Copilărie, dulce copilărie (actul 1)

Scena 1: Acţiunea se petrece între blocuri, în oricare zonă a oricărui oraş. Da, acţiunea este urbană. În prim plan, un balcon micuţ cu multe muşcate uscate la fereastră şi rufe atârnânde, rufe proaspăt spălate, evident. Personaj principal, tatăl, îmbrăcat doar în pantaloni scurţi, la bustul gol, în şlapi Make, îşi scoate capul, cap ce-l ţine ras pe perioada verii, că-i prea cald:
– Andrada, hai acasă! (după treizeci de secunde)
– Andradaaaaaaaaa!
– Da, un glas spăşit. (o fetiţă ca orice fetiţă, în jur de 8-9 ani)
– Mişcă acasă Andrada!
– Da’ mai stau un pic…
(agresiv) – Andrada mişcă şi nu mai comenta.
– Mai un picuuuuuţ, tati, te roooog!
(şi mai agresiv) – Andrada, nu fi obraznică şi urcă sus.
– Da’ mai vreau să stau un piiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiic!
(ton baritonal) – Andrada, las-o dracu’ şi nu fi obraznică. Am zis să mişti sus, te mişti sus! Nu mă fă să cobor jos după tine!
– Doar cinci minuteeeeeeee!
(răcnind) – Bă, dacă cobor după tine te fac praf. Nu mă fă să cobor jos şi vino sus cât îţi explic omeneşte.
– Mai cinci minuteeeeeeee, te rog tatiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!
(răcnind foarte agresiv pe un ton baritonal) – Bă, bă, bă, Andrada! Mişcă acasă că te bat de te caci pe tine!
– Da’ mami mă lasăăăăăăăă!
– Mă-ta să-şi vadă de ale ei că când vine acasă şi-o ia şi ea pe cocoaşă. Voi să nu vă puneţi cu mine Andrada că deocamdat eu sun’ şefu’ pe aici! Urcă şi gata!
– Mai un piiiiic! Te rooooog!
– Niciun pic! Am spus să urci!
– Da’ toţi copiii sunt afară… E şi Emil, e şi Radu, e şi…
– Bă Andrada! Mă doare-n… cot că-s toţi afară! Pe mine nu mă interesează de alţii. Dacă mă-sele lor nu se ocupă de educaţia la copii lor, pe mine nu mă interesează. Eu am zis să vii sus, vii sus. Nu mai comenta, că cobor după tine şi te bat de faţă cu toţi prietenii tăi.
– Eşti un tată foarte rău! O să te zic eu la mama!
– O să mă zici la pizda lu’ mă-ta! Că o bat şi pe ea, pentru ca să ştie cine-i şefu’ în casă! MIŞCĂ ACUM!!!
– Da’ nu-i cinstit…
– Pentru asta las’ că-ţi arăt eu cine-i cinstit! Scot eu cureaua şi te bat până obosesc! Numa’ urcă! Să-ţi bagi minţie alea proaste în cap că dacă eu zic ceva, aşa să fie…

Scena 2: Un apartament modest, o sufragerie mobilată după gustul simandicos, dacă nu chiar rafinat al proprietarilor. Pe jos, covor persian cu multe flori, de culoare închisă, ca să nu se vadă mizeria. Pe unul dintre pereţi, o vitrină plină cu cărţi, combinaţie între Biblioteca pentru toţi, Sandra Brown şi Sven Hassel. Pe vitrină, aşezate frumos macrameuri. Întră cărţi, bibelouri, multe bibelouri. În mijlocul camerei o masă mare, cu macrameu gigantic pe ea, modele florale, evident. Canapeau, lipită de un alt perete, acoperită cu pătură Ambasador şi două perini, de-o parte şi de alta. Deasupra, Răpirea din Serai. În capătul opus, privind peste masa mare din centrul camerei, comoda teve. Pe televizor, o vază în care sunt aşezaţi trandafiri de plastic, cinci la număr, doi roşii, trei galbeni. Deasupra televizorului, un ceas- icoană cu Maria Precista fosforescentă şi luminiţe ce se aprind, se sting, se aprind, se sting. Tatăl, îmbrăcat în acelaşi echipament lejer, bust gol, pantaloni scurţi de trening şi şlapii Make, întins pe canapea, schimbă canalele de la televizor cu o rapiditate fulminantă.
– Bă, să-ţi bagi ceva în ea ţară! N-ai la ce să te uiţi! Numa’ programe de căcat! Dacă e vară trebuia să le deie la toţi concediu! Bine că eu pot să mă duc la lucru normal, eu n-aş merita o pauză! Bine că măcar la Otv îi pasă de români, atâta bucurie mai am şi eu, că când o văd pe doamna Magda parcă mă simt un alt om! Aia femeie, mă, aia femeie…
(Andrada trece prin sufragerie în vârful picioarelor)
– Tu ce faci, bă? Ce tot te fâţâi de colo-colo? N-ai stare? Ai viermi în cur?
– Nu, doar că îmi trebuia la baie!
– Îţi trebuia la baie! Acu’ 10 minute ce te-ai fâţâit iară pe aici?
– Îmi trebuia la lipsa mare. Acum mă duc la lipsa mică!
– Auzi, la lipsă! Asta-i bună! Pe asta de unde o ştii? De la intelectuala de mă-ta sau de la pramatia aia de învăţătoare a ta?
– O ştiu de la grădiniţă…
– Auzi, de la grădiniţă! (se ridică în capul oaselor). Bine că mi-ai amintit, ţi-am văzut educatoarea în piaţă săptămâna trecută. Căra ca măgarul 10 plase… E mişto rău mă, educatoarea ta. Tâţe tâţe, cur cur…
(emoţionată) – Ai salutat-o?
– Ce treabă am eu cu ea mă? De ce să o salut? Să mă salute ea pe mine la câţi bani am dat să-i cumpere cadou ba de 1 Martie, ba de 8 Martie, ba de draci, ba de laci… 
(timid) – Dar aşa era frumos şi politicos!
– Zăăăăuuuu?! Da’ de când eşti tu aşa deşteaptă, Andrada?! Politicos??? Apoi să zică mă-ta că de ce mă dau la orice fufă?! Să avem scandal în familie că eu sunt politicos?!
(cu capul plecat, abia murmurat) – De ajutat la plase mai are rost să întreb…
(iritat vădit) – Băi Andrada, tu cre’ că vrei să ţi-o iei pe cocoaşă! Ce s-o ajut eu pe ea? Păi ce, eu am pus-o să cumpere atâta?! Mai zice că câştigă prost în învăţământ, văd! Că eu când mă duc la piaţă abia umplu o plasă, ea avea 10. De unde are atâţia bani? Normal că are, că a strâns în timpul anului, că numa’ la câte cadouri i-am dat noi… Hoţi împuţiţi! Şi ca să nu zici că-s eu prost crescut, cine a pus-o să cumpere atâtea, dacă ştia că nu poa’ să care, să nu fi cumpărat ca nebuna. Că aşa-s femeile la cumpărături, nu au ho! Şi mă-ta merge, cumpără, vine şi urlă ca nebuna că de ce nu am coborât să o ajut. Păi cine o pune pe nebună să cumpere atâtea, parcă au intrat zilele în sac.
(zâmbind ironic) – Ai dreptate, mai bine să cumpere puţin şi să facă mai multe drumuri.
(ridicat) – Băi Andrada, eu nu ştiu pe cine dracu’ semeni tu! Da’ într-o zi îţi umflu eu gura aia, ca să nu mai poţi vorbi atâta. De când eşti tu aşa obraznică cu taică-tu mă??? De unde ai învăţat, mă, că eu numa trag ca sclavu’ toată ziua să aveţi voi bunătăţi pe masă şi voi două, tu şi stimata Mă-ta, numa’ numa’ comentarii. Păi numa’ provocaţi-mă voi pe mine că vă bat într-o zi de o să ştie toţi vecinii că am coborât milităria din pod…
– De parcă nu ne-ar auzi tot timpul că facem scandal. Că şi tanti Aurora de la 2 îi zicea într-o zi la nenea Rusu că numai de la noi e scandal tot timpul şi manele şi Otv-ul dat la maxim!
– Curva aia să-şi vadă de ale ei, că nu e proprietară ea pe casa mea! Că de aia am muncit să fac o casă, să dau muzica cum vreau eu, las’ că ascultă ea intelectuala pe Şopenhauăr la maxim. E mai bine aşa! Păi, bă, ştie ea cine e Umberto Tomassi, mă?! Ştie ea ce e frumos?! Că ce e frumos şi lui Dumnezeu îi place! Dumnezeu’ mă-sii de curvă!
– Cum vorbeşti tata?
– Vorbesc cum vrea scula mea, mă, că n-am muncit o viaţă să dau explicaţii la proşti! Că m-am şi enervat acum, mă! (loveşte cu pumnii canapeaua şi aruncă o perină pe jos) Băi, Andrada, pleacă de aici că te bat! Ai cuvântul meu că te bat! Auzi, mă, îmi dă mie restanţiera aia la întreţinere sfaturi că ce să ascult şi ce să nu! Na las’ că mă văd eu cu ea pe scări! O s-o pocnesc direct, aşa fără explicaţii. Futu-i… Na, că iar mă stârneşti să înjur… Du-te în camera ta că nu ştiu ce-o să se-ntâmple.
– Dar îmi trebuie la lipsa mică…
– Până acum nu ţi-a mai trebuit, ai venit să-mi fuţi mie nervii! Hai, du-te, da’ să nu te mai prind pe aici. Că eram atent la emisiunea economică, că pe mine mă doare, mă, de mersul la ţara asta, nu ca curvele de Aurora. 
(fata trece timid pe lângă canapea, aprinde becul la baie şi intră în baie)
– Când ieşi, adă şi mie sticla aia de 2 litri de bere din frigider, că s-o fi răcit de atunci! Şi un pahar, ca să vezi, băi, că sunt bine crescut şi educat, am maniere, n-o să beau direct din sticlă! (râgâie) Bă, da’ ceapa asta arde rău mă la stomac!

Creaţia de mai sus este o operă de ficţiune. Orice asemănare cu personaje şi cadre reale este pur întâmplătoare. Numele personajelor au fost aleatoriu alese.  

6 Comments on “Copilărie, dulce copilărie (actul 1)

  1. Deci daca cararile vietii ma aduc intr-o stare similara lu’ nenea asta cu slapi Make, promit solemn sa-mi iau gatu’ si sa crut omenirea de asa un exemplar ratat, cretin si nespalat (aici pot sa pun si pariu). Andrada asta e speranta generatiei urmatoare si daca 10 % ar fi ca ea, generatia ei ar fi o evolutie neta fata de cea de azi.

  2. @Svetlana: Este pseudonimul hentelectual a lui Costi Costiţă, că jur că nu-mi aduc aminte numele lui. Ăla cu ‘ooooooooo viaţa meaaaaaaaaa’.

    @Bogdan: Asta ziceam şi eu când eram tânără cu prietena mea, că când om fi bătrâne şi senile ne-om împuşca una p alta, simultan, fără să trişăm. Dar crezi că vom mai avea atâta raţiune încât să realizăm că suntem senile?! Pariu că nu. Mai rămâne o variantă, stai prin preajmă şi când o să-mi povesteşti din astea (dacă va fi cazul, evident) eu îţi dau copy paste. K? Cât despre Andrada… om vedea unde ne duce scriitura mai departe. 🙂

  3. Aaaaa!!!Scuze ptr.incultura muzicalo-manelistica.Ionita,ma,Ionita,vai draga,nu sti numele asa unei „vedete”mari,vai…de capu’ lor,hi,hi.Pe asta il stiu ca din greseala(a mea sa ascult,a lui sa cinte)l-am auzit cintind ceva idiotic pe muzica lui Bregovici,”Durdevdan”(Giurgevdan).Ne a jignit pe toti fani lui Goran cintind-o,ha.

  4. sa nu mai publici gunoaie d-astea ! de ce faci asta ? de ce ? + ca totul e tras de par , personaje + actiune … vorbesc serios !

  5. @Svetlana: Da, ai dreptate, Ionita, bata-l ploaia! Se poate si mai grav, unii jignesc specia umana, vezi pe doamna Magda si pe Ogica la Oteve, de exemplu.