Micuța vânzătoare de proză, Daniel Pennac

Visits: 105

micuta-vanzatoare-de-prozaA doua carte pe care o citesc de acest autor. Am dat google și surpriză. A șaptea căutare pe autor era recenzia mea la Domnilor copii. Scrisă în urmă cu aproape 9 ani. Vestea bună e că citeam și recenzam, vestea mai puțin bună că m-am regăsit foarte hater. Multă, multă agresivitate în tot ceea ce am povestit. Mă găsesc lipsită de relaxare. :)) Vestea bună e că sper că am depășit momentul.

La 9 ani distanță, altă carte, același autor. Senzația: Daniel Pennac nu e simplu, e overcomplicat. Acțiunea este în fapt un cumul de acțiuni, personaje multe, personaje pe care nu le introduce nimeni în scenă- intră firesc, ca și cum îi cunoști de-o viață și se desfășoară. Greu de urmărit, greu de stabilit care cu cine e ce, multe aventuri, multe povești în spatele fiecărui personaj. Dar provocator. Alambicat și în egală măsură simplu pentru că te fură textul- simpluț în exprimare, dialoguri multe, merg paginile ca unse. Chit că dai înapoi deseori să verifici ce ți-a scăpat și cine-i ăla. Am citit ediția Polirom. 3 zile și s-a gătat. În urma căutărilor, am aflat că personajul central al romanului aparține unei compilații- aceasta ar fi a treia carte în care ‘aventurile’ lui Benjamin Malaussene ni se prezintă- posibilă explicație referitor la familiaritatea tuturor personajelor implicate. Cititorul însă, dacă nu a pornit cu La căpcăunii veseli– 1985 (prima care deschide acest ciclul), urmat de Zâna carabină (1987) va găsi destul de întortocheată situația familială a personajului central. A treia carte abia este Micuța vânzătoare de proză (1989), urmată de Domnul Malaussene (1995), incheind cu Fructele pasiunii (1999). Acum, după ce am executat-o, cu sinceritate recunosc, caut Capcăunii veseli. Vreau să aflu totul despre ei sau altfel a fost în zadar. :)) Plus, promit să recitesc Domnilor copii la un moment dat, sunt convinsă că voi avea cu totul altă perspectivă. Cu atât mai mult cu cât perspectiva părintelui îmi lipsea acum 9 ani.

Povestea sumarizată ar fi așa: Benjamin Malaussene este ‘nefericitul’ care și-a crescut frații și surorile ajutat de cățelul său epileptic, Julius. Frați și surori ce provin de la aceeași mamă cu tați succesivi. Diversitatea primind astfel o nouă definiție. În prezent, implicat într-o relație de iubire cu tânara ziaristă Julie Correncon. Femeie puternică, trecută prin viață, sexy, independentă, de familie bună. Aceasta încearcă, în zadar însă, a-l încuraja pe Benjamin să fie nimic altceva decât el însuși. Principalul motiv pentru care, eu am dedus, că ei sunt de altfel într-o relație. Ea e matură, știe exact cine este, ce poate oferi și îi acceptă pe cei din jur fix așa cum sunt. Ea nu vrea să-l schimbe pe Benjamin, nu. Și-ar dori să îl poată ajuta să ajungă la Sinele său, la esența sa. Dar procesul e unul lung și dureros ca urmare, Ben alege calea ușoară- aceea de a alege să joci un rol, care vine evident cu costuri aferente. Apoi alt rol, mai periculos, care îi va pune în pericol tot. Familia, viața, prietenii, colegii, tot! Nu pentru bani, nu pentru faimă, nu pentru a ieși din rutină ci doar de teama de a-și asuma propria viață. Propriul personaj. O lecție bună pentru cititori de altfel, o răsturnare brutală a propriilor valori care m-a dus cu gândul la o manieră modernistă de vânzare a sufletului.

Benjamin acceptă rolul de ‘milos’ în editura Talion. Este cel în capul căruia se sparg toate refuzurile editoriale pentru că știe să o facă bine. Pentru că are empatia în el. Nimeni nu poate să refuze o carte scrisă de un aspirant la statutul de scriitor mai bine decât o poate face el. Dar asta până în ajunul căsătoriei surorii sale mai mici, când spune stop joc. Dublat evenimentul de o scuturare reală pe care o trăiește, în numele micuței vânzătoare de proză. E doar o pauză din păcate, urmând să accepte un rol mai greu, câteva pagini mai încolo. Acela al autorului JLB. Autor necunoscut publicului ce scrie romane, vânzări de peste 250 de milioane ce încep să scadă. Editura are nevoie de un ‘ fals erou, fals autor’ ca ele să explodeze din nou. Marketing josnic aplaudat la scenă deschisă. Benjamin spune DA rolului și iacătă-l pe sacrificat. Iar tot ce va decurge din decizia asta, pe care evident ajunge să o regrete, sunt multe multe întâmplări și multă moarte. Multe crime, da, multă moarte pe aici. Dar nu e nimic dramatic în ea, e mai degrabă o nouă întâmplare petrecută. Pe la al 5-lea deces, am început deja să mă obișnuiesc cu stilul Pennac. Chiar hazos în câteva puncte.

Să vă faceți o idee la ce vă înhămați cu Pennac: Sora mai mică a lui Benjamin se va căsători cu directorul unei inchisori (una ce se vrea diferită, mai specială, altfel decât cea obișnuită). Acesta e de 3 ori mai mare decât ea, adică are triplul vârstei ei. S-au cunoscut în cadrul închisorii, ea vizitându-și talentatul unchi ce-i fascina în copilărie pe frații cu mamă comună cu poveștile sale, domiciliat aici temporar. Dragoste la prima vedere între Clara și domnul de Saint-Hiver. Slujba căsătoriei va fi oficiată în cadrul închisorii. Închisoarea, spuneam că e una specială- adăpostește talente. Talente care au ucis cu bestialitate măcar o dată-n viață dar care au făcut aceasta pentru că li s-a refuzat dreptul la libertate. Aici încarcerații îl au. Ei acum aleg să rămână în instituție deși unii au pedeapsa ispășită. Refuză vizitele chiar pentru că sunt împliniți acum prin arta lor, prin cultura pe care o trăiesc între ziduri. La rândul lor, produs artă, produc cultură- pictori, muzicieni, scriitori, poeți, arhitecti etc. Ziua căsătoriei lor nu va fi sub auspicii favorabile. Dom’ director este găsit mătrășit, în costumul de ginerică. Crima e descoperită imediat ce tânăra mireasă a intrat pe poarta închisorii. Durere mare și un aparat foto cu care Clara îl imortalizează în această postură pe fostul ei viitor soț, tatăl copilului nenăscut. Cam asta ar fi 1% din acțiune. Restul de 99%, enjoy it la maxim!

Descoperiți cine e JLB, cine e micuța vânzătoare de proză, câți frați și surori are totuși Benjamin, cine a comis crimele, cum se poate ca un personaj să facă antren în comă fiind, acțiunile doctorului Berthold- deontologice au ba, de ce un polițist cară un copil pe el mai ceva ca mama cangur, cum poate un câine epileptic să trăiască atât de mult, unde era mama lor în tot acest timp, cu cine și de ce, cum e posibil ca sânii lui Julie să nu ajute într-o anume situație dacă erau atât de grozavi și multe altele înfricoșător de labirintizate. Vă spun, Pennac e complicat.

Lasă un răspuns