Salarii mai mari în învăţământ!

Era timpul unei schimbări! Poate mai avem de luptat, luptăm, nu ne dăm în lături! Poate nu am câştigat încă bătălia, pentru că ştim că până la a intra banii pe card mai e mult de luptat, dar avem o speranţă! Sunt euforică şi incoerentă însă mă bucur nespus pentru vestea asta, m-am săturat să le răspund oamenilor de ce anume nu se schimbă nimic pentru noi! Suntem cadre didactice, nu suntem cerşetori, educăm şi modelăm suflete! Merităm să fim trataţi aşa cum se cuvine, respectul se câştigă- sunt de acord- dar ne-am săturat să fim umiliţi până la ultima picătură. Nu am cerut niciodată imposibilul, nu ne-am depăşit condiţia, am cerut doar să fim plătiţi. Nu batjocoriţi, doar plătiţi aşa cum se cuvine! Aş avea atâtea de spus însă prefer să savurez momentul, mai citesc o dată comunicatul şi insist să cred că ţara asta nu doreşte să-şi calce în picioare toţi locuitorii, ţara asta nu doreşte să educăm toţi căpşuni pe plantaţiile spaniole, ţara asta nu încurajează incompetenţa, ţara asta încă ne vrea şi îşi doreşte să fim şi noi mândri de noi şi de ea! Pentru că ţara asta suntem noi!

Victorie!

 

După un an de “luptă de gherilă”, demersul Federaţiei Educaţiei Naţionale privind majorarea cu 50% a salariilor a devenit realitate. Astăzi, Camera Deputaţilor a aprobat amendamentul PD-L şi PSD de modificare a Ordonanţei 15/2008 care prevede majorarea la 400 lei a valorii coeficientului de multiplicare 1. „Este un succes major al luptei sindicale. A fost un an greu în care a trebuit să ţinem piept atât ministerului cât şi unora dintre liderii sindicali care ne-au considerat visători şi nerealişti atunci când, în iulie 2007, am solicitat majorarea cu 50% a salariilor, zâmbind ironic la unison cu Adomniţei. Pe această cale vreau să le mulţumesc tuturor parlamentarilor care au votat pentru această majorare pentru că au înţeles că fără o investiţie majoră în resursa umană nu se poate ajunge la un învăţământ performant. Sper ca această majorare să fie urmată şi de o reformă reală în sistemul educaţional pentru ca învăţământul românesc să ajungă la standardele Uniunii Europene”, a declarat Cătălin Croitoru, preşedinte FEN.

Menţionăm că potrivit legii aprobate astăzi de Parlament salariile brute în învăţământul universitar vor fi cuprinse între 1.731 lei(preparator universitar) şi 12151,6 lei( profesor universitar cu peste 40 de ani vechime – valoare maximă). În ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar, salariile brute vor porni de la 1.512,8 lei pentru un profesor debutant şi ajung la 2.926 lei pentru un profesor cu studii superioare şi peste 40 de ani vechime.

 

 

Director,

Dragoş Constantin Neacşu

21 Comments on “Salarii mai mari în învăţământ!

  1. Era si cazu’…da’ dai de baut la primi bani intrati pe card??…Nu esti incoerenta,doar te a lovit patriotismul la sfirsit.Ma bucur ptr.tine si toti cei care o merita.

  2. @Sveti: Dau, dau! Ştiam eu că ceva nu e în regulă, era patriotismul! Şi noi ne bucurăm! 😀

    @Anatati: Pare incredibil dar nu imposibil! 🙂

  3. Pingback: Marea criza financiara « diamond’s (hi)story

  4. sunt romanca,si ma mandresc cu asta.nu_mi este rusine,si nici nu cred in ce spun altii ca ne fac altii de ras,ca doar fiecare padure are uscaturile ei,doar ca noua ni se cata nod in papura cand se vede cate valori avem in tara asta numita romania,privita si comentata de altii.

  5. Ca lucrurile pot sa mearga inspre bine, m-am convins. Dar nu pot sa nu spun „Hmmm…ce bine suna promisiunea de marire”. Ce bine ar fi sa devina realitate!!! Sa ne ti la curent si…vestea sa fie buna. Sfat:nu te necaji si consuma in discutii conflictuale (genul celei de pe alt blog). Personal,cred atunci cand au intrat banii pe card, au trecut 2 zile si sunt inca acolo.Sa continui cu vesti…de la FB in sus 😉

  6. Ştefan: Şi eu sunt sceptică şi totuşi încrezătoare. Mi se pare că era timpul unei schimbări, nu cred în povestea că din cauza măririi noastre o să intre financiarul în colaps, să fim serioşi. Media manipulează la modul ordinar, ca atare nici nu mă mai obosesc să mă uit la televizor, doar draci îmi fac. Prefer noutăţile direct de la sursă, nu speculaţiile şi interpretările. Şi eu voi crede când voi vedea însă… gândesc pozitiv. 🙂

    Christinuţa: Foarte bine că eşti mândră de originile tale, observ din ce în ce mai puţin patriotism la cei rămaşi în ţară, poate trebuie să plecăm toţi ca să ni se facă dor de ţară. În plus, noroiul aruncat nu vine în mare parte de la străini ci tot de la noi, asta mi se pare îngrijorător.

    Oceanograful: Propagandă nepropagandă, deocamdată legea a fost votată şi aprobată. De tot parlamentul, nu de un anume partid. Liderii noştri sunt apolitici ca urmare ne interesează prea puţin diversiunea politică, scopul scuză mijloacele. La modul serios, chiar era nevoie de o mărire şi dacă asta coincide cu perioada alegerilor, asta e… oricum votul fiecăruia este alegerea sa personală, nimeni nu are garanţii.

  7. multi invidiaza pe cei din Invatamant si-i condamna, dar nimeni nu recunoaste ca e greu sa fii cadru didactic.
    Vad doar avantajul de-a lucra 4 ore pe zi, dar restul? dar uzura psihica? sa nu mai vorbim de insolenta elevilor, care, pe zi ce trece, depaseste orice limita, si asta cu concursul parintilor si chiar a celor din Inspectoratele scolare…

  8. Mia: Asta e clar! Nici nu aşteptăm laude sau preamăriri dar nici să ni se arunce cu bolovani ieftini în faţă. Pot fi de acord că unele cadavre didactice ar trebui rase din învăţământ însă generalizarea asta mă scoate din minţi. Sunt oameni care lucrează cu pasiune, care dau tot ce au mai bun pentru a oferi o educaţie exemplară copiilor şi umilinţa e singura favoare pe care unii ne-o fac. Nu suntem victime, nu ne plângem dar nici când ni se dă pasărea nu putem beneficia de cântecul ei?! Mă revoltă gândirea limitată a unora privind mimimalizarea rolului nostru în societate, deocamdată, vor nu vor, educaţia este prioritate naţională, ca atare noi suntem prioritari! 🙂

  9. nu va trece mult, dupa cum suntem tratati de societate- bine ai subliniat acest lucru- si vor ramane scolile fara cadre didactice, si n-ar strica, pentru majoritatea, ca sa-si instruiasca pruncii, ca de educatie…!

  10. Mia: Şi eu intuiesc un sfârşit tragic al învăţământului românesc dar nu vreau să mă deprim cu asta. Prefer să cred că într-o zi o să pricepem că avem nevoie de educaţie, că oamenii din învăţământ trebuie aleşi pe sprânceană şi că stimularea financiară va fi mai mult decât un vis frumos. 🙂

  11. De ce salarii mai mari dascălilor?

    Pentru că-şi pierd minţile şi se împuţinează trupeşte, muncindu-se 4-6 ore pe zi cu plozii voştri nereuşiţi, ingraţilor. Cu progeniturile voastre retardate de atâta răsfăţ tehnologic şi culinar (cipsuri, hamburgeri, playstation, gsm), cu care consideraţi necesar şi înţelept a-i mitui şi a le închide gurile alea spurcate. Pentru că vă suportă pretenţiile inflamate şi teoriile patetice, oligofrene, de părinţi denaturaţi, cum că al meu este isteţimea întruchipată, e genial, ţine creionul în dreapta şi-n stânga mouse-ul, să-l vedeţi numai.

    Pentru că timp de 19 ani nimeni nu s-a ocupat cu adevărat de problemele din învăţământ, şi nu numai de cele ce ţin de retribuţie, ci şi de infrastructură, metodici, reforma ariei curiculare. Oricum, mărirea cerută şi aprobată acum e tardivă. Cei mai buni dintre dascăli au îmbătrânit urât, au emigrat sau au plecat către domeniul privat. Vor beneficia de acest nesperat plocon mai multe ciurucuri decât se poate închipui, dându-se astfel apă la moară contestatarilor tembeli. Adică, celor care se miră ce mai vor şi ăştia care şi aşa lucrează doar 4-6 ore pe zi, iar vara o au toată la dispoziţia lor, pentru a se relaxa! Dar, măi, opincari de oraş, creşteţi-vă şi educaţi-vă singuri genialele odrasle, dacă sunteţi aşa competenţi în toate cele. Cine vă opreşte? Observ că toţi se pricep mai nou la cât de mult sau puţin înseamnă 4 ore de activitate pe zi în învăţământul primar.

  12. Cristian Sîrb: Şi eu care ziceam despre mine că sunt agresivă, văd că mi-am găsit corespondent masculin. 😀

  13. Ah, eu sunt învăţător şi am părinţi învăţători, cumva asta explică agresivitatea. Dar eu nu mai lucrez în şcoală de vreo 5-6 ani. Sunt corporatist…

  14. @Cristian Sîrb: Clar!!! Unde-s mulţi puterea creşte deşi chiar şi doi e suficient! 😉 Ştii, de obicei persoanele care părăsesc învăţământul vorbesc foarte urât despre ceea ce au lăsat în urmă, mă bucură să aud că încă mai ţii la prima iubire. E ca şi fumătorii care se lasă de fumat, dintr-o dată devin un soi de dumnezei, dau din aripi când sunt într-un local cu fum, bombănesc şi comentează, dau sfaturi nesolicitate anti-fumat, ei sunt cei mai agresivi privind fumatul.

  15. Am auzit eu bine la TV ca astia (Guv Ro)se caca (scuze,dar ma enerveaza..se shit-eaza pe ei..)pe vot Parl..etc,atc???Daca nu sint bani?!de ce nu maresc doar salariile mici din invatamint?OK,asta-i ca si chestia aia „discut discutii”,doar asa ma intreb.Prof.Universitari nu prea sint vitregiti nici acum,stiu niste salarii imense,3 functii-5 salarii..etc,sti ce vreau sa spun.La ei 50% inseamna enorm,la voi tot putin,ma rog.Nu ma intelege gresit,toata stima (ptr.uni prof.univ)prt.studiile lor,doctorate,publicatii…etc,dar totusi ei ar mai putea astepta.Stiu ca vorbesc prosti(nu-i prima data),doar ca ma enerveaza nedreptatea!!!!!!!!!!!!!!