Singur sub dus, Dan Chisu

Singur sub dusCartea am luat-o de la Schimbul Cartilor, altfel cu siguranta n-as fi cumparat-o. Nu stiam mai nimic despre Chisu inainte sa o incep si cu siguranta nu m-a preocupat sa aflu. Nici dupa ce am citit-o, nu am aflat mai multe pentru ca nu m-a preocupat (din nou) insa, tre’ sa recunosc cu mana pe inima (dupa care o s-o tai) ca nu mi-a displacut. M-am uitat si pe net sa vad ce zic altii despre ea si observ ca parerile sunt impartite. Pe cartea astea sunt discordii pe viata si moarte, unii/unele il iubesc, altii dimpotriva. Am vazut ca nu-i cale de mijloc.

Cartea il prezinta pe Chisu drept un barbat care a esuat in alegerile romantice facute. Am sesizat ca intreg continutul este foarte pus la punct, comercial vorbind. E o buna sursa de a ne spala pe creier si de a ne amagi cu povestea unui barbat sensibil, ghinionist in amor, care printr-o conjunctura favorabila mai face si bani. De asta e si foarte ravnit ca burlac, ca are papagal, asta asa, intr-o exprimare vulgara dupa cum ii place autorului. Viata lui romantata are ca scop principal cucerirea unui anumit target si impresionarea acelora care nu s-au lamurit ca si el e muritor si tot ceea ce cauta este „iubirea”. Mi-e foarte greu sa-i plang de mila, nu de alta, dar am avut un fost prieten care aducea mult cu Chisu, asa ca intuiam care-i treaba cu „a-i plange de mila”. Nu m-am indoit de veridicitatea povestirilor sale, m-am indoit insa de talentul artistic. Cu siguranta nu l-as incadra in categoria „scriitorilor”; mai degraba ar semana cu un blog pe care l-as rasfoi. Si revenind la povestiri, cu siguranta Chisu a scris ce trebuia sa scrie privitor la relatiile sale, a modificat radical vietile fostelor iubite astfel incat sa fie suficient de greu sa le poti identifica, insa nu imposibil. Am regasit-o in descriere pe Radulescu Mihaela si o replica mi-a confirmat prezenta ei in cartea lui Chisu. Desi ii creaza un viitor anost si imposibil de conceput pentru ceea ce te-ai fi asteptat de la ea (in cartea purta numele de Regu- ia citeste invers sa vezi ce ironie ieftina are) stau si acum si ma gandesc daca a fost un alt joc ieftin sau o scapare de amator. Replica de care ziceam- povestea ca ea i-a fost alaturi cand a fost in gips, ori cu mana ori cu piciorul, nu mai retin si ca sotul ei- „juniorul”- habar nu avea. Mie mi s-a parut ca a folosit un joc de cuvinte sucar rau… mi-e greu sa cred ca ar fi fost atat de naiv s-o faca desi nu as asocia numele lui Chisu cu o crescuta inteligenta. Poate doar cu intelepciune si asta data de varsta. Dar poate daca as fi fost mai sensibila la actiunile lui Chisu m-as fi deslusit mai abitir… din pacate nu-l gasesc un barbat intrigant.

Ca si continut, a fost atat de mediatizata incat stie toata lumea. Este parte a vietii lui, sunt povestile traite alaturi de fostele sale iubite. Iubiri consumate, frustrari, timp pierdut, cautari permanente a ceea ce este „femeia perfecta”. Decizii luate in pripa si un timp care nu iarta. Iata-l imbatrinit si inca in cautare. In carte se prezinta ca un barbat nenorocos care si-a trait viata si acum mediteaza la linistea si confortul unei familii. Eu personal cred ca nu toti sunt sortiti sa traiasca in doi si ca urmare trebuie sa-si asume traiul linistit cu el insusi/ea insasi. Cred ca nu s-a straduit prea tare niciodata sa se stabilizeze si nici n-ar putea s-o faca la modul serios. Nici macar varianta „de ochii lumii” nu-l prinde, intr-un final, sunt atatea casnicii de fatada si nimeni nu se sinchiseste sa infirme asta. Dar revenind la Chisu, pur si simplu e solitar si punct. De asta m-a deranjat aerul melodramatic pe care-l da povestirii. As fi apreciat mai multa franchete decat tendinta asta de „ma macina singuratatea”… Dar imi amintesc de targetul pe care-l intuiesc si ma lamuresc, trebuia sa aduca bani cartea asta.

Mai sunt cateva detalii care nu se potrivesc, niste inconsistente in povestire si o incercare de a introduce scabrosul, chestiune care m-a ingretosat, dupa cum cred ca i-a fost si intentia. Fie vorba intre noi nu-i musai sa ragai ca un porc si sa tragi vanturi ca sa se stie ca esti barbat. E doar proasta crestere si o intimitate gresit inteleasa. De ce trebuia sa impartaseasca cu cititorii ca el se incalzeste sub dus cu propria-i urina, nu stiu, a mizat pe faptul ca multi o facem?! Regret, dar unii chiar iesim din dus sa urinam, chiar daca suntem singuri acasa si stim sigur ca nu ne vede nimeni. O facem pentru noi, nu de parada. Plus, mai are un dialog penibil cu cititorii. Are niste abordari foarte familiare gen „Las ca stiu eu de ce ati cumparat cartea dar n-o sa aflati nimic, prostilor” sau „de ce dracu vorbesc eu cu voi?”… Putin respect, unii chiar au cumparat cartea din varia ratiuni, altii au luat-o imprumut. Fiecare carte starneste curiozitati celui care o citeste altfel nu s-ar apuca de ea. Din nou o familiaritate mult prea exagerata din punctul meu de vedere.

Acum cand trag concluziile, ma intreb de ce am afirmat ca nu mi-a displacut. N-am zis mai nimic de bine despre ea. Nu stiu, probabil mi-a stranit niste amintiri si m-am regasit in niste situatii. Iti starneste pe alocuri compasiunea si dupa asta iti amintesti ca exact pe aia pe care ii urasti, ii adori de fapt. Slava Domnului ca nu mai am de a face cu genul asta de oameni… manipulatori, egoisti, victimizati, burlaci in cautarea „dragostei absolute”. Sa fim seriosi, de asta nici n-o s-o gasiti vreodata, ca sunteti prea ocupati sa n-o cautati, nu e ca si cand ati afla ce-i cu dragostea, ca nu va intereseaza. Dar e bine de stiut ca plansul de mila inca misca inimi.

2 Comments on “Singur sub dus, Dan Chisu

  1. „Nu stiam mai nimic despre Chisu inainte sa o incep si cu siguranta nu m-a preocupat sa aflu. Nici dupa ce am citit-o, nu am aflat mai multe..”
    Ma intreb de ce ne dezvaluiti inca de la inceput caracterul superficial al articolului. Cartea „Singur sub dus” nu cauta mila nimanui, ci prezinta o poveste, povestea unui barbat…a carui personalitate intruneste diferite fatete. Daca vorbim de sensibilitate, duritate, incredere vorbim despre comportamente pe care fiecare dintre noi, deeopotriva barbatii cat si femeile, le pot manifesta in diferite situatii conjuncturale.
    Faptul ca-l incadrati intr-un tipar – al fostului prieten- ma determina pe mine ca cititor sa fiu si mai indoielnic asupra veridicitatii analizei psihologice.
    Trebuie sa recunosc ca aveti un spirit de observatie remarcabil – analogia Regu. O catalogati ca o ironie ieftina sau joc ieftin. Din nou staruiti asupra unui singur element si uitati privirea de asamblu. Asemenea unui paparazzi ieftin, care scormaneste o povestea acolo unde nu exista una. Din prezentarea lui Regu razbate mandrie, regret, bucurie fata de o femeie extraordinara, pe care ar fi luat-o de nevasta. Asta este ceea ce autorul ne transmite, iar analogia ieftina este mult prea discordanta ca sa apartina tabloului minunat realizat prin intermediul condeiului.
    Sunteti atat de dezgustata de evenimente trecute ce v-au lasat cicatrici, incat uitati sa va disociati, caci pana la urma e vorba o persoana pe care nici nu o cunoasteti.

  2. Irina Ştefănuc: Întrebarea cu care debutaţi presupun că este retorică. ‘Superficial’ este un calificativ pe care d-voastră în mod subiectiv îl atribuiţi comentariului meu, la fel de subiectiv, aşa că nu văd cum anume aş putea măcar să dau replică acuzelor. Tipologia personajului principal similară cu cea a fostului meu prieten este o remarcă pe care nu înţeleg de ce o supuneţi analizei, comentariul meu nu este materie de studiu în liceu, eu nu sunt formator de opinie aşa că nu pricep de unde revolta d-voastră?! Analogia Regu sesizată de mine o catalogaţi fără a argumenta, ce anume este onorant în a numi o fostă parteneră Uger (anagramat), care este profunzimea, unde este spectaculosul, poate îmi explicaţi şi mie că eu personal aş considera drept un afront adus persoanei mele o astfel de titulatură. Poate d-voastră sunteţi mai libertină în etichete sau catalogări şi aţi descoperit o nouă artă a urâtului în scriitura lui Chişu. Eu o numesc drept aroganţă şi impertinenţă iar modalitatea sa de a comunica cu cititorii o încadrez la ‘grotesc şi mârlănesc’.
    În secunda în care Chişu a ales calea tiparului s-a expus, deci eu ca cititor pot să-mi prezint părerea privitor la scriitura sa, aşa cum d-voastră aveţi libertatea de a cataloga comentariul meu asupra cărţii, atâta timp cât eu l-am făcut public. Dar vorbim de subiectivism în ambele situaţii, deci… niciuna dintre noi nu poate afirma că argumentaţia sa are valoare de adevăr suprem. Trecutul meu versus conţinutul unei cărţi nu are a face cu valoarea cărţii. Dar mi se permite a face analogii atâta timp cât eu consider că se justifică. Comentariul meu paralel nu încerca să defăimeze autorul ci tipologia individului egoist, manipulator şi misogin prezent în carte şi cu care eu am avut onoarea să împart patul o perioadă a vieţii mele. Dar de la care am avut de învăţat în egală proporţie cu cât am suferit, nu am traume şi nici cicatrici, am doar e experienţă nefastă plină de învăţăminte.
    Chişu nu este iubit de toate femeile, asta e o replică cu care trebuie să vă obişnuiţi. Poate dacă eram o corporatistă angrenată în a face mai mulţi bani decât partenerul, în a inhiba persoanele din jur cu costumul de firmă, în a-mi cumpăra cartea de la hipermarket din lipsă de timp… poate aşa aş fi reuşit să fac din autor bară personaj un model şi aş fi savurat împreună cu colegele de birou emisiunile sale culinare.