Ghidul… fără bătaie de cap pentru părinţi

Ghidul fara bataie de capO carte pe care am primit-o de la una din mămicile de la mine de la grupă. O mămică ce încearcă să ţină pasul cu modernismul copiilor săi şi pe care o văd zilnic căutând soluţii. Cartea de faţă este într-adevăr un ghid, este o carte inspirată, plină de exemple elocvente şi concrete. Oferă soluţii, nu doar prezintă probleme. Nu ştiu cât de mult i-a folosit mămicii respective, ştiu precis că mie mi-a plăcut şi că am rămas cu multe informaţii din ea. Le notez aici pentru când o să fiu eu mamă… până atunci, mă perfecţionez, pentru că, deşi lucrez zi de zi cu copiii şi probabil că ştiu mult mai multe decât ştiu alţii asta nu mă împiedică să învăţ cu fiecare nouă zi. Copiii sunt o supriză continuă, sunt imprevizibili, sunt atât de inteligenţi încât este nevoie ca noi, adulţii, să fim întotdeauna cu un pas înaintea lor, altfel riscăm să ne lăsăm manipulaţi. Pntru că ei cunosc la perfecţie tehnica asta…

– A fi părinte este cea mai dificilă meserie. Cam aşa începe cartea. Pentru unii, chiar devine o carieră, îndeosebi pentru femei, pentru că ele doresc să stea acasă şi să-şi crească copiii. Am învăţat de aici să nu mai privesc cu o sprânceană ridicată casnicele, acestea aleg să aibă meseria de… mamă. Cum unele aleg cariera, mersul la slujbă, altele aleg să stea acasă şi să se ocupe de educaţia copiilor lor. Mă simt oarecum aiurea pentru că de multe ori mi-am manifestat preconcepţia asta cum că cele ce stau acasă ar fi inferioare celor care învaţă să îşi asume responsabilităţi multiple, în sensul că au carieră, au copii, au timp să facă mâncare sau curăţenie, etc. Uite că o simplă carte a reuşit să-mi demonteze falsa teorie.

– Tinerele mame au tendinţa de a face din ce în ce mai multe lucruri singure, refuzând ajutorul celor din jur. Greşit! Chiar dacă alţii nu au viteza, precizia sau acurateţea gesturilor voastre, tinere sau mai puţin tinere mămici, în pregătirea diverselor treburi pentru copii, asta nu înseamnă că nu pot învăţa sau că nu pot ajuta. Orice fel de ajutor, din partea oricui disponibil, este mai mult decât binevenit. O simplă pauză de 10 minute poate fi magică pentru tine, mămică.

– Nu există copii răi. Există fapte rele iar copiii trebuie să fie atenţionaţi asupra acestui aspect. În general, în situaţii de criză şi tensiune adulţii uită acest aspect şi etichetează copilul prin prisma unei singure fapte rele. Nimic mai greşit! Copilul îşi va asuma eticheta respectivă şi se va comporta ca atare. Dacă sunt rău atunci de ce nu aş face dovada? Dacă sunt rău de ce nu m-aş comporta în consecinţă? Cam asta gândesc copiii şi nimic nu e eronat în gândirea lor. Încercaţi să vă păstraţi calmul şi să analizaţi comportamentul, fapta, nu copilul.

– Copilul trebuie să aibă reguli foarte clare şi precise. Argumentul final (cu care eu personal nu sunt de acord, dar pe care, ruşine mie, recunosc, îl folosesc în caz de urgentă majoră) este: ‘Pentru că aşa zic eu!’ Regulile pot fi negociate pentru ca şi copiii să se simtă importanţi însă esenţa lor niciodată. Adultul trebuie să traseze nişte limite precise în care copilul se va încadra. Copiii răsfăţaţi sunt o consecinţă a iresponsabilităţii propriilor părinţi. Un copil nu va forţa niciodată acolo unde simte că nu are şanse. Orice scăpare însă, va fi taxată scump. Vigilenţă multă, stimaţi părinţi!

– Exprimarea politicoasă se învaţă încă de la vârste fragede, între primele cuvinte trebuie să existe ‘mulţumesc’ şi ‘te rog’. Evident că exemplul personal influenţează cel mai tare. E inutil să aşteptaţi de la copiii voştri ceea ce voi înşişi nu practicaţi sau nu respectaţi. Ei ştiu asta şi o să luaţi drept obrăznicie sinceritatea lor când vă vor atrage atenţia asupra acestor aspecte. Nu deageaba se numesc ‘cei şase, variind la şapte, ani de acasă’.

– Copiii rostesc cu mare uşurinţă ‘te iubesc’ sau ‘te urăsc’. Pentru primul dintre ele sfatul specialistului este să-l luaţi aşa cum vine, natural şi firesc şi să răspundeţi. Copiii nu ştiu că îi pupaţi în somn şi nu se pot bucura de iubirea voastră astfel. Fiţi deschişi faţă de ei şi învăţaţi alături de ei să vă exprimaţi sentimentele pentru că altfel riscaţi să-i tranformaţi în oameni distanţi şi recalcitranţi. Cât priveşte ura copilului îndreptată direct spre voi, staţi liniştiţi că e doar o expresie menită să vă scoată din minţi. Tot ce puteţi face este să dispăreţi din câmpul lor vizual, să le explicaţi cât de tare vă dor cuvintele lor şi să nu veniţi tot voi spre ei. Este o lecţie pentru ei, o lecţie despre cât rău pot face adulţilor cu bună ştiinţă cuvintele. Dacă răcniţi, nu faceţi altceva decât să-i daţi satisfacţie, scopul lor era să vă atragă atenţia. Lăsaţi-i să mediteze la ceea ce au făcut, trageţi-le atenţia asupra acestui aspect şi când sunt pregătiţi şi calmi vor veni ei singuri să-şi ceară iertare.

– Copiii mai trebuie să câştige lupte. E inutil ca în orice dispută avută ei, să tot piardă. Nu e corect şi vor deveni frustraţi. Vor face cu tot dinadinsul lucruri care vă vor scoate din minţi. Câteodată e bine ca părinţii să abordeze tactica ‘nu am văzut nimic’. Eventual, când fapta devine deranjantă, poate atrage după sine o pedeapsă, însă o doză de libertate trebuie să însoţească acţiunile copiilor. Nici vouă nu v-ar plăcea ca în confruntările avute la servici să ieşiţi tot timpul pierzător. Şi nici extrema nu e bună, dacă ei vor câştiga bătăliile foarte uşor va deveni o provocare pentru ei să cucerească noi şi noi teritorii. Când o să doriţi să vă remediaţi situaţia ingrată va fi mult prea târziu.

– Copiii nu rezistă deseori până când masa este gata, ca urmare, mamele trebuie să fie pregătite cu fructe sau alt tip de desert uşor. Dacă le este foame acum şi fac scandal pe tema asta sunt şanse mari chiar aşa să fie. Nu insistaţi că ora mesei e bătută în cuie. Pot fi excepţii. Dacă refuză să mănânce cu orice preţ, nicio problemă, va mânca mai târziu. Cunoaşteţi pe cineva mort de inaniţie? Cam greu, aş zice…

– Ora de culcare este un chin deseori. Copiilor trebuie să li se explice încă dinainte de a-i aşeza în pat cât timp mai au la dispoziţie până la culcare. În timp, se vor obişnui şi acomoda cu ‘cronometrarea’ şi vor aprecia ei singuri timpul rămas disponibil până la somn. Ritualurile dinainte de culcare trebuiesc respectate şi împărţite între părinţi, poate tata va ajuta cu spălatul pe dinţi, poate mama cu îmbrăcatul pijamalei, etc. Este important ca ei să nu simtă că odată cu somnul lui începe distracţia părinţilor şi ei sunt privaţi de petrecere. Timpul alocat poveştilor de dinainte de culcare, dacă l-aţi obişnuit aşa, nu va fi negociat. Multă fermitate în acest sens, dacă sunt 15 minute, atât să rămână, nu mai mult, altfel ei vor specula întotdeauna şi vor forţa nota. În plus, devine clasică treaba cu ‘o singură poveste’, sigur, poveste pe care ei şi-o aleg şi culmea! Aţi observat că întotdeauna o aleg pe cea mai lungă… Probabil au un al ţ-şpelea simţ de verificare a rezistenţei nervilor în miez de noapte…

– Părinţii care au aşteptări exacerbate vor fi întotdeauna dezamăgiţi. Copiii voştri vor să vă mulţumescă, nu să fie într-o permanentă competiţie, să aibă o ştachetă mult prea ridicată. Riscul va fi ca ei să devină delăsători şi miserupişti. De ce să mai fac cutare lucru dacă şi aşa nu-l fac bine?! Lăsaţi-i să vă ajute în gopodărie fără a comenta tot timpul că nu e bine ce au făcut. Lauda însă va avea efecte magice. Iar lauda trebuie făcută cu cap pentru că vorbele aruncate aiurea întotdeauna sunt simţite de aceştia şi ele valorează nimic. Dacă nici măcar nu vă uitaţi spre el în timp ce bietul şterge conştiincios mobila din camera lui, va fi inutil să-l felicitaţi pentru fapta sa, dacă voi nu l-aţi văzut asta nu înseamnă că nici el nu vede. Gratuităţile nu servesc pe nimeni.

Gata. Vă ajunge. În carte o să descoperiţi mult mai multe. Luaţi de citiţi, este o ediţie foarte bine gândită, complexă, fiecare capitol are 2-3 pagini în format mic aşa că, între o mâncare pusă la fiert pe argaz şi un pampers schimbat pot şi tinerele mămici să se informeze; nu de alta dar creşterea copiilor poate deveni obositoare şi extenuantă aşa că, uneori, poate sunt binevenite şi nişte sfaturi ale specialiştilor. Eu m-am bucurat teribil să văd că multe dintre sfaturile date chiar le aplic la grădi. Ar fi fost şi culmea să lucrez deja de 6 ani în învăţământ şi să nu fi fost brici în ale copiilor. 🙂

2 Comments on “Ghidul… fără bătaie de cap pentru părinţi

  1. Daca mamele, educatoarele si profesoarele ar citi astfel de carti, poate ca n-am mai avea atatea evenimente neplacute, socante sau tragice ale caror ”eroi” sunt copii sau adolescenti! Trebuie sa recunoastem ca pregatirea pedagogica la noi e aproape inexistenta. Si nu de ieri, de azi. Copiii mei sunt mari si numai eu stiu cate afronturi am primit de la dirigintii lor, care-mi reproseau ca prea le dau voie sa-si dezvolte personalitatea. Crede-ma, nu le-a stricat deloc! Din cate am citit eu la tine pe blog, vreau sa-ti spun ca faci o treaba excelenta cu copii si se simte ca ai har!

  2. @Simona: Nimic mai adevărat. Şi mama mea a făcut o treabă excelentă în a mă educa, pe mine şi sora mea şi ne-a crescut singură. Ei i se cuvin toate laudele! A simţit, a intuit tot ceea ce este bun pentru noi fără să primească prea mult ajutor, s-a uitat în jur şi a furat meserie, probabil. Cert este că şi-a dorit cu adevărat să facă din noi oameni. Asta vreau şi eu de la copiii mei. Cum să putem educa dacă tot ce facem este să ne plângem ‘copiii din ziua de azi sunt nu ştiu cum’. Bineînţeles că sunt! Pentru că nu mai sunt încorsetaţi şi nu mai au pic de limitare, pentru că sunt bombardaţi cu informaţie, pentru că au de toate. Dar ţine de noi, cadrele didactice, să ne adaptăm la fiecare generaţie în parte şi să educăm la modul real. Mai departe, să ajutăm părinţii neştiutori. Însă evident că puţini fac asta. E mai important să vii la servici să-ţi verşi frustrările şi să te plângi iar ca părinte e mai important să faci bani decât să petreci timp cu copilul. Mă rog, motivele pentru care nu se întâmplă lucrurile ‘bine’ sunt multe şi deja m-am întins prea mult. Îţi mulţumesc pentru compliment, eu chiar vreau să fac ceva cu copiii ăştia.