Excursie la Lipova cu copiii- part one

Faceam o scurta introductie in subiect acum cateva zile. Faceam referire la consumul neuro-psiho-fizico produs de catre si anume eveniment. Solicitant este un adjectiv pe care in ultima vreme nu l-am mai cunoscut dar mi-am amintit multumit pentru alegerea facuta, meseria de educatoare. Pe cat de solicitant, pe atat de reconfortant. Sa dam drumul la povestire:

Dimineata zilei de 17 octombrie incepand cu orele 7 si 30 de minute; la intrarea in gradinita, pe holuri, in clase, parinti, copii si educatoare+ una bucata directoare. Sunt unii mai emotionati ca altii. O excursie nu-i emotioneaza doar pe copii, daca vreti sa va spun un secret. Cand va amintiti de excursiile cu scoala cu siguranta va amintiti ce greu ati adormit in noaptea de dinainte si cu cata energie v-ati trezit dimineata. Ati ajuns IN SFARSIT la scoala si va amintiti ca toti in jurul vostru sunt emotionati si nerabdatori, doar doamna voastra (ma rog, tovarasa, cum era pentru voi) afisa un zambet calm si o incredere deplina. Aiurea, s-a antrenat doamna, respectiv tovarasa, in oglinda. Si ea este la fel de emotionata, ingrijorata, nerabdatoare ca voi (daca nu mai tare pentru ca ei ii revin in custodie 20 de suflete) dar nu poate sa se tradeze. Pare calma si le spune parintilor: „Stati linistiti, totul va fi bine. O sa ne distram de minune.” E o promisiune facuta in van. Nici ea nu stie daca va fi bine, ce surprize se pot ivi, cui ii e rau pe autocar, altele in gen; si asta chiar daca stie traseul ca-n pama, chiar daca a mai organizat alte 100 de excursii inainte. Dar promite, pentru ca stie ca daca ar depinde doar de ea, totul ar iesi perfect. Si vrea sa lase acelasi calm in urma ei pentru ca i se rupe inima cand ii vede pe parinti cu inima indoita. Dar bine ca acum avem telefoane mobile ca parintii stresati sa-i mai apeleze numarul; macar atat si pentru ei.

Revenind la plecarea noatra, grupa mea este in clasa. Piticii sunt pregatiti si acum realizeaza ca vor pleca de-adevaratelea, pentru ca a fost o iesire amanata de doua ori datorita conditiilor meteo nefavorabile. Ghiozdanelele cu sticlute cu apa si haine de schimb sunt aliniate perfect la dulapuri. Le dam sa manance niste pituta cu parizer, nu putem sa plecam cu stomacul gol. Dupa ce ni se-aseaza mancarea, se aude o voce pe hol: „a venit autocarul”. Oooo, aici emotii, sa te tii: „Mergem frumos la dulap, ne luam geaca pe noi si aliniati doi cate doi mergem la autocar”. Nu primesc nicio replica, ceea ce este foarte suspect, inseamna ca emotia i-a cucerit definitiv. Randul de doi cate doi se face aproape singur, noi am mai fost in excursie si anul trecut si regulile sunt foarte clare. Iesim afara, uimire si satisfactie: „E acelasi autocar de la Buzias, Rebe, mergem la Buzias!” In fata giganticului roz imi aduc aminte ca nu prea am dat instructiunile: „Bla, bla, bla, cum tre’ sa stam in autocar, cum am schimbat traseul/destinatia este Soimos, bla, bla, bla. Inteles?” „DAAAAAAAA!!!” raspuns colectiv. Urcam, ne asezam, liniste deplina intre copii, doar la radio este horoscop. Urca si celelalte doua grupe, se porneste masinaria. Pe drum nu am avut nervi sa desfasor activitati precum cantatul (o paralele scurta, ai mei stiu cantece si in engleza si in romana, nu intra in discutie dar intr-o zi vine o colega si le zice „hai sa-mi cantati si mie un cantec sa vad daca stiti” si primeste un raspuns bomba „auzi, da drumul la casetofon ca ala-ti canta multe cantece”…) pentru ca i-am lasat sa se bucure de peisaj, daca am putut sa vedem clar pe geam care-i vaca, oaia, calul si diverse altele a fost un castig mult mai mare pentru mine si pentru ei. Pe tot parcursul drumului am fost mandra de ei: au stat frumos pe scaune, si-au deschis cotiera sa se sprijine, cei de la geam i-au lasat pe cei de la margine sa admire peisajul -fara scandal-, nimeni nu a mancat, unul singur a avut tentativa de dulciuri dar s-a remediat in cateva secunde, au astepatat sa coboram din autobuz si sa bem apa, nu au tras de chestii, nu au umblat unde nu le fierbea apa, nu au sters geamul cu saliva sau alte chestii tipice de autobuz. Am avut doar doi copii putin indisciplinati dar ei nu fusesera cu noi in excursie in precedentul an si nu erau acomodati cu regulile noastre. Ba mai mult, stiau deja ca „sunteti mari, aveti 4 ani, nu va comportati necivilizat sa ne facem toti de ras” si asta a dus la prima perla; ma dureau si pe mine picioarele si doream sa stau jos, ma plimb printre ei si intreb: „Cine vrea sa-l tin in brate?” Primul rand: „eu nu”, altul „nici eu”, altul „eu stau bine Rebe”. Gata, din 6, nimeni, ma enervez: „Da’ hai cineva ca ma dor si pe mine picioarele si vreau sa stau jos”. Mi-a cedat cumintelul Mihai locul lui, gata, toti suntem fericiti. Ajungem in Lipova, primul popas: manastirea Radna.

To be continued…

2 Comments on “Excursie la Lipova cu copiii- part one