Iar eu mai fac…

Astăzi am hotărât. Unul dintre proiectele mele de care vă spuneam mai demult dar care nu calculam că va demara atât de repede este să scriu o carte. E beletristică, este un roman. Studiez relaţiile dintre oameni, cam asta va fi principala temă. Am pornit de la o relaţie între două personaje, ea o atotştiutoare, el un calculat înţelept. Ea un demon, el un înger. În jurul celor doi se va ţese întrega poveste. Am scris trei pagini şi nu m-am putut opri. Îmi curg ideile cu o viteză ameţitoare. Nu ştiu precis care va fi destinul celor doi, nu ştiu pe cine voi pedepsi sau recompensa, ştiu precis că stă în degetele şi-n mintea mea puterea. Pot face orice doresc fără să mă simt vinovată sau să dau explicaţii. Nu am nevoie de aprobarea nimănui. Scriu exact aşa cum îmi dictează Muza. Mă simt grozav. Parcă renasc! Nu ştiu care va fi destinul paginilor pe care le scriu, nu am timp să mă gândesc la asta. Ştiu foarte bine că trebuie să scriu. Intuiţia mea îmi şopteşte că va fi bine, în ce sens, nu-mi zice nici mie mai multe, vom afla cu toţii la momentul potrivit.

În altă ordine de idei mă loveşte din ce în ce mai tare dorinţa de a nu mai merge la servici. Mă gândesc la modul foarte serios să o las baltă, n-am idei, intuiţia nu spune prea multe, din nou… Mă sperie gândul, nu vreau să mă joc de-a plecatul, de asta meditez foarte mult asupra acestui aspect. Mi se pare inutil să mai încerc să caut soluţii când soluţiile mele oricum nu vor fi niciodată apreciate. Poate mi se trage de la statul acasă, nu zic nu. Singura motivaţie pe care o am la ora asta sunt copiii. Mi-e tare dor de ei şi dacă ceva reuşeşte să mă urnească sunt doar ei. În rest, n-am nicio tragere de inimă. Nu mai văd rostul, mi-aş asuma eşecul în lupta cu sistemul şi m-aş declara bucuroasă învinsă. Doar ca să pot dormi liniştită la noapte. N-am mai dormit bine de ceva vreme şi nu e firesc să trec prin asta. Îmi spunea cineva că nimeni n-o să-i redea bucata de inimă necrozată şi asta doar pentru că a încercat să schimbe ceva. Ajung la aceeaşi concluzie stupidă de muritor: Cine sunt eu să schimb ceva? Mă întreba cineva, nu pe mine direct, prin mesageri: Da’ cine-i Rebecca asta în grădiniţă? Nimeni deosebit, nimeni care să conteze, nimeni atât de puternic încât să poată schimba ceva. Probabil realitatea pe care o percep eu este distorsionată, probabil ei o văd corect pentru că este o realitate creată de ei pentru ei. Are dreptate, cine sunt eu să le tulbur lor apele? Nu mă dau încă învinsă doar spun că îmi recalculez opţiunile. Nu ştiu dacă merită pentru că eu nu am niciun câştig personal din lupta asta pe care o duc. Doar că limitez acţiunile altora, care au muncit ceva vreme să ajungă la statutul pe care-l au. Cine sunt eu să înfrunt sistemul? Cine sunt eu să fiu luată în seamă? Cine sunt eu să schimb ceva? Cine sunt eu? Sunt doar un om. Care vrea linişte în suflet! Care vrea dreptate! Care vrea să viseze iar frumos! Dar nu toate dorinţele mele pot fi realitate. Lecţia asta am învăţat-o cu mult timp în urmă. Nu ştiu… sunt un om confuz şi singur într-o luptă cu hiene.  

Am cumpărat domeniu pentru un alt proiect de-al meu. Mihai zice că nu a fost puţin lucru să fie liber numele pe care l-am dorit şi gândit. Va fi un site de literatură sau cam aşa ceva. Nu dezvălui mai mult deocamdată. Mie îmi pare grozavă ideea şi abia aştept să văd dacă m-am înşelat sau nu. Cred că voi muta toate recenziile mele (impropriu sau nu termenul, găsiţi voi unul potrivit, nu mă deranjează) acolo. Văd că sortez şi răs-sortez cărţile pe care le citesc, văd că nu mai am loc de ele, of! Tre’ să-mi ocup timpul într-atât de mult încât să fiu nevoită să nu mă mai consum cu tâmpenii. Îmi ţin mintea în loc, ca să ce? Să mă trezesc într-o zi că mi-am ratat şansa, că am fost prea ocupată să curăţ alei străine de gunoi când pe a mea trebuia să trag doar draperia să văd soarele?!

Apropo de alei pline de noroi mă hârâie o idee eco. Am s-o lansez şi pe aia cât de curând. Cum se numea ăla de avea idei? Hăhăhă, vorba unui prieten. Dacă şi aşa mă bântuie ideile astea, n-ar fi constructiv, măcar pentru mine dacă nu pentru alţii, să le pun naibii o dată in practică?!

Am trecut şi pe tastatură în limba română, dacă nu aţi observat deja. E greuţ la început apoi devine interesant. Au mult mai multă putere cuvintele cu diacritice. Aşa am observat eu, cel puţin. Acum mi-e clar şi mie şi vouă că sunt ‘ţâţe’ nu ‘tate’. Asta ca un prim motiv, un altul este că tot am scris referate, chestii, lucrări şi tot trebuia să le refac ‘scrie te rog cu diacritice’. Ei, la naiba! Ceva mai enervant decât să adaugi ş-uri, ţ-uri& CO-uri nu există. Aşa că…. tărăăăăăăăn! Voila! Puţină voinţă şi răbdare. Sunt un adevărat român acum!

Ştiu că teoretic m-am lăudat doar azi şi nu am spun nimic concret. Dar mă prinde bine fala asta. Am făcut-o pentru că am simţit nevoia să o fac. Din exhibiţionism… nu ştiu de ce. Să prind puteri. Să fac un legământ scris, public, cu mine pentru a nu da înapoi când mă ia sictirul. Doar să mă laud, să mă dau mare. Nu mai contează… important este că am discutat cu mine în oglindă şi aici am ajuns. Plus, eu nu ştiu să-mi ţin gura la surprize. Ce-o să-mi facă Mihai mâine când o să citească! ‘Ce n-ai avut răbdare şi a trebuit să zici la toată lumea????’ Hăhăhă, eu o să dorm când el o să citească şi până mă trezesc o să-i treacă. Ce tare-i cu tastatura în română… 

O săptămână minunată vă doresc! 🙂  

10 Comments on “Iar eu mai fac…

  1. Stiu ca nu am dreptul sa mai comentez pe blogul tau din moment ce mi-am incalcat o promisiune. Am fost ocupat, amanuntele sunt de prisos.
    O idee vreau sa las si eu totusi pe blogul tau: Am incredere totala in viitorul tau roman, stiu ca va fi ceva de exceptie, mi-as dori sa fiu primul care cumpara romanul tau etc … si as vrea sa fiu unul dintre sustinatorii tai financiari in promovarea romanului. De ce? Repet: Am incredere ca va fi un roman pe care Timisoara cel putin il asteapta de foarte mult timp fara sa-si dea seama in acelasi timp.
    Succes, si nu-ti refuza trasaturile care te pozitioneaza clar deasupra multora dintre noi.
    Sper ca am reusit sa surprind in aceste cateva cuvinte atat asteptarile mele, cat si nazuintele tale.
    Ne mai auzim 🙂

  2. @FlpMihai: Nici eu n-am fost mai brează la capitol timp liber în ultima vreme. Nu mai văd câinii, asta începe să mă-ngrijoreze.
    Îţi mulţumesc pentru cuvintele frumoase! Aştept să mai povestim mai ales că tu aveai nişte răspunsuri de dat. Când ai timp, evident. 🙂

  3. Apropo de diacritice: m-am învăţat să scriu cu diacritice, iar acum când scriu pe mess sunt tentantă să le folosesc, nu mai pot scrie fără să mă uit la ce tastez, că îmi umplu interlocutorii de []\;’ 😛