Views: 86
Am aflat că Bowles era idolul în exil al generaţiei beat şi cel mai incitant, am aflat care e treaba cu generaţia beat. Eram total nefamiliarizată cu conceptul şi ori de câte ori mi se întâmplă chestii de genul mă cuprinde un soi de frustrare ‘de câte lucruri habar nu am, câtă informaţie îmi lipseşte’. Revenind la carte, precizez că m-a cucerit, e plină de subînţelesuri, de nonconformism, de metafore, de misticism.
Acţiunea se petrece în Africa Neagră, după cum am aflat încă de pe copertă. Personaje centrale sunt trei, după cum cred că este arhicunoscută conotaţia mistică a respectivei cifre. Un soţ, Port Moresby cu o soţie, Katherine(Kit) Moresby şi un prieten foarte apropiat al acestiora, Tunner – astea sunt personajele centrale. Cei trei pornesc într-o călătorie lungă prin Africa, încercând să-i desluşescă misterele. Nu importă din ce trăiesc cei trei, nu importă mai nimic despre trecutul lor, interesează prezentul. Atât! Nici măcar viitorul nu ne interesează pentru că Bowles are stilul de a lăsa finalul deschis. E liber fiecare să priceapă ce vrea, să construiască propria variantă de destin pentru personajele de care găsesc imposibil să nu te ataşezi pe parcursul lecturii.
Cei trei de care spuneam mai sus au o relaţie oarecum ciudată, bazată pe prietenie. Chiar şi cuplul preferă camere separate, fiecare doreşte intimitate. A ciocăni la uşa partenerului, întocmai ca un străin pare cel mai firesc lucru de făcut. Destinul celor trei se intersecteză uşor cu acela al unor şarlatani de joasă speţă, Eric Lyle şi mama acestuia. Nici chiar relaţia dintre aceştia doi nu stă pe auspicii fireşti, cineva i-ar fi zărit îmbrăţişaţi şi sărutându-se, poate nu tocmai potrivit pentru mamă şi fiu. Dar nimeni nu-i judecă, nimeni nu-i cataloghează, nici măcar cititorii. Locaţiile parcurse de aceste două cupluri- pentru că voi considera că cei trei sunt un cuplu de sine stătător- nu sunt numeroase. Pentru că nu au timp, Africa este ţara meningitei şi holerei iar nevaccinarea înainte de a pătrunde pe aici presupune cel mai mare risc pe care şi-l asumă dacă nu chiar pură inconştienţă.
A fost primul roman, de mult timp, din care am savurat descrierile, pentru prima dată după mult timp nu m-am mai plictisit citind pasaje descriptive. Nu pentru că ar fi Africa neaparat fascinantă ci pentru că Bowles este un scriitor complet. Dacă nu ştii mai nimic despre continentul negru iată un mod deosebit de a te familiariza cu el. Nu vei afla informaţii precise dar vei simţi întreaga atmosferă exact aşa cum este ea. Căldura îţi va usca gâtul, nisipul îţi va intra în ochi, vei flutura mâinile pentru a scăpa de insecte, îţi vei verifica mâncarea de eventuale mişcătoare aterizate prin ea, te vei spăla pe mâini mai des să dai jos mizeria, te vei stropi cu apă pentru că vei simţi că te topeşti. Cam asta am simţiţ eu de-a lungul a 300 de pagini.
Revenind la povestea celor trei, după cum era de aşteptat el îşi alină dragostea în braţele oricărei femei întâlnite. Dar nu la modul vulgar, ci mai degrabă discret, pentru că şi asta poate fi până la urma urmei o dovadă a iubirii soţiei sale. Ea nu se simte neglijată neapărat dar când un pahar de şampanie- peste puterea ei sau poate mai degrabă o scuză plauzibilă după care se poate ascunde- o face să-şi piardă minţile. Motivul perfect pentru a avea o aventură cu prietenul Tunner. Dimineaţă, o dată cu durerea de cap a lui Kit începe şi chinul ei interior. L-a înşelat pe Port şi asta nu are nicio scuză, indiferent dacă fapta va fi mărturisită sau nu, rezulatul este acelaşi: o infideliate comisă, nu cu oricine, dar cu prietenul lor. Care de fapt, nici măcar nu este prieten pentru că a fost mai degrabă o ambiţie de-a lui Port de a-l lua cu ei în pelegrinaj. Sau poate o provocare sau poate o capcană…
Aventura prin deşert v-o las s-o savuraţi. Acţiunea este întreruptă brusc de o moarte. A lui Port! Am rămas cu gura căscată şi am dat paginile înapoi să fiu sigură că am citit corect deşi intuiam ieşirea lui din peisaj. Am rămas şocată: ‘ce fel de scriitor îşi ucide personajul principal la puţin trecut de jumătatea romanului???’. Plus, Kit nu manifestă nicio intenţie reală de a rămâne cu Tunner, ba chiar din contră, evadarea ei devine cel mai ciudat fapt. De ce ai evada şi unde te-ai duce? Care e finalitatea gestului tău?! N-am priceput semnificaţia gestului său decât mai târziu, adulterul va rămâne adulter, indiferent de existenţa sau inexistenţa lui Port. Tunner îi aminteşte permanent că ea a comis o regretabilă eroare, prezenţa lui va bântui fiinţarea ei. Dar Bowles este mai aprig în a conferi personajului său o existenţă perfidă. Kit devine parte a unui nou cuplu, a unui menaj-a-trois în adevăratul sens al cuvântului. Belquassim, noua sa autoritate devine parte activă a pierderii identităţii lui Kit. Dar ea aparţine demult unei lumi a supravieţuirii. De parcă n-ar fi fost suficient, îi rezervă o nouă surpriză: ea nu mai poate fi nici măcar ea. O mască purtată, o depersonalizare, o pierdere a propriului EU, un chip nou, o viaţă nouă, un nou început sau un început al finalului?!
Cartea este cu mult mai bogată în acţiuni sau imagini decât am putut eu să prezint aici. Sunt mult mai multe ocolişurile spre ceea ce autorul intenţionează a demonstra de fapt. Este un roman amplu, complex şi solicitant. Nu ai decât două şanse cu Bowles, să-ţi placă la nebunie sau să te lase indiferent, asta ca să nu spun lucruri mari, să-l deteşti. Romanul atinge mult prea multe laturi ca să nu fascineze, măcar tangenţial. Poate subtilitatea erotismului, poate misticismul întâmplărilor, poate descrierile, poate obiceiurile surprinse, poate dialogurile tensionate, poate intriga poliţistă, poate caracterul personajelor, poate schimbările bruşte de situaţie, poate finalul total fascinant. Pe mine m-au cucerit toate…
Ceea ce m-a deranjat teribil este titlul pe care cei de la editura Humanitas s-au hotărât să-l dea romanului, Ceai în Sahara. Am luat cartea de la bibliotecă pentru a înţelege care este şmecheria. Ceai în Sahara este în fapt numele primului capitol, titlul original este The Sheltering Sky. Aşa că nu pricep de ce anume cei de la Humanitas au putut schimba titlul cărţii, în condiţiile în care cuvântul ‘sheltering’ are o simbolistică interesantă şi de la el de fapt Bowles a construit parte a senzaţiilor trăite de el în Sahara.
cred ca din ratiuni comerciale, pentru ca si filmul lui Bertlucci, pe care ti-l recomand, daca ti-a placut Pacientul englez,se numeste tot asa.
asa cum pe mine ma chinuie cum au tradus Atonement, cand au adus filmul in Romania, desi romanul fusese deja tradus, iar talmacii alesesera un alt titlu…
@Monica: Probabil, nu m-am gandit la asta. Filmul sper sa reusesc sa-l vad ca pe dc++ nu-l gasesc nici de-al naibii. Tre sa reusesc cumva, cumva. Pacientul nu am vazut, trec pe lista. 🙂