Sus, deasupra lumii, Paul Bowles

Sus, deasupra lumii, Paul BowlesAm mai trăit frustrări similare când am citit Procesul de Kafka. O carte micuţică, de doar 200 de pagini, în format mic ce m-a întors pe dos. Nu prea pricep care-i treaba cu acţiunea propriu-zisă, mă gândesc că e prea profundă să o înţeleg eu şi dau rapid o căutare pe google. Credeţi că a priceput cineva ceva?! Aiurea. Chiar pe Amazon părerile sunt de genul ‘foarte interesantă’, ‘nu chiar aşa fascinantă ca Cerul ocrotitor’, ‘hipnotică’… Bun, asta pricepui şi eu! Dar ce-aţi înţeles fraţilor din ea??? Nada, niente… Aştept păreri.

Un cuplu de turişti americani colindă America Centrală. Scriitura este în acelaşi gen cu Cerul ocrotitor, cred că l-aş recunoaşte uşor pe Bowles dacă aş citi o carte de-a lui fără a ştii cine este autorul. Avem un cuplu care e pus la încercare, a cărui activitate principală este să descopere tainele cât mai multor ţări. Avem pasaje descriptive în care Bowles realizează operă de geniu; varianta lui de a prezenta specificul unei anumite zone mi se pare intrigantă şi fascinantă în acelaşi timp, particularizează fiecare colţ de natură întâlnit, astfel că la sfârşit informaţia nu este consistentă şi calitativă. Nu importă ce anume au vizitat cei doi pentru că nu este un jurnal de călătorie, importă că ei traversează o călătorie iniţiatică. Din nefericire, către moarte, căci despre asta este vorba până la urmă.

Călătoria celor doi, Taylor şi Desiree (Day) Slade primeşte o mare doză de mister încă de la întâlnirea cu Agnes Rainmantle. Este ceva straniu în acest personaj. Ea nu are bani pentru că cei de pe vapor nu vor să-i onoreze cartea de credit, nu poate scoate bani din bancă pentru că nu are cartea bancară la ea. Bagajele i-au fost reţinute pe vapor şi hainele de pe ea sunt ude fleaşcă pentru că, una peste alta, intrase-n joc şi ploaia. Day, femeie sensibilizată de problemele semenilor săi îşi oferă ajutorul în ciuda scepticismului soţului său. Ceva îi spune că respectiva femeie nu este ceea ce pare. Dar relaţia în cuplul Slade este similară cu cea din cuplul Moresby (Cerul ocrotitor); cei doi au propria lor intimitate şi apropierea fizică nu constituie un liant între cei doi.

Revenind la poveste, pentru că d-na Rainmantle primise o cameră sub pretenţiile ei, nu va fi nicio problemă pentru ca Taylor să doarmă în camera acesteia, respectiv cele două doamne împreună. Instinctul lui Day începe să palpite, dintr-o dată doamna aduce cu ea un iz straniu. Între o poveste despre fiul acesteia care trebuie să vină să o ia şi alte poveşti ale tinereţii pluteşte din ce în ce mai mult mister. Dimineaţa aduce cu ea eliberarea pentru că Day porneşte cu soţul ei mai departe în călătorie. O ultimă privire aruncată spre voluptoasa d-nă Rainmantle surprinde moartea, este în privirea acesteia. Este ca un film de groază. O uşă închisă şi un răsuflu uşurat o fac pe Day să depăşească misticismul întâmplărilor. Dar călătoria iniţiatică îşi urmează cursul firesc, curs unde misterul se încăpăţânează a-i urmări.

Cazaţi într-un alt hotel, lăsând în urmă toată noaptea trecută, soţii Slade o iau de la capăt. Taylor porneşte să descopere minunile oraşului într-o plimbare, Day, ca de obicei, îşi face prieteni. Felul ei băgăcios de a fi îi va costa însă scump. Pentru că tânărul amabil, Senor Soto, care-i deschide poarta propriei case nu este altcineva decât fiul d-nei Rainmantle. Despre aceasta aflăm în treacăt, din titlul unui articol în ziar local, că a pierit într-un incendiu petrecut la hotelul de unde soţii Slade fugiseră în zori. Din nou soţul este sceptic, din nou soţia nepăsătoare. Există ceva fascinant în tânărul acesta Soto, să fie statutul lui, pentru că pare un om foarte bogat, să fie frumuseţea lui demonică, să fie incitarea că la rândul lui are o parteneră, să fie amabilitatea cu care o tratează pe Day, să fie lejeritatea cu care-şi pune la dispoziţie casa pentru nişte străini?

Există foarte multă tensiune şi mister cu fiecare pagină. Este un joc de-a şoarecele şi pisica după cum am citit chiar pe copertă. Cei doi soţi sunt captivi, o captivitate de care nu sunt conştienţi şi pe care nu au cum să o depăşească. Amabilul Senor Soto devine Vero şi împreună cu încă două personaje la fel de dubioase, fac un soi de experiment pe cei doi şi îi droghează. Captivitatea lor devine din acest moment definitivă. Se zice că personajul nevăzut care apare aici se numeşte destin, eu nu prea am văzut legătura. Cert este că există atâtea enigme în tot ceea ce li se întâmplă soţilor Slade în continuare, încât pe mine m-a lovit rău de tot frustrarea.

Tot ce-mi rămâne de făcut este să recitesc cartea, să o citesc de la început cu mai multă răbdare, probabil mi-au scăpat amănunte cărora nu le-am dat imporatanţă dar care devin lămuritoare pentru finalul lecturii. Una peste alta, o poveste grozavă şi un Paul Bowles care reuşeşte să mă fascineze.

P.S. Îi povesteam iritată lui Mihai ce porcărie este că nu priecp ce a vrut Bowles că transmită şi, ca să vă amuz puţin, vă prezint explicaţia lui Mihai referitoare la alambicatul conţinut al romanului: Bowles scrisese pe foi evident cartea, când era gata, a sunat telefonul, era editorul şi de emoţie a scăpat toate foile pe jos. Le-a strâns rapid dar nu a mai apucat să le aşeze în ordine, plus că unele intraseră sub birou. Le-a strâns cum a putut, nu le-a mai verificat că şi aşa depăşise termenul limită. A predat manuscrisul aşa, cu foi mestecate şi lipsă. Editorul a crezut că e prea tont să priceapă profunzimea lui Bowles şi uite aşa a fost dată spre tipar, să-mi bat şi eu mintea cu ‘ce-a vrut să zică?’ 😀