Drumul Damascului, Doina Jela

Drumul Damascului, Doina JelaAm inceput cartea cu emotie crezand ca va fi vorba despre orori marturisite de un tortionar. M-am inarmat cu rezistenta psihica in incercarea de a rezista la descrieri. Am crezut ca voi gasi cruzime la fiecare pagina. N-a fost sa fie asa. Inca nu am apucat sa vad filmul, Dupa-amiaza unui tortionar. Cartea nu s-a ridicat la nivelul asteptarilor mele, poate de asta nici nu e bine sa ai asteptari (nici macar de la carti) ca ramai dezamagit.

Ideea de baza este ca un fost tortionar isi face publice gandurile in fata profesorului Fronea Badulescu si a ziaristei Doina Jela. Editorul nu este altul decat Gabriel Liiceanu. Spovedania lui nu este deloc o spovedanie din punctul meu de vedere. Este un dialog, un chestionar si in cel mai bun caz un discurs al limbajului de lemn. Frant Tandara, tortionarul, spune mai nimic. Dupa ce stii deja suficiente lucruri despre fenomenul Pitesti si despre comunismul din Romania te astepti sa gasesti intr-o recomandare ca aceasta „spovedania unui fost tortionar” ceva palpabil, ceva consistent, ceva… nemaipomenit. N-am gasit decat lungi descrieri ale propriei crime comise (Tandara si-a ucis tatal cu toporul) si plimbari nesfarsite prin inchisorile din Romania.

Tandara a ucis pentru ca asa i-a sugerat partidul si in continuare a ucis si torturat pentru propria-i salvare. Nu spune insa nimic concret. Cum anume s-a torturat (sunt doar cateva referiri), cine a dat comanda (nume vehiculate deja), pana unde a mers datorita partidului… astea nu sunt informatii pe care eu le-am gasit de interes. Personajul a ocolit delicat fiecare intrebare si a dat raspunsuri atat de vagi, incat acum, ca o retospectiva a ceea ce am citit, nu am ramas cu mai nimic. Deseori, autoarea face apel la partea sentimentala a cititorului, explicandu-ne noua de maretia faptei lui Tandara. Cat de greu a fost sa marturiseasca si ce stari profunde este nevoit sa retraiasca, ce liber se simte acum ca a marturisit, ce curaj, ce inflacarare, mai mult, considera ca isi va obtine iertarea cititorilor pentru curajul avut. Ma revolt cu toata fiinta! Care curaj? Care marturisire? Si daca ar fi fost sa fi enumerat victimele sale si „educarea” lor in amanunt m-ar fi impresionat deloc. Ce-i de iertat la un om care nici macar nu-si asuma creditul pentru faptele comise. O face atat de marsav incat ar trebui sa dau vina pe sistem, pe conducator, pe partid?! Oare nu tot oamenii fac raul?! Oare nu tot de la oameni ca ei lumea asta e mizerabila?! Oare eu sau vreuna din victimele sale va dormi mai linistita ca el a marturisit?! Si a marturisit ce???

Ne povesteste despre cum el a avut grija ca un cunoscut de-al sau sa fie inmormantat crestineste. Si asta e substitut la toti cei care au murit fara a primi macar o bucata de pamant pe care sa-si descompuna ramasitele?! Ne povesteste ca a luat sub aripa sa baieti pe care i-a invatat meserie. Si asta il face un binefacator de suflete?! Singura mea multumire este ca am terminat cartea. Mi-e scarba ca am citit marturisirea cuiva care nu a avut nimic de spus. Mi-e sila ca astfel de carte incerca sa-mi prezinte realitatea de pe partea cealalta ca si cand ar fi o perspectiva de acceptat, o alta dimensiune. Mi-e sila ca mii de oameni au murit pentru ca alte sute de mizerii de oameni s-au jucat de-a Dumnezeul. Mi-e scarba ca oameni care au mainile patate inca mai flutura steagul democratiei prin tara. Mi-e sila ca trebuie sa-i vad la televizor prezentandu-ne aceeasi realitate deteriorata. Mi-e sila de tot…

4 Comments on “Drumul Damascului, Doina Jela

  1. @Sheella: Daca nu ai mai citit subiecte in gen si cartea asta e un deschizator de drumuri, s-ar putea sa-ti placa. Pe mine m-a revoltat pana in adancul fiintei, nu accept o asa spalare de creier si o deteriorare a adevarului pe care cei torturati l-au prezentat.

  2. cum, mah? Frant tzandara e personajul cheie? adica rupt in bucata? hai ca numai pentru asta si personajul are o spuma a lui aparte. cum il chema pe tat-su? sfasiat? sau intreg? ha ha! ce minunata e limba romana fara diacritice! un deliciu!

  3. Da, dar cand Frantz nu face alceva decat sa ne abureasca vreo 200 de pagini iti vine sa sfasai cartea toata. Nu era a mea deci nu-mi permiteam s-o fac tzandara…