Visits: 50

Initial am rasfoit cartea pentru ca nu am mai avut rabdare. Am catalogat-o slabuta. Am inceput in final sa citesc din ea si mi s-a parut proasta de-a dreptul. Dupa ce am terminat-o, am ajuns iar la concluzia ca n-ar mai trebui sa ma hazardez in afirmatii inainte de a temina o carte. Nu este exceptionala, dar nici proasta. Motto-ul cartii este “Omagiu tuturor pisicilor care au fost, sunt si vor fi.” Autorul incearca sa explice anumite comportamente firesti ale pisicilor, comportamente pe care stapanii acestora le gasesc evident inexplicabile. Mie personal mi-au fost utile o serie de informatii, am incercat sa povestesc si altora despre ce am aflat, insa am ramas surprinsa ca foarte multi proprietari de pisici refuza o solutie specializata, pe principiu “las’ ca stiu eu mai bine” sau nu accepta o explicatie a unui tip de comportament al pisicii lor, pentru ca se simt atacati, si risca sa para ei proprietari indoielnici. Nimeni nu judeca pe nimeni, eu nu am incercat sa fac pe nimeni sa se simta prost, eu am dat un sfat pe care l-am citit, de la un specialist. Fiecare este liber sa-si educe animalul de casa asa cum simte si asa cum crede, dar atunci nu poate lansa teorii conform carora pisica e vinovata pentru toate relele. In carte, autorul explica destul de matur ca sta in puterea noastra sa educam o pisica si ca suntem raspunzatori pentru faptele sale, atata timp cat nu luam masuri concrete si testate pentru a imbunatati traiul alaturi de ea. Nu este usor sa crestem o pisica, ne vaicarim pe la alti proprietari ca “ne mananca sufletul si zilele” insa uitam ca este un biet animal, nu-i putem cere imposibilul. Eu cand ma vaicar de pisica mea, o fac cu foarte mult umor (daca nu s-a sesizat) si mai degraba ca un mod de a ma mandri cu ea. In niciun caz nu ma plang, ma alint… Asta pentru a lamuri pe cei care nu au inteles ce-i cu posturile dedicate Tisutei.

Imblanzirea pisicii a avut loc undeva prin anul 3500 i.e.n., se pare ca pisica ar fi facut primul pas spre oameni deoarece prindea rozatoarele din depozitele de cereale, iar omul a apreciat ajutorul dat. In niciun caz adaptarea pisicii nu este sinonima cu cea a cainelui (gen familie-haita). In Egiptul faraonilor era adorata, in Japonia la fel, insa era detestata in Europa medievala crestina, fiind simbol al necuratului.

Comunicarea cu pisica se face prin dialog. Pare stupid, insa pisica “intelege”. Si ea la randu-i scoate sunete modulate; daca urmarim atent sunetele scoase, le vom putea chiar asocia cu ceea ce “ne spune”. Tisa de exemplu miauna intr-un anumit fel cand vrea mancare, cand vrea afara, cand vrea sa se joace. E suficient sa fiti foarte atenti. Torsul este asociat cu placerea dar si cu nelinistea, cand apare imobilitatea. Pisica toarce pentru ea, nu simte ca ar comunica neaparat starea respectiva. Daca vreti sa invatati limbajul pisicii, de tors veti reusi mai greu, de mieunat puteti exersa dar puteti suiera. Va desfaceti buzele, dintii inclestati si suflati puternic (pisica va asocia sunetul cu pedeapsa, deoarece este similar cu suierul produs de ea cand devine amenintatoare).

Frecarea de picioarele stapanilor reprezinta o forma de marcare a teritoriului, sunteti marcati, voi ati crezut ca ea e dragalasa si se alinta? Aiurea, va inseamna… Zgreptanatul reprezinta o forma de marcaj vizual in care se depun o parte din secretiile glandelor dintre pernute. Marcajul urinar il fac mai ales pisoii, insa nici pisicile nu sunt straine de el.

In sistemul social al pisicii se practica matriarhatul. Datorita marcajelor interne pe care le fac pisicile in cadrul unui grup ele sunt mai putin vulnerabile in fata agresorilor. Adolescentii masculi cand incep sa manifeste dorinte sexuale sunt expulzati din grup. Intre motani incaierarile se dau pentru diverse motive, insa intotdeauna se for finaliza cu un invingator, iar ceilalti se vor supune fara prea mare tam-tam.

Agresiunea se practica prin: privire (stim toti privirea ei- Tisa o foloseste cand se spala si eu o mangai exact in locul in care s-a spalat- hihihi), amenintarea (groaznicele sunete- vezi pisica agresiva), lupta (cu labele ca la box), muscatura si zgariatul. Lupta inotdeauna se finalizeaza cu fuga sau cu inhibarea inamicului (aici vreau sa povetesc eu ceva, ma luptam cu Tisa si vine o prietena in vizita: “Cine castiga?” intreaba ea. “Vezi pe ea vreun leocoplast???”). Am edificat si “muscatura la mangaiere”, nu eram in clar de ce atunci cand o scarpin pe burta, ea se intinde, se alinta, eu ma bucur si… tac… ma musca. Pentru ca se gadila, iar pentru pisici gadilatul devine iritant.

Traiul in comun a mai multor pisici se face in functie de o schema f f f complicata, chiar va recomand cartea, ca e prea mult sa povestesc. Ideea de baza este ca una e sefa iar restul se supun.

Pisica este un rapitor solitar, vaneaza vietuitoare mici (are o pasiune pentru pasari si rozatoare) dimineata devreme si noaptea tarziu. Asa se explica de ce pisica deranjeaza la cele mai nepotrivite ore, pentru ca are un alt bioritm decat omul. Ce se poate face? Proprietarul trebuie sa se pregateasca de cu seara, ca pisicii sa nu-i lipseasca nimic dimineta (apa, jucarii, mancare in castron, litiera curata…). Oricum ea va gasi solutii sa va trezeasca, se urca in pat, isi face siesta, se spala, isi ascute ghiarele… Ideea e sa nu clacati si sa va ridicati vreodata din pat la cererea ei, asa va intelege ca se poate… data viitoare va insista cu mai multa sarguinciozitate sa va trezeasca. Studiile au demonstrat ca pisicile sunt mai putin active iarna, probabil datorita temperaturilor scazute si luminii reduse.

La capitolul alegerea unei pisici, autorul incearca sa dea un sfat pertinent. Fiecare dintre noi are ceva conturat privitor la viitoarea noastra pisica, altii le primim cadou si ne ramane fie sa ne resemnam, fie sa invocam diverse motive pentru a trimite pisica la sat. Sunt date teste de reactivitate pentru a afla daca pisica este sau nu agresiva, teste de socializare, teste de reactie emotionala. Ideea este ca fiecare trebuie sa-si aleaga o pisica in functie de asteptari iar pentru batrani sau copii, alegerea trebuie sa fie foarte bine gandita.

Hubel si Weisel, doi cercetatori au facut undeva prin anii ’60 o serie de experimente si au dovedit ca exista o perioada cruciala in primele 3 si 7 saptamani de viata ale pisoilor; daca sunt lipsiti de lumina, acestia vor ramane orbi, pentru ca cecitatea depinde de creier, nu de ochi. Ochiul vede imaginea dar creierul nu o decodifica. Pisica nu se naste stiind ca este pisica, ea se identifica pe parcurs, aceasta este si o explicatie privind comportamentul pseudo-uman pe care-l dobandeste de la stapani, cu atat mai mult daca este singura pisica din casa. O chestiune foarte intriganta este ca perioada de gestatie este foarte importanta la pisici, la fel ca la oameni. Proprietarul trebuie sa mangaie permanent burta pisicii gestante si viitorii ei pui vor avea un grad mai ridicat de socializare.

Pisica nu are notiunea de supunere, asa ca, ea va presupune ca este seful, spre exasperararea stapanilor. Sugestia este ca atunci cand va jucati cu ea si incepe dintr-o data sa fie agresiva, sa-i atingeti usor nasul cu varful aratatorului de cateva ori consecutiv, pentru ca asa mama pisica le da cu labuta peste nas pisoilor cand acestia devin obraznici. Ei vor intelege pana la urma ca trebuie sa se supuna.

Despre tehnicile educative va las pe voi sa aflati citind cartea, pentru ca eu personal nu le-am folosit decat in cazuri stringente. Eu vreau sa am totusi o pisica cu pesonalitate, nu una de circ care da labuta si face pisu la wc-ul mare. Dar sfaturile sunt binevenite, deoarece poti intelege de ce anume pisica isi marcheaza teritoriul, de ce se catara pe mobila, de ce zgraptane tot ce nu ar fi nevoie sa fie zgreptanat, de ce ataca gleznele oamenilor si multe alte comportamente specifice pisicilor dar neintelese de oameni. Spor la citit si educat pisica!