Iubire

„Cel mai trist lucru in dragoste este ca, uneori sufletul ti-l ia cine n-are nevoie de el” (Portretul dragostei, Al. Mitru)

Ma gandeam de cate ori am suferit eu pentru o inima franta si cate inimi am frant eu. Dar de fiecare data cand eu am suferit din iubire un singur gand imi venea in minte „de ce nu-ti spune nimeni ca doare atat de tare?”. Cand suferi parca nimic din ce iti spuneau altii ca o sa fie sau din ceea ce iti imaginai tu ca este, nu e. Ma intreb de atatea ori cum ar fi fost daca nu am fi avut sentimente. Sa cunoastem doar durerea fizica… Interesante ganduri mai am si eu. Cand incetam sa mai suferim? Ce deosebire este intre suferinta mea si a ta? Care doare mai tare?

Cand ai inima franta si ii povestesti unei prietene bune ea zice „stiu ce simti”. Oare? Cand ii povestesti mamei tale ca un baiat ti-a rupt sufletul, ea se roaga „da-mi Doamne suferinta fiicei mele ca eu o pot duce mai usor”. Oare? Cand ii marturisesti partenerului tau ca l-ai inselat el zice „cum ai putut? Eu nu ti-as fi facut asta niciodata”. Oare? As vrea macar pentru o zi sa putem simti unul in locul celuilalt sa vedem cu adevarat cum e. Si as vrea ca toti cei care au luat sufletul cuiva (revenind la citat) sa il dea inapoi. Dar cu mai multa iubire in el!

15 Comments on “Iubire

  1. doare, doare alnaibii de tare, iti pot spune eu asta , e mii de ori ti-o pot spune dar nu-ti ajuta la nimic, doare la fel si data urmatoare.
    Sabia doar in foc se caleste, sufletul doar prin suferinta se inalta, doamne ce inteleapta mai pot fi si eu, asa ca e nevoie si de aceasta durere. De mii de ani nici un om nu a incetat sa iubeasca de teama de a nu ramane cu inima franta…Cu totii dupa ce ne consumam durerea o luam de la capat , ne aruncam uneori chiar orbeste inspre o alta dragoste…si ne asumam riscul, de data asta stiam ce poate sa urmeze, si cam urmeaza deobicei.

  2. Buna domnisoara,
    se poate un scurt comentariu – intrebare? Oare ce se intampla daca primesti sufletul inapoi, chiar cu mai multa iubire in el (probabil?!), dar il simti, fizic, atat de ranit, incat nu se vindeca?
    Intersanta chestia cu scrisul articolelor, pe bune!
    In rest, numai de bine!

  3. Foarte interesant comentariu-intrebare. Varianta asta o aveam si eu in minte cand am facut comentariul insa gandisem un scenariu putin diferit. Am plecat de la premisa ca daca iti primesti sufletul inapoi se presupune ca nu ai mai vrea sa ai de-a face cu cel/cea care ti l-a luat, consecinta imediata fiind ca nu mai exista durere… Nu imi imaginez de ce anume nu s-ar putea vindeca astfel… Are sens ce tot indrug? Eu sufar oricum de scenarita asa ca exista posibilitatea ca doar eu sa-mi fi inteles peroratia…
    Multumesc pentru aprecieri!

  4. Draga mea Rebecca, nu ma erijez intr-un mare povestitor, dar tin neaparat sa iti impartasesc cateva dintre trairile mele(intense) si simtamintele-mi puse la zid, de o posibila despartire de cel pe care il iubesc cel mai mult. Chiar daca suntem tot impreuna, posibilitatea de a-l pierde, mi-a ravasit inima, sufletul si timpul. Si doare numai ideea ca nu mai e langa tine, macar un moment…
    Dar am luptat sa il tin langa mine, sa imi ierte greseala nematuritatii si nu m-au descurajat fricile lui incrustate in varste trecute. Si voi lupta in continuare pentru noi doi. In momentele de miliarde de secunde in care am crezut ca l-am pierdut, nimic si nimeni nu ma mai putea face sa uit de durerea fizica ce mi se instalase in carne si oase. Stiin ca totul e in zadar, am incercat sa imi pregatesc inima pentru marea si trista evadare. Am plans, pana am inundat lumile. Si mi-am insangerat genunchii in fata icoanelor, incercand sa implor Divinitatea sa mi-l aduca inapoi. Noapte de noapte, am leganat, inaintea caderii in somn, imaginea reintoarcerii lui si gandul ca-mi voi trai toata viata si toata moartea, numai si numai alaturi de el. Si-n fiecare dimineata, dragostea pentru el, m-a trezit inaintea luminii.
    Dar, intr-un final, l-am vazut revenind si m-am predat neconditionat si total, sinucigas de fericit, unei iubiri cu putin trecut si mult viitor…
    Atat de mult poate doare…

  5. Am trecut prin toate fazele unei iubiri: armonie, extaz, lacrimi, iad. Si as mai trece prin toate, daca as stii ca acesta este pretul suprem pe care trebuie sa il platesc pentru a fi cu iubitul meu. Mereu! Vesnic, ma intreb, daca intr-o lume a „fast-ului”(fast-food, fast-sex, fast-love etc), daca chiar mai exista mereu. Dar condivid ideii lui Patapievici, ca inca exista. Condivid Sperantei Nemuritoare! Si in toata aceasta ecuatie, doare cel mai tare, nu durerea ta sau a mea, ci a lui. Probabil ca exilat in propria-i dezamagire, sau in indoielile pe care eu i le-am generat, omul pe care il port in suflet si pe care il iubesc este aerul pe care-l respir si dupa care ma zbat spasmodic cand simt ca il pierd si pleaca spre alte orizonturi. Vinovat sau nu, iertat sau inca purtand pedeapsa, luat inapoi intr-o poveste din care eu am fugit inchizand portile si aruncand cheia, am inteles, intr-un tarziu, ca el mi-a dezlegat soarele la ochi, dar nu voi intelege cum reusesc sa il ranesc chiar iubindu-l atat de mult?

    Niciunul dintre noi: eu, tu , iubitul meu, iubitul tau, nu-si va mai aminti la sfarsitul lumii, anii buni sau rai, durerea rosie sau fericirea alba a unei vieti. Dar pastram in memorie clipele in care am suferit pana la sangerarea interioara, sau acelea in care fericirea striga in mod paroxistic in noi ca un urlet cu ecou reverberat la infinit.

  6. Nu stiu si nu vreau sa iubesc doar cu trupul. Nu-mi intorc niciodata privirea dupa indivizii aratosi care trec.In lumile si in luminile visului meu de noapte, in umbrele reveriilor mele de zi, nu apar nicicand senzationalii recunoscuti ai Planetei Albastre.
    Nu stiu sa doresc fara sa iubesc. Nu mi-e frica deloc de abisurile abstinentei, dar ma dor pana la moarte cicatricile ratacirii in singuratatea sufletului.
    Nu stiu si nici nu as vrea sa stiu totul despre sex, mai ales atunci cand sexul se despoaie de dragoste si ramane o simpla, jalnica si ieftin sunatoare moneda de schimb. Ma uit cu amar la cei ce cred in sfaturile eterice din jurul nostru, despre relatii, iubire, ura si fericire, cand ei insasi nu au trait o proprie experienta. Si nici nu cred in dobandirea fericirii in zece pasi, cat mai provocator si tembel oranduiti. Pentru fericire se moare, se lupta…
    Dar as da orice sa invat despre dragoste. Sa fiu atat de bine pregatit, incat sa nu ratez cumva povestea aceea de iubire in care n-ar exista reveniri, ezitari, ascunzisuri, suferinte nedrepte, retrageri, angoase, frici, intarzieri sau tradari.Sa pot recunoaste,sa pot pastra si sa pot chema barbatul in stare a-mi fi, deopotriva, si jumatate si intreg. Sa astept curajos, sa stiu sa cuprind cu indrazneala trupul sau, care sa-mi fie cel mai dorit absint din lume. Sa invat pe de rost in ce ordine sa fac nu zece, ci un miliard de pasi ce ar putea conduce la fericirea zilnica, silnica, pe viata.
    Iar pentru asta, imi stivuiesc cu grija timpul si rabdarea. Incui deznadejdea in cufere grele. Ma chinui sa reinvat rugile inimii. Imi ung trupul cu arome fine, ma imbrac in haine scumpe si astep, tremurand, singura imbratisare ce poate opri secundele-n loc. Aceea a marii iubiri. O stiu si eu, si tu si Mihai.
    Si numai cateodata, cand mi se strecoara in suflet indoiala ca poate clipa intalnirii a trecut, si eu nu am stiut sa o opresc, observ cat de aprig anul isi scutura zilele. Si numai cand se face frig si plang singur, simt cat de nemilos timpul imi scutura visele!

  7. Inteleg teama de singuratate care ne pune piedica atunci cand incercam sa fugim dintr-o iluzie in care nu ne mai regasim. Si pot sa inteleg si stradania disperata, cateodata atat de ridicola, de-a rechema in asternuturile pacatului pasiunea plecata zece mii de kilometrii mai departe, adresand sau acceptand invitatii la jocuri obscene jucate in doi, in trei, jucate in cate cati vrei.
    Inteleg teama de-a te desprinde dintr-o relatie, chiar daca dragostea a murit demult. In ezitarea fiecaruia de-a se declara invins se ascunde constiinta teribila a faptului ca nu iubim decat de cateva ori in viata. Ca poate vor trece decenii si veacuri pana sa ne fie data din nou sansa de a visa din nou la nemurirea in doi.
    Inteleg perfect inertia alunecoasa, incremenirea intr-o senzatie de siguranta, scufundarea in puful unui confort dobandit cu greu. Asezam de-a valma in vietile noastre comune, obiceiuri stiute, taine imprastiate, tabieturi, obiecte de pret, amintiri dantelate sau aspre care ne leaga unul de celalalt. Uneori pe viata.
    Sunt prea putini aceia care au curajul sa declare neperformante creditele acordate relatiei, sa anunte falimentul si sa se retraga.
    Unii se perpelesc, indura neiubirea cu umilinta, cu lasitate, cu ura, ard si zac in speranta unei iubiri ca odata… In numele unei traditii care ii inchide in juraminteleor dintai, altii aleg agonia, tacerea, resemnarea. Si sunt destui aceia care incearca sa carpeasca uzatele emotii, sa puna petice dorintelor tocite pana la urzeala, sa aseze un strat de vopsea proaspata peste atractia ruginita demult.
    Stiu cat de greu paote fi. Ne smulgem din fostele iubiri ca si cum ne-am lasa torturati. Ne descompunem, lasand in vechile noastre relatii bucati intregi din noi insine, halci de viata, smocuri de speranta. Odata cu visul de dragoste vesnica, abandonam investitii enorme de ani, duiosie, lacrimi, amar, rabdare, grija,perseverenta, siguranta. Si atunci, la ce bun sa plecam? Stim deja ca toate trenurile ajung la final pe peronul iubirilor consumate… Si, totusi, la ce bun sa ramanem? O singura clipa de dragoste amara valoreaza mai mult decat o neindragostita tihna de o mie de ani.

  8. De ce fiecare inceput e frumos?Atat de frumos incat parca te-ai cufundat intr-un vis,ce parca te duce spre paradis,dar ca orice vis frumos se termina repede si chiar daca incerci sa adormi din nou nu se mai repeta.S-a dus farmecul si ramai cu tristetea,cu regretul ca nu te mai poti intoarce…la ce a fost…

  9. De ce nu ne putem intoarce in trecut?Sa schimbam tot ce am facut rau?Daca creezi un referat si nu iti iese bine nu incepi sa tai ce ai scris ,sa corectezi o groaza de lucruri ci arunci foaia si te apuci de scris din nou.Asa si cu restul greselilor,cum ar fi cele din iubire,nu te poti intoarce sa le corectezi dar pe viitor poti incerca macar sa realizezi ceva mai bun…

  10. E complicata rau viata asta, nimeni nu-ti raspunde la astfel de intrebari si oricum chiar daca o face tot pe pielea ta trebuie sa afli raspunsurile…

  11. „Si as vrea ca toti cei care au luat sufletul cuiva (revenind la citat) sa il dea inapoi. Dar cu mai multa iubire in el!” – Nu am reusit sa citesc toate comentariile de sus inca, din cauza ca nu imi mai pot stapani cuvintele…din fraza pe care am citat-o realizez ca ipoteza ta e ceva de genul: cei 2 se iubesc, unul pleaca(ma rog, se despart)nepasator, iar celalat ramane cu inima franta. Pe mine citatul m-a dus cu gandul la un alt scenariu: La un sentiment neconsumat! Sufletul fuge repede, nu stie el ce e aia suferinta sau durere decat cand e prea tarziu…si nici atunci nu se va invata minte…si uite…il vezi fugind candva la cineva care nu merita, care nu stie sa „miroasa” ce e acolo, inauntrul tau, care nu vrea sa vada! E dureros sa simti ca ai avea atatea de daruit, dar sa te lovesti de un zid…sa trebuiasca sa zambesti, sa vorbesti, sa privesti si sa iti stapanesti orice strigat de bucurie, de incantare! Si ma consoleaza gandul ca poate asa a fost sa fie…asa au vrut sa se razbune acele suflete „de care nu am avut nevoie”! Stiu ca voi reusi sa imi „eliberez” sufletul la un moment dat si nu se va mai intoarce niciodata ‘acolo’ cu mai multa afectiune! Of, si cate s-ar mai putea spune…despre acel suflet pe care l-am luat si care inca ma asteapta sa il regasesc…dar eu fug dupa iluzii! Vreau totusi sa continuu sa cred ca suferinta ne poate face mai puternici fara a ne determina sa cream bariere in jurul nostru…si poate gresesc generalizand…