Am luat-o razna

Visits: 72

Povesteam de furtul ce mi s-a aplicat. Astăzi nu insist cu detalii din anchetă că destul sunt eu amărâtă, nu mai amărăsc şi pe alţii. De miercuri de când se pricinui întâmplarea cred că nu am apucat să dorm total 12 ore. E important de ştiut, cu atât mai mult cu cât eu nu sunt genul ‘deşteptului care doarme în 6 ore cât prostul în 8’. Eu, ca să pot funcţiona la capacităţi maxime ar trebui să dorm 9-10 ore pe noapte. Dar evident că nu în perioada asta… Luni, hotărăsc să adorm undeva în jurul orei 23.30, nu de alta dar dimineaţa la 9 urma să fiu la Poliţie, să-mi reîntregesc declaraţia. Ultima conversaţie cu nesimţita de pisică a fost la ora 23.40:
– Intri sau ce faci? ea fiind pe acoperiş, lângă geamul de la dormitor.
 Intră pe jumate, se apucă să miroase la tocul geamului, se uită la mine, se uită la geam, anchetează, ba intră, ba se răzgândeşte. Ţip la Mihai:
– Vino să vezi cât de nesimţită poa’ să fie. Stau în pijama şi tremur lângă ea de frig, nici nu intră, nici nu iese. Ba culmea, în loc să ocolească şi să intre în patul ei prin camera ta, aşteaptă invitaţie specială să-i deschid eu geamul de aici. Să nu cumva să ocolească…
 Îmi explică Mihai că ‘aşa îi place ei să stea, nu vrea neapărat să intre în casă’. 
– Nu vrea?! Păi să stea naibii afară că eu n-am timp de tâmpeniile ei. Ieşi mîţă, IEŞI!!!
 Delicat, îi împing curul blănos şi închid geamul. ‘Şi să vii înapoi când te-oi chema eu pe tine’ replic final şi autoritar. Mă pun să dorm, undeva în creierul nopţii, mă trezeşte Mihai:
– Nu vreau să te trezesc(!!!) dar o strig pe Tisa de două ore şi nu se răspunde. Poate na’ nu-i nimic da’ am zis că vrei să ştii şi tu, zâmbeşte suav.
 Îmi ia câteva minute să mă lămuresc cine sunt, unde sunt, dacă plec sau dacă vin(vorba bancului) şi să pricep că ‘unde mă-sa e pisica?!’ Aflu şi cât e ceasul(nu era cine ştie cât, doar vreo 2), mă ridic, ies pe geam şi încep strigătura:
– Tisa, Tisuţa, Tisuca, Pisica mămica… toate apelativele de peste ani… Tisu, Misu, Pisu… pizda mă-sii! Nu-i! Strigăm vreo 20 de minute, nu-i!
 Operaţiunea Tisa nesimţita începe. Acoperă toate geamurile, fonetic vorbind, ieşi pe geamul de mansardă, nu-i. Deschide geamul din baie, pe al cărui pervaz sunt 30 de geluri de duş plus 10 şampoane, bagă veioza în pod, nu-i. Deschide uşa podului, urcă pe braţe în pod, nu-i. ‘Parcă aud nişte miorlăituri’ zice Mihai. ‘De unde?’ ‘Nu ştiu, nu din pod, parcă de afară.’ ‘Afară unde??? Că-i LARG AFARĂ!!!’ Hai afară! Ia geaca şi ţigările, aprinde o ţigară şi strigă pe pisica.
‘Văd o pisică’ zice Mihai. ‘E ea?’ ‘Nu, e albă.’ Simt că-mi plesneşte o venă la cap. E albă!!! Nu-i ea!!! Încercăm să ne rezumăm la pisica personală sau socializăm?! ‘Poate că ea a bătut-o’  încearcă Mihai să spună de fapt. Ok… mă urc pe acoperiş… cum?! Urcă înapoi în casă, văd că la vecinul tocmai se stinsese lumina. De ce nu, mă gandesc. ‘Cioc, cioc, cioc, cioc…’
– Scuză-mă, pare deplasat şi nefiresc. Mă rog, este, nu că pare. Ai putea să ne laşi să ne uităm pe geamul tău? Ne-am pierdut pisica şi mă gândesc că de la tine se vede mai bine că pe partea mea nu-i nimic.
 Copilul, cu bun simţ ce să zică ‘nicio problemă’. Nu doar că intrăm în casa omului dar mă urc şi cu picioarele pe masa lui. ‘Încearcă să nu te enervezi prea tare, vin eu mâine şi ţi-o curăţ cu cârpa magică”- despre masă discutăm, să ne înţelegem. Urc, constat că de la geamul lui până la capătul acoperişului nu sunt decât vreo 2-3 metri. Geamul este de mansardă, asta ca să fie clar că nu m-am apucat să minciunesc eu spre deliciul cititorului. Calculez rapid, mă adresez lui Mihai: ‘ţine-mi mâinile să mă urc’. Mihai are un puseu de personalitate, eu kilograme, copilul, pe numele său Horia (aveam să aflu mai târziu) martor:
– Nu te las să te urci.
– Ţine mâinile şi nu mai comenta, am zis că mă urc, mă urc.
– Eşti nebună, nu te las.
– Ce mai poa’ să mi se-ntâmple?! Să cad?! Oau! Să vină să mă recupereze Pompierii. Şi să mă ia apoi Salvarea, să-mi pierd cunoştinţa să uit naibii de tot.
– Nu te las, am încheiat.
– Da nu-i după cum vrei tu, dacă nu vroiai să se ajungă aici nu mă trezeai şi-ţi căutai singur fututa de mâţă.
 Şi ba da şi ba nu, ba da vs ba nu, ba da vs ba nu… la infinit… Mă gândesc- ăsta n-are de gând să mă ajute, eu singură nu mă pot ridica pe braţe că braţele n-au fost niciodată punctul meu forte, acum, să-l rog pe băiat să mă ajute e cam jenant că l-am văzut de trei ori în viaţa mea, dintre care de două în afară că ne-am salutat nici măcar nu am întrebat ‘şi tu ce mai faci?’
– Puselu, îmi iau faţa mieroasă, da’ nu am cum să cad că uite, e juma de metru până la capătul acoperişului. Mă ţin bine pe ţigle, dacă cumva lunec, mă agăţ de straşină ca-n filme, de murit oricum nu moare nimeni de la etajul 2, mă uit repede şi-i identific cadavrul mâţei, dacă cumva a omorât-o cineva, dacă nu măcar văd pe unde putea să se ducă şi gata, vin. Zâmbet larg, cuceritor, aplic privirea blândă… Bineeeee? suav până la lacrimi.
– Mă duc eu! hotărât şi răspicat. Nu staţi liniştiţi, nu era vecinul, asta ar fi fost chiar ultima. 😀
 Analizăm şi hotărâm de ce ar fi de dorit să mă duc eu şi nu Mihai. Mă urc, pornesc la drum. Catwoman, catwoman, doar asta aveam în cap. Catwoman nu cade niciodată, catwoman nu cade niciodată, trec pe autosugestie. Trec pâş-pâş, ajung la capătul acoperişului şi mă păleşte frica pentru că eu crezusem că puteam să mă agăţ de burlan. Fucking wrong!!! Burlanul era o tabliţă răsucită, lungă de 25 cm, de care dacă mă ţineam, mă tăiam la mănă. Ok, cadavru nu, nicio urmă de pisici, nici a mea, nici alba, dar constat o chestie. Acoperişul nostru este practic lipit de cel al vecinilor, cu o distanţă de un metru maxim doi. So, cum de alte pisici nu au venit vreodată să o salute pe Tisa îndeaproape pe acoperişul nostru că doar pentru maidanze o săritură la doi metri e poveste, cum de Tisa nu a plecat vreodată în explorare pe casa vecină şi dacă a plecat, cum de nu a sărit jos de pe casă, pentru că acoperişul vecinilor este foarte jos. Mistere peste mistere, prea multe întrebări. Cert este că pisica sigur fusese atacată de cine ştie ce vlăjgan, a aplicat tactica ei în caz de pericol ‘mă aşez şi aştept să treacă’, a alergat-o ăsta păn’ la plictiseală. În cel mai bun caz s-ar fi putut ca Tisa să apară în câteva zile prin curte. Mă caţăr înapoi spre fereastră, mă resemnez, mulţumim lui Horia, noapte bună!
    Mihai coboară prin zonă să mai strige pe nesimţită, eu stau ieşită pe geamuri: ‘Tisuuuuuu, Tisucaaaaa, hai Tisu acasă…..’ O pisică neagră, foarte asemănătoare cu Tisa îmi trimite semnal de jos că este disponibilă, zâmbeşte, se uită în sus, caută modalitatea de a veni spre mine. Calculez că ar fi o chestie dar până la urmă poate e şansa mea să-mi iau mâţa aia albă şi pufoasă pe o doream de atâta timp. Mă întorc să-mi iau o ţigară… Fucking surprise!!! Tisa cu-o mutră bovină ca să nu zic imbecilă, oarecum speriată dar mai degrabă mirată de tot haosul din casă (prelungitor, lămpi, lanterne, draci laci) stă şi se uită spre mine.
– Draga de pisică… o caut, o întorc pe toate părţile să văd dacă e rănită sau ceva. Nici pe naiba! Mângâi pe pisica, drăgălaşa de pisica… HÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎ!!!!!!!!!!!!!
      Acum ce să fac, bat din nou la vecinul să-i dau vestea cea bună. Mă gândisem că dacă nu putea bietul copil să doarmă din cauză de dispariţie de pisică?! Iese băiatul, poate s-a bucurat interior mai mult, poate nu-i genul exteriorizat. Constat dispariţia lui Mihai aşa că ies pe geam să-l strig:
– Psss, pssss, încep delicat. Mi-haaaaa-iiii continui ceva mai agresiv şi închei apoteotic răcnind din toţi bojicii: MIIIIII-HAAAAAAAAAAAAAAAAIIIIIIIIIIIIII!!!! Nu o dată, nu de două dar de câte ori a fost necesar până să mă audă. Horia în tocul uşii înmărmurise.
– Stai liniştit că ăştia care aud or să creadă fie că m-a bătut bărbatul şi cer reprimirea la domiciliu conjugal fie că l-am dat eu afară şi acum mă milostivesc, chicotesc.
– Hăhă, râde el oarecum timorat.
Păi după ce căţăram acoperişul şi răcneam Tisa acum mi se părea că acţiunile mele par chiar fireşti. Oricum afară era lună plină aşa că… oarecum scuzabil.

Concluzie: Horia şi Mihai vor merge la pescuit la un moment dat, eu am ajuns varză la Poliţie, paranteză- după ce dimineaţa am cerut un taxi, dând greşit numărul străzii şi era cât pe ci să mă iau cu femeia de gât, noroc că eram prea obosită să mai zic orice, plus că ea era cu batic în cap şi citea rugăciuni. Ne-am contrazis de 2-3 ori şi eu eram atât de varză, că taman eu i-am zis ‘hai să o lăsăm baltă că nu am chef să intru în polemică cu d-voastră’ Ea şi-a cerut mii de scuze, eu i le-am acceptat, nu de alta dar presupuneam că există mari şanse să fi belit chiar eu numărul casei. Ce să faci?! Se întâmplă şi la case mai mari… Apropo, pentru toţi cei care manifestaţi vreodată dorinţa de a vă contrazice cu mine, eu lucrez la grădiniţă fraţilor, pot zice ‘ba da, ba nu’ la infinit. – am închis paranteza. Continuare de concluzie: Tisa a fost ieri pedepsită, neavând voie să iasă deloc pe geam. Cam ăsta e finalul, nici măcar nu am prea vrut să povestesc cuiva incidentul că… ce să zic ‘aseară n-am dormit că făceam pe Catwoman’… Dar v-am zis, era lună plină, sunt total acoperită. Acum începe să mi se pare povestibil, poate pentru că am dormit aseară 10 ore…