Eu şi sportul

Pentru că sunt în vacanţă şi am devenit pasăre de noapte, am dezvoltat pasiunea mâncatului la ore târzii. Nu e vina mea neapărat însă mă tot strigă mâncarea din frigider. Eu stau liniştită în pat şi citesc, să tot fie 2-3 ale dimineţii, când aud o voce: ‘Rebe, Rebe…’ Vine din frigider. Mă duc să verific, te miri cine, ba porumbul fiert- pentru care eu am o slăbiciune, ba nişte grătărele, ba ţâmpul de pui… ‘Hai mănâncă-mă, hai sunt gustos!’ Nu pot să refuz aşa o ofertă. Din nefericire pentru mine, refuzul refuzului se reflectă la cântar, în hainele care nu mă mai încap şi la oglinda care nu mai zice ‘eşti cea mai frumoasă’ ci ‘eşti cea mai rotunjoară’. Ca urmare, analizez situaţia. De mâncat mai puţin, nicio şansă. Mişcare, asta e! Ce fel? Că eu am antecedente nefaste cu sportul.

La sală când am mers ultima dată, am folosit toate aparatele greşit. Eram vânătă pe picioare dar credeam că aşa trebuie să fi, sala cere sacrificii. Pentru braţe nu mă oboseam să fac mare lucru că nu-mi place, ştiu că sunt lipsită de forţă în ele, ca urmare, evit să le pun la treabă. Ucideam stepărul că mă dădeam pe el ca o apucată. Plus că era aşezat la intrare în sală, ca urmare, atrăgeam atenţia asupra mea 100 la 100. La aparatele de picioare îmi plăcea cel mai tare, ajunsesem la performanţa de a împinge la presă cu 50 de kilograme. Două gantere de 25. Eu nu puteam să îmi aşez greutăţile pe aparat, ca urmare rugam băieţii musculoşi. Mă întrebam eu de ce se uită ciudat la mine însă presupuneam că e o privire admirativă. De femei nu mai povestesc, ce plăcere sadică aveam când le priveam cum se panichează că ‘cine dracu a pus greutăţi de 50’. Până când, într-o zi, a venit un soi de antrenor, patron de sală, nu ştiu ce era şi mă vede. A stat şi m-a urmărit ceva vreme, apoi a venit să mă abordeze. După ce mi-a arătat că foloseam greşit trei sferturi din aparate mă întreabă: ‘Tu de ce ai venit la sala?’ ‘Să slăbesc’, eu mândră nevoie mare. ‘Draga mea, în ritmul ăsta de slăbit n-ai nicio şansă, în schimb peste trei luni avem un concurs de culturism şi tu ai toate şansele să câştigi dacă tot aşa te antrenezi’. Bine, râzi, pachet de muşchi care eşti!!! Uite aşa m-am descurajat. Adevărat că nu slăbisem însă aveam nişte muşchi beton la picioare. Nu am mai mers acolo la sală… În schimb, m-am dus la alta, cu antrenor personal, pentru a evita situaţia anterioară. Ăla stătea cu gura pe mine, nu ştiu câte genoflexiuni, nu ştiu câte flotări, mii de abdomene. ‘Uite ce e, eu am venit la sală să mă dau pe aparate, ce mă pui tu să fac, pot şi singură acasă’. ‘Vrei să slăbeşti sau nu?’ ‘Vreau, da’ vreau să mă dau şi pe aparate, toţi se dau, numai eu sunt pe saltea.’ ‘O să le foloseşti şi tu, dar mai încolo, acum tre’ să faci cum zic eu.’ ‘Nu mai vreau, eu o ora şi fac doar chestii plictisitoare, toţi sunt fericiţi, eu sunt nefericită. Gata, lasă că ce-mi zici tu să fac, o să fac acasă, şi aici ne dăm pe aparate.’ ‘Tu nu colaborezi, tre’ să faci ce zic eu.’ ‘Foarte bine, nu vreau să mai vin la sală. De fapt, ţie nu-ţi place de mine şi faci discriminări, că, atunci când tu nu eşti lângă mine, toţi îmi spun că mă terorizezi…’ tremur de bărbie… gata! Am obţnut! Mă lasă pe aparate dar el nu-şi asumă greutatea mea. Halal! De parcă aş fi cine ştie ce grasă, mie mi-e bine aşa, vreau doar să mă dau pe aparate. Am întrerupt şi colaborarea asta din motive de tensiune…

Am mers la box. Foarte palpitant! Eu şi 30 de băieţi şi o tipă la 1.75 şi 100 de kilograme. Pe lângă pipăielile ce mi le luam de la antrenor, când el ieşea din sală şi ne lăsa pe noi să facem exerciţiile de încălzire, ce făceau băieţii??? ‘Sari, sari, sari…’ uitându-se ostentativ la bustul meu care nu este din categoria uşoară. Dar am rezistat eroic. Am trecut chiar şi de prima mea luptă cu antrenorul care a considerat, la un moment dat, că trebuiesc călită. Eu cu el în ring. Când m-a pocnit prima dată am crezut că glumeşte, m-am dat la o parte şi i-am zis ‘Gata, aţi câştigat! Am aruncat prosopul!’ El, cu ochii ieşiţi din orbite: ‘Ţine gardă, ţine gardă, apără-te!’ Cum să mă apăr nene, că o să mă baţi în ritmul ăsta de n-o să mai ştiu de mine. Aşa că, adopt tactica, eu fug, el după mine. ‘Stai în gardăăăăăă!’ Stai pe dracu, ‘o să mă aveţi pe conştiinţă dacă mă ucideţi. Familia mea ştie unde sunt şi dacă nu mă întorc acasă o să mă caute. Eu zic să nu aveţi probleme…’ Toate şi multe altele în timp ce eu mă învârteam disperată în ring şi el după mine. Dar nici aşa nu am renunţat. Doar că, într-o zi, doi băieţi s-au luptat, unu’ i-a dat un pumn la altul şi ăsta s-a dus direct spre capră, a pus capul pe ea şi a stat aşa, nu ştiu, nelimitat, mi s-a părut. Toată lumea îşi vedea de ale lor, doar eu măcăneam ‘eu zic că nu-i ok băiatul ăla, poate a murit, de ce nu are nimeni grijă de el?’ ‘N-are nici pe dracu, o să-i treacă!’ Adevărat, după o vreme şi-a ridicat capul, s-a uitat confuz în jur şi a întrebat ‘unde sunt?’ ‘V-am spus că nu-i ok, v-am spus…’ ‘Tu vorbeşti prea mult în loc să-ţi vezi de ale tale.’ Foarte bine! Am încheiat-o şi cu boxul.

La karate nu am rezistat mai mult de 20 de minute. Mi s-au părut sunetele scoase atât de amuzante… Adevărat că eram cam mică dar… ce vină aveam eu că eram bine dispusă?! Antrenorul a fost foarte jignit de amuzamentul meu şi al prietenei mele că m-a pus să fac nu ştiu câte genoflexiuni cu prietena mea în spate. Păi ea era de două ori cât mine, de asta şi era prietena mea, cu ce nu poţi învinge, te aliezi. Cum să o car eu în spate pe ea?! Nu avea rost, nu era pentru mine.

La tenis… prea obositor. Palata aia e prea grea, care-i sensul să alerg după o minge, că şi aşa n-o ţintesc cu paleta. Ori să fie paleta mai lată şi mai uşoară, ori eu nu mai vin. Fugi, fugi ca să ce… Ok şi când, ocazional mai loveam mingea oricum o dădeam în plasă. Clar, e de la braţe că nu am forţă în ele.

La aerobic… da, a fost o vreme în regulă până când s-a schimbat antrenoarea. Îi explic frumos că la exerciţiul cu statul culcat şi ridicat picioarele în foarfecă nu prea pot, fac şi eu cât pot, da’ nu în ritmul ei. Parcă dinadins făcea doar foarfeci. ‘Ce stai? Hai, fă şi tu ca toată lumea…’ ‘Fac o scurtă pauză, las’ că vă prind din urmă.’ Apoi a început cu stepaerobicul, eu nu asta doream, eu am vrut clasic! Ea sărea ca o nebună, eu mai pierdem ritmul aşa că aşteptam să termine exerciţiul ca să încep la următorul, frumos şi organizat. ‘Iar stai!!!’ ‘Stau, sigur că stau că m-am pierdut aştept următorul exerciţiu.’ ‘Nu sta, fă orice dar fă ceva.’ Bine, sar aşa aiurea pe cărămida asta?! Ori sar ca voi organizat, ori mă duc în bloc turn şi urc etajele până leşin. Nu m-am mai dus că oricum ea nu mă stimula; o antrenoare trebuie să fie frumoasă, trebuie să-mi placă mie de ea, să aibă un corp finuţ şi slăbuţ, doar aşa pot şi eu să mă mobilizez psihic să ajung ca ea, ori… lasă… Asta stepăriţa era o solidă musculoasă. Foarte bine! Pe mine nu mă mai atrage!

La Taebo… nu ştiu de ce nu am mai ajuns niciodată. Mi-am făcut abonament, am fost pregătită psihic, doar că auzeam de afară un glas baritonal: ‘Unu, doi, mişcă. Mişcă, hai odată, sus, sus’ parcă nu mai era fain. Ce trebuia să urle tanti aia aşa cu ură s-o aud eu de la 100 de kilometri? Cu calm nu putem?! Trebuie să răcnim ‘mişcă?!’ Uite că eu nu mă mobilizez la apelative din astea!

… deci… eu ce sport fac?! Tot ce implică alţi oameni e soldat cu eşec că atunci uit de ce am venit şi stau gură cască. Tot ce e cu antrenor personal trebuie să fie cu calm, eu sunt pedagog şi cadrul didactic din mine ţipă răzvrătit la cum anume ar trebui făcută colaborarea. Mihai trebuia şi e implicat că şi el la 2 se trezeşte cu gura plină de mâncare fără să-şi edifice misterul. Am găsit!!! Alergatul! Nu costă, sunt propriul meu stăpân, alerg cum vreau, cât vreau, când vreau, slăbeşte, tonifică, reduce fumatul. Perfect!!!

În prima zi am alergat vreo 800 de metri şi am simţit că mor. M-a durut coşul pieptului groaznic. Am blestemat ţigările numai eu ştiu cum. A doua zi, am alergat vreun kilometru şi ciudat, pic de febră musculară n-am avut. A treia zi 1300 de metri, a patra zi pauză, a cincea zi 1500 metri, a şasea şi a şaptea zi am tras chiulul. A opta zi 2.1 km, a noua, adică aseară 2.4 km. Sunt încântată de mine!!!

Bineînţeles că şi cu Mihai a fost suficient de greu să colaborez în alergare, că eu alerg prea încet, că câr că mâr. El că mai bine să facem ture de parc sau de clădiri, eu că vreau alt traseu în fiecare seară. Am ajuns la o concluzie: eu sunt alergător de maraton, el de viteză. Aşa că, eu o să alerg şi el se cară cu bicicleta pe lângă mine. Atâta timp am trăit în ignoranţă, nu am ştiu ce talente de maratonist zac în mine, nu am ştiut că alergatul poate să-mi placă atât de tare. Dar, cum sunt un vărsător, adică încep 10000 de chestii pe care nu le finalizez, am făcut o categorie specială pe blog unde voi scrie ce performanţe am atins. Măcar pe mine să mă impulsionez privindu-mi rezultatele dacă nu mobilizez şi pe alţii.

© copyright imagine: Yvonne

7 Comments on “Eu şi sportul

  1. Pai,ce cauti acasa?De ce nu esti in China???:)…Acum serios…1.De ceva timp in fiecare luni ma apuc cu Mio de mers 3km…dar ..iar,de lunea viitoare!Care „luni” o fi?
    2.Te ai gindit vreodata sa scri ceva fictiune funny?Vorbesc f.f.serios.

  2. asta e partea buna la meseria ta … ca stai nene , in vacanta , pina ti se acreste ! uite , eu , din cauza stressului de la scirbici , am fost la mare 4 zile si in ultima zi nu mai stiam cum s-o tai acasa … pe de alta parte , daca vrei sa slabesti , ha ! , nu exista decit o solutie . maninca , soro , mai putin , in chilu saftii !si mai las-o dracu de mincare noaptea ! noaptea se bea , femeie , nu papa ! se bea si se face sex ca sobolanii , nu papa ! oooooooofffffff … ca te-nvat ca pe fata mea …pai tu la 2 noaptea , in pat cu cine stie ce clasic rus ??? ptiu ! la circiuma cu tine , fato , ca nu te mai intilnesti cu anii astia mai incolo ! + ca rusii sint cam impotenti , stie orisicine … si acum sa revenim la lucruri serioase … chiar esti asa titoasa ? vrem sa vedem , nu pe vorbe , asa …

  3. Se pare ca ai incercat cateva sporturi, mai putin sahul sau pescuitul. E adevarat, nu prea ajuta ele la eliminarea kilelor pe care ni le dorim in minus, dar cel putin ultimul (pescuitul), e placut si relaxant.

  4. Acum, fara gluma,sportul reconforteaza si tonifica organismul dar sunt si cateva retete naturiste deosebite care fac cu adevarat bine organismului. Unul dintre acestea este un leac tibetan, vechi de peste 2500 de ani, descoperit (reteta), in arhivele chinezesti prin 1982 si verificat de catre medicii chinezi pentru diverse boli. L-am gasit acum patru ani pe un site al Aurorei Inoan, si eu suferind de o boala cardiovasculara, mi-am zis, vazandu-i bolile ce le trateaza si contraindicatia ( doar pentru diabet), mi-am zis ca nu pierd nimic daca o incerc. Am preparat-o si am urmat tratamentul trei saptamani aproape. Desi nu m-au suparat in viata mea rinichii, nici macar nu eram constient ca am piatra la rinichi, dupa trei saptamani am eliminat piatra de la rinichi. Din pacate, din nepasare nu am mai urmat acest tratament. Sunt sigur ca prinde bine oricui, chiar si unui om sanatos, fiind si un bun detoxifiant.

    Reteta vindecarii rapide – LEAC TIBETAN. Aceasta reteta este una cu rezultate uimitoare dovedite de-a lungul secolelor. Ea este o reteta speciala tocmai pentru faptul ca rezultatele sale apar dupa o foarte scurta durata de tratament. Printre beneficiile leacului se numara: normalizarea tensiunii arteriale, reglarea metabolismului, distrugerea tumorilor, topirea grasimii in exces, atenuarea durerilor produse de artrite, reumatism si ulcere si imbunatatirea vazului si auzului. Iata cum se prepara: se curata si se zdrobesc intr-un vas de lemn pentru mujdei 350 g de usturoi. Pasta obtinuta se pune intr-un vas de sticla. Peste usturoiul zdrobit se adauga 250 g de miere curata si 250 ml de alcool etilic de 90 de grade.Vasul se acopera cu un capac etans si se lasa 10 zile la intuneric. Apoi se strecoara continutul printr-o esarfa de matase si se pune intr-o sticla. Se mai tine inca 3 zile la intuneric si leacul este gata.

    Tratamentul se face dupa o schema stricta care trebuie urmata intocmai:
    Procedeul este urmatorul: intr-o cescuta se toarna 50 ml lapte dulce nefiert in care se picura leacul cu ajutorul unei pipette, respectand urmatorul calendar:
    – ziua I – cate 2 picaturi de preparat in 50 ml lapte, de 3ori pe zi, inaintea meselor de dimineata si pranz, iar seara 3 picaturi cu 10 minute inainte de masa
    – ziua a II-a – de 3 ori pe zi, tot cu 10 minute inaintea meselor, se vor lua in cate 50 ml de lapte dimineata 4 picaturi, la pranz 5 picaturi si seara 6 picaturi
    – ziua a III-a – respectiv 7, 8 si 9 picaturi, conform celor spuse mai sus;
    – ziua a IV-a – 10, 11 si 12 picaturi;
    – ziua a V-a – 13, 14 si 15 picaturi;
    – ziua a VI-a – 15, 14 si 13 picaturi (cantitatea incepe sa scada);
    – ziua a VII-a – 12, 11 si 10 picaturi;
    – ziua a VIII-a – 9, 8 si 7 picaturi;
    – ziua a IX-a – 6, 5 si 4 picaturi;
    – ziua a X-a – 3, 2 si 1 picatura;
    – ziua a XI-a – dimineata 15 picaturi, la pranz 25 si seara 25 picaturi;
    – ziua a XII-a – si in continuare pana la terminarea preparatului se vor pune cate 25 picaturi de 3ori pe zi, in 50 ml lapte dulce nefiert, cu 10 minute inaintea meselor. Schema trebuie sa se respecte cu strictete! Este exact reteta pastrata din vechime in Tibet si merita incercata.

    Am recomandat-o cumnatului meu care suferea de hipertensiune arteriala si hemoroizi. Deja dupa doua saptamani se simtea foarte bine de ambele. Sora, care are si ea aproape 52 de ani si avea greutate de aproape 80 kg., a ajuns la saizecisi ceva, fara a tine vre-un regim alimentar. Consider ca-i teribila, mai ales ca eu, sora si cumnatul meu am fost cobaii si s-au cunoscut rezultatele. Succes!

  5. @Sveti: Şi noi tot pe amânate am început, doar că într-o zi trebuie să te enervezi şi să purcezi la drum. Adevărat că e la fel de greu să menţii apoi ce aţi început, sigur că e mai mişto să căscăm ochii la teve însă… e vorba de sănătatea noastră până la urmă, pe asta nu avem cum să ne-o dăm înapoi. Aşa că, şi tu şi Mio, mo-bi-li-za-rea!!! M-am gândit multe să scriu dar… delăsarea e o mare calitate personală!

    @Andi Vate: După cum zice un contemporan, pe nume Mircea Badea, nu mănânci ca vaca, nu arăţi ca vaca. Adevărat, da tu nu citişi că mă strigă??? Eu sunt politicoasă, nu refuz. Acum, de când cu olimpiada personală nu mai pot să mănânc noapte. Decât acum, am furat un Haribo şi un caju. Atât!!! Mint, am gustat şi din şuncă să văd dacă n-am cumpărat-o defectă. Bine, măi, şi o piersică…
    La partea cu sexul… nu pot să zic nimic, mai intră pe aici şi părinţii copiilor de la grădi. Vrei să stimulez taţii la gândiri mârşave?! E bun şi cu ruşii, doar că dau depresivitate, rest nicio problemă. Cât despre ţâţe… păi tu nu te-ai uitat la categoria Despre mine? Dacă decolteul de acolo nu te mulţumeşte, avem şi alte poze mai sugestive! :d

    @Nea Costache: Pescuitul e pentru oamenii calmi, acolo meditezi, nu te enervezi că oameni ca mine vorbesc una întruna sau tulbură apa. Eu dacă vorbesc chiar şi cu peşti cum aş putea fi un pescar bun?! Iar şahul chiar nu e pentru mine, eu credeam că tabla aia e pentru noi tăblarii un bonus, ne-a dat pătrăţele şi piesele pe ea să le punem la pariu.
    Acum… serios… mă puneţi pe gânduri cu reţeta asta. Mâine mă apuc să o prepar dar dacă mi se întâmplă ceva o să dau cu înjurături după dumneavoastră. O să vă ţin la curent cu rezultatele, chiar doream un tratament de detoxifiere şi nu prea mă încânta ideea să trec pe medicamente. Nu zic mulţumesc, aşa e superstiţia, să se prindă leacul de mine. Să vedem! 🙂

  6. 🙂 Si eu am incercat toate sporturile astea, adica si Taebo. In plus, am facut tot felul de dansuri: balet 7 ani, dansuri populare 4 ani, dans modern 2 ani.
    Mananc noaptea, e adevarat, nu in fiecare noapte, dar am momente cand ma trezesc, ma duc la frigider si mananc sau, in weekend in general, daca nu adorm pana la 1 a.m., trebuie sa mananc ca sa adorm.
    N-am o reteta pentru slabit, pentru ca nu am tinut vreodata vreo cura, desi am avut de 2 ori, in adolescenta si la 21-22 ani, acum 10-11 ani, 70 kg…Cred ca secretul unui fizic echilibrat consta in mare masura in a fi activ.
    Mult succes cu sportul!

  7. @Kmi: Păi tu ai fost superconştiincioasă. Te-a ţinut ani, pe mine nici măcar luni de zile. Da, sunt de acord, când sunt la lucru clar nu manânc atâta. Mulţumesc, sper să mă ţină! 🙂