Aventuri italienesti

Si vine dimineata prima. Primisem de cu seara vestea ca nu exista net decat in orasul cel mai apropiat, adica la jumatate de ora de mers cu masina distanta de noi. Nu ca am fi avut neaparat nevoie de net ci as fi vrut sa pot sa-mi anunt si eu disparitia de pe blog. Nu de alta dar in noaptea plecarii nu am mai apucat sa zic nimic si mi-era asa de obraz… vad ca nu s-au intamplat lucruri tragice in absenta mea. Si hai la schi… Mergem si servim micul dejun prima data; alta veste proasta era ca nu se fumeaza niciunde dar niciunde. In aer liber, atat! A fost suficient de tragic sa nu-mi fac ritualul de dimineata, cafea si tigara, cu toate astea m-am simtit mult mai bine decat ma simt azi, miercuri, cand de dimineata am crezut ca mor de durere de gat. Revin la micul dejun… iaurt de 100 de feluri, oua fierte, sunca de t-spe feluri, untisor, gemulet, nutela, paine prajita, suc natural, lapte, cafea. Evident ca produsele aflandu-se intr-o cantitate rezonabila, romanul din noi a racnit „Asa putin, o sa murim de foame!” Nenea a sesizat ca suntem halosi iar in urmatoarele zile ne cam facea aprovizionarea, ca pentru romani. Plecam spre partie. Ne-am luat cate o cartela de 60 de euro care valora 750 de puncte, ca sa va faceti o idee, o partie urcata cu teleschiul valora 25 de puncte si urmatoarea partie 20. Eu ma uitam ca Tisa la pasari ca habar n-aveam nici macar sa-mi pun schiurile in picioare. Am gasit un instructor sexi si bronzat, doar nu puteam sa invat schi cu vreun batranel. Prima miscare a fost inchiderea corecta a claparilor si asezarea lor pe schiuri. Ne-a dus pe un delulet si ideea era sa stau pe ele. Evident dupa primele 10 minute am crezut ca mor de durere de picioare, ca pentru necunoscatori, tre sa stai cu picioarele flexate. Aiurea, imi tremurau groaznic picioarele.

Lectia unu: urcat cu teleschiul… Da, cu instructorul in spate. Din cand in cand ma mai lovea cu partea pelviana in fund; atat de stresata eram sa nu cad sau alte chestii incat nici nu am savurat momentul a zis Mihai ca am exagerat si ca nu am savurat deloc momentul. Am coborat cam pe la jumatea partiei. De aici incepe distractia. Am uitat (intentionat sau rea vointa) sa va spun ca mai era cu mine una bucata printeasa. Centrala era de-o aroganta iesita din comun, ocupatia de baza am intuit ca era fata la parinti, nu m-am sinchisit sa fac conversatie cu ea, nu de alta dar nici pentru ea nu s-ar fi cuvenit sa discute cu un literat ca mine. Instructorul dragut, face conversatie ca de unde suntem, printeasa da o replica memorabila „But we are not like that” „How?” intreaba pertinent italianul. „You know, with all the scandal…” „Scandal???” italianul siderat. „Yes, the scandal!” „What is scandal”… il lamureste fatuca intr-o engleza academica ca cum si ce, ca cum romanii care face netrebnicii in Italia. Raspunsul si devierea de la subiectul principal nu merita consumul mainilor mele pe tastatura…

Ne explica omul care-i treaba cu plugul. Pricep au ba, ma gandeam ca nu conteaza, mai am cateva minute si scap. Buuun, mai o tura zice italianul. „No” refuz eu delicat, „yes” replica gura lui cu dinti albi. „Shit” cam asta a fost motto-ul meu pe timpul excursiei. S-a prins de mine, nu s-a prins, cert e ca restul zilei m-am parcat la barul de vis-a-vis la vin fiert. Partea proasta era ca stateam singura ca restul se cam dadeau ca stiau si nu ca nu mi-ar placea mie solitudinea, insa n-aveam carte la mine, plus ca fumam afara. Mi-am facut curaj sa ma dau singura pe teleschi, ce putea fi asa greu?! Am cazut de suficiente ori incat sa se sature ala de baga teleschiul intre craci la oameni de fata mea umila. Nici macar ochelarii nu puteam sa mi pun pe ochi, sa nu-i mai vad lui privirea, ca ma temeam ca nu mai vad naibii nimic in fata. Si cad si nu-i usor sa te cari in patru secunde cu schiurile si caciula si ochelarii din fata celui care urca linistit in urma. De aia pandeam sa fiu singura… Sa am timp sa ma carabanez de pe pista. Asta ca sa nu mai mentionez ce priviri ingaduitoare imi aruncau aia de-si tineau bine porcaria intre picioare si urcau pe langa mine. 🙁

Prima zi a fost extenuanta, seara ne-am gasit o pizzerie unde lucra o romanca, super frumos, primitor si ieftin. Atmosfera misto, de aia mi-a placut acolo ca radeai tare ca tontul si nimanui nu i se parea deplasat. A doua zi, chinuie-te Rebecca sa te ridici din pat. Mai cu hop, mai cu hei, am reusit. In secunda in care am ajuns pe partie si m-am dat de cateva ori singura, am hotarat ca pot si eu, ce naiba, iti trebe doar antrenament si buna vointa. Plus ca am tras cu urechea pe la altii si am auzit ca daca te enervezi, cu draci se duce dracu’ tot schiatul. Bine de stiut, cazi, te ridici dar orice s-ar intampla, nu te enervezi. Si cadeam… In timp ce cadeam si ma ridicam plina de optimism si de zapada am constatat ca stiu sa cad. Ii auzeam pe altii cum se vaicare in jurul meu si am concluzionat ca partea cea mai grea din schi, cazutul, am dibuit-o. Cazi frumos, nu te ranesti. Pe partie era un alt barulet… na, aici chiar ca era tare placut sa cheltui euroii pe vin fiert, batea soarele, oamenii se bronzau, fumai… nicio grija. „La ora 1 ai ora de schi” ma anunta senzual Mihai. „Mistoooooo” chiar nu eram pregatita, eu ma pregateam de alcoholizare, nu de altceva. De data asta singura! „Are you ready, Rebecca?” intreaba italianul. „No” zambesc dragalas. „Seriously…” „No” acelasi zambet gingas. Nu prinde aluzia si dai la ski. Cum s-a desfasurat lectia nu prea imi amintesc, cert e ca-i auzeam pe alti intructori zicandu-le ucenicilor „Brava” eu am primit trei amarati de brava intr-o ora. El explica, eu ziceam doar „ok” atat am comunicat intr-o ora. Nu-mi venea mie sa cred ce putin vorbeam, eu tata oratoriei si palavragelii. „Ihi si ok” cam atat a fost conversatia. La nivel de teorie totu-i clar insa in practica era jale. La un moment dat am intrat cu asa viteza in el incat am zis ca unul din noi sigur lesina… Dar totu-i bine cand se termina cu bine. Cat am priceput, clar a fost, bine ca mi-a placut ca la cat de antisport sunt eu, aici am atins performante uluitoare. Si restul zilelor am facut tot ce mi-a aratat ala, am calarit partiile alea doua de erau satule de mine. Singura parte proasta ca n-am mai apucat sa invat cristianele alea, desi eu aveam permanent o viteza ametitoare. Cand imi dadeam drumul pana jos nu ma opream… ii cam speriam pe aia din jur, ce sa faci, riscul meseriei.

Mai ciocneam pe cate unul, apropo de asta, La un moment dat, se opreste unu sa-si astepte gagica, eu cu viteza ametitoare coborand, calculez ca n-am cum sa-l evit, cumva- cumva iau niste curba, insa din schi era clar ca-i ciuntesc. Ajung in dreptul lui (in aceeasi viteza) si zic „Ooooo, shiiiiiiiiiiiiiitttttttttttt” la care el se intoarce spre mine cu fata schimonosita (eu evident ii ciocnisem oleaca din schi) si cat il tin plamanii, maimutarit „Ooooo, shhhhiiiiiitttt”. Na, pai am urlat ca sorry dupa el, da’… macar eu ma dadeam, gagica-sa era tot stationata. Mai cadeam, mai ma ridicau oamenii cumsecade. Dar amuzante erau mutrele lu’ aia de ma macaralizau „Are you ok???” „I’m fineeeeee”. N-ai treaba… si ca sa dau citat din prietenii buburesteni „despre asta-i vorba, frate”. Cu expresia asta ne-am chinui timp de 10 zile. Orice faceai, despre asta era vorba… frate!

In rest, am mai fost sus de tot cu telecabina la 3000 si de metri… frumos de tot. Schiorii mai buni sau mai nebuni se dadeau de acolo, de sus. Eu am ramas cu privitul. Tot acolo era si o capeluta cu o sfanta Magdalena sau ceva de genul si am lasat si eu un mesaj de iubire (trebuia sa-i scrii sa-ti apere familia si sa-i lasi un obiect personal), eu am lasat adresa blogului si i-am desenat o inimioara. Sper sa se bucure cand vede. In ultima zi ne-am carat pe alte partii, ca cica astea erau expirate deja. Nu mai povestesc in cate telescaune am urcat si coborat, ca deja le pierdusem numarul. Evident ca mi-am scapat o manusa din telescaun… s-a dus Mihai sa o recupereze, ce sa faca?! Peisaje de vis, multi nemti, croati mai multi, oameni amabili care te scot din zapada, vin fiert excelent si un bombardino (whiskey si lichior de ou si rom- bautura galbena din poza) pe masura!

Cat despre cazare, cumparaturi si altele de mi le amintesc maine… iar punem niste reclame si tragem maine concluziile. Sa ne-auzim de bine… despre asta-i vorba! Poze la galerie!

4 Comments on “Aventuri italienesti

  1. Nu ai putut sa ai si tu o vacanta normala ca toti oamenii? Sa te aud si pe tine cu ceva de genul: am fost in excursie, am dormit pana acolo, am mancat, am cautat o sanie si se terminara toate, si am mancat iar, si am venit acasa. Insa ce poze demne de desktop wallpaper am facut!!!
    Complicata vacanta de iarna ai avut. Despre asta-i vorba, frate. 🙂

  2. ce tare arati in poza cu plugul. si eu am o poza tot asa crispata cand invatam sa ma dau.

  3. Sa ma fi vazut in carne si costum ce fata aveam. In primele cinci minute incercam doar sa primesc aer, in urmatoarele cinci sa stau flexata, in urmatoarele cinci sa pasesc… Si sa vezi ce aflu azi: ca schiurile mele-s de viteza… De aia nu ma opream, schiuri/Rebe 1-0