Tisa si piatra filosofala

De cateva zile incoace nu stiu ce idee traznita i-a venit lui Mihai sa o streseze pe Tisa, cum ca ea ar fi fost pirat intr-o viata anterioara si a ascuns o comoara, pe care trebuie sa o recupereze in viata de acum. Mie, scenariu asta nu imi provoaca prea mare incantare, insa din moment ce traiesc in casa cu el ce pot sa fac daca nu sa il accept asa cum e, cu bune… cu rele… (pe Mihai vreu sa zic). Se lasa intunericul, acelasi scenariu: pisica postata in fata usii racneste ca vrea afara. Se executa umilele ei slugi si plecam. Pentru ca Mihai e chitit pe comoara, lasam pisica sa-si puna in functiune intuitia, al t-spelea simt si sa ne conduca. Si nu mai ghidez pe Tisa in lesa, ma ghideaza ea (asa cum se intampla mai tot timpul in real life). Ghici surpriza: Tisuta se opreste in fata unei case bantuite (asa am presupus noi pentru ca privelistea e de cosmar- plina de buruieni, locuita de o nebuna-asa ne-au povestit batranii vecini) si miroase si miroase si miroase… „Clar e aici!” racneste iubitul meu. „Ti-am spus eu! Ai zis ca sunt nebun dar ti-am zis eu!” „OK si acum ce vrei sa facem? Sarim gardu’, prin buruieni, luam lopatica si sapam?” resemnata intreb. „Nu stiu ce facem, dar aici e!” In regula, nu mai are sens sa incerc macar sa-l linistesc ca e deja in culmea suscitarii. Incerc sa rezolv situatia in mod rational explicandu-i prietenului meu nevricos ( a se retine ca el singur s-a catalogat asa) ca suntem deosebiti de onorati ca Tisa impartaseste cu noi locul ascunzatorii comorii dar avem un impediment major si anume ca e casa bantuita „Vrei sa luam lopatica si sa sapam cu pretul unor experiente extrasenzoriale?” Raspuns negativ (nici nu m-am asteptat la altceva de la omul care nu poate sa se uite la filme de groaza ca „ma c** pe mine de frica”. Si totusi pentru ca aveam nevoie de un vinovat, altul decat Tisa nu putea sa fie. De ce trebuia sa ingroape comoara intr-un loc total inaccesibil???

A doua zi, cu mustrarile bine insusite, ce cadou minunat de imbunare ne-a adus draguta de pisica? De pe acoperis? In gura? Incantata nevoie mare? Ati ghicit? Aiurea, nu un diamant, ca asta e o intamplare reala, nu fabulez chiar asa… O…O…O… nu o goanga (astea sunt cadouri obisnuite)… nu un soarece (inca)… o piatra. Serios! In prima faza am crezut ca e rahat intarit de porumbel, dar slava Domnului, era doar o piatra. Am atasat si poza pentru cei necredinciosi. Eu am dedus de aici ca e piatra filosofala. Altfel de ce as debita eu cu atata nesat povestea? Hmmm… ce pisica simtitoare si profunda avem…
Piatra filosofala

3 Comments on “Tisa si piatra filosofala

  1. Si eu credeam ca mata mea e mai ciudata dak nu nebuna dar nici a ta nu e mai breaza.Cred k trebe duse la psiholog amandoua.Ela atak oamenii ce vin in vizita la noi si dak vrea sa ma atace pe mine se opreste la mijlocul drumului si sare in aer.Iti spun e dusa rau.Macar Tisa aduce comori.E mai tare decat Ela.aaaa si as vrea sa stiu unde e casa … am o anumita obsesie pt casele cu aspect de bantuita?

  2. Tisa a fost deja la psiholog. O sa fac un post cat de curand despre asta ca e destul de povestit. Voi mai face si un post despre cum anume primeste si Tisa musafirii, ca nici la capitolul asta nu stam foarte bine.
    Cat despre casa bantuita o sa-ti dau mai multe detalii pe mail ca nu vreau sa se adune cete de oameni cu aparate foto, nu de alta dar seara iesim noi cu Tisu la plimbare si nu vreau sa imi sperii pisica cu admiratori… 🙂

  3. Pingback: A doua piatra filosofala | Rebecca