vor fi încurajați să aibă o părere, să citească, vor dori să scrie ei mai apoi pe post it-uri și câte și mai câte învățăminte. Doar cu puțină creativitate, imaginație și prioritizare. Nu e musai să alegeți post it-uri ci foi, puteți să le colorați  împreună, pot fi notate într-un caiet nu neapărat pe perete, puteți face desene dacă vă știți talentați în loc de scris, pot fi mari sau mici, se pot aplica de la doi, trei ani până la 12 ani, se pot face lunar nu neapărat zilnic, se pot face pentru zilele de weekend etc. Nu există limită, doar faceți să fie. Petreceți timp cu copiii voștri. O să fiți răsplătiți peste ceea ce sperați.

Fie-vă de folos.

Lasă un răspuns