Memoriile văcuţei Mu, Bernardo Atxaga

Memoriile vacutei mu

Cartea apare şi în colecţia Cartea Şcolară. Am menţionat asta pentru că mi s-a părut important. Este genul de carte pe care o citeşti când eşti copil şi-o înţelegi într-un fel, la maturitate altfel. Nu m-a fascinat, nu mi-a mişcat prea tare existenţa. Este exact genul care nu-mi place, o carte puerilă care se citeşte repede, care place la mase şi din conţinutul căreia nu rămân cu mare lucru.

Jurnalul văcuţei Mu este pus la dispoziţia cititorilor săi. Mu are un dialog imaginat cu aceştia, nu mi-a fost în clar dacă cititorii ei ar fi oameni obişnuiţi sau bovine. Ori poate alte specii. La o interpretare simplistă aş putea povesti că Mu trece printr-o serie de întâmplări, fie dramatice ori amuzante, fie împreună cu ciurda ori singură, fie alături de primii săi proprietari ori alături de noua sa stăpână, o călugăriţă. Mu descoperă viaţa treptat. Învaţă că singurătatea doare şi că împinge la gesturi necugetate, că prietenii nu se trădează, că oamenii sunt răi şi fac fapte pe măsură, că nu toţi proprietarii de vaci îşi iubesc animalele, ba chiar le exploatează, că natura are nişte anotimpuri grozave, că noaptea nu se petrece singură în pădure, că deşi este o biată vacă poate să-şi spună povestea.

Trec la partea filosofică. Chiar cred că există o substanţă profundă a cărţii, chiar cred că are nişte mesaje puternice. Copiii vor învăţa de aici cât este de important să preţuieşti orice fel de fiinţă, cât este de important să îţi asculţi părinţii şi ce consecinţe grave vor avea faptele necugetate, cât de important este să înveţi lucruri noi cu fiecare ocazie ivită (vezi note bune la şcoală&Co) dar mai ales cât de important este să-ţi preţuieşti părinţii, implicit prietenii.

Ca adult, mesajele sunt ticsite, trebuie doar răbdare să le descoperi. Intuiesc că autorul cărţii a intenţionat o parabolă cu lectura asta. Cel mai subtil mesaj am considerat a fi povestea lui Ochelari Verzi. Personajul dubios este în fapt un reprezentant al armatei care veghează îndeaproape casa proprietarilor văcuţei Mu, a Genovevei şi a soţului acestuia, care de altfel are un sfârşit tragic. Aceştia foloseau vacile pe post de mesajere pentru partizanii ascunşi în munţi. Deci, este o poveste a ororilor războiului privită prin ochii văcuţei Mu şi a prietenei sale, o vacă aprigă şi neagră, La Vache qui Rit. Războiul nu poate aduce decât victime şi nefericire.

Hai că deja am început să spun prea multe despre cărţulia asta şi iar mă trageţi la rost. Mai spun doar atât, mi-au plăcut zicalele şi proverbele, caracterul oral al operei, mi-am amintit de Ion Creangă. O să le găsiţi la categoria Citate de comentat.