Mama pentru o zi!

Eram foarte suparata intr-o zi. Nu suparata, foarte suparata. Eram la gradi si imi plecasera toti copiii. Mai ramasese Livia, o lipicioasa si isteata de fetita. Se apropie de mine si avem un dialog:
– De ce esti suparata Rebe?
– Sunt, ca ma supara unii…
– Hai, nu fi suparata ca iti fac eu o codita!

Asta am povestit eu cu Livia si de aici mi-am multumit inca o data (daca mai era necesar) ca lucrez cu copiii. De la trei replici am hotarat s-o iau pe Livi intr-o zi la mine, sa vad cum e cu un copil. Cu 20 ma descurc foarte bine (zic eu) dar cu unu? E mai usor? E mai greu? Cer permisiunea mamei si ziua urmatoare, dupa servici, la ora 13… pornim spre casa… casa mea. 🙂

Drumul ne-a luat ceva timp. Am facut popas la butic (am explicat ce este butic) si m-am ales cu Fanta Madness, din care nu credeam ca voi mai bea vreodata. A fost alegerea ei. Cum puteam sa refuz? „Vreau Fanta de prune…” De prune sa fie. Batranii astia sunt teroare. Intru pe raionul fructe si intreb:
– Ce fructe vrei, Livi?
– Vreau portocale.
– Alea nu-s portocale, sunt mandarine. Vrei mandarine?
Asta pentru ca nu am observat in raft portocalele. O batrana se apleaca la nivelul Liviei si sopteste: „Aste-s portocale, spune-i, spune-i sa-ti cumpere ca sunt portocale. Uite-le, spune-i, spune-i, uite portocalele…” Sfinte, batranilor! Astia chiar nu au un curent de platit sau ceva?! Hai, ca eu oricum ii cumparam dar ma gandeam ca poate se-ntampla ca mamele sa nu aiba bani sa le cumpere tot ce ar vrea sau cer ei si batranii astia de pe margini instiga la scandal… Pornim la drum. Prima greseala. Am luat mult prea multe chestii si aveam mainile pline cu plase. Iesim din magazin si Livi intinde mana, au, am uitat ca mai tre’ sa o tin de mana. Buuun, toate plasele intr-o mana, Livi in alta. Nu spun ce distractiv a fost sa le car cu tot cu picior de sprijin si cat de grele erau. Retin pentru viitor: „cand ai copil nu cari ca un apucat”. Plus, ca mergeam cu viteza melcului. Retin: „copiii chiar si daca nu sunt 20 in rand de 2 cate 2 tot incet merg”.

Ajungem acasa. Fascinata, se-nvarte, cauta, deschide, se uita. „Asta ce-i? Asta ce-i?” S-a pus sa coloreze. Am o cutie cu pixuri. Refuza creioanele colorate „Vreau sa colorez cu pixuri!” K, ora 2 jumate imi iau rolul in foarte serios: „E timpul sa dormi”. O schimb in pijama, ma asez si eu langa ea: „Eu o sa citesc, tu dormi” „Imi citesti o poveste?” „Aaaa, nu, n-am povesti prin casa, o sa citesc eu o carte si tu dormi. Eu stau langa tine”. Merge si asa! Adoarme facandu-mi mie in par. Ia uite ce frumos doarme!

Ma ridic incet de langa ea si ma apuc sa pregatesc pentru cand se trezeste, copiii mai si mananca. Si ce mananca daca nu snitel si cartofi prajiti. Bat snitele, pregatesc cartofii. Pun la spalat, mai salut un prieten pe mes, mai raspund la telefon, e ora 4 jumate. Ma duc sa o trezesc. In timp ce o imbrac ma gandesc ca nici nu e greu sa ai copil.

Punem pe laptop pe „Frumoasa si bestia” ca asa am promis. Dau drumul la cd si ma duc sa-mi termin treaba la bucatarie.
– Nu-mi citesti?
– Aaa, da’ nu-ntelegi?
– Nu, ca tre’ sa-mi citesti.
– Buuun, stai ca vin imediat.

Asta am uitat sa iau in calcul. Ca nu stie sa citeasca si ca nu intelege. Iau in pat cele 3 vase cu cartofi: unul cu cartofii curatati, unul cu apa sa-i curat si sa-i spal si unul in care sa-i decupez. In forma de floare, ca m-a invatat o colega. Daca tot m-am apucat sa fac treaba, s-o fac pana la capat. Ii arat Liviei cartoful „floare” si cand ii vad fata luminata stiu ca merita sa-mi storc energia decupandu-i asa. Asadar, cu trei oale dupa mine, citesc…
– Pai cum, bestia s-a transformat in print?
– Nu, printul s-a transformat in bestie.
– Cum?
– Pai, e o vraja…
– Si cum…. (zeci de intrebari…) Explica-mi…
Deduc de aici ca nu-i suficient sa citesti. Tre’ sa-l faci pe copil sa priceapa. Si in timpul asta Mihai n-avea timp sa citeasca si sa explice el, ca lucra. Gat cu cartofii, tre’ sa prajesc snitele. Ii explic sa se uite singura mai departe ca am putina treaba. Intre timp vine Liviu, fratele lui Mihai. Splendid, pot sa-l mai exploatez pe el sa faca chestii. Sta el cu ea, deseneza, ii pune alt cd cu „pisicile asocrate” eu incerc sa gatesc. Liniste de la Livi… totul e sub control. Nu-i chiar asa greu… „Rebe, mi s-au rupt pantalonii…” „Cum s-au rupt?!” „Asa, s-au rupt.” Ghici, Livi e cu foarfeca in mana. Futu-i, am uitat de ea, era intre pixuri. Gaura in pantaloni… „Acu’ ce-i zicem la mami? O sa se supere, de ce ai facut asta?” „Da’ n-am facut nimic, s-au rupt…” Urmeaza teoria chibritului privind foarfeca… nici macar nu am ac si ata sa cos gaura, nici macar nu stiu sa cos… Poate pot sa-i explic mamei ca… s-au rupt. Greseala 2: „daca un copil face liniste prea mult timp tre’ sa fi suspicios la linistea asta”.

Tisa era inexistenta in peisajul asta. In mod ciudat, Livi a inteles ca Tisa „nu e prietenoasa” si ca nu sta la mangaiat. Nici macar nu s-a obosit prea tare s-o faca sa stea la mangaiat. A inteles ca e „cu coada pe sus”…

Asadar peisaj destul de linistit, doar ca la 6 tre’ sa vina Ama cu prietenul ei si cu Aldo, catelul. L-am votat pe Aldo si nu pe pisica Mara pe principiul ca el este „mangaiabil,jucaus si iubitor de copii”. Incepand cu ora 18 trecute, iadul este la noi acasa. Tisa scuipa si se-nfoaie la Aldo, Aldo e suscitat si fuge de la unu’ la altul, miroase, sare, latra, aduce jucaria, merge tantos prin casa, vrea sa lege prietenie cu oricine… Se pare insa ca Livi nu vrea! Si nici Tisa! Cu asta concluzionez ca tre’ sa ne luam urgent o camera sa filmam ca e pacat sa ratezi momente din astea si sa le ai doar in memorie. In tot timpul asta, pe rand, eu si Mihai incercam sa prajim cartofii „floare”. Actionez: Tisa merge in birou, usa se inchide. Aldo plange langa usa, el vrea neaparat sa se imprieteneasca cu pisica. Livia sta in spatele meu „apara-ma Rebe”. Toata luma se uita la Aldo cum face spectacol. In plus, catelul mananca orice: cartofi cruzi „floare”, struguri, orice. Daca pe teritoriul lui (am fost si noi la Ama acasa) Aldo se manifestase ca un catel dragut, politicos si jucaus la noi acasa era arogant, increzator, excesiv de prietenos si hiperjucaus. A fost centrul atentiei!

Incet, incet, timid arunca si Livi jucaria sa o aduca Aldo. Si mai incet, si mai timid pune mana pe el. Eu de unde sa fi stiut ca Liviei ii este teama de catei?! Macar cumva, cumva s-au mai linistit spiritele. Ne asezam la masa si in mod curios Aldo s-a purtat exemplar. Dupa toata nebunia ma asteptam sa sara pe masa, sa faca ravagii. Ei, uite ca a stiut sa fie manierat si intelegator. La masa, faza foarte distractiva: inainte sa mancam se spune poezia- „Pofta buna! Multumim si la masa nu vorbim!” Si ne apucam sa mancam si sa povestim. Mihai discuta cu Livi:
– Si voi ce faceti la gradi?
– Invatam lectii!
– Da’ voi faceti si engleza?
– Da, ne invata Rebe!
– Ah, eu cred ca nu stii nicio poezie.
– Ba stiu!
– Ba nu te cred, zi-ne si noua un cantec in engleza.
– La masa nu se vorbeste!

Au mai fost si altele multe dar memoria imi joaca feste si nu mi le mai amintesc (deocamdata). Cert este ca am observat ca oamenii mari nu stiu sa deseneze. Imi pare rau ca nu am fotografiat „desenele” pe care le-au facut cei solicitati de Livi „deseneaza-mi un fluture”. O, nu vreti sa vedeti ce specii nemaivazute de fluturi au desenat baietii. Cat despre Aldo, ne-a aratat si ce smecherii stie el: „sezi”, „cere”, „culcat”, de-astea, de catei. Si de departe castigatoare este reactia lui la „plecam”… Cand i s-a comunicat decizia ca „mergem” am inteles de ce Ama poate sa-i spuna cuvantul doar cand toata lumea e imbracata si incaltata.

Seara e pe sfarsite, plecam si o predam pe Livi relativ asa cum am luat-o: INTREAGA SI NEVATAMATA! Ma rog, cu pantalonii taiati, cu certitudinea ca cei mai buni cartofi sunt cei „floare”, cu teama pseudo-invinsa de catei, cu niste rasfat in plus…

Cu toata nebunia, Livi era fresh ca ma punea sa „rezolvam fise din carte” eu si Mihai visam doar la pat. Liniste si somn! Nu-i chiar asa de usor sa fi mama dar e foarte distractiv. Sunt responsabilitati si daca ma descurc cu 20 de copii la clasa nu-i pe departe acelasi lucru cu un copil acasa. Am fost si eu mama pentru o zi!

Later edit: am pus si pozele

9 Comments on “Mama pentru o zi!

  1. Sa stii ca esti bebe mic pe langa mine 🙂 Eu din clasa a 12-a am fost mamica la copilash de 2 anisori. Apoi la 2 copii! Si acum din cand in cand mai merg la sedinte cu parintii pt vara-mea de 9 ani 🙂

    Pe bune Rebecca! Apuca-te de scris carti 😛

  2. noi am ajuns la concluzia ca asemenea provocare ne depaseste; asa ca am ramas la nivel de familie de 2+catel si pisica 😀 ; ne plac fetitele tare mult, si am testat odata si noi, ca si tine, sa vedem ce inseamna copil in casa. :(( . a fost cosmarul de pe pamant!: nu tu treaba, nu tu mancare (m-am ambitionat sa o vad pe printesa ca mananca totul, iar operatiunea a durat atat de mult, ca am si uitat de restul sufletelor din casa!). lucrusoarele ravasite, jucariile imprastiate, mers in parc si stradanii de socializare cu alti copii, ascuns telecomanda de la tv, pus desene animate si …. @%$#!$@#!!!!! am ajuns la concluzia ca animalele nu ajung atat de socate ca si un copil atunci cand il lipsesti de comunicare. Rezultatul: deocamdata ne rezumam la catel si pisica. Lor nu trebuie sa le citesc titrarea.

  3. Fara suparare. Stii, am vazut pe Animal Planet ca unele vietuitoare, cand „simt” ca ar fi timpul sa dea viata unor alte vietuitoare identice cu ele insa mult mai mici 🙂 incep sa stranga crengute, sa faca cuiburi, sa urmareasca puii altor semeni etc.
    Poate la oameni, se manifesta mai intai sub forma voalata de „testing” cu copiii altora. 🙂
    Sper ca ai inteles ceva … . Eu m-am distrat de minune cand ti-am citit articolul.

  4. @Carina: E o chestie si de maturizare pana la urma si mai ales o chestie de simt. Sa fi parinte este o arta dupa umila mea parere. Felicitari tie ca te ocupi de verisoara ta, nu-i putin lucru. Mersi de incurajari, i-o veni si randul ei, doar ca mai tre’ sa ma antrenez 🙂

    @Xplorio: Fiecare dintre noi are niste resurse interioare pentru copii, cred. Doar ca nu toti reusim sa fim parinti in adevaratul sens al cuvantului. Eu consider ca ne antrenam cu animalele de casa… macar stim ce-nseamna resonsabilitatea. Cand ne-o veni randul sunt sigura ca ne vom descurca mai bine… sper… 🙂

    @flpmihai: Crezi??? Fara presimtiri si intuitii ca ma speri… nu suntem pregatiti… de fapt, niciodata nu suntem pregatiti dar… noi chiar nu suntem pregatititi. Ma bucur ca am smuls niste zambete! 🙂

  5. Ai uitat un episod important: felul in care Aldo s-a servit cu nonsalanta din mancarea Tisei si mai ales a baut toata apa din paharul ei!
    Luand in vedere ca acasa nici macar nu se apropie de pahar, m-a distrat cum l-a „uscat” pe cel al Tisei :)))

    @xplorio – si eu exersez si cu caine si cu pisica :)))

  6. Pingback: Serbarea la gradinita! | Rebecca

  7. Pingback: Bine aţi venit, copii! | Rebecca

  8. Ai avut o experienta deosebita.Ai fost norocoasa. Nu e bine sa razi de chinul altuia dar…citind acest articol m-am amuzat pe cinste. De multe ori putem invata multe de la omulati. Succes in lucru cu copii