Eu cu copii la TV

19 Comments on “Eu cu copii la TV

  1. deci aşa… 🙂 super. Ştii de ce râdeam… Cum a tăiat reportajul era o fază hazlie… tu îţi ridici mâna plină de culoare… şi următoarea fază este că vă jucaţi de-a spălatul feţei… prima mea impresie era… „Ce!? Rebecca se spală cu acuarele?” 🙂 Na, dar în final, eu spun, că ai fost bună, plus naturală. Se vede că nu te-ai străduit, să faci altfel decât eşti tu obişnuită. Asta se vede şi cu copiii.

  2. Super. Felicitari pentru reportaj, a fost interesant si…ai mai amintit oamenilor adevarata situatie din invatamant. Sper, insa, sa mai ramai alaturi de omuleti.

  3. Chiar vrei sa pleci? Daca da, te inteleg, dar esti sigura? Sau era doar un mod de a explica faptul ca salariile sunt sub nivelul de trai?

  4. Bravo, Rebe. Că tot ţi-ai zis nădufu’ şi duminică. Şi chiar aşa e…mulţi renunţă, pentru că n-au cum să se întreţină. Gândeşte-te câţi ştiu eu de-ăştia, ţinând cont că vin de la o facultă care formează mai ales profi.

    Foarte faini copiii!

  5. Aaaa…şi io am avut impresia că te speli cu acuarele pe faţă! :))))

  6. Ce frumos. 🙂
    Si in acelasi timp ce trist. 🙁
    Sper sa se rezolve odata cu salariile astea si conducerea tarii sa realizeze ca in educatori, invatatori si profesori e viitorul copiilor. Aia mici sunt dulci de tot.

  7. Eu i-am aratat, mandra, si la mama reportajul asta. „Uite, ea e Rebecca, de la Schimb de Carti.” 🙂

    Nu e corect ce se intampla cu salariile si desi, poate n-am lasat impresia asta, ma deranjeaza profund toate chestiile astea. De aia ma enervez de fiecare data cand deschid televizorul. 🙁

  8. @Richie: Mulţumim! Ne simţim onoraţi! 8)

    @Klari: Da, eu nu am avut emoţii mai deloc însă ei da, la început. Cel puţin în primele 10 minute am crezut că mă lasă picioarele, nu m-am aşteptat să fie aşa pierduţi. Bine că şi-au revenit pe parcurs şi la tv s-au dat fazele post-emoţii. Mă tot uit la film şi văd altă fază, cum se dă Alicia disperată în spate crezând că o dau cu acuarelă pe mutră! Mulţumim frumos! 8)

    @Ştefan: Mulţumim! Nu ştiu cum anume voi mai decide să rămân după ce-mi duc la capăt misiunea cu generaţia asta. Cred că aleg un alt drum, consider că în învăţământ mi-am făcut datoria. Nu mă simt pregătită că rămân într-un sistem care umileşte şi calcă în picioare. Mai am un an jumate sigur însă de stat… om vedea cum o mai fi! 😀

    @Daciana: Scopul meu în învăţământ era să duc o generaţie cap- coadă. Grupa mică până la pregătitoare. Valorile mele erau spirituale, personale, filosofice şi de auto-depăşire aşa că atunci când misiunea mea va fi împlinită nu mai îmi văd locul pe aici. Nu sistemul mă ţine, nu salarul ci copiii mei. Iar când ei nu vor mai fi nu ştiu cum anume aş privi generaţia următoare, probabil în umbra Generaţiei Rebe. Eu nu iubesc copiii, eu îi iubesc pe copiii mei. Nu ştiu dacă am reuşit să transmit mesajul aşa cum aş fi vrut, poate o să scriu un post despre asta, e oarecum mai complicat pentru a înţelege! 😉

    @Andra: Mulsumim, mulsumim! :redface_wp: Da, ştiu că e dezamăgitor şi din păcate nu prea se prevede un viitor luminos pentru sistemul educativ, oricât de optimistă aş încerca să fiu! 🙂

    @Tomata: Mulţumim! 😀 Da, e trist pentru că ignoranţa şi mediocritatea au devenit valorile ţării noastre! Dacă te bălăceşti în mocirlă rişti să te mănânce porcii, cam aşa am ajuns!

    @Cami: Mulţumim! :redface_wp: Exact cum spuneam şi în interviu, încă mai există adevăraţi profesionişti în învăţământ care devin victimele colaterale ale uscăturilor ce aduc trafic pe youtube. Nu e cinstit! Încă nu pricepem că de drag nu ne mai permitem să venim la lucru, încă nu reuşim să vedem importanţa calităţii în educaţie, din orice punct de vedere! 🙁

  9. nu cred ca e o consolare dar cred ca este o situatie universala aproape cind majoritatea guvernelor nu mai considera educatia importanta. Sora mea este profesoara de istorie , la fel cu master aici in California. Si tot asa, desi nu chiar asa de mici ca salariile voastre dar in functie de salariile altor functionari, profesorii sint platiti prost.

    Exista oare la nivel mondial dorinta sa cretinizeze noua generatie? Toti profesorii buni, toate cadrele bune din educatie isi parasesc si aici locurile de munca; una este pentru salarii si alta este felul in care sint tratati…e o rusine, si o investitie proasta in oamenii de miine…

  10. Dragut reportajul, pana la urma a iesit bine; nu ti-au spus piticii ca mai vor, doar ce si-au intrat in mana 🙂
    pentru Rodica: de ce sa investeasca cineva prin institutia numita scoala in cretinizare cand sunt alte mijloace mult mai eficiente, vezi tinerii de liceu(asta ca sa nu cobor si mai jos) care par pe alocuri sa aiba jumatate de creier; cum poti sa le predai cand ei in prostia ce o au deja se cred oameni maturi, capabili dar de fapt sunt esuati/epave?!
    Pentru profesorii tineri din ziua de astazi nu doar salariul este cel care decide/motiveaza; oamenii simt nevoia de schimbare, intervine monotonia, dorinta de a incerca si altceva, etc.

  11. Rebecca sper că eşti bine (şi doar foarte ocupată cu VIAŢA)
    că mi-e dor de scrisul tău
    îţi doresc numai bine

  12. @Rodica Botan: Se poate, pentru că asist la scrierea istorie şi văd o încurajare a imbecilităţii în masă. E tragic dar poate că este un curs firesc pe care îl urmăm. Refuz însă resemnarea şi asta ar trebui să simtă toţi cei care au o mai mare sau mai mică legătură cu domeniul ‘culturii, educaţiei and co’. Sunt convinsă că este o etapă pe care vom reuşi să o depăşim, indiferent de timp, costuri şi factori implicaţi. 😀

    @Bobo: A ieşit, slavă Domnului! Sigur că mai vor deşi am rămas foarte surpinsă că au avut emoţii. Acum lucrăm la depăşirea fazei, eu am crezut că dacă eu sunt relaxată şi netimorată, aşa vor fi şi ei. Emoţiile nu sunt altceva decât o permanentă sursă dezechilibrantă şi poţi învăţa a le depăşi. 😀

    @Cella: N-am fost foarte bine, chiar am fost nasol. Nu fizic atât cât psihic. Dar am trecut cu bine, poate mă voi simţi pregătită a discuta despre asta, am trăit nişte stări despre care am citit doar în cărţi şi despre care am crezut că sunt mai mult fabulaţie decât realitate. Ei, Viaţa are prea multe de oferit dacă ştii să le vezi. Abia acum încep să fiu ocupată cu A TRĂI!!! Iar blogul e parte din mine, iar scrisul meu sunt eu şi chiar şi mie îmi era dor de mine. Îţi mulţumesc pentru grijă, în ciuda stupidităţii de a crede că un ecran uneşte oameni, iată dovada că o face! Concluzia este că atât timp cât eu trăiesc şi blogul şi scriitura mea vor trăi! 😉

    @Oceanograful: Da, am văzut că nu mai îmi comentezi nimic, că nici măcar nu m-ai felicitat pentru fenomenalul reportaj şi atunci mi-am zis ‘ce rost mai are?!’ :mrgreen_wp:

  13. @Kus: Nu am hotărât eu neapărat. Pe vremea când era timpul să-mi aleg liceul la care să susţin examenul de admitere, mami m-a îndreptat spre Pedagogic, era un soi de vis de familie. Raţiunile erau pragmatice- termin orice liceu cu profil uman şi obţin o diplomă de absolvire… atât. Termin Pedagogicul- există şanse să am şi slujbă pentru că existau repartiţii pe post. Aşa m-am trezit cu un post de educatoare la Deta, o localitate aproape de Timişoara, post în care directorul m-a primit cu multă aroganţă aşa că mi-am întrerupt anul şcolar, profitând de faptul că intrasem şi la facultate între timp. După un an, pe când oricum aş fi renunţat la post, surpriză- directorul desfiinţează postul meu pe motiv că sanchi! Primesc alt post în Timişoara (aproape de casa mea) şi mă gândeam că nu mă costă nimic să încerc. Se desfiinţează după un an şi postul ăsta pe motiv că Sanchi! şi primesc altul într-o altă zonă, aproape de facultă, continui pe motiv pragmatic- sunt nişte bani care mă ajută să mă întreţin la facultate! Şi apoi zic… mai stau un an, încă un an… sunt 6 ani deja aici la grădiniţa asta, plus unul înainte, plus unul de întrerupere! Deci 8 ani în câmpul muncii! Despre care nu ştiu să-ţi spun cum au trecut… 😛