Exista o fericire, Liliana Alexandrova

Exista o fericire, Liliana Alexandrova Romanul a aparut in 1960 la Editura Tineretului si astea de fapt au fost principalele motive pentru care am si ales sa citesc cartea. Am vrut o carte cu iz comunist, am vrut sa-mi amintesc de cum era si sa ma lamuresc daca m-as fi integrat sau nu in sistem. Este romanul de debut al scriitoarei si „a castigat de la bun inceput inima cititorului din patria sa”. Este povestea unei invatatoare tinere parte activa in „marea actiune impotriva analfabetismului si a ignorantei, pornita din initiativa Partidului Comunist Bulgar”. In sufletul sau zace „dorinta vie de a lua parte la aceasta batalie nobila pentru destelenirea sufletului omenesc”.

Asadar, o tanara invatatoare pleaca intr-un umil catun, Catunul lui Velko, in muntii Rodopi in ciuda faptului ca putea opta pentru un post intr-un oras mai mare si mai civilizat. Alegerea este o sfidare la adresa parintilor-tatalui in mod evident-, este o sfidare la adresa modernismului-a prietenei care e actrita in capitala Bulgariei-. Daca oameni ca ea nu ar alege sacrificiul de sine in favoarea fericirii celor din jur cu siguranta lumea n-ar putea fi mai buna. Cu toate astea, asprimea si salbaticia celor ce urmeaza a-i educa reusesc sa o descurajeze; singura sa prietena ramane actrita, pentru ca indiferent de cate diferente ar fi fost in principiile celor doua, cu siguranta este singura persoana careia ii poate asterne sincere ganduri sau frustrari. Continuand, invatatoarea Milenka are de luptat cu oameni carora invatatura li se pare o pierdere inutila de timp, care fac tot posibilul a-si sustrage copiii de la chinurile invataturii sau care mai mult dacat atat, recurg la violenta in incercarea de a evita „cartea”. Si totusi ea va reusi, cu ajutorul Partidului. Poate unii v-ati gandit la… Cu ajutorul Divinitatii, dar mai este necesar a preciza ca Divinitatea este anulata in maxim 3 randuri?! Avem si o idila, ea, invatatoarea, se amorezeaza inevitabil de inginerul-sef, Boian, aflat pe santierul din apropiatul oras. La inceput, el nu da semne ca ar vrea mai mult decat o prietenie sincera cu ea, insa va reusi sa treaca peste drama sa interioara (ceva cu o fosta iubita) si sa o pretuiasca la adevarata sa valoare. Si Partidul o va ajuta la final chiar sa construiasca o scoala, totul ca rasplata pentru sarguinciozitatea sa, fiind singurul cadru didactic ce a reusit sa mobilizeze deopotriva parintii si copiii (prin pedagogie si psihologie superioara) pe calea educationala. Cam asta e continutul cartii, am sarit peste chinurile sale de-a lungul anului scolar deoarece n-am vrut sa va intristez…

La inceput am crezut ca subiectul este tangential cu expresii de genul „am inteles tovarase, respect dorinta partidului” doar pentru a trece de cenzura si a vedea lumina tiparului. Dar pana la final e imbibata in comunism incat am cam pierdut si povestea, subiectul cartii. Ca si cadru didactic am apreciat cu calificativul „insuficient” intreaga sa activitate la clasa, nu pentru ca as fi fost eu libertina sau toleranta in procesul educativ, dar pentru ca individa nu are notiuni minime de „tact pedagogic”: a-i face prosti pe copii e cel mai firesc gest, a sta „constipata” pe o anumita lectie doar pentru ca „e in manual” se face cu pretul predarii lectiei in fata unei sali goale, abordarea si modul de a-i atrage pe parinti intr-o viitoare colaborare… jalnice, patetice. Ah, ce carte am mai citit si eu…

Ce mi-a placut cel mai mult: numele personajelor. Am savurat teribil numele, chiar nu am mai intalnit nume similare in alte carti sau asa… in general; e adevarat ca nu am avut contacte cu Bulgaria, poate si asta este o explicatie: Rifat, Emin, Slavka, Fatina, Kadir, Metko, Fahri, Rukia, Sanko, Liuta, Hamdi, etc. Au o rezonanta teribila numele astea, chiar imi plac!

Si daca e sa incropesc si o concluzie fac referire din nou la Cuvantul inainte ce-i apartine lui Constantin Velichi si citez: „Cartea Lilianei Alexandrova constituie, in acelasi timp, un document uman plin de patos al noii oranduiri din Bulgaria vecina- oranduire care pretuieste omul si lupta pentru fericirea sa”. As fi putut sa zic eu mai bine decat el?! No way…

6 Comments on “Exista o fericire, Liliana Alexandrova

  1. :))) Daca as mai avea macar jumate din rabdarea ta, m-as incumeta si eu sa citesc cartea asta. Nu de alta, dar tare m-a mai amuzat recenzia ta! 🙂

  2. Mersi, doar tu ma incurajezi pe aici. Deja ma simt straina in propriul meu blog, nu commenturi, nu aprecieri, nu critici, nu nimic… Azi sunt chiar suparata… pe mine nimeni nu ma iubeste (in afara de tine) chiar cu pretul cersirii dragostei…:-( 🙁 🙁 🙁 🙁 🙁 etc

  3. 1. unde ai gasit cartea ?
    2. cate pagini are ?
    3. cine a scris prefata ?
    4. te-ai fi integrat in sistem ?

  4. 1. Cartea am luat-o din biblioteca mamei mele, daca vrei eu ti-o imprumut…
    2. Are 310 pagini.
    3. Prefata a scris-o Constantin Velichi.
    4. Ooo, DA! Dar nu as fi fost educatoare atunci, as fi fost vreun pupincurist sau ceva. Turnator or something…
    Cred ca as fi rezistat, cred despre mine ca as fi fost suficient de inteleapta sa ma adaptez. Nu cred ca as fi fost vreo revolutionara la miez de noapte prin beciuri; asa am simtit tot timpul, nu stiu de ce. Cati oameni sinceri ca mine oare mai sunt?!

  5. am citit si eu cartea asta inca pe cind eram studenta si vreau mult sa o recitesc, dar nu stiu de unde sa o iau. poti sa ma ajuti te rog!?

  6. @Elena: Eu sunt din Timisoara, nu stiu cum anume as putea sa te ajut dar daca ai tu o solutie, astept detalii pe mail. Cu drag, Rebecca.