Zbor deasupra Timisoarei

Ora 14.00. Suntem inca in trafic; la ora 14.00 se presupunea ca incepea zborul, cadoul de ziua mea de la Mihai. Ma linistea doar gandul ca pilotii sunt niste oameni foarte calmi si ca domnul nu se va enerva de intarzeala noastra. Ajungem intr-un final, nu cu mare intarzire. Un tip calm si relaxat ne astepta; nu putea fi decat EL, Pilotul. „Stiam eu ca sunt calmi…” si cam atat puteam gandi pentru ca, desi de obicei ideile imi trec cu o rapiditate fulgeratoare, de data asta nu ziceam nimic, nu ma gandeam la nimic. Fata in fata cu avionul… ascult tematoare explicatiile, ca are motor de Golf 3, ca are 270 de kilograme, ca e prevazut cu o capacitate de pana la 450 de kilograme cu tot cu benzina, pasageri, alte bagaje, ca este dintre cele mai sigure avioane, ca poate zbura si ateriza singur, ca oamenii pilotandu-l ii pot crea probleme, ca el singur s-ar descurca de minune.

Avion

Ascult informatiile si le inmagazinez: „sa nu punem mana pe el atunci, sa-si faca singur treaba”. Pilotul, Sorin Bochis lanseaza intrebarea cutremuratoare: „Urcam?”. Urcam, ce sa facem, e prea tarziu sa ma razgandesc, eu sunt de fel o curajoasa, cum as putea sa spun ca „nu”?! In plus, ca prsoana realista ce sunt, ii spusesem lui Mihai deja care-i treaba cu cardurile in caz ca este nefasta expeditia. Cu poseta stransa pe umar ma indrept rapid spre avion; aud vag vocea lui Mihai intrebandu-ma daca nu las la el poseta, ba da, sigur ca o las, doar ca aveam nevoie de ceva de care sa ma tin. Gata, sunt urcata… e confortabil inauntru. Primesc niste casti cu microfon, cu ajutorul lor vom comunica.

Avion

Se inchide carlinga, se porneste motorul… am pornit. Incalzim cateva minute combustibilul si… suntem deasupra de pamant; asteptam sa traiesc aceeasi senzatie ca intr-un avion mare, de pasageri, insa nici macar nu am simtit ca ne-am ridicat de la sol. Mi-a explicat ce simbolizeaza cele doua cadrane de pe bord, unul ne arata inaltimea la care suntem si unul viteza cu care zburam. A fost o chestiune de secunde sa ne ridicam deasupra orasului. Am cerut permisiunea de la turnul de control sa survolam orasul, auzeam vag tot ce-mi povestea pilotul, cand m-am hotarat: de fiecare data cand fac cate o chestie ce pune adrenalina in miscare sunt atenta la orice altceva decat ceea ce este important, la scubadiving in loc sa ascult explicatiile indrumatorului, ma gandeam daca sa-i spun sau nu ca nu stiu sa inot, sub apa in loc sa admir peisajul urmaream la nivelul ochelarilor chestiile albe ce treceau pe langa mine, cu atv-ul am crezut ca-i de jucarie ca nu l-am ascultat pe Mihai cand imi explica despre semnalizare si alte prostii, la schi ma concentram la durerea de picioare, exemplele sunt multiple. Ma gandesc ca de data asta voi fi atenta si… daca tot lucrez cu copiii, ceva am invatat si eu de la ei. Nu am contorizat cate intrebari am adresat insa cu siguranta mai multe decat media intrebarilor adresate de copilul de patru ani.

Partea buna este ca am aflat 100 de lucruri: Sorin zboara de la 14 ani, nu-l lasau sa urce in avion pentru ca nu avea buletin, tatal lui era tot pilot. Sorin a zburat cu avioane de vanatoare pana in stratosfera, unde cerul este negru si ca pe timp de razboi migurile se vaneaza unele pe altele intocmai ca in filme. Instructorul care a murit anul trecut, intr-un avion similar celui cu care zburam eu, a lesinat in timpul zborului, nu se afla in zona de siguranta a vitezei (cea cu verde de pe ceas), avionul si-a oprit motoarele dar pentru ca se afla la o inaltime prea mica, nu a mai apucat avionul sa planeze singur. Ca pentru a fi pilot pe avioane in genul acestuia cu care zburam ai nevoie de 20 de ore de zbor cu instructor, dupa care zbori singur si dupa 40 de ore de zbor iti primesti brevetul. Am aflat ca looping-ul este o treaba foarte periculoasa dar ca sunt „smecheri” ce incearca atunci cand se gasesc singuri cu avionul si pretul platit este viata lor. Am aflat ca sunt si femei pilot si ca, in general, femeile au un instinct de conservare mai dezvoltat decat barbatii. Am mai primit si date tehnice despre legea gravitatiei si a doua lege a lui Newton… sunt femeie si nu prea mi-am batut capul cu astea. Important este ca siguranta, seriozitatea, calmul si precizia lui Sorin mi-au alungat orice temere.

In avion

Am vazut orasul in toata maretia lui, credeti-ma e mare. Desi „puteam sa-l vad si pe jos” dupa cum mi-a replicat o interlocutoare isteata foc, senzatia a fost indiscutabil incredibila. Orasul nostru este mult mai mare decat as fi crezut, de sus pare curat (acu’ pricep expresia „din avion nu se vede”) si este destul de colorat. Nu cladirile vechi si gri schimba aspectul ci casele colorate construite in ultima vreme. Am observat ca predomina rosu si galben. Stadionul arata exceptional, este o mare pata de coloare mov. Mi-am vazut gradinita si casa in care locuiesc. Am salutat un prieten de-al pilotului cu aripile. Glumeam, spunandu-i lui Sorin ca daca esti pilot e foarte usor sa-ti prinzi nevasta cu minciuna: „unde esti? Cum in Balcescu, ca nu-ti vad masina.” Pozele sunt mai mult decat graitoare, luati de va uitati la ele in Galeria foto.

Mi-a dat si mie sa pilotez insa nu mi-a placut foarte tare. Daca tragi de mansa in jos se ridica botul avionului, daca dai in fata, botul se duce in jos. Nu stiu de ce, nu mi s-a parut logic, credeam ca e invers, de asta nici nu ma simteam foarte sigura pe manevrare. Mansa este atat de sensibila la atingere, incat, la un moment dat observ ca suntem la aproape 90 de grade spre partea dreapta. Nu realizasem decat dupa cateva secunde ca in manuirea mansei in sus si-n jos o miscasem spre dreapta, ca urmare eram asa suciti. Nu sunt un om al preciziei si al amanuntelor, ca urmare ma simt mult mai in siguranta sa faca treaba asta cel priceput. Dar a fost mai mult decat incitant sa stiu ca „am pilotat EU avionul”. Pentru ca intrebasem „ce este looping-ul”, Sorin a replicat „hai sa-ti arat”. Ne-am dat peste cap; senzatia a fost teribila, am refuzat sa inchid ochii pentru ca stiam ca voi regreta; singura chestia naspa este ca nu ai de ce sa te tii, adica, senzatia este ca vei cadea, similara cu cea din trenulete sau alte chestii de la parcurile de distractii iar bara aia de care te tii in general iti confera o siguranta, de parca s-ar desprinde trenuletul de pe sine dar bara aia pe care o strangi de-o indoi te-ar salva. Exact asa si aici, tineam mainile lipite pe geam, era singura chestie de care puteam sa ma tin, evident ca nu avea nicio legatura, doream eu sa ma stiu in siguranta. Dupa inca un looping, opreste motoarele si cadem in aer 2-3 secunde. Na, asta a fost mai naspa decat eu pilotand; stiam ca o sa faca asta ca ma avertizase Mihai dar senzatia de a te duce in gol a fost cumplita. Evident am exclamat „UAU!!!” Mihai, de jos, a vazut faza, cica ne-am dus in gol vreo 10-20 de metri. Nu mi-a fost rau deloc, pe drum inspre casa, retraind senzatiile, parca aveam un gol in stomac… insa am rezistat eroic, as zice.

Cam asta a fost zborul meu. Multa adrenalina, inedit, senzational. Un cadou pe care mi l-a copt Mihai, un cadou pe masura curajului meu. Discutam cu pilotul si am ajuns la concluzia ca pilotajul si zborurile de agrement sunt prea putin mediatizate, sunt foarte multi cei care nici macar nu stiau ca exista asa ceva in Timisoara. Ca sunt persoane care vin in fiecare sfarsit de saptamana sa piloteze si ca nu trebuie sa fi din categoria „te scot afara banii din casa” sa-ti poti permite un zbor. Asa ca, eu fac un prim pas si va recomand calduros un zbor cu avionul alaturi de Sorin Bochis la scoala de zbor Easy Fly. Hangarul se afla in cadrul aeroportului utilitar Timisoara, inainte de Metro II. E de prisos sa va spun eu de ce sa incercati, va las numarul lui de telefon, argumente pentru a zbura are fiecare. Distractie placuta!

Sorin Bochis 0724774642

Avion

P.S. Iti multumesc Mihai pentru un cadou minunat care a stranit invidia uraciosilor si admiratia prietenilor. Iti multumesc pentru ca an de an faci din ziua mea o adevarata sarbatoare. Iti multumesc ca esti al meu si ca viata mea are contur de liniste, pace, fericire si implinire datorita tie!

Mai multe poze in galeria foto

12 Comments on “Zbor deasupra Timisoarei

  1. bravoooooo ! te dadusi cu samoletu !te invidiez putin , pentru ca eu lucrez la aeroport si singurele ocazii in care m-am urcat in avion au fost cind am indesat niste bagaje sau niste marfa in calele lui .poate imi iau si eu zboru intr-o zi , mai stii ?
    din pacate trebuie sa-ti tai elanu in privinta marimii timisoarei . orasul tau e cam cit drumu taberei

    plus militari de pe la noi . sau m-a lovit patriotismu local taman acu , la batrinete ?
    dar stii cum se zice … marimea nu conteaza !

    😀

    😀

  2. @Lajos: Nu stiu daca e cel mai tare test pentru curaj, mai sunt si altele, ca de exemplu saritura cu parasuta. Aia mi se pare impresionanta… eu nu zic niciodata niciodata… cine stie… 🙂

    @Radu S: Nu-i asa?! 😀

    @Carina: Evident… cu atat mai mult cu cat aveam saptamana mijloacelor de locomotie aeriene. A picat la tanc, doar ca nu am putut sa le arat poze, jumatate de comp avem deja… dar nu stiu unde as mai ingramadi compu’ ca intreaga clasa e suprasolicitata cu mobilier si chestii. Doar asa cu povesti nu au fost chiar asa de impresionati.

    @Andi Vate: Mie mi s-a parut impresionant orasul ca marime pentru ca, cel puin intre oameni intotdeauna il stii pe prietenul X a lui Y. E deja obisnuinta pe aici ca atunci cand tocmai ai cunoscut o persoana sa afli ca ai atatea cunostinte in comun; expresia „e prea mic orasul asta” o folosesc ades. De asta m-a impresionat marimea. Cat despre „marimea nu conteaza” asta este o expresie pe care barbatii au inventat-o pentru barbati… 😀
    Eu daca as lucra la aeroport m-as invarti de-un zbor… asta-i ca si cizmarul ce umbla cu pantofii rupti sau ca frizerul ce nu are timp sa se tunda. Tre’ s-o faci si pe asta, nu de alta dar tot la batranete adrenalina ti-e in cantitati reduse. 🙂

  3. @Richie: Hai, hai ca nu-s fricoasa! Si pilotul a zis ca-s o curajoasa, da-te tu cu avionul si sa vedem cine-i mai curajos! 🙂

  4. Salut Rebe!
    Nu imi vine sa cred ca te-am gasit…si de cand te caut..Cand ti-am vazut poza am plans..si nici acum nu ma pot stapani. Nu te-ai schimbat de loc de cand te-am vazut ultima oara,acum 4 ani aproape.
    Ti-am citit cateva articole(am sa le citesc pe toate, promit!)si sunt impresionata. I’m your #1 fan!!
    Nu-mi vine sa cred ca esti tu..Ii tot ziceam lu’ sora-mea sa imi faca rost cumva de nr tau de telefon…na nah nu s-a intamplat. Nu sunt sigura cum functioneaza blogul asta, dar iti las mai jos adresa mea de email si sper sa ne auzim in curand. Te pup dulce!
    emilym_81@yahoo.com

  5. @Curiosi: Mili este o prietena de-a mea foarte buna. Cu ea am impartit o felie de paine si trei felii de parizer. Cu ea imparteam drumul cu 33-ul spre Pedagogic. Cu ea impreuna am invatat pentru bacalaureat, apoi pentru admiterea in facultate. De la ea „ma inspiram” la examene pentru ca ea era mult mai constincioasa decat mine. Si, da, sunt aproape 4 ani de cand ea a plecat sa-si faca o noua viata si a plecat certate fiind. Sunt atatea de zis… Ma bucur nespus ca am reusit sa ne regasim, eu asteptam demult sa se intample asta, multumim blogului pentru o intermediere plina de emotie. 🙂

    @Mili: Cu siguranta o sa ne auzim, mi-e tare tare dor de tine. Sigur o sa citeasca si Miha pe aici, sa vezi ce mutra o sa faca ea… Hihihi, abia astept!