Eu si banii


kenteegardin / Foter / CC BY-SA

Buna, sunt Rebecca si sunt intr-o relatie dezastruoasa cu banii. 🙂

Relatia mea cu banii, sintetizand, a fost un cuplu nereusit. Mereu ne certam, ne scoteam ochii, profitam unul de altul. Nu era ok. Eram nefericiti. Si totusi stateam impreuna mindindu-ne ca facem casa buna.

Mi-am castigat primii bani undeva la 6 ani. Tatal meu imi oferea mie dar si altor copii banuti contra galeti de prune stranse. Nu mai stiu cat anume dar mi se parea ca e afacere buna. Erau multi, asa ii percepeam. Dupa ceva timp, am realizat cat de greu se aduna prunele sa umple o galeata. Mi s-a parut unfair, am cautat o solutie. E prea mult de munca pentru prea putini bani. M-am dus la tatal meu si am negociat. Am obtinut o jumatate de galeata de prune stranse contra aceleiasi sume. Culmea, eram singura care facea asta. Curand ceilalti au observat si au concluzionat ca sunt fiica lui, de asta tratamentul diferential. Dar nu, eu negociasem. Aveam 6 ani si deja ma priceam sa obtin ce vreau, frumos si diplomat. Curand, toti copiii strangeau jumatati de galeti. Eram mandra, tatal meu parea multumit oricum de munca noastra. 🙂

Apoi, in clasa a 5-a am descoperit ca bratarile impletite pe care mi le faceam, placeau si altora. M-a rugat si un prieten sa-i fac una, apoi altul, apoi altul. Eram depasita de situatie, consumam prea mult timp si materialele ma costau. Iar eu nu prea aveam bani de buzunar. Dar le-am spus. Pentru ca sinceritatea e in inside-ul meu. Iar unul, nu stiu cine, total neimportant, a venit cu ideea sa mi le plateasca. Si da, am intrat in joc. Am calculat banii investiti, am impartit la numarul de fire consumate per bratara, am adaugat munca mea si am obtinut un pret. Un pret corect pare-se pentru ca aveam multi clienti. Si din alte localitati la un moment dat, le faceam cu drag si mi se dusese vestea. Apoi am invatat sa impletesc in 4 in 5 in 6 in 7. Bratarile mele erau din ce in ce mai frumoase. Si castigam banuti frumosi.

Dar curand m-am plictisit. Ma rutinasem si nu stiam modele noi, nici nu prea aveam cum sa le aflu ca nu era informatia atat de puternica si libera ca acum. M-am retras in glorie dar am descoperit altceva. Ca posterele sunt viata noastra. Si dupa ce am schimbat 2-3 cu altii am constatat ca stai putin, pot sa fac asta si cu ele. Sa le vand. Mi-am investit banii din bratari sa cumpar toate revistele de pe piata. Am trimis la redactiile revistelor anunturi: Vand postere cu X, Y, Z. Am pus preturi decente. Si uite asa tranzactionam prin Posta Romana cu mandate si scrisori… postere. Nu ma temeam de bani, ii faceam pur si simplu. Prin clasa a 7-a.

Apoi a urmat,  dupa 14 ani, uneori din initiativa mea, alteori impusionata de cei din jur, sa fac chestii se aduceau bani. Sa vand in piata pentru altii, sa fac promotii, sa dau meditatii. Erau banii mei personali, castigati de mine. Eu eram o energie, oamenii ma iubeau. Erau oameni care-mi ziceau ca nu au nevoie de ceea ce eu vand dar nu au cum sa plece de la mine fara sa cumpere ceva. Aveam lipici si banii se lipeau de mine. Dar nu stateau. Nu mai conteaza acum de ce, nu ramaneau in mare parte la mine.

Apoi am avut prima mea slujba. Nu m-a impresionat prea tare primul salar pentru ca eu stiam deja cum e sa castigi bani. Dar da, mi-am cumparat din ei haine, gablonturi si intotdeauna carti. Apoi banii pe care ii castigam nu-mi mai erau suficienti si am crezut ca o sa cunosc un baiat cu bani care o sa-mi ofere toate lucrurile pe care le visez. Stiam de la adulti ca asta trebuie sa mi se intample pentru ca sunt power. Asa imi ziceau ei. Dar baietii, mai apoi barbatii din viata mea, nu aveau bani multi. Nu ii atrageam pe aceia, pe ‘bogati’. Concluzionasem ca nu ne invarteam in aceleasi medii. Totusi, intr-o zi, l-am cunoscut pe el- el care avea atat de multi bani incat aveam senzatia ca numai hainele lui valoreaza cat apartamentul mobilat, utilat in care eu cu familia mea locuiam. Iar casa visurilor mele, o visam la propriu si la figurat, pe care imi doream sa o vizitez macar o data in viata mea, era a lui. Iar eu acum eram in ea. Si el ma vedea pentru a doua oara in viata lui si imi spunea ca o sa fim fericiti, ca eu o sa-l ajut. Ca are nevoie de mine. Ca banii sunt nefericire pentru el, ca el nu stie ce sa faca, cum sa se apere de ei, ca nu ii vrea, ca are oamenii nepotriviti in jurul lui si ca ma vrea pe mine. Ca stie ca eu pot fi cea care il salveaza. Eu aveam 20 de ani sau pe acolo, el 17. Mi s-a parut copil, ca e hai hui cu gandurile. I-am spus ca nu e ca in telenovele, ca lumile noastre nu se pot intalni, ca nu putem fi fericiti. Plus, eu aveam o relatie cu altcineva… care scartaia rau, adevarat dar eram captiva. Nu ma puteam, nu stiam cum sa ma eliberez. Iar el zicea ca stie, ca simte ca e bine asa. Aveam ciorapul rupt in varf, imi amintesc si acum starea de rusine, trageam de soseta sa nu se vada. Eram rusinata, jenata in fata lui, incercam sa il ajut dar credeam ca e nebun. Ca nu vede ceea ce eu vad clar ca buna ziua. Nu se poate, nu o sa duca niciunde, nu asta e viata. El are totul si eu mai nimic. Nu pot. Primesc prea mult si nu stiu cum sa accept. Iar eu am plecat.

Maturizandu-ma, incepeam sa am cheltuieli. Care depaseau cu mult castigurile mele. Un barbat cu 10 ani mai mare decat mine a intrat in viata mea. El castiga bine de tot azi si maine nu avea nimic. Mi-a resetat total principiile de viata. Mi-a dat bani sa-mi cumpar tot ce doream si imi spunea ca asta face barbatul. Are grija de femeie oferindu-i tot ceea ce isi doreste. Si culmea, desi purtam blugi excentric de scumpi, plangeam in fata blocului lui rugandu-l sa vorbim dar el nu putea sa faca asta. Trebuia sa doarma iar eu il agitam. Desi nu existat vreo problema de ordin financiar, erau atat de multe lipsa in emotional. Pentru ca l-am iubit pana la veneratie, am luat de bune principiile lui si dupa ce ne-am despartit, inevitabil, le-am aplicat cu restul barbatilor din viata mea. Erau socati de transparenta si sinceritatea mea si ma iubeau orbeste. Am inteles de aici ca pot. Ma purtam miseleste cu ei in raport cu banii dar ei acceptau.

L-am cunoscut apoi pe sotul meu. Cand l-am vazut prima oara am crezut ca el castiga o caruta de bani, asta ii era atitudinea. Dar nu era deloc asa, castiga mult mai putin decat estimam eu ca ar fi putut. Avea un job, si are, formidabil de bine cotat. Ne-am mutat impreuna si banii nostri erau la comun. Ne-am descurcat si am trait pur si simplu, eram fericiti. Au fost zile in care ne-am calculat atat de prost finantele incat nu aveam ce manca si atunci ne sunam parintii. Ei mereu aveau mancare pentru noi, facuta cu dragoste. Dar eu castigam putin. Observasem ca aveam mereu o limita. Care a durat cativa ani. Nicicum nu reuseam sa o depasesc. Cand castigam banii pana la limita superioara (pentru ca lucram si extra, pe langa jobul oficial), era sa zicem jumatatea lunii, stiam ca am timp fizic sa produc mai mult… dar chestii se intamplau. Nu reuseam niciun leu in plus. Ma punea pe ganduri dar ma resemnam sa ma mint ca e ok, nu e mare lucru.

Apoi s-a nascut fetita noastra si au inceput frustrarile. Nu aveam destui bani sa ii ofer tot ceea ce eu credeam ca un bebelus are nevoie, sa-i dovedesc ca suntem cei mai buni parinti. Avea tone de paturici, jucarii, jocuri, haine- scumpe, excesiv de scumpe, straneam admiratia si poate invidia celor din jur dar plangeam langa ea ca nu am si aia, si aia ca o sa-i lipseasca. Ma laudam cu ce aveam si plangeam ca vreau mai mult. Cum poate creste asa?! Cu doar 47 de rochite cand nu stiu ce magazin si-a lansat colectia noua si ea nu le are, fix pe alea?! O sa fie nefericita si o sa ne reproseze ca nu am facut de ajuns.

Blonduta a crescut. Ea e in zodia pesti. Noi ii ofeream multe dar ea nu parea interesata, pe ea o interesa mai degraba colectia de ghinde, pietre, frunze si bete. Da, i le ofeream si pe astea dar un fisher price dadea bine in parc, langa noi. O intrebam: ‘Iti place, nu-i asa?’ Iar ea ridica din umeri e nepasare. O constrangeam sa zica ceea ce doream sa aud: ‘Da, e cea mai frumoasa papusa din lume, multumesc ca mi-ati cumparat-o. Jucarii, haine, gadgeturi se adunau. Dar adunau si praf, nu-l vedeam decat fizic. In tot timpul asta, stiam ca nu sunt ok cu banii si cautam raspunsuri si ajutor. Mergeam la cursuri de educatie financiara, faceam liste, listute, citeam zeci de carti. Calculam, imparteam. Stiam lucruri si credeam ca le aplic dar nu era deloc asa. Eu tineam banii familiei, eu calculam totul. Eu taiam, eu spanzuram. Uneori ma revoltam, ca e prea greu, prea mare responsabilitatea, ca nu mai pot. Stateam noaptea treaza si iar calculam, iar imparteam. Plangeam noaptea ca desi aveam destul de multi bani, nu erau destui. Doream mai mult, mai mult, mai mult.

Nu imi amintesc zilele, imi amintesc senzatiile. Blonduta intr-o zi cere chestii, din ce in ce mai scumpe. Le pierdea si le primea inapoi. Nu ii mai pasa de ele iar ele costau mult. Le dorea, le cerea. Iar noi nu i le mai puteam oferi pentru ca lista parea ca nu se mai termina. Iar eu, eu nu mai castigam nimic, pur si simplu vanzarile mele nu existau. Facusem multe chestii pana atunci, ce aduceau bani dar acum ma decisesem deja ca nu mai vreau job si ca vreau sa vand online. Asta vreau sa fac. Si sa scriu…. Dar asta nu aducea bani. Nu erau intrari de la mine just like that. Venitul familiei traversa un cutremur financiar. Citind mereu, dau cu ochii intr-o carte, nimic intamplator ‘gandeste-te la relatia TA cu banii, tu te temi de ei?’ m-a strafulgerat pur si simplu. Cum am ajuns aici? Cum a ajuns copilul meu sa puna pret pe material? Cum nu vad ca am 21 de perechi de pantaloni si tocmai mi-am mai cumparat inca 3, sa fie?! Mii se intrebari m-au lovit. Am avut intelepciunea sa zic atunci STOP.

Am dat cartile pe fata si fara niciun fel de ipocrizie, mi-am facut detox financiar. Am studiat din nou, am cautat. Am renuntat la a cumpara ceva doar sa am. Am gandit utilitatea unui obiect inainte de a intinde banii. Am inceput sa fac curatenie in mine si sa nu-i

Banii sunt energie

Banii sunt energie

mai consider zei. Am inceput sa ii respect, sa ii apreciez. Lucruri au inceput sa se schimbe. Acum, cu 5 lei am facut ziua minunata unui om. Acum, cu 200 de lei am avut excursia vietii mele cu prietena mea. Acum, cu 40 de lei am obtinut niste sprancene minunate ce-mi lumineaza fata, dar nu, am obtinut energie de la toti oamenii care erau acolo cand fata minunata imi pensa sprancenele. Am primit dintr-o data gratis lucruri sau evenimente ce m-au amprentat pe restul vietii. Am inceput sa caut gratuitatea si sa profit de ea, la modul onest. Sa ma bucur de ea, e diferit. Pentru ca pana atunci, pentru mine TOTUL costa chiar daca ziceam ca nu e asa. Nu e vorba de bani, nu, deloc, e vorba de energie. 🙂 Banii sunt energie. O stiam, dar acum o simteam. E total altceva.

Am inceput tratamentul meu financiar. Sunt inca spitalizata dar cu tratament la domiciliu. O sa fie un proces lung. Sunt doar la inceput. Am inceput resetarea Blondutei legata de bani. Am incetat sa (mai) fiu risipitoare. Nu doar cu banii, ci in toate. Cumva, toate de fapt sunt interconectate. Ma ajuta foarte mult faptul ca multe din feeling-urile astea le-am trait deja, le stiam, le-am citit si le simteam. Sunt exagerat de intuitiva. Sunt fericita ca m-am salvat. Nu-s salvata complet dar inapoi nu ma mai intorc. Acum stiu ceea ce ieri nu stiam. Am sansa sa fac bine si o voi face. Nu mai sunt sclavul lor, nu ma mai tem daca ii pierd, nu ii mai organizez frumos la linie in portofel, nu ma mai interseaza ca ceva e la moda, nu caut sa arat altora ce am, nu mai vreau sa ma laud, nu mai am nimic de demonstrat, nu ma mai duc intr-un loc ca e cool ma duc ca vreau sa fiu acolo, nu mai fac competitie cu gadgeturi. Caut altceva acum.

Iar episodul cheie care a contribuit la resetarea mea, pe care le altfel intrasem sa-l scriu dar nu stiu cum, am reusit o intreaga confesiune, vi-l prezint… :)) Vand un produs vintage de 60 de lei. Nu are nimeni pe piata produsul asta si pretul l-am gandit eu. Asa am considerat eu ca 60 de lei e suma corecta. Brusc, de la ‘trezirea’ mea, produsul se cumpara. Un domn sobru, intelectual. Nici nu ma asteptam ca altcineva sa o faca. Imi spune ca vrea cu plata pe cont. Nici nu ma asteptam altfel sa achite. Am mentionat deja ca sunt exagerat de intuitiva. 🙂 Ii dau mesaj cu contul si detaliile- are 64 de lei total de achitat, cu tot cu transport. Achita 70 fara sa-mi dea mesaj, fara sa-mi spuna nimic, pur si simplu. Paranteza, in vanzarile online nu exista bacsis. Maxim, cineva poate sa imi achite 25 de lei daca are 24 de fapt, din ratiunea ca nu se mai complica cu 1 leu la banca- rest-  dar altfel nimeni niciodata pana acum nu am auzit sa pluseze suma ceruta de vanzator. Nu se face si punct. Revenind, ma gandeam sa ii pun cu Priori ca si asa a platit in plus, dar zic nu. E ceva ce trebuie sa invat de aici. A pus 70 si e bine asa. Zambesc, inteleg. Ii dau mesaj ca ii multumesc pentru tot, ca a depasit suma de achitat, ca e un om deosebit care simte lucruri si ca nu are de fapt nicio legatura cu banii. Produsul ajunge la el. Eu ii dau un calificativ pozitiv cu toata sinceritatea, el mie imi scrie ‘perfect’ pe calificativ. Aproape happy end. Din varia motive nu am putut sa-mi verific mailul decat azi. Imi raspunsese: ‘Cand am cumparat obiectul  daca nu gresesc costa 80 lei-am platit 70 pentru ca reducerea acordata de dumneavoastra mi s-a parut prea mare’. Noi nu am avut conversatia asta, mesajele schimbate de noi erau clare, sunt in arhiva. Nu era nicio reducere, nimic din toate astea. Avea 64 de lei de achitat, stia asta prea bine si asta e happy end-ul.

Eu nu mai caut bani prin altii, nu. Nu pot functiona, in mod evident, fara ei insa vreau sa o fac diferit. Ceea ce am incercat pana acum, evident m-a nefericit. E timpul sa fac schimbari. Sa imi vindec relatia MEA cu ei pentru ca am gestionat-o pana acum defectuos.

Buna, sunt Rebecca si tocmai am intrat intr-o relatie corecta si minunata cu banii. Pace, iubire si bani voua! Sa va fie de folos povestea mea.

3 Comments on “Eu si banii

  1. Miopie

    Când nu poţi vedea
    cu ochii deschişi,
    să cauţi în tine !
    Iar dacă,
    nici adâncul tău
    nu te ajută,
    atunci, teme-te !
    Nu de ceea ce este
    în afară !
    Ci de puţinul din tine !

    ***

    PS. bună dimineaţa pentru încă o trezire!

  2. Buna,
    Ma bucur ca incepi sa faci greseli de scriere, asta inseamna ca esti o mama buna, altelecsunt prioritatile acum. Mesajul conteaza nu forma lui.
    Da, stiu, probabil comentariile mele inca te mai necajesc putin, insa stii ca scriu cu drag.
    Referitor la relatia ta cu banii, ma bucur pentru tine, ai sa vezi ca pe masura ca esti mai dezinteresata pe atat vei primi mai mult. E ca in dragoste. Dar stii deja.
    Inca scrii frumos, imi place.
    Cu drag, eu.

  3. Pfiuai! 🙂 Din ciclul: nu o sa-mi vina sa cred who’s back. Categoric mi-ai inceput spectaculos revenirea. 😉 Missed you a lot. 🙂 Missed all of this, a lot. Gemeni zici?! 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *