La votări

Printr-o împrejurare mai mult sau mai puţin fericită, am ajuns să reprezint interesele partidului PD-L în cadrul complexei activităţi de exercitare a dreptului constituţional şi anume, de vot. Partea bună este că am fost la secţia de votare din cadrul propriei grădiniţe, totul în regulă până aici. Mă cunosc cu oamenii, viitorii colaboratori, par normali. Două bucăţi pensionari, unul de sex masculin, una bucată sex feminin, două tinerele, un flăcăiandru şi încă o doamnă. Preşedinta, cvasipelângătotceeaceţineadevotări. Vicepreşedinta, cadavru didactic, cu o privirea împrăştiată pe multe direcţii, căutătoare de gâlceavă, agramată şi agresivă până la ultima picătură, lipsită de bun simţ şi de caracter.

Nu mai contează că eu am reprezentat interesele partidului şi că nu intra în atribuţiile mele să fac treburi ce ţin de organizare, de la preluat urnele, la semnat procese-verbale de primire, la aranjat clasa, la amabilităţi schimbate cu toţi factorii implicaţi în marea votare. Nu mă deranjează, fac de plăcere, oricum eu sunt o drăguţă şi socializarea este a doua mea natură. Semnez, nu contează că eu nu sunt preşedinte. Mă duc, ce să fac, nu contează că nu e treaba mea. Interesul meu în toată şmecheria era de fapt că nu doream ca oameni străini să călărească grădiniţa. Am hotărât să îmi asum eu tot, pentru ca lucrurile să aibă final fericit.

Nu insist asupra desfăşurării în sine a evenimentelor pe parcursul zilei de votare, ar fi prea mult de zis, probabil că ‘ar trebui să scriu o carte’. Fac rezumatul- Vicepreşedinta este disperată!!! O disperato-agresivo-idioato-retardată! Preşedinta este incompetentă! O snoabă incompetentă! O, m-am eliberat! Prezint cea mai spumoasă discuţie avută cu toanta de vice încă din primele întâlniri, în condiţiile în care trebuia cumva-cumva să ne sudăm ca o echipă.

Întâlnirea membrilor la ora 10.15. Ora 10.30 apare vicepreşedinta cu nişte liste:
– A zis preşedinta că ea întârzie şi până vine ea să puneţi listele cu alegătorii.
– Îmi pare rău, nu e sarcina noastră să punem listele, e responsabilitatea vicelui împlicit a preşedintelui.
– Eu îţi zic ce a zis ea!!!
– Eu îţi zic că nu-i aşa! Te rog citeşte care vă sunt responsabilităţile şi dacă e treaba noastră, le punem noi.
– Aşa a zis!!!
– Nu-mi pasă! Pentru că sunt drăguţă, uite, o să-ţi dau scotch-ul şi tu le lipeşti.
– Da’ a zis că toţi!!!!!!!!!!!
– Şi eu îţi zic că nu lipesc! Tu ştii care sunt atribuţiile mele şi care sunt ale tale? Eu nu sunt câştigată la loz în plic.
– Eu nu le lipesc! Nu-i treaba mea!
– Atunci lasă-le nelipite! Tu ştii ce reprezint eu???? Nu ştii?! Îţi spun! PD-L!!! Ştii ce-i ăsta? Un partid! Asta e! Eu reprezint interesele unui partid, nu stă în puterea mea să organizez, să deleg, să pun scoci la dispoziţie. Tu unde ai fost vineri când urnele trebuiau preluate? Unde? Că sigur n-ai fost aici, că am fost eu! EU am făcut sarcina preşedintelui şi a vicelui! Mersi, nici asta nu aţi zis măcar. Ţi se pare în regulă ca un reprezentant de partid să facă treaba ta?
– Nu era treaba mea, era a preşedintei!
– Zăuuuu???? Tu ai o idee vagă ce înseamnă cuvântul ‘vicepreşedinte’?! Preia TOATE atribuţiile preşedintelui în cazul în care acesta nu poate. Pentru asta tu eşti plătită mai multe zile decât mine.
– Nu era treaba mea!!!
– Te rog încetează cu afirmaţia asta. Era treaba ta! Că a mea sigur nu era!
– Ce? Ce? Nu mă interesează, lipiţi listele, nu-i treaba mea. A zis că să le lipiţi, nu eu. Nu eu. Ea trebuia să vină la urne, eu nu, am avut de făcut, eu, ce, responsabilităţi cu copiii în excursie, ce, ce???
– Draga mea, tu aia nu, aia nu. Cu voturile răcneşti că nu mergi, liste nu lipeşti, la preluarea materialelor nu eşti, îţi permiţi să vorbeşti la pertu ca şi când am fi toţi de aceeaşi vârstă, care-i treaba?!
Urmează o inconsistenţă în exprimare, un discurs incoerent şi agramat, multe onomatopee, gesturi, figuri, limbaj uşor injurios!
– Uite care e problema, eu încep deja să mă satur. Hai să-ţi expun delicat problema, tu vineri ai fost plătită din două surse pentru o singură zi. O dată de Minister să te duci cu copiii în excursie şi o dată de Primărie să-ţi faci treaba cu votările. Iar pentru treaba asta eu o să-ţi fac ţie RE-FE-RAT!
– Referat să-i faci la… mama!!!
– Poftim?! Poftim?! Pooooftiiiiiimmmmmmmmmmmmmm?!
Discuţia s-a purtat de faţă cu toţi membrii biroului electoral (sau cum naiba ne numeam). Mă rog, printr-un eveniment nefericit, că eu n-am mai găsit cheia grădiniţei şi toată lumea s-a mobilizat să o caute, deşi eu îmi aminteam precis că am aşezat-o pe urnă, unde de fapt şi era, doar că era pe urna mobilă aşezată pe un dulap, ceea ce mi-a conferit o bucurie atât de mare încât am lăsat-o moale cu tânăra speranţă şi am concluzionat că o iau de la capăt:
– Uite ce e! Ai pornit cu stângul în relaţia cu mine. O iau de la capăt. Tu intri şi zici ‘vă rog frumos hai să mă ajutaţi să pun listele’ şi eu sunt drăguţă şi îţi dau şi scotch-ul şi toată lumea e fericită!
Între altele multe zice tanti vicepreşedinta zice ‘Îmi cer scuze’!!!!! YES!!!! Rebe- Vita 1-0! Aşa a început votarea la secţia mea… tipic românesc!

Cam cu ce m-am ocupat… Am făcut cafele, am spălat veceul (pe care Comunitarii ce au păzit instituţia noaptea au avut grijă să-l personalizeze cu lipsa mare până pe bazin, MULŢUMIM COMUNITARILOR!!!), am dus gunoiul de mult prea multe ori, am pus la dispoziţie materiale (de la xerox, capsator până la sucul şi sandviciul personal), am întreţinut atmosfera cu glume şi bună dispoziţie, am îndrumat oamenii să aşeze în urmă voturile, am trimis pe Mihai să cumpere ţigări pentru cei cărora li se terminaseră, am zâmbit mai mult pentru că aşa m-a rugat un bunicuţ simpatic, am impulsionat pe sceptici să voteze şi le-am explicat de ce anume votul lor (indiferent spre cine) contează, am format numere de telefon pentru că preşedinta nu se pricepea la tehnologie, am lămurit care e diferenţa dintre vor nul şi vot anulat, am găsit strategii de manageriere a timpului, am găsit strategii eficiente de a număra mai repede voturile, am desluşit misterul completării proceselor- verbale, am dictat tuturor procesele-verbale, am completat precesele-verbale ale preşedintei, am calculat, am făcut liste şi listuţe, am impulsionat oamenii care erau sătui şi doreau să-şi bage oficial picioarele, am gestionat conflicte, am pus la punct impertinenţa, am zâmbit mai des la rugămintea bătrânelului simpatic.

Nu ştiu câte dintre toate astea şi probabil mult mai multe pe care nu mi le amintesc, erau atribuţiile mele. Le-am făcut! Acum nu mai contează dacă trebuia sau nu. Sunt încântată şi mândră de mine! Am putut să le fac şi mă bucur că am făcut-o. Am ştiut că merită începând cu ora 18 când am văzut că oamenii din jurul meu erau terminaţi. Nu-i loc de oboseală, ştiu că ar fi trebuit să ştie şi ei la ce se înhamă dar asta e… ei au venit pentru bani, eu nu. Oamenilor ăstora chiar le trebuiau banii pe care Primăria o să-i dea! Mă deranjează teribil faptul că atunci când sunt numiţi Preşedinţii de Comisie sunt aleşi nu se face o preselecţie sau ceva. Instructajul făcut este egal cu 0 atâta timp cât ei sunt limitaţi. Nu mai contează ce pregătire au, nu ştiu să managerieze şi asta nu poate fi decât un mare lapsus, asta ca să nu spun câtă risipă de timp şi bani implică. Stă în mâinile lor soarta unor voturi. Nu e rea voinţă, e pur şi simplu neştiinţă! Aşa că pe calea asta rog pe cei îndreptăţiţi să numească preşedinţii în cadrul secţiilor de votare: ‘NU MAI PUNEŢI PILELE LU’ NEICA NIMENI, LUAŢI OAMENI ISTEŢI CĂ VĂ BATEŢI JOC DE VOI, DE VOTURI, DE NOI ŞI DE EI’.

Ca să ştiu sigur că am câştigat încă un punct, preşedinta m-a anunţat că m-a pontat mai mult decât pe colegii mei. Măcar atât! Nu mă intereseză banii sau dacă se ţine sau nu cont de pontaj, gestul e important! Mai am un punct câştigător de la mulţumirile pe care mi le-au adresat colegii mei de votare, mi-a crescut inima când s-au uitat în ochii mei, mi-au mulţumit că m-am ocupat eu de toate. Iar bătrânelul simpatic a dat decisiva, la plecare, s-a aplecat peste mine şi mi-a şoptit: ‘Să nu mai spui la nimeni că eu te iubesc’. Cum să nu merite oboseala?! Cum să nu iubeşti oamenii?! Cum să nu fi mai bun?! Cum să nu fiu mândră de mine?!

Adun încă un punct câştigător de la Partid. Mi-au mulţumit că m-am ocupat atât de bine de tot şi m-au invitat să fiu parte ‘mai sonoră’. Hmmm, nu ştiu prea bine ce-o să fac dar ştiu sigur că m-am umflat iar în pene.

Cam asta fu! O nouă lecţie de viaţă pe care am primit-o cu zâmbetul pe buze. Am uitat cât de mult îmi place să fiu între oameni, să fiu lider, să cad în picioare. Povestea asta are happy-end! Nu mi-au crescut coarne decât un pic… Zâmbesc din colţul gurii, mă felicit pentru că pot şi mă impulsionez să fac mai mult! Mai mult pentru mine pentru că pe mine am început iar să mă uit.

P.S.: Sandviciul primit de la partid a ajuns în guri bune!

Rebe pisici

15 Comments on “La votări

  1. Mi-e mila de oamenii care ajung sa intre in conflicte cu Rebe. Incepand cu Vice Vita si pana la amaratii de comunitari, fiecare au fost taxati aspru dar corect pentru incompetenta, ignoranta, nestiinta, nesimtirea si prostia de care au dat dovada. Oricum povestirea e savuroasa si m-a distrat copios, sper spre binele imaginii asupra propriei persoane, ca cei vizati sa nu citeasca post-ul. Sau, mai bine, spre educarea lor sa-l citeasca si sa-si incaseze sapuneala, ca doar o merita.

  2. Pingback: Rebecca Mohl - La votări « Ioan Usca

  3. Deoarece Ana a trecut prin experienţe oarecum similare (deşi în calitate de vice), am socotit util să preiau materialul.

  4. Bogdan: nu pot cataloga comentariul tau … Rebe stie ce zic.
    Rebecca, stii foarte bine ca asa se intampla cand intri „in hora” cu specimene descrise de tine. Acum, sa nu ne sustinem ca nu am stiut si nici nu am banuit.
    Ca e fost o lectie buna pentru tine, pentru ceilalti, ca fost un episod mai putin placut … doar tu esti in masura sa decizi, insa sfatul meu (nesolicitat de altfel) este sa te implici in „programe” mai putin murdare.
    Ne mai auzim …

  5. @Bogdan: Obişnuit nu dau nume în conflictele despre care povestesc pe blog pentru că nu doresc să e confer idioţilor cinci minute de celebritate. Nu mă tem însă de faptul că vreuna din persoanele amintite ar putea ajunge pe aici şi citi. Eu în locul lor aş pune capul în jos şi mi-aş trage două perechi de palme în cel mai bun caz, în cel mai rău mi-aş schimba atitudinea. Mă bucur că am reuşit să te învelesc cu postul meu, din păcate e pura realitate românească.

    @FlpMihai: Rebe nu ştie ce zici… Da, ştiam şi nici măcar nu am fost foarte surprinsă (nu neapărat). Ideea este că nu m-am plâns de toate cele ‘suferite’ eu încă mai reuşesc să găsesc în toate relele un bine. Era doar o întâmplare gen caragialesc. Cât despre lucruri murdare, astea mă înconjoară zi de zi, nu pot să le îndrept, pot doar să le iau în zeflemea şi să le fac publice. Nu stă în puterea mea să schimb mentalităţi. 🙂

    @Radu S: Mulsumesc, mulsumesc! 😀

  6. Cu scuzele de rigoare. Gresii blogul se pare (sau momentul). Poate intr-adevar Bogdan a fost acolo si stie mai bine decat mine, si dintr-o eroare de neiertat eu am presupus ca nu a participat la evenimente, si te ovationeaza inconstient, doar in baza celor relatate de tine. Am mers pe ideea „Always ask for a second opinion” …
    Ne mai auzim … 🙂

  7. @FlpMihai: Ciudat… Problema de comunicare, nu pricep care este supararea ta cu Bogdan. Adica, obisnuit, tu vedeai mai mult decat era scris si acum parca nici macar nu ai citit. Undeva se pierde mesajul. Bogdan nu a fost acolo cu mine dar presupun ca stie si el cate ceva despre „operatiunea votarea” altfel nu m-ar fi crezut pe cuvant. Chiar daca m-ar fi crezut… nu vad care ar fi fost supararea, de cate ori la un post de-al meu cineva a pus la indoiala ceea ce am povestit eu?! Intuiesc ca nu pe aici se invarte supararea ta, nu stiu… poate incercam niste transparenta? Si fara psihologia inversa cu „scuzele de rigoare”… Suntem prea prea pentru din astea. 😀

  8. @flpmihai: Am plecat de la premisa ca lucrurile descrise sunt adevarate si nefiindu-mi chiar straine astfel de organizari cvasi-spontane, am considerat ca astfel de comportamente si fuga de raspundere sunt corect criticate. Am ovationat in primul rand modul de descriere al evenimentelor, cu lux de amanunte, cred eu, si apoi personajele si comportamentul lor josnic. Din nefericire, cred ca asta reflecta o lipsa crasa de educatie ce nu e scuzabila la asemenea functii, chiar si temporare pentru unii dintre ei.

  9. Bogdan, ai in mare masura dreptate, insa a fost ceva spontan, si dat fiind faptul ca internetul ne permite un grad de libertate mai mare decat ne-ar permite bunul simt, imi vars si eu nervii pe primul pe care il intalnesc in cale cand se umple paharul prea tare. Ghinion. 🙂
    Hai, ne mau auzim noi 😉

  10. Bogdan&FlpMihai: Totu-i bine când se termină cu bine. 😀

    Oceanograful: Nu ştiu exact cum, ştiu că ţin minte mare parte din conversaţie. Am văzut că şi Truman Capote avea darul ăsta, probabil e de vină memoria. Nu-ţi explic câte belele am pe tema asta pentru că oamenii cu care intru în conflict refuză a recunoaşte că au zis vreodată ceva ce eu ţin minte precis că au zis… EU ŞTIU PRECIS CUM A FOST VORBA! 🙂

  11. Presupun ca in contra la cei cu memorie buna… 😀 Nu exclud insa si cealalta posibilitate 🙂