Final fericit

Visits: 93

Am doua probă, metodica activităţilor instructiv-educative în grădiniţă am finalizat-o cu onorabilul 8.12, situându-mă din nou în clasament, pe locul medaliei de bronz. Excepţional, aş zice! Proba orală ce a fost azi, psihopedagogie, da, duminică, începând cu ora 11, exact aşa cum mă aşteptam, 10!!! Niciodată nu dau greş în orale!!! Hihihi…

M-am pierdut cu firea de vreo două ori şi evident că am apelat la tertipuri de genul, examinatoarea zicea răspunsul corect, eu ‘da, da’ după care completez: ‘ce tare sunt, ca şi copiii când nu ştiu, eu zic da, da la ce ziceţi dumneavoastră.’ A zâmbit. Apoi m-am încurcat în propriile mele fraze şi era prea complicat să o dreg, mai ales că examinatoarea se uita pe sub ochelari cu atenţie la mine, atunci ce îmi mai rămâne să zic decât: ‘Gata, că nu mai am cap şi coadă, nu mai ştiu nici eu ce-am vrut să zic. Punct.’ Ea: ‘Nu e necesar să ziceţi punct de fiecare dată.’ Eu: ‘Am mai zis???’ Ea, zâmbind îngăduitoare: ‘Da…’ Amândouă deodată: ‘Probabil că e un tic verbal.’ Am zâmbit amândouă.

După ce mi-am prezentat primul subiect din cele două, doamna zice: ‘Mulţumesc frumos, puteţi pleca, lăsaţi ciorna aici vă rog’ iar eu ce zic??????!!!!!!!!!!!! ‘Da’ mai am un subiect!!!!’ Cum naiba pot reacţiona atât de imprevizibil chiar şi pentru mine?! De ce nu m-am ridicat să plec n-o să aflăm niciodată, nici eu, nici colegele mele care aveau mutră interzisă! Cum naibii să-ţi zică omu’ să pleci şi tu să insişti să mai stai?! Pe nota mea, evident, că după asta m-am bâlbâit şi am plesnit-o cu neştiinţa. Dar totul e bine când se termină cu bine… 10! Întodeauna am iubit nota asta!

Concluzia generală şi multiplă: am mai adăugat trei examene pe lista lungă, sunt cu trei note mai bogată, am aceeaşi stare ca după fiecare examen, niciun caz starea pe care mi-o promit (Dacă trec şi de ăsta cu note mari să vezi ce beţie trag, să te ţii petrecere), ascult pe tanti Celine Dion cu Kelly R. cum sunt îngeri, sunt singură şi meditez la ceea ce sunt. Sunt mulţumită de mine ca de fiecare dată. Mi-am spus de atâtea ori, încât am început să mă cred: ‘Eu nu mă pot dezamăgi pe mine!’

De mâine, la lucru… Mi-e dor de copiii mei de nu mai pot! Aştept să-i văd, deşi asta se va întâmpla mai degrabă în 15 septembrie. Oare or să ştie ei vreodată că sunt îngerii mei? Poate într-o zi o să le spun…