Ce este singuratatea in doi?

De multe ori am auzit de expresia asta „singuratate in doi” si nu i-am dibuit in totalitate sensul. Nu stiu de unde incepe, unde se sfarseste si ce anume contine ea. Cand stii ca traiesti singuratatea in doi? Iti spune cineva ca a observat ceva la relatia ta sau simti tu singur? Daca tu te simti singur in doi si partenerul tau simte la fel sau pur si simplu doar o jumatate de cuplu simte? Daca ambii simt singurateatea atunci se anuleaza, pe principiul ca minus cu minus da plus? Dar cel mai important, cum faci sa scapi de singuratea in doi? Trece de la sine sau suporti pana la momentul t zero? Se poate trai o viata intreaga singur in doi?

S-o iau cu inceputul, nu? Cand incepe… Cred ca singuratatea in doi poate sa fie chiar imediat ce v-ati cunoscut. Poate partenerul e plecat (si de aici in mod generic o sa folosesc masculinul sa nu mai dau atatea bare el/ea) mai tot timpul si esti singur. Poate e interiorizat si niciodata nu poti sa stai sa despici firul in patru asa cum ti-ai dori, poate nu simte nevoia sa comunice, poate nu stie cum si tu nu poti sa-l ajuti, poate pur si simplu nu ii pasa de tine… Si atunci de ce ai intra cu buna stiinta intr-o astfel de relatie? Pentru bani, pentru faima, pentru ca te-ai saturat de singuratatea de unul singur, din disperare sa pedepsesti pe cineva sau poate chiar pe tine insuti. Atunci, indiferent de care ar fi motivul de ce sa te plangi cuiva ca esti singur in doi? Oare nu tu ai ales cu buna stiinta??? Argumentul ca „am sperat ca se schimba” nu prinde la mine, eu nu cred ca oamenii se pot schimba prea mult. Se pot modela, se pot cizela, se pot adapta, se pot imbunatati pe alocuri, dar nu radical. Nu poti fi astazi „alb” si maine „negru”. Asadar, resping ideea singuratatii in doi in conditiile date.

Sunt unii care iti sunt pe aproape cu sufletul si vin si-ti spun intr-o zi „tu nu observi ca esti tot timpul singur?” Meditezi si realizezi ca are dreptate. Singur in oras, singur in petrecerile cu familia sau prietenii, singur la nunti, singur la inmormantari, singur la o promovare, singur in concedii, singur seara in pat, singur mereu. Pentru ca partenerul este fie implicat intr-o alta relatie, fie este mai tot timpul in delegatii, fie lucreaza in strainatate, fie este comod si are incredere ce te poti descurca si fara el. Si asta nu e singuratate in doi? Cu siguranta e, insa tu ai ales in fiecare din situatiile imaginate de mine. Sa te complaci mereu. Pentru bani, pentru neputinta de a schimba ceva. De ce alegi sa fii singur in doi? Refuz sa cred ca si asta de numeste singuratate in doi, se numeste neputinta ta de a strange din dinti si de a lua o decizie categorica, nu fatalismul asta esuat.

Ca tu te simti singur in doi asta e clar, insa daca si partenerul simte tot asa, asta nu pot stii, nu pot simti pentru ambele tabere. Atunci, revin, ce simti cand esti singur si totusi imparti jumatate de pat (daca mai ai inca norocul asta sau cu mult timp in urma ati hotarat ca e mai comod sa aiba fiaecare spatiu de lafaiala) cu celalalt. Ca deciziile se iau dupa caz, cel care e implicat in consecinte, acela ii revine sarcina sa ia decizia. Sau o ia cel mai puternic dintre voi (cred cu tarie ca unul e mai puternic decat celalalt). Sau e o permanenta lupta in luarea deciziilor (desi eu cred in cazul asta nu mai vorbim de singuratate, cel putin ai cu cine sa te certi). Ajung la comunicare. Daca nu comunici, te simti singur. Deduc: cand incetezi sa mai comunici, esti singur in doi. Brava! Am un raspuns! Lipsa de comunicare!

Te afli intr-o relatie de durata si sexul evident nu mai e ca la inceput. E bine, e frumos, insa adio imprevizibil, adio fluturasi in stomac, adio emotia ca poate n-o sa-i placa si de aici stradania de a fi cel mai bun. In plus, e din ce in ce mai rar. Ce rost are daca si asa stiti ca la minutul 3 mana coboara spre stanga lui, in locul depistat deja ca fiind sensibil la atingere… Rar, dar de calitate, va mintiti zilnic. De aici deduc ca daca ai chef in afara programului bine stabilit, se poate intampla, ca ti-e la-ndemana sa apelezi la partener, doar n-o sa te mai apuci de flirturi la varsta asta. In plus, ai o greutate, o varsta, niste tabieturi. E greu sa te apuci sa cauti pe altcineva… Si cand privesti spre tavan si numeri oi (presupun asta datorita rutinei de a stii exact ce anume trebuie facut pentru o „partida pe cinste”) se numeste plictiseala in doi? Si plictiseala nu e sinomim aici cu singuratate? Esti singur in doi din nou, in ciuda faptului ca asta o descoperi in toiul unui act sexual…

Dar oare trece de la sine? Cum? Descoperi intr-o zi ca esti singur in doi si ce faci ca asta sa se remedieze? Discuti cu partenerul… dar nu am demonstrat mai sus ca de fapt comunicarea e buba bubelor? Accepti cu fatalismul specific oamenilor. Spunem „asta e” si asteptam sa treaca. Precum trec toate. Sau te convingi ca TU esti important pentru tine, ca oricat de tare ar durea ai curaj sa pui punct si s-o iei de la capat. Pentru ca orice relatie la inceput e minunata si are de toate, si fluturasi, si emotie, si exuberanta, dar nu are nimic, nici siguranta, nici incredere, nici stabilitate…

Cautam singuri sa fim singuri in doi sau ne prinde de minune scenariu permanentelor cautari?

9 Comments on “Ce este singuratatea in doi?

  1. foarte destept si foarte interesant acest text.cata luciditate si cu cata acuitate este plasmuita cruda realitate din cuplurile moderne,mondene si …s.a.m.d.va multumesc pentru aparitie si ptr simultaneitatea gandirii!

  2. Multumesc frumos pentru cuvintele frumoase. Asta vara cand l-am creat eram cu mintea mult mai libera decat acum, o sa ma stradui sa-mi fac ordine in ganduri si sa mai pregatesc si alte texte in gen, idei imi trec cu o repeziciune formidabila insa doar cateodata ma opresc sa le si scriu. Multumesc, e incurajator sa fiu incurajata si impulsionata. 🙂

  3. Va rog insistent sa nu credeti ca v-am facut o favoare!Era o constatare a unui adevar incontestabil:ca sunteti desteapta!Siii..DA!eu va multumesc inca odata pentru ce a-ti scris!SARUTMANA si ma inclin in fatza dumneavoastra!C.P.

  4. Imi facetzi o favoare!!!Daca un om ca dvs. imi accepta complimentele simt ca si eu sunt valoros…de s-ar lua desteptaciunea de la dvs.pe mine ,ca gripa ,ce bine ar fi!!!

  5. Am primit in dar simtul umorului si doze suficiente de sarcasm. Am prins ideea si ironia, ce-i drept ati gresit putin la ortografierea catorva cuvinte, insa nu m-am suparat, a gresi e omeneste. Incerc sa iau in serios comentariile dumneavoastra insa caligrafierea gen adolescentin tradeaza putin. Sa dea buna-dispozitie in voi dupa cum a dat gripa in cei cu imunitatea scazuta. 🙂

  6. Ma bucur la randu-mi ca „ati” descoperit caligrafierea-mi intzepenita in causul palmei adolescentine….si ma bucur ca incondeiez atat de fragil si pueril in toiul tomnatecei mele vietzi!Credeam ca doar ma-mbat cu apa rece cand simteam vibrand inca prin suflet…vinishoarele copilariei!
    FacelinioarasitzidupasunacaTZIDUN…. ca ceva parca ‘nelalocul’ lui shi cred in frumusetzea cuvantului,astfel pus in pagini confa!Multumesc ca ma „pasuitzi”si imi acordati circumstantze aten…shi credetzi ca sunt totushi om,fiind astfel supus greshelii!Restul e chiar gresheala!!!?
    O umbra de umor am vrut-o!Nu intzeleg de ce dvs. mi-ati intors OMOR!!!!???Sa fie oare acesta,panaceul universal pentru toate tulpinile gripei?(Malitzios?Y don’t believe!)
    P.s.Mie chiar imi place cum scrietzi…

  7. @Cezar Petrescu: Nu sunt inca in clar. Sa zambesc si sa dau nas sau sa fac pe grozava?! Am ales… e foarte greu sa citesc in engleza asta romaneasca, eu ma ghidez dupa vechea scriere… conservatorism sau ce?! Plus, la complimente excesive urmate de un umor fortat (zic eu) pe opera cuiva, eu ce trebuia sa fac?! Liniutadouapuncteparanteza???!!! Circumstante atenuante ar fi, insa… comentariile nu erau neaparat argumentate… am prins subiectivismul dar parca-i prea-prea. Astept si critici constructive. 😀