Confesiunile unui asasin economic, John Perkins

Visits: 114

Confesiunile unui asasin economic, John PerkinsCred intr-o teorie a conspiratiei, cred intr-o superputere a oamenilor inteligenti care ne conduce si care o face in favoarea propriilor interese si nu a cetateanului de rand. Cand am luat cartea mi-am imaginat ca cine stie ce secrete voi descoperi, de parca asta n-ar fi o contradictie la crezurile mele. Trebuia sa ma lamureasca “bestseller”-ul notat mare pe carte. Domnul John Perkins, fost asasin economic nu mai poate trai cu mustrarile de constiinta, cu ideea ca a fost parte activa a distrugerii economice a unor state si face marturisiri. Tot ceea ce am aflat, consistent (si ce nu stiam) este cu ce anume se ocupa asasinii economici. Acestia sunt trimisi pe teren in varia state (cu interes precis, gen Panama, Columbia, Indonezia, Arabia Saudita, Iran) conving sefii de state sau economistii ca au nevoie de imprumut pentru iesirea din situatia de criza sugerata de acestia; statele fac imprumuturi uriase de la Banca Mondiala sau Fondul Monetar International (adica SUA), imprumuturi pe care nu le vor putea rambursa; acum intervin in scena agentiile de “ajutor si sustinere” tot ale SUA care vor construi fabrici sau vor imbunatati infrastructura, isi vor da concursul in modernizarea tarii respective. Asadar, dependenta devine totala si uite asa, familii ultrabogate devin si mai bogate iar statele cu potential economic, politic strategic intra in subordinea SUA. Deci iata un mod de manipulare si dominare. Totul pare in regula pana acum, devii intrigat si te apuci sa studiezi indeaproape problema.

Curios este ca autorul, cetatean american, are liber la opinie taman in SUA (!!!) unde ne-am lamurit cu totii cata libertate de exprimare exista. Iar cartea a fost data spre tipar… si publicata! Iar cei care au incercat sa-l impiedice pe Perkins sa o publice au insistat doar de doua ori. I-au zis o data cu frumuseul, i-au zis a doua oara, apoi au ridicat neputinciosi din umeri si l-au lasat in pace. Give me a break!!!

El, Perkins, nu a mai putut sa-si creasca copilul, gandindu-se la cat de necinstit a fost sa insele atatea tari nevinovate. Iar cartea asta data spre tipar si publicata, fara nicio problema, i-a asigurat linistea caminului. Plus, el cand a hotarat sa nu mai fie asasin economic, nimeni nu a vut nimic de spus. A plecat pur si simplu… Nu doar ca a plecat dar fostul angajator s-a preocupat indeaproape sa aiba alte slujbe la fel de bine remunerate. Finalul este apoteotic, final in care el indeamna cetatenii americani la o lista de idiotenii, intre care sa tina seminarii pe baza cartii lui. Sau sa organizeze un seminar la o institutie din zona in care sa vorbeasca despre o pasiune pe care o au. Chiar ma gandeam sa organizez la biserica din Balcescu un discurs despre cat de tare ma multumeste cititul cartilor, iar la sfarsit as putea da insemnari personalizate sau chiar recenzii personale. Cred ca preotul s-ar bucura teribil sa asculte parerea mea despre Versetele satanice. Alta sugestie este sa trimita lumea mailuri in care sa prezinte ce au simtit cand au citit aceasta carte. Ma intreb daca sa fac un mass in care sa scriu “Cartea lui John Perkins este un mare rahat spalator de creier. Continutul este penibil si denigrator la adresa celor care au cel putin un neuron functional. Perkins, eu cred ca nici macar nu existi! Cred ca esti un proiect nu suficient de bine gandit!” Sau alta sugestie este sa-si adreseze oamenii intrebari in oglinda, da’ ce sa ma intreb: “Cat de prosti ne cred astia?!” si sa ma apuce apoi frustrarea. Lasa, prefer sa nu ma mai intreb nimic si sa fiu ignoranta decat sa ma las aburita de cartea asta scrisa pentru ca trebuia sa apara, trebuia sa ia ochii de la evenimente mult mai grave pe care le pune la cale SUA. Tehnica asta e mult prea veche sa ma pacalesc eu cu ea. Sunt satula pana peste cap de dominatia Americii si de modul desuet in care-si spala pe creier cetatenii, macar in Europa atata lucru bun se intampla, nu suntem tratati ca niste prosti, ca fraieri da, dar nu-i acelasi lucru.

Din nou, am aceeasi usurare ca de obicei cand am terminat de citit o carte slaba, Doamne ajuta ca nu am dat bani pe ea, am luat-o imprumut. Aiurea rau oricum…

©Copyright imagine: www.librariaonline.ro

12 Comments on “Confesiunile unui asasin economic, John Perkins

  1. Eu o am de anul trecut, cand a aparut cu Saptamana Financiara, si inca nu m-am decis daca o citesc sau nu. Pe acelasi principiu… prea ar fi de tot. Da’ m-ai lamurit, merci 🙂

  2. @Radu S: Acum, cartea este destul de bine vazuta pe net, ca de obicei. Nu vreau sa te influentez dar din punctul meu de vedere asta este, o spalatura de creier. 🙂

  3. Da, ma miram cum de nu apar unii destepti sa comenteze in cel mai pur stil romanesc !! Sunteti niste idioti toti, cu respectul cuvenit.

    Rebecca, nu e vina ta draga, e vina naturii !!

  4. Dragă tinere americanizat, prezenţa ta aici inoportunează, tradus, nu eşti bine primit… aşa că valea! Jigniri de asemenea factură te invit să utilizezi atunci când te adresezi cercului tău de prieteni redus(i) nu unor oameni care nu au atentat cu nimic la persoana ta. Natura nu are a face cu discuţia, e imună la sentimentul vinovăţiei, în schimb eu te acuz de imbecilitate, nu te scuza, am tot respectul cuvenit!

  5. Ei, cartea nu e asa de rea cum sustii tu. Citeste si tu printre randuri….. Chestiile care sunt relatate acolo pot fi vazute cu ochiul liber si in romania, vezi cazul Bechtel (care a marit de-amboulea pretul AT de 7 ori) vezi cazul bazelor americane care au aparut si la noi. Si mai sunt si alte exemple in tari de pe langa noi, de ex Ucraina tocmai a contractat un credit de la BM de 14 mld $$ iar Ungaria vreo 7 parca…..
    Pana la urma ce mai conteaza cum a reusit J. Perkins sa scrie cartea asta – nu uita ca nu s-a hotarat de la inceput sa scrie cartea iar in prima faza a ramas la companie proprie de energie si abia ulterior s-a decis sa scrie cartea – in plus sunt evenimente relatate si de acum 30-40 de ani, care nu cred ca mai pot fi considerate secrete atat de mari azi.
    Indemnurile alea de la final nu ne erau adresate noua ci americanilor. La ei asa e moda, sa faci grupuri de discutii pentru orice sau sa faci “lista aia de idiotenii”. Sunt o cultura diferita de a noastra si nu o sa ii puteam intelege prea usor, poate daca stai acolo o vreme atunci da!
    Cred totusi ca majoritatea dintre noi au maturitatea intelectuala pentru a lua ce e mai bun din cartea asta si mie unul nu imi pare ca am dat banii pe ea, oricum a fost in jur de 20 de lei. Lor le recomanda cartea asta.

    PS – E o usoara contradictie in postul tau. Incepi prin a spune ca tu crezi intr=o conspiratie mondiala si intr=o superputere a oamenilor inteligenti, intelegi mecanismele de dominare si manipulare expuse in carte si esti de acord cu ele, apoi spui ca “totul pare in regula pana acum” si la final ajungi la “aiurea rau oricum….” Mda, foarte coerenta exprimarea…

  6. @Surfer: Părerile sunt împărţite! Eu am lansat o părere nu o sentinţă ca tu să-ţi permiţi să debutezi cu o afirmaţie atât de înverşunată. Exemplele din carte nu sunt rupte de realitate şi eu nu am susţinut că nu există mecanisme de manipulare şi subjugare. Naivitatea ta este de neînţeles pentru mine. Chiar crezi că un individ care a fost parte activă într-o maşinărie de asemenea anvergură este ‘la liber’ în afirmaţii??? E stupid şi iraţional! Cartea este un produs de marketing şi punct. Cartea trebuia să fie scoasă, ‘adevărurile’ trebuiau spuse. Mă lasă rece faptul că sfaturile lui Perkins erau pentru americani, traducerea în alte limbi nu trebuia asigurată ca eu- un biet român cu părere personală şi creier încă neafectat de imbecilism popular- pot spune ceea ce cred referitor la inepţii de acest gen.
    Am suficiente date despre cultura americană încât ea să nu mă impresioneze, să nu mă subjugheze, să mă scârbească. Nu pot accepta ‘spălătura pe creier’ şi ‘statul în bancă’ indiferent la ce nivel discutăm. Dacă tu ai găsit măcar ceva interesant în subiectul cărţii, cinste ţie pentru pozitivism. Eu mi-am antrenat ochii şi atât!
    Contradicţia de care vorbeşti tu este o confirmare a ignoranţei în care te bălăceşti. Nu ai înţeles nimic din ceea ce spun dar este oarecum scuzabil, depăşesc media pregătirii şi exprimării tale. Plus logica, dar deja am complicat mult prea mult structura frazeologică astfel încât tu să mai poţi pricepe ceva. Sunt ironică şi sarcastică, asta e ideea prezentată pe scurt şi simplist pentru a putea pricepe. Sau şi mai simplu, detest prostia dar şi mai tare ignoranţa. Iar tu eşti reprezentant destoinic al ambelor.
    Ultima traducere din română în română pe care mă sinchisesc să ţi-o ofer: cred că există o conspiraţie a super puterilor şi a super oamenilor inteligenţi. Cred că sunt anumite informaţii care ne sunt servite ca fiind ‘secrete’ pentru a ne deturna de la reale decizii de manipulare. Cred că Perkins este un produs! Cred că această carte este plină de infecţii, că nu ar merita să ocupe un spaţiu în biblioteca nimănui, cu excepţia celor care o preţuiesc la ‘adevărata valoare’. Cred că Perkins şi cartea lui sucks!!!

  7. Te inviat sa lasi la usa atitudinea asta de superioritate cand vorbesti cu mine. Atitudinea ta e vecina cu mahalaua. Pana la urma nu ne cunoastem si nu iti permit sa ma cataloghezi intr-un fel sau altul. Habar n-ai cine sunt sau ce pregatire am. Asa ca ciocu’ mic.
    Postul tau de mai sus imi dovedeste cat de aroganta esti si cat sofisticata te crezi. Asta e doar parerea ta, bineteles. Notiuni ca dialog, respectarea parerii celuilalt sau pur si simplu ideea ca cineva poate avea alta parere decat a ta, toate aceste lucruri iti sunt complet straine. Esti tributara propriei tale frustrari adunate in timp si arogantei tale. Dar binenteles, eu sunt ignorantul si ma balacesc in aceasta. Pur si simplu ma faci sa zambesc…. Cat de ingusta esti in gandire! 🙂
    Dar asa cum e scris si mai sus, nu e vina ta draga, e vina naturii!!

  8. @Surfer: Ce vorbe mari pentru un om atât de mic!
    În primul rând nu ştiu de unde curajul de a mă ‘învia’, parcă verbul era dintr-un alt film. Nervii şi dracii nu scuză greşelile, indiferent de natura lor, într-un conflict cu cei puternici. Până la urmă tu mă ştii pe mine pentru că eu m-am expus, de la poză până la posturile care sunt majoritar personale, tu eşti cel care se ascunde în spatele unui ip şi a unui pseudonim. Pot să spun ce doresc să spun despre tine atâta timp cât tu ai intrat în ‘casa mea’ şi ai emis păreri mai mult sau mai puţin argumentate, cât tu ai catalogat ceea ce se numeşte ‘părere personală asupra unei cărţi’. Nu mă priveşte cine eşti şi ce-ai făcut cu viaţa ta, socotelile astea… la trecerea dintre lumi. Eu acţionez în baza unor date pe care le cunosc, anume comentariul tău pe blogul meu. ‘Ciocu’ mic’- o singură exprimare de cartier să mai aduci pe-aici şi ai zburat! Mahalaua o aduci tu cu manifestări de acest gen şi nu permit ca cititorii mei să ‘se delecteze’ cu porcării ieftine de la ignoranţi. Nu am o problemă cu cei care nu gândesc întocmai ca mine (ia uite cum mă şi justific în faţa ta), am o problemă cu cei care se lasă manipulaţi de cele mai ordinare povestiri. Frustrarea dar mai ales aroganţa de care dumneata vorbeşti sunt ‘calităţi’ adunate în timp şi sunt doar consecinţe fireşti ale interacţiunii cu persoane de genul tău. Zâmbeşte, cataloghează, mai cumpără o carte cu subiect conspirativ, mai lasă-ne un comentariu cu noua ta recomandare dar mută scandalul pe alt blog, aici nu eşti bine-venit. Asta ar trebui să te pună pe gânduri, indiferent de cât de tare s-ar fi amuzat natura la crearea mea. 😐

  9. NU poti sa spui ce vrei despre o persoana pe care NU o cunosti, doar pt ca asa vrei tu. Pur si simplu nu tine. Cititorii tai (de parca ai la activ vreo 20 de carti scrise) pot sa judece si ei singuri, ca de aia au creier. Nu uita ca tu ai fost cea care m-a facut prost si ignorant… F frumos, pt cineva care are pretentia de a fi educatoare – adica intelecuala – si de a le da o educatie micutilor. Si cu asta m-am convins ce fel de educatoare de 2 lei, cei 800 de lei pe care ii primesti de la stat sunt prea multi. Am vazut ca te smiorchai intr-un interviu….

    E chiar atat de greu pt tine sa accepti si alte pareri? Se pare ca pentru tine e un efort prea mare pe care nu il poti face. Lasa-ma pe mine sa fiu cel mainipulat si cel ignorant!!
    Da, ciociu mic atunci cand te exprimi ca in postul de mai sus, e o chestiune de bun simt, dar bunul simt pt tine e ceva ce lipseste cu desavarsire. Invata sa fii mai putin cu nasul pe sus, si sa privesti lumea de la acelasi nivel cu ceilalti oameni.

    Narcisismul tau patologic (“Imi place numele meu…”) e inca o dovada ca ai probleme la mansarda si ca tre sa te cauti. Mi-e teama ca nu exista leac pt tine si atunci cineva trebuie sa te impuste ca sa nu devii un pericol pt societate!!

  10. Dragă Surfer, ţi-am explicat cât de frumos am putut că nu eşti bine primit aici. Eşti penibil, inconstistent, ataci şi arunci cu noroi pe motiv că mi-am permis să-mi exprim părerea asupra unei cărţi al cărui conţinut spală creiere! Îmi consumi energia şi timpul aiurea, eşti plin de energie negativă şi mi-e teamă că nu mai reuşesc să-mi păstrez prea mult timp calmul în a conversa cu tine. Aşa cum îţi place ţie, reuşeşti să-mi transformi blogul (în care eu am investit, apropo, din toate punctele de vedere) într-o cârciumă ieftină. Am încheiat conversaţia!
    Rog bodyguarzii să-l invite politicos pe ăla cu placa de surf să atace alte valuri. Şi nu uitaţi băieţi, motto-ul cafenelei noastre rămâne ‘pumnii mei minte nu are’. Şi una şi de la Tisa, aşa… just for fun! :twisted_wp: