Primul regret al vieţii mele

Pentru prima dată în viaţa mea am un regret. Vreau din tot sufletul să pot crede că e de la hormoni sau o anexă a depresiei post-natale. Regret cu toată puterea şi din tot corpul că nu am ştiut cum e să ai un copil. Că nu am ascultat când alţii spuneau ‘un copil îţi va schimba întreaga viaţă, toate principiile şi teoriile’– adică am ascultat dar nu am stat puţin să meditez la profunzimea afirmaţiilor. Am înţeles că aşa va fi dar nu am crezut că e atât de adâncă transformarea. Trebuia să nu fiu atât de ignorantă pentru că a fost sfatul primit repetitiv de la absolut toţi cei care au trecut prin experienţa asta. Îmi caut pricină pentru că abia acum începe să mă lovească realitatea- am un copil!!! Nu-i puţin lucru… Sunt rămasă adeseori fără cuvinte în faţa unui chip, în faţa unui suflet firav care se străduie să-şi ţină capul sus şi care reuşeşte doar dacă mâna mea îi vine în ajutor. E un sentiment copleşitor să experimentezi că o fiinţă e total dependentă de tine, că te caută cu gura atunci când te apropii de ea şi-ţi simte mirosul, că orice ai face are consecinţe directe asupra ei- de la o stare de nervi până la a uita să mănânci regulat-, că plânsului ei îi durează o secundă să devină zâmbet doar pentru că aşa sau că atingerea ta pe obrazul ei îi închide uşor ochii într-un somn ce va aduce alte şi noi zâmbete.

Sunt supărată pe mine că nu am apucat să fac totul aşa cum ar fi trebuit înainte de venirea ei. Sunt supărată pe mine că nu mai pot fi superrebe dintr-o dată. Aş vrea să pot sta trează şi să o veghez continuu. Aş vrea să fac să strălucească întreaga casă în timpul în care ea doarme. Aş vrea să pot ieşi cu ea afară şi să o arăt tuturor cât e de frumoasă. Aş vrea să pot suna pe toată lumea şi să le povestesc ce a mai făcut azi pentru că în fiecare zi mai inventează ceva, mai surprinde cu ceva. Aş vrea să pot nota undeva toate gândurile mele şi toate sentimentele copleşitoare pe care le am. Aş vrea să pot sta cu ea ore să-i povestesc nimicuri. Aş vrea să-i pot cânta şi fredona până când îmi va tremura vocea. Aş vrea să nu mă supăr pe ea atunci când plânge fără încetare minute întregi. Aş vrea să nu mă mai doară braţele atunci când o ţin strâns la pieptul meu şi o leagăn. Aş vrea să pot mânca cele mai bune lucruri pentru ca laptele pe care-l bea să o facă sănătoasă pentru veşnicie. Aş vrea să-i fac mai multe poze şi să o filmez non-stop. Aş vrea să pot să o dau şi altora să o ţină în braţe fără a mă teme că vor să mi-o fure sau să-i facă rău. Aş vrea să mă pot opri din plâns acum şi de multe ori când stau deasupra ei şi o privesc. Aş vrea să mă pot machia şi să fiu cea mai frumoasă mamă din lume. Aş vrea să nu fi avut o operaţie care să doară seara atât de acut. Aş fi vrut să fiu mai răbdătoare cu Mihai şi să-i arăt cât de mult apreciez tot ce face. Aş fi vrut să pot să fiu veselă ca altădată atunci când vine el acasă. Aş vrea ca Tisei să nu-i mai cadă părul pentru a putea să le las împreună sau a le strange deodată în braţe. Aş fi vrut să pot să alerg după ea ca altădat’. Aş fi vrut să am mai multă răbdare cu propria familie şi să le spun că aş vrea să pot să apreciez ajutorul pe care sunt dispuşi să-l ofere. Aş vrea să pot citi toate cărţile despre bebelaşi pentru a înţelege toate secretele limbii lor. Aş vrea… sunt atât de multe lucrurile pe care nu le mai fac sau le fac greşit sau le fac cu jumătate de măsură. Aş vrea să fiu SuperRebe din nou dar acum upgradată în SuperMamaAyannei!

Dar marele regret este chiar ăsta- că nu am făcut cu mai mult cap atâtea înainte să vină EA. Am crezut în naivitatea mea că pot să le fac cu EA alături dormind. Nu am crezut că atunci când EA va apărea va fi vorba doar despre EA. Credeam că o să am şi timp şi chef şi bani şi idei şi stare. Iar acum se dovedeşte că nu e chiar aşa- cea mai mare parte a timpului o petrec cu EA pentru că are nevoie de mine întocmai cum am eu nevoie de EA. Restul timpului îl dorm pentru că am o veşnică oboseală şi nişte cearcăne care par a nu mai trece. Iar în puţinul timp rămas fac restul- rufe, mâncare, curăţenie, citit, tv ori internet, primit vizite, scris pe blog bară în jurnal, vorbit la telefon, privit pisica, disperat Mihai cu mii de ‘aia nu e bine, aialaltă nici atât’

Dacă ştiam că aşa va fi aş fi fost mai precaută cu multe altele. Dar mai ales cu banii- aş fi strâns mai mulţi bani ca să-i putem cumpăra acum atâtea lucruri. Mi-aş fi dorit să am o cameră performantă cu care să pot imortaliza orele în care simt cum creşte. Mi-aş fi dorit să am deja un cărucior cu care să o duc în parc. Mi-ar fi plăcut să avem maşină ca tatăl ei să ne arate oraşul seara. Mi-ar fi plăcut să fi avut atâtea lucruri!!! Mi-aş fi dorit să fi putut să dorm înainte de venirea ei pe lume în avans pentru acum. Mi-ar fi plăcut să fi organizat botezul înainte de venirea ei ca să nu mai am motiv de ceartă cu Mihai. Mi-aş fi dorit să păstrez măcar o parte din calmitatea şi înţelepciunea pe care le-am avut pe vremea când locuia în burtică. Aş fi vrut să pot opri timpul în loc atunci când mă simt copleşită- să spun STOP! să inspir să meditez să iau decizia corectă să mă uit la ea să o sărut pe frunte să spun GATA! şi să acţionez perfect! Să-mi iasă toate aşa cum îmi ieşeau altădată!

Mă uit la mine ca într-o oglindă şi apoi privesc la ceas… e ora 15.36 şi EA se foieşte lângă mine; a mâncat pe la 12, probabil că e o chestiune de minute să facă ochii mari şi să scâncească; iar eu am apucat doar să scriu pe blog, să mă iau iară de Mihai, să mănânc şi să-i fac nişte poze… n-am făcut nimic altceva şi mă ia din nou frustrarea. Puteam să fac mai multe ca să fiu mulţumită de mine. Probabil că sunt hormonii… dacă nu, posibil să trebuiască să accept o cruntă realitate… că nu există perfecţiune şi că superrebe e doar mama Ayannei pentru acum. Că tot ce trebuie să fac acum e să mă uit la ea şi s-o ascult- EA e cea mai importantă! Gata! Timpul a expirat şi cineva are nevoie să fiu lângă E A!

10 Comments on “Primul regret al vieţii mele

  1. Rebe.. tu esti cea mai buna mamica pe care Ayanna putea s-o aiba.. Si cea mai buna sotie pentru Mihai. Si cea mai buna fiica, nora, sora.. si doamna de la gradi.. si toate celelalte ce te fac superrebe.
    Acum e momentul sa fii mamica ei si sa o ingrijesti cum stii tu mai bine, nu sa te gandesti la ce ar fi trebuit sa faci. E un copil asa frumos, sanatos.. asta conteaza. Restul sunt lucruri materiale, pe care vei avea ocazia sa le folosesti 100 de ani inainte.
    Asa cum te vede bebelusa pe tine, asa sa te vezi si tu.. Te vede frumoasa, puternica, iubitoare, sensibila, curajoasa!

    Un pas pe care il face orice superom e sa accepte ca nu are cum sa le faca pe toate. Tu ii poti organiza pe toti sa te ajute si sa faca micile treburi din casa.. e natural.. Fa-le program bunicilor, fratilor, prietenilor sa va ajute cu cumparaturi, curatenie, gatit, spalat si calcat.. si incet-incet o sa revii tu la carma casei tale.. dar, pana atunci e putina furtuna 🙂
    Poate de la hormoni.

    Si razi cat mai des.. asta ajuta!

  2. Înţeleg prin ce treci. Nu cred că e depresie, cel puţin eu nu am avut-o după ce am născut dar am avut zile în care simţeam aceleaşi lucruri ca şi tine. E firesc să îţi doreşti să fi cea mai bună pentru tine, copilul tău şi familia ta. Dar, gândeşte-te că eşti OM, nu robot. Ai sentimente, nevoi, nu poţi face totul ca la carte pentru ca mai apoi să te simţi prea obosită pentru a petrece timpul alături de minunea ta mică. Copilul e cea mai frumoasă părticică din tine, din voi, din dragostea voastră. Bucură-te de fiecare clipă, acum, pentru că timpul nu stă în loc. Îţi va fi dor de ceea ce trăieşti acum.
    Bucură-te de viaţă, de bebe, de tot ce ţi se întîmplă în fiecare zi. Nu lăsa regretele să-ţi umbrească viaţa. Numai bine.

  3. Stii ca cei mici isi aleg parintii?Ayanna simtea ea ce simtea.
    Bucurati-va de voi si scrieti-ne mai des.
    De acum ai doua creati,Ayanna si blogul.
    >:D<

  4. Poate va suna dur la inceput dar…

    Nu esti nici prima si nici ultima mamica care se loupta cu asa ceva. De ce nu am facut asta dinainte? De ce nu m-am gandit la X? De ce nu am organizat Y? Si totusi tot atatea mamici care se gasesc fata in fata cu asa o schimbare ajung sa fie mame bune. Necontenit ni se spun lucruri care nu le luam considerare serios decat cand suntem pusi fata in fata cu ele. Va fi greu la admitere la facultate. O sa fie obositor la serviciu. Nu o sa mai ai chef de plimbari cand vii de la munca. O sa fie greu cand te muti imprena cu prietenul/prietena. O sa iti scoti peri albi cand va fi nunta. Va fi greu cu un copil…

    Esti cea mai buna mama pentru fiica ta pentru ca ai avut grija de ea 9 luni de zile, luni in care ea sigur nu te-a tinut in puf. Esti cea mai buna mama pentru ca ai avut grija sa nasti un bebe sanatos, „cu toate degetelele’, care gangureste la pieptul tau si cere mancarica o data la 4 ore si te obliga sa faci totul in casa „in rate”. O ora somn, o ora rufe, o ora tv, o ora rebe cu bebe… Pentru aceste greutati nu te-a pregatit nimeni si nici nu are cum sa te pregateasca niciodata ca noua mamica.
    E greu. E al naibii de greu sa iti dai seama ca ai 12 ore pe zi sa faci un infinit de lucruri si la sfarsitul zilei sa mai ai timp si pentru tine si sotul tau. Insa usor iti vei reveni, te vei organiza, iti vei face liste si tabelase, somnul isi va scurta necesarul deajuns cat sa iti mai faca timp si deajuns cat sa te odihnesti. Cearcanele se vor duce cu linguri reci dimineata pe ochi.
    Iar dupa ce toate vor intra intr-un fagas normal, vor veni colicii, apoi iar normalitate, apoi, apoi, apoi… Si va fi o viata frumoasa.

    Esti REBE CU BEBE. Esti mamica intre mamicile care au aceleasi griji ca si tine si nu trebuie sa iti fie frica. Fii nervoasa, fii calma, fii iubitoare, zambareata, sau lasa sa ti se scurga o lacrima pe fata. Pentru ca asta te face om si asta te va face CEA MAI BUNA MAMA.

  5. Draga mea…. plansul tau, fie el si de fericire, iti nelinisteste copila. Incepe cu un zambet timid, apoi continua cu unul mai larg…care se va transforma, incet, in ras. Crede-ma pe cuvant ca rasul mamei (daca e din toata inima) este cel mai mare cadou pe care il poti face unui copil. Abia apoi, pe loc „absolut” secundar, ar fi caruciorul, masina etc……..

  6. Felicitari, pentru fetita!

    Te stiu din liceu am fost in clasa paralela mai exact in A. Acum am si eu un baietel care are 7 luni, si desi a trecut deja ceva timp nu pot sa nu ma recunosc aproape 100% in ceea ce ai scris tu…

    Inca odata felicitari pentru fetita… faza cu hormonii va trece, la mine insa si dupa 7 luni impresiile sunt exact aceleasi pe care le-ai scris tu…

  7. Pingback: Sensul vieţii « Ioan Usca

  8. Bună seara!
    Parcă îmi aud gândurile care mă ”terminau” acum aproape 12 ani, când comoara mea, Enya, era un bebe mic, frumos și plângăcios…Acum e cât mine de înaltă și încă nu are chiar 12 ani, împlinește în iunie: să crească mare și frumoasă și sănătoasă! Ei da, și norocoasă!!! Și Ayanna la fel, să aveți împreună parte de tot binele din lume, să nu fie niciun motiv de îngrijorare, să fiți călăuziți doar de iubirea aceasta care nu se poate compara cu nimic și care abia acum se poate descrie, așa cum atât de emoționant ați făcut-o aici. Somn ușor! 🙂
    Dacă îmi permiteți, vă tec în Blogroll. Îmi place cum scrieți. Vă doresc multă fericire!

  9. @Tuturor mamicilor si nonmamicilor care ne-au urat de bine si dorim ca Dumnezeu sa aiba in paza lui pe toti copiii din lume!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *