Împreună…

Abia aşteptam clipele astea! Nu le-am imaginat vreodată pentru că nu am ştiut cum. Ce ştiam era că abia aştept să o nasc. Nici nu conta că sunt sau nu pregătită, mă pregăteam pe parcurs. Simt cum toate lucrurile încep să intre pe cel mai firesc traiect, al nostru- ca familie. Ayanna doarme la ea în pătuţ, Tisa e plecată bitangă pe afară, Mihai e la compu lui făcându-mi cont pe Facebook şi mai aruncă un ochi la Cârcotaşi iar eu scriu un post pe blog. Iar toate par aşa de fireşti de parcă dintotdeauna eram aşa… noi!

Nouă luni aproape nu mi-am găsit cuvintele şi nu am putut să scriu pe aici aşa de firesc cum o făceam înainte. Nu pot ştii de ce, poate Ayanna nu va avea lejeritatea mea în ale exprimării, poate că nu e genul care se expune, poate că nu i-ar făcea plăcere, nu pot şti. Acum încep să mă simt din nou eu- încep să mă regăsesc. Mărturiseam Mihaiului zilele trecute că deja mi-e dor de cum eram în sarcină dar că nu aş mai putea fi aşa- poate doar dacă aş mai rămâne însărcinată vreodată. Mi-aş dori să pot avea puterea de a mă redefini între ceea ce am fost înainte şi mai apoi în sarcină. Aş fi o combinaţie trăznet… dar dacă nu voi putea nu-i nimic. Rămâne să fiu mamă- mama Ayannei!

Sunt prea multe de povestit şi prea puţin timp. Prea multă durere pricinuită pentru a mă simţi pregătită a-mi spune povestea naşterii. Prea multă fericire pentru a mai sta pe blog aşa cum o făceam. O sarcină ce mi-a adus binecuvântarea, un înger dăruit fără a fi siguri că-l merităm, un medic şi atât, lacrimi de fericire vărsate pe o anume melodie, două mingi strânse în mâini şi-n dinţi, răcnetele sfâşâitoare şi dorinţa de a abandona, o decizie care putea să schimbe cursul vieţii tuturor, oameni de suflet trimişi să vegheze, lacrimi de fericire, o familie mută de uimire în faţa unui chip, un copil ce s-a remarcat din mulţime încă din prima sa oră de viaţă, senzaţia că am văzut PERFECŢIUNEA!

Nu e nevoie de prea multe cuvinte pentru a prezenta prima mea întâlnire cu micuţa noastră fetiţă. De fapt a doua- prima dată a fost în sala de naşteri dar atunci ne-am dat doar un sărut înecat în lacrimi. Am primit-o imediat după operaţie… cred că nici nu împlinise o oră de viaţă. Nu-mi amintesc mare lucru din ceea ce aveam să-i spun- noroc cu filmarea că pot retrăi la infinit clipa. Ştiu doar că, dacă nu puteam imagina nimic din întâlnirea noastră, aveam în cap exact ceea ce doream să-i spun: ‘Deci tu eşti cea care mi-a făcut gâlmiţe în burtică! Am să te prind de năsuc pentru fiecare gâlmiţă pe care mi-ai făcut-o!’ Şi-aşa i-a rămas numele… Gâlmiţă!

14 Comments on “Împreună…

  1. Sunteti super amandoua.Sa va traiasca micuta, sa creasca mare si sa va bucurati de ea.
    Are asa o privire….Ayanna e totala.

  2. @Laura Fekker: Multumim! Suntem din ce in ce mai smechere, azi mi-a zambit pentru prima data, se uita la mine si daca eu zambesc face la fel! E divin sentimentul!

    @Ruxi: Multumim din suflet!

  3. Wooow! Atentia bebelusului este a cuiva de „varsta” mai mare, nu a unei proaspete pamantene iesita din micul ocean din burtica ta in care a inotat si a facut galmitze! Cum i se misca ochisorii si cum si-i fereste cand blitz-ul o „ataca”, are miscari ferme si sigure, stim ca ele sunt involuntare, da, dar datorita mamei ei mereu-ganditoare cred ca este un bebe mai constient, cumva, decat cei care sunt batrani… de o ora 🙂
    Nu ti-am scris niciodata dar din cand in cand vizitez singurul blog al unei „femei ca mine”, poate cu nelinisti incomode asemeni mie, dar precum spui tu daca suntem buni poate lumea ne iarta 🙂
    Sa fiti sanatoase, sa dobanditi intelepciune impartasita intre mama, tata si copil, deoarece „noi crestem odata cu tara”, cum era „Corul Piticilor”, gluma aia din comunism si care nu se potriveste aici decat ca si existenta a noastra colectiva :)))
    Da! Bine ai venit, Rebe, intr-o constiinta superioara: cea extinsa, nu iti mai este permis atat de mult sa fii obsedat de tine insuti deoarece acum ceva mic a venit pentru a te face mai umila, mai fericita, mai linistita de dragul ei, mai putin nevrotica si mai meditativa, spre deosebire de cum erai inainte, introspectiva. Acum, in sfarsit, poti sa incepi sa meditezi, alaturi de ea. Nu, nu in sens religios ci in sensul uman si colectiv, acum esti invitata atat de frumos sa devii mai mare si sa te extinzi, sa devii ce nici nu te-ai gandit adica Pacea Interioara (vai! suna ca si cum as vinde ceva desi chiar eu sunt cumparatorul).
    Am citit alte posturi mai proaspete si esti suparata pe tine ca nu mai ai dispozitia necesara sa te imparti tuturor, ca nu mai apuci sa raspunzi prietenilor etc. Doaaaamne, scumpa „femeie ca mine”, multi ani o sa te izolezi deoarece abia acum dai cu adevarat, mici oameni sunt cele mai neajutorate fiinte iar tu creezi un om puternic acolo, tu faci alchimie, tu combini substante ale iubirii si devii in sfarsit un adevarat maestru, deci cat de superrebe sa fii sa te imparti cand sunt atatea de facut acolo, cu bebe? Superrebe este un Om, are nevoie sa devina calma si linistita, chiar speechless sometimes, ce e rau in asta? Cand o sa vorbeasca bebelusul tau, o sa vrea ea sa mergeti inapoi catre vechii tai prieteni, sa ii descopere, lasa asta cu vinovatiile, sunt mici exagerari mentale, tu STII cat de fericita esti si ca nici macar cuvintele tale dragi nu o pot exprima total, o vei face mai bine cand o sa treaca vraja asta a nasterii si mirarea ta plina de lacrimi in fata inocentei si a puritatii nou-nascutilor, mama este si ea luata pe un norisor cu bebele ei si cum mai poate ea sa „trimitza” sms-uri ca inainte? Cumva nu mai exista „inainte”. Este doar „acum”. Si tu traiesti in acest prezent fericit si ni-l transmiti si nou asa cum poti si cand poti tu (evident cu talent! dar mai presus de talent cu iubire multa, multa, multa, sa pastram maneaua aia simpatica).
    Stai acolo scumpa mea „femeie ca mine” si desi nu o sa mai scriu vreodata, poate, sa stii ca esti intr-adevar fericita si este fermecata pentru mult timp de acum, nu-ti dori sa „iti revii”, unde sa-ti revii?? La ce?… Prezentul, asta trebuie exersat, e o stare de vindecare daca vrem si de ce sa iesi din ea 🙂 O sa treaca, na, dar in ritmul ei, nu e ca o furtuna, este ceva lent, Natural. Te imbratisez si te iubesc! Doamne, poate daca as fi lasat un comment scurt de mai multe ori, nu ar mai fi trebuit sa fac aici un nou blog, iertare 🙂

  4. Eşti grozavă şi-ţi mulţumesc pentru tot ce mi-ai scris şi am citit şi recitit de mai multe ori. O să-ţi răspund cândva curând pentru că vreau să simţi măcar puţin din ceea ce am simţit eu citind ce mi-ai scris. Pentru acum doar îţi mulţumesc din suflet! Ai să înţelegi că postul tău mi-a căzut la timp… şi nimic nu e întâmplător pe lumea asta… Te îmbrăţişez cu şi mai mare drag!

  5. Ciao Rebe, sunt foarte fericita sa te vad aici, nu aveam nici o asteptare de acest gen deoarece in afara de marea bucurie de a te fi citit aici de mai multe ori si in a-mi exprima aceeasi mare bucurie legata de tine draga mea si de scumpa ingerasa din bratele tale, altceva nu stiai nimic despre mine – sau ma insel, chiar cateva cuvinte pot sa spuna mai mult decat un profil detaliat 🙂
    Doaaaamne, chiar nu a fost o coincidenta infuzia asta neasteptata de emotii si cuvinte? Si eu cred ca nu e nimic intamplator dar uneori asta este atat de evident si intre noi, oamenii, cunoscuti sau necunoscuti, este o retea invizibila si atat de vie, nu ne ramane decat sa credem in ceea ce vedem si sa ne imbibam de inocenta ei.
    Tu esti si mai grozava deoarece tu ai dat un bump in poponet acestei „coincidente”, sper ca totul este bine, sunteti toti sanatosi si inca uimiti de ochisorii aia vigilento-linistiti ai Ayannei! Si eu iti multumesc din suflet pentru curaj, in general, pentru curatenia pe care mereu ti-o faci in minte si pentru grija permanenta de a fi mai buna si mai ales pentru autenticitatea cu care manevrezi emotiile si cuvintele! Pentru mine esti un Superrebe cu un Superbebe absolut… normale, deoarece asta e Normalitatea: introspectie plina de bucurie. Mereu 🙂
    Daca simti nevoia sa imi raspunzi, fa-o te rog in ritmul vietii tale, si asa mi-ai daruit inapoi mai mult decat am facut-o eu. Te pup si iti trimit o portie din musacaua asta delicioasa hahaha dar si un crin 🙂

  6. Dragei mele Julia,
    Sunt total cucerită de cele pe care mi le-ai lăsat scrise. Pentru cei ca tine am şi început să scriu- la început era doar o dorinţă, ei uite că acum e chiar de-adevărat. Nu ştiu cine eşti, nu ştiu absolut nimic despre tine dar cred că acesta este doar începutul, aşa îmi spune intuiţia. Cred că am multe de învăţat de la tine şi cred că vei mai avea multe să-mi spui. Aşa cum credem, nimic nu este întâmplător în lumea asta iar faptul că tu eşti şi eu ştiu acum de tine mă face să cred că, repet… e doar începutul.

    Mi-ai scris prea frumos şi mult prea profund. Spun ‘mult’ pentru că învăţasem deja să accept că oamenii sunt superficiali, că un blog ca al meu plictiseşte… ‘sunt prea lungi posturile’. Nici măcar nu m-am mai luptat cu afirmaţia, am repetat la infinit că scriu pentru mine şi mai apoi pentru copila mea.
    Despre toate cele ce mi-ai zis nu mi-a rămas decât un singur lucru. Să le recitesc de multe, multe ori pentru că sunt preafrumoase. Zici de mine că sunt talentată dar tu ai lăsat scris nişte cuvinte meşteşugite de parcă tocmai te-a felicitat editura că încă o carte ţi-e în curs de apariţie. Ştii bine că nu-s ‘periator’ de meserie, de-atâtea ori am spus că nu laud nimic ce nu mi-e a lăuda, ba dimpotrivă. Cum am strârnit atâtea polemici în jurul meu doar pentru că deseori n-am ştiut să pup dorsale… Aşa ca să muară duşmanii de oftică… nu-ţi răspund atât de metaforic pentru că m-ai lăudat pe mine şi fetiţă ci pentru că mi-ai arătat că ştii ce zici. ‘Că m-ai citit’. Atunci când o să mă cerţi sau hai să zicem temperezi o să am încredere în cuvântul tău pentru că puţini au fost cei care au priceput-o de-a lungul vremii pe Rebe. Am fost enigmaotiliei atâta vreme pentru mulţi şi încă sunt aşa încât, citind cele ce-ţi aparţin nu pot decât să mă emoţionez şi să-ţi mulţumesc din nou. Offf… nu-mi ajung cuvintele să-ţi scriu iar faptul că mi-ai zis s-o fac în ritmul meu mă dă şi mai tare peste cap. Când cineva nu are aşteptări de la tine se crează confuzie. Ce să-ţi scriu? Cum să-ţi scriu? Tu zici că eu sunt plină de curaj şi curată în minte… eu rămân mută şi paralitică în scris. Uau? O-i fi eu asta de zici tu?! Când mi-am propus să scriu ce simt chiar nu mă aşteptam la un mesaj ca al tău, nu speram pentru că nu-mi imaginam. Acum iar recitesc şi cred că nu mai are rost să mă lungesc… concluzia este că am halit o parte de musaca, restul am pus la congelator (ştii doar, pentru altădată) şi am pus crinul pe geam într-o glastră (ştii tu, că miroase preatare şi cu Ayanna…). Iar tu ‘femeie ca mine’ stai pe aproape pentru că vom avea nevoie de tine, presimt. Mi-am imaginat că te cunosc deja dar totuşi nu cred… Să sper că eşti din Timişoara?

  7. Zâmbetele largi cu gropiţe, îmbrăţişările mele extrem de strânse precum şi ventuza Ayannei sper că ţi-au ajuns, că le-am pus pe poşta rapidă… 🙂

  8. Bonjour scumpa mea Rebeccutza cu a ta fetita zambitoare! Abia m-am trezit si stii, daca poti sa pastrezi putin din linistea somnului si nu dai buzna dupa treaba exceptand o fetita, un catel, o pisica sau o vrabiuta de la geam, daca nu deschizi imediat televizorul sau alte cutiute care te pot antrena imediat intr-o lume zumzaitoare de albine, atunci toata ziua esti in pace si asta e ca o boala, se ia si la altii 😀 Dar e pozitiv si atat de frumos 🙂
    Am tradat nitel asta cu nefacutul nimic in primele minute de la trezire si am deschis laptop sa caut o carte dar na, carte n-am gasit si inainte de a pleca mi-am amintit sa mai incerc o data sa bat la usa ta, cred ca nu ti-a mers interfonul un timp sau n-am stiut eu la cine sa sun ca imi tot arata ca site-ul e picat. Dar doar din Cer poate fi picat – mi-am zis – ca acolo locuiesti tu de un timp sau poate acolo ai stat mereu dar precum spui suntem toti prea antrenati in acest perpetuum mobile al vietii materiale sau cel mult al prieteniilor conventionale ca sa mai avem macar credinta ca putem sa ne oprim pe la cate o fetita, un catel, o pisica sau o vrabiuta 🙂 Doaaaamne! Saru’mana nush-cui ca a mers sa citesc aici mai ales pentru ca in nici un caz nu am fugit undeva si mai ales ca nu cred ca misterul e bun mai mult decat o data haha 😀 Asa ca de azi toate se vor fi dat pe fatza, chiar nu ne cunoastem, chiar nu sunt din Timisoara uffff, chiar nu am veleitati de scriitor, chiar nu stiu despre tine mai multe decat tu despre mine DAR un prieten din America mi-a spus ca principala mea calitate este „you are so curious about LIFE!” si m-a dat pe spate! Asta tre sa fie! Dar asa esti si tu! Deci noi doua putem sa ne complimentam dar frumusetea este ca toate complimentele se vor intoarce catre noi insine, altfel nu am fi aici, Amandoua 🙂 Si sa nu uitam ca sunt si multi alti prieteni aici, la fel de sinceri, poate mai putini anxiosi decat noi si mai cumsecade hahaha, adica nu asa inversunati sa afle adevarurile de orice fel. Si poate nu asa curiosi despre Viata. Mai Crizantemo, manca-ti-as, jura-te tu la nineaca ca nu ti-ai dori uneori sa fii mai simpla, bre! Ca io ma jur acilishea! 😀
    E extrem de straniu ca vorbesti despre lipsa ta de „dispozitie” in a peria pe altii, lucru foarte foarte adevarat! Esti diplomata dar cum am zis, adevarurile ti se impun si nu poti scapa de ele, asa sunt si eu. Stii ce carte cautam? „Iarna vrajbei noastre” de Steinbeck, „povestea unui american cinstit… care e nevoit sa recurga la mijloacele infamante folosite de toti cei ce au reusit sa parvina…” etc. Nu e coincidenta…
    Rebecca, mi-ar placea sa iti spun mai multe despre mine dar nu pe site, aici pot aminti din nou ca sunt o femeie ca si tine! Nimic misterios! Nimic legat de scris, psihologie sau orice altceva, altfel nu as fi spus „ca tine”. Sigur, tu scrii!!! Eu nu in mod public. Deci uite ca sunt mai putin decat o femeie ca tine haha! Nu am absolut nici o legatura cu viata publica, nici una, doar ca lucrez cu oameni, asta da. Deci ce pot spune aici este ca pot sa spun mult mai multe dar in privat. Nu am experienta blogurilor, nu stiu daca poti sa vezi adresa mea de email sau eu pe a ta, o sa verific dupa ce trimit acest mesaj, da? 🙂 Daca metoda aleasa de tine sa ne cunoastem mai bine este acest blog, sunt total de acord! Dar asta alegi tu, eu am spus ce mi-ar placea si poate gresesc, am incredere totala in tine deoarece aceasta e casa ta si tu esti o gazda responsabila si sensibila <3 Astept sa imi spui tu ce si cum, cand ai tu timp, te rog mult sa o faci cand vrei sa te relaxezi, ca si pana acum, candva o sa raspunzi tu, nu e nici o indoiala.
    Am lasat la sfarsit ce era important: ai spus ca srii din nou!! Pai asta e un bump mult asteptat si asta e cea mai buna veste! O sa vezi ca nu dispare miracolul de a il avea pe bebe daca din cand in cand mai scrii ceva ci te face sa nu te instrainezi cumva (daca asta simti) si totodata aduce bucurie… mie cel putin 😀 Dar cu siguranta sunt multi altii. Poate pauza asta a fost sa treci la alt nivel, ca un scriitor care dupa ce termina o carte mai trebuie sa se scarpine dupa ureche un timp si sa creada ca a spus tot ce avea de spus si ca nu mai are nimic de crosetat si se simte ratat nitel. Nimic mai fals, cum sa devii mai bun daca ai continuitate? Cand sa se strecoare schimbarea in tine daca ceasca ta de ceai e inca plina de lichidul deja fermentat lasat acolo peste zile si nopti? Se desearta tot, se spala frumos, se contempla un pic si apoi se umple la loc cu ceva proaspat. Arta (chiar si a scrisului) este cva divin dar vine si din presiuni interioare, febra aia a artistului, unii s-au descris ca posedati chiar daca de o forta creatoare pozitiva sa-i zicem asa, adica ce-au realizat in final a fost admirat si sorbit de multi, a rezistat in imaginea colectiva pentru vesnicie si a adapat mult nesat de cunoastere si frumos de-a lungul timpului. Numai artistul stie cat de chinuitor a fost sa gaseasca perfectul ca mai apoi sa nu i se mai para asa perfect si sa darame tot. Asa ca draga mea, frumoasa mea mamica, Ayanna te invata cum sa iti golesti cescuta si totodata ea te invata ce schimbare sa faci acolo si poate vei sari in alta dimensiune aici, pe site, poate o sa schimbi totul astfel incat sa spui da, alta licoare, cu alt gust si alta culoare, ce gustos si ce aromat mi se pare totul, nu e perfect dar e mult mai bine decat inainte si mai ales… neasteptat! Scrii pentru tine – cine s-a indoit de asta?! Aici este o introspectie pe care tu ai curajul (balls as zice daca-mi dai voie^^) sa le faci cu vocea tare a degetelor tale nelinistite pe tastatura! Toti admira pe domnii Dinescu, Popescu, Hurezeanu deoarece sunt atat de sireti si nu se mai lasa manipulati de tot ce vad si tot ce aud, noi suntem mai simpli decat ei dar nu avem si noi tot aceeasi datorie, sa nu ne mai lasat manipulati de tendinte din noi sau din afara noastra? Toti trebuie sa devenim dinesti si popesti si tu esti o persoana non-publica… publica. Adica o femeie ca si mine care are curaj sa ciripeasca, bune si rele, cum vede ea. Poate ca am putea fi descrise psihologic ca „lingvistice”, tre sa fie si din astia, ce mama ma-sii, nu? 😀
    Astept sa imi spui cum ti-ar placea sa ne cunoastem, eu sunt din Bucuresti si asta inseamna Romania, asa ca nu e nici o problema sa ne si vedem candva, dar pana atunci poate un email, nu stiu, nu sunt asa de discreta din fire dar acest blog este al tau, despre tine, ceea ce facem noi doua mi-ar placea sa fie privat deoarece ar fi o greseala sa abatem atenta de la tine la mine, nu am vorbe mestesugite si nu o sa am blogul meu, nu doresc nimic sa fie public si nu simt altceva decat bucurie cand vad oameni ca tine (desi foaaaarte putini!), deci interesul meu fiind privat si absolut prietenesc, promit sa nu mai scriu aici fara acordul tau, am facut-o atat de mult pentru ca asa am simtit, ca ai si tu nevoie nu de incurajari ci de o oglinda si totodata sa iti declar razboi spunandu-ti ca daca TU crezi ca ti-ai pierdut prietenii aici, uite ca sunt atatia care nu au scris niciodata si pentru care TU esti valoroasa! Si multi multi altii ca mine! Cuvantul razboi mama mea l-ar citi prin „a baga inima in cineva” hahaha 😛
    Acuma la final, dupa ce mi-au trecut emotiile, as vrea sa iti multumesc pentru cuvintele cu totul si cu totul neasteptate legate de ce-am scris eu. Nu sunt chiar virgina cu asta dar in afara de prietenii mei altceva n-am scris, 3 volume de poezii cand eram tanara si nelinistita hahahaha… Dar prostii, zau! Numai imbarligaturi de cuvinte, grele si care numai cu bormasina pot fi sparte si intelese, multumesc lui Dumnezeu caam scapat de-acolo hahaha! 😀 Cica erau savante dar orice adolescent este arogant si crede ca mintea lui sclipeste si cand descopera ca nu era umil si modest si plin de iubire, are sansa sa se scarbeasca si sa nu mai creada ca mintea e singurul cutit care poate sa taie o paine, daca o dospesti bine poate sa iasa atat de frageda ca sufletul singur poate sa o franga si mintea doar sa priveasca fara ganduri la acea impartire de paine – ptiu c-am zis-o! 😀 Asa ca femeia ca tine (sunt sensibil mai mare ca varsta, am 38) cand avea 28 cat ai tu (cred ca atata ai acum) doar poftea la prajiturile pe care le scrii tu acum si am impresia ca nici azi nu le pot manca facute de mine asa ca tot ce cu atata umilinta mi-ai trimis tu nu pot face decat sa ti le trimit inapoi inzecit! Nu stiu inca ce e cu tine dar poate ma ajuti tu, esti un om deosebit si de undeva ti se trage tie hahaha 😀 Adica undeva, pe parcurs, nu stiu cand, ai baut tu vreo limonada fermecata si ti s-au schimbat ochii aia scanteietori sau poate asa ai fost mereu si atunci nu mai zic nimic, eu am mai dormit pe mine mult timp si desi imi amintesc cu drag chiar si de prostiile facute, nu pot sa evadez cu mintea chiar asa si sa nu vad diferentele dintre noi, eu sunt mai marina de fel (nu marinata, tu! inca nu haha) si mai pierduta-n contemplatie, mai abesnta si mai cu capul in nori, deci tu esti un exemplu pentru mine de consecventam, chiar cand spui tu ca nu esti buna, ca nu dai pe cat de mult ai vrea, ca iti uiti prietenii etc, cred ca sunt exagerari comparativ cu standardele tale interioare si nu atat realitati consistente. Eu nu sunt consistenta, sunt mai apoasa, mai naiva, dar nu mai putin constienta, nush cum sa zic… Lasa c-ai inteles tu 🙂
    Uite ca am mai zis una, alta, dar nimic concret, trebuie sa privatizam societatea si sa trecem de la blog la mail privat, altfel sinceritatea ma impinge cu batul sa mai dezvalui cate ceva si inca o data: tu (ca si mine!!!!) vrei sa aflam mai multe una despre alta uitand ca nu se poate pe blog, aici este despre tine! Daca tu vrei sa faci cunoscute unele lucruri despre noi doua si despre evolutia noastra, e perfect, dar poti chiar sa stergi tot din ce-am scris eu aici si sa ramana totul intre noi, da? Absolut tot, mai ales acest mesaj! Nu ma cunosc multi in Romania, sunt o fire deschisa, nu am nimic de ascuns, nu sunt asa nemaipomenita si nu-mi „iese nimic la afacerea asta”. Dar blogul este al tau si noi asteptam pe Rebecca aici si nu pe Julia (este al doilea nume al meu), scopul meu a fost sa te imbratisez, sa te salut abia dupa ce te-am imbratisat, sa iti pup fetita, sa iti amintesc ca prietenii iti pot da TIMP. Din partea mea poti sa ai timp sa faci tot ce doresti, tot ce simti, sa vii aici cand ai vreme, sa te schimbi, sa nu te schimbi, sa te transformi, sa fii in pas cu Viata ta si cu misiunea ta personala 🙂 Oamenii vor mereu ceva nou, sa le umple vidul si plictiseala, nu cumva si tu ai fost un robinet cu lapte de la care s-a supt in timp? Foarte frumos, iete ca acuma iei si tu o pauza si cand o sa revii (daca nu ai si facut-o!) o sa ai si miere-n laptele ala, corect profu’? (Filantropica). Asta daca printre cei „pierduti” sunt si nelinistiti. Apoi daca s-au reorientat – tot noi sa le luam apararea: fiecare e liber sa alerge unde si cand doreste. Daca tu scrii pentru tine, poti doar tu sa vizitezi blogul, nu? Dar nu e asa 🙂 E nitel frustrant sa fii pe val si pe urma sa fii pe valul de lapte al fiicei tale dar e asa de frumos ca Rebecca noastra sa fie mai multumita, ne intrebam toti cand o sa fii la casa ta… interioara si uite ca minunea s-a intamplat 🙂 O sa fii tu din nou pe val, unii prieteni sunt doar pentru o zi, stiai? Efectul de tren, cand mergi catre Bucuresti si in orele alea multe vorbesti cu un strain de nu te mai saturi, schimbi numerele de mobil si nu va mai sunati vreodata, e o frenezie ca la spovedanie, te curatesti si mergi mai departe…. si atat. Daca-ti spun ce mi s-a intamplat mie cu cea mai buna prietena, o sa vomiti. Povestea poate fi cam asa „a fost odata o fata care a calatorit si a vazut 10 fantani frumoase, a facut 10 poze fiecarei fantani si s-a intors acasa cu acele poze sa le arate prietenei ei dar acea fata a spus ‘deoarece eu nu am vazut acele fantani, mi-e tare greu sa accept ca altcineva le-a vazut… pentru mine, NU ti se cuvin acele fantani si acele poze, ca sa ma impac cu ideea ca nu mi s-a oferit ocazia care mi se cuvenea sa le admir, pot sa dorm noaptea numai daca traiesc cu impresia falsa ca acele fotografii sunt false’ si asa ele nu au mai trait fericite pana la adanci batraneti deoarece intre ele s-au pus acele 10 fantani minunate”… Cam asa e povestea… Stii tu cuvantul care mi-a fost adresat, cuvantul crunt si bolnav care poate sa descrie pe cineva care „inventeaza” poze. Deci gradina este mare… 🙂
    Vai! Nu ma mai satur sa stau cu tine, te rog mult sa stergi aceasta scrisoare daca nu e potrivita aici, am zis ca o sa fie scurta dar si eu tot o Rebecca sunt hahaha! Mai greu cu opritul 🙂 Te imbratisez si te asigur ca in conditii „normale” as fi pus un comment scurt de tot si mai comic putin. Te pup, va pup pe toti 3, ii pup si pe vizitatori, sunt foarte fericita sa ma fi intrebat daca sunt din Timisoara dar asta nu e o problema, oricum rezolvam noi cu interfonul ala inca de acum muuuult timp, stiind ca nu esti din Bucuresti de aia am si tinut aceasta distanta dar poate am gresit. Ai grija de tine si de Ayanna, de sotiorul tau si fii libera (in sfarsit) sa faci ce iti place, fii ingaduitoare cu tine si nu ca un calugar budist tot timpul, las-o mai moale un timp sa pe urma vezi tu ce daruri ai primit, ce-ar fi sa desfacem toti cadourile de sub brad cu mult inainte de Craciun? Sa dospeasca si ele acolo si mai ales sa ne creasca dorinta de a le deschide. Asta vine usor, pe soptite 🙂 Asa cum scriem noi aici, sa facem liniste domnisoarei cu suzetica, tastatura silentioasa din partea tuturor prietenilor de pe blog sa nu fie mamica nevoita sa mearga fuguta sa vada care-i treaba in patut 🙂
    Te iubesc! Si acum ca nu mai sunt crini, niste trandafiri iti trimit, roz, ciclamen si rosii, din gradina de-aici, ii pup si-i pun la posta! Ah! Clatite cu capsuni, in 30 minute, calde si putine, sa nu ne imbuibam, putem sa le papam in parc, daca mergi cu caruciorul, are si bebe voie sa guste? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *