Mister

Mi-e foarte greu sa dezleg un mister. Joc table pe internet si cateodata mai si discut cu cate o persoana. Dar misterul e mult mai amplu. Cu oricine as discuta se intampla aceeasi chestie. Imi spun meseria si toti zic UAU! Oare de ce meseria de educatoare starneste atata valva? Eu stiu ca am un dar deosebit de a povesti si cand ma apuc sa „narez” tin auditoriu in priza dar nu as fi crezut niciodata ca oameni din intreaga lume pot fi atat de fascinati de meseria mea. Mai mult impune si repect. Dar nu respectul ala de la sat, cum aud povesti ca treceai pe partea cealalta cand il vedeai pe dascal. E un respect imbinat cu admiratie cu interes cu foarte multa curiozitate… Misterul meu este daca si alte educatoare sunt la fel de mandre de meseria lor si povestesc cu atata pasiune despre copiii lor… Si un mister si mai mare este cate dintre ele au ales sa lucreze cu copiii si cate nu au prea avut de ales… Pentru ca eu cand merg la consfatuiri vad atatea tate si barfitoare ca mi se face rau… De ce oare nu am putea face lumea mai frumoasa dandu-le afara si lasand intre copii doar pe cei care isi doresc cu adevarat sa fi modele pentru ei?

11 Comments on “Mister

  1. sa fii educatoare inseamna sa fii dascal…a fi dascal inseaman sa ai vocatie , la fel ca in cazul medicilor si preotilor …nu poti face aceasta meserie fara a avea vocatie…e ceva de suflet, implica mai mult decat mintea si cunostintele tehnice ale meseriei , implica o anumita structura sufleteasca , spirituala, o disponibilitate anume, o deschidere sincera spre oameni , spre viata… adica o anumita categorie de oameni de calitate…
    Nu e firesc sa priveasca oamenii meseria noastra cu admiratie?

  2. Pai „draga” Rebecca ai stofa de redactor, ce mai incoace-incolo? Numai ca din pacate te cam contrazic pe ici pe colo prin punctele esentiale, pentru ca daca odata preotul dascalul si medicul erau Dumnezeii umanitatii romanesti, acum toti ne scuipa elegant pe cap si ne sterg cu cotul. Iar pe de alta parte…consfatuirile insasi ar trebui desfiintate cu tot cu tate barfitoare, caci meseria nu tine de confabarfiri. Mai mare aberatie decat cansfatuirile nu „se” exista decat insasi sistemul nostru sublim dar care lipseste cu desavarsire (profesional vorbind). Asa ca abia astept noi relatari despre frumoasa vocatie a noastra, care din pacate e ca apa care nu e uda.

  3. Scuze pentru neexistentul cuvant care l-am scris intentionat gresit – confabarfiri=consfatuiri cu barfe despre nimic.

  4. Am priceput aluzia 🙂
    Nu stiu daca neaparat ne scuipa in cap, imi pare ca a fi profesor nu echivaleaza cu a fi educatoare in viziunea majoritatii. Adica un prof e ala care trebuie injurat, dar educatoare e aia pe care o iubim de cand am fost mici. Asta in cazul in care am avut una ce a reusit sa ne cucereasca copilaria.
    Cat despre faptul ca suntem platiti mizerabil asta face suport de cu totul alta discutie cu care sunt perfect de acord. Insa eu inca sper ca in cativa ani totul se va schimba pe latura financiara.
    Eu nu am o problema cu barfa. Chiar mai mult am descoperit cele doua tipuri de barfa. Una nociva si una agreabila. Cea nociva e aia in care oameni au de suferit pentru ca sunt unii suficient de idioti sa nu inteleaga faptul ca un singur cuvant doare mai tare decat o palma. Cat despre cea agreabila eu sunt fanul ei nr 1. Doar cine imita toata ziua colege? Mi se pare chiar distractiv 🙂

  5. Acum ar trebui sa intru in politica…ei ar trebui cel putin scuipati, mai ales ca n-au mai multe scoli si nici macar nu au ceea ce noi avem prin vocatia noastra: inima. Cat despre daruire nici nu mai are sens sa comment. Din fericire si ca profi si ca educatori suntem injurati de nulitati. Cei care valoare isi stiu bine limitele proprii cat si limitele bunului simt. Din pacate tot mai putini oameni de calitate gasim. Asta nu tine cumva exact de felul in care-i formam pe viitorii virtuozi sau nuli? Cam vicios acest cerc. Lumea a fost este si va fi foarte pestrita. Asa ca daca ne facem treaba ca lumea si ne punem vocatia in slujba profesiei (oa ce termeni terminanti)nici macar nu ne priveste cum suntem categorisiti de x,y,z. Iar o vorba mare spune ca doar daca esti barfit ai valoare, altfel nu contezi. Despre latura financiara nu vreau sa comentez, pentru ca eu mi-am ales sa fac ceea ce-mi place sa fac. Nu m-a obligat nimeni. Inclin sa cred ca satisfactiile cand vezi ca un copil/elev iti pleaca intr-o etapa ascendenta bine format si chiar mai bine format decat prevede STAS-ul sunt enorme. E incununarea muncii, devotamentului, daruirii si vocatiei noastre. E acel ceva despre care scriai ca nici o remunerare financiara nu te-ar putea face atat de fericita.

  6. Ai mare dreptate. Asta e si frustrarea mea cea mai mare. Unde sunt oamenii de calitate? Ca pe aici nu prea ii mai vad. M-ar bucura sa vad ca nu totul se rezuma la bani, ca nu conteaza cat am mai mult eu ca tine, ca pot discuta si subiecte asupra carara sa meditez cand ma pun sa dorm. Suntem din ce in ce mai limitati si asta doare cand o spui cuiva. Frustrant e ca nici nu prea mai ai cui sa o spui ca oricum valorile pe care le avem acum sunt cu mult inversate de ceea ce ar fi de dorit. Cel putin asta e gustul meu amar din gura…

  7. pregateste-te sa-ti dovedesti toata priceperea, competenta si interesul pentru meserie…din septembrie nu va voi slabi o clipa , pe voi astea tinere… avem mult de lucru…deci odihneste-te pentru intregul an ca te asigur ca va urma 9 luni de munca serioasa si responsabila …si mai ai si multi copii la clasa… ca de tot s-a micsorat norma didactica…

  8. Aoleu? Asta e amenintare? Ca asa suna… 🙂
    (pentru cei ce nu stiu, Adriana e directoarea mea de la gradinita) It makes sense now, isn’t it???!!!

  9. Se intampla si la case mai mari. Pentru ca Adriana este rapida in idei si sare de la una la alta. Chiar ea recunostea zilele trecute ca nu are nervi sa scrie tot ce gandeste, de aceea prefera sa-mi zica „live” decat sa comenteze pe blog… In niciun caz nu poate fi suspectata de nestiinta, e doar repezita…

  10. Clar nu am ales aceasta meserie pt bani. Din fericire nu suntem parte a categoriei de educatoare ce au terminat minunatul colegiu si acum cred ca le-a pus D-zeu mana in cap si au ajuns cadre didactice respectabile. Concluzia e ca am ales sa nu mergem pe la licee sau facultati sa fim teachers pt ca ii iubim pe cei mici si ne place a naibii de mult senzatia de a fi inconjurate de copii, de a ne incarca cu energia si inocenta lor. Multi au o privire suspicioasa cand le spun ca am terminat faculta si masterul si INCA lucrez ca educatoare. Multi poate cred ca nu pot mai mult sau ca astept sa se intample ceva. Chiar nu pot sa pricep de ce crede lumea ca trebuie sa fii vreun destept sa ajungi profesor si vreun -sa zicem- limitat sa fii educatoare.
    Eu sunt desteapta, capabila si cu studii si tot vreau sa raman educatoare. IS IT SO HARD TO BELIEVE THIS?