Posted on august 11, 2007
Discriminari
Views: 126
Ca in filmele cu negrii, rar vezi cate un alb, uneori deloc. Si in filmele cu albi, cel putin 3 sunt negri… Mai nou, in filmele cu hetero sunt cel putin 2 gay. Astept sa vad fime cu gay (nu hardcore) sa vad daca acolo apar hetero…
De ce discriminare se numeste doar pentru unii?
Updated on august 11, 2007
Metroland, Julian Barnes
Views: 104
Pe Julian Barnes l-am descoperit citind Cafe au lait. Nu prea mi-a placut nici una din povestioare insa ultimele paragrafe ale cartii m-au determinat sa ma apuc de Metroland. Interesanta carte! Ridica unele probleme existentiale. Una ar fi ca oamenii se schimba de-a lungul timpului si ca e e greu sa acceptam ca cel/cea care ne-a fost prietenul/a cea mai buna in copilarie nu mai este asa cum il/o lasesem. Evident! Personajul principal uita insa a lua in calcul ca si el la randul lui s-a schimbat si de aici incapacitatea de a mai comunica cu respectivul/a ca pe vremuri. Alta ar fi ca oamenii inseala! Mai devreme sau mai tarziu! Mandria de a amana momentul nu scuza insa cu nimic actul in sine.
Nu cred ca are vreo relevanta daca inseli o data, de doua ori… daca inseli platonic sau carnal… daca imaginezi sa fi cu altcineva sau chiar esti… daca te opresti la flirt sau ai curaj sa o faci pana la capat…
Subiectul cartii e structurat pe trei capitole, 1- Metroland (Christopher si Toni, doi adolescenti rebeli, a caror distractie este sa “epateze” adultii) cap.2- Paris (studentia lui Christopher, incercarile lui de a se concentra pe studiu si pe “a trai”) si cap.3- Metroland II (viata matura a familistului Christopher).
Prima parte mi-a placut teribil. Pustii au ca deviza “sa facem in contra”. Am zambit de multe ori la farsele pe care le fac adultilor, la intrebarile incuietoare pe care le adreseaza parintilor sau cadrelor didactice. Cei doi pustani sunt teribili in incercarea lor de a-si dovedi teribilismul, sfidand tot ceea ce nu este “Tony si Christopher”. Singura discrepanta sta in limbajul folosit. Autorul ar fi putut sa se lipseasca de limbajul academic, optand pentru unul mai natural, in fond cei doi sunt adolescenti… Din punctul asta de vedere cred ca Julian Barnes daca a incercat sa-si amprenteze lucrarile, putea sa caute o alta varianta.
A doua parte am gasit-o plictisitoare de-a dreptul. Cea mai tare chestie este ca in timpul studentiei sale la Paris, 1968, a avut loc protestul a 800.000 de mii de studenti, profesori (carora li se alatura si muncitorii) impotriva lui Charles de Gaulles, protest de care personajul principal nu are habar. Cat de tare poate sa fie?! Adica se subliniaza ignoranta??? Personajul central este prins intr-o poveste de iubire cu Annick, bla, bla, bla. Cunoaste un grup de trei tineri, doi baieti si o fata, Marion, se desparte de Annick din cauza lui Marion, bla, bla, bla. In tot timpul acesta tine legatura cu prietenul Tony prin scrisori.
Ultima parte e relativ interesanta. Aflam ca s-a casatorit cu Marion, au un copil si o casatorie fericita. Pe Tony il gasim misogin, anti-casatorie, arogant, ironic. In plus este zeflemitor privind toate aspectele casniciei prietenului sau. Acesta, Chris, nu are puterea de a-l infrunta (cel putin mie nu mi s-a parut ca reuseste sa-l puna la punct) ca urmare ajunge la concluzia ca nimeni nu va reusi sa stirbeasca fericirea casniciei sale (relativa, concluzia mea). Urmeaza intalnirea cu fostii colegi de scoala, din care eu am inteles ca personajul central a acceptat propria-i mediocritate. La nivelul la care a ajuns el, au ajuns si cei care in trecut fusesera tinta glumelor lui, daca nu chiar peste. De aici mai inteleg si ca s-ar putea de fapt ca asta sa fie o concluzie existentiala, adica sa nu-i subapreciezi pe cei care nu sunt ca tine…
Una peste alta, cartea e ok, merita sa o cititi!
Updated on august 13, 2007
Un blog de haita
Views: 297
De ce m-am enervat eu azi? Pentru ca am cautat bloguri pe domeniul “carti” si din lista suficient de lunga pe care am gasit-o, pe unul a trebuit sa fac si comentariu pentru ca m-a frapat “militaria” ce domnea acolo. Am presupus ca cei ce l-au gandit sunt profesori de ceva, ca totul avea iz comunist. De exemplu: aveti la dispozitie trei saptamani sa cititi cartea (“puneti mana si cititi, cititi, cititi ca e vai si amar de voi incultilor”/ asta am inventat-o eu), daca timp de trei luni nu aveti nimic de spus sunteti dati afara din clubul de lectura (nici un motiv nu poate fi invocat pentru chiul, nu examene, nu vacanta, nu lipsa de inspiratie sau timp/ “ia sa vii nenica cu mama si tata la scoala sa vedem de ce ai absentat mataluta in ultima vreme”/ si asta), votati cartea pe care o vrem noi sa o comentam, nu care va place voua (asta am dedus din supararea ca a indraznit sa castige biata Crima si pedeapsa a lui Dostoievski. Slava Domnului ca s-au aflat vinovatii: pustanii- ei au dat cu votul) si multe alte ineptii de genul asta…
Evident ca trebuia sa comentez, ceea ce am si facut. Si imi exprim indignarea asupra unor prejudecati ale unor membri, deduc mai tarziu, rau am facut, ca am dat intr-o protejata. Scriu frumos, in limita bunului simt (zic eu, confirma si Mihai). Adica, le explic domnilor ca nu au relaxarea in vocabular, ca par a fi o haita ce musca din cel ce se apropie, ca imi par foarte rigizi si ca nu vad cum ar putea altii sensibili (ha ha) ca mine sa intre in lumea lor! La ei domina “cine nu-i cu noi, e impotriva nostra”. Adica mesajul meu era ca de ce naiba (n-am scris asa acolo) sunt asa constipati (n-am scris nici asta). Ghici supriza, dau sa-l trimit si… evident, dupa cum ma si asteptam de altfel, sta in expectativa sa fie citit si analizat de mama-moderatoru’… Naspa, ma gandesc! Clar ca sunt o haita! De aia nu-mi plac mie lucrurile netransparente… Lasa oamenii sa zica ce vor (mai putin atunci cand un bou te slobozeste rau de tot) ca de aia au murit oameni in revolutie. Nici macar dreptul la opinie nu-l mai avem???
Doamna Puki (sau cum naiba era nick-ul dansei) ma modereaza repede cu un raspuns ager, ca daca nu sunt politicoasa si nu incetez sa-i judec, nu ma publica. Uau! Ce amenintare! Te rog, nu, nu poti sa-mi faci asta!!! Si inca o replica ce ma face paf, ca e club de lectura si au dreptul sa-si aleaga interlocutorii. Uau! Da’ eu ce ziceam in primul comment? Nu ca sunt o haita? Fac ei preselectie… Cred ca ma si banneaza (asa parca mi-a zis Mihai ca se zice, el doarme si nu-l mai trezesc pentru atata lucru…).
In concluzie, sunt atat de incantata ca pot scrie pe blogul meu ce vrea muschiul meu… Sunt asa fericita ca nu am trecut preselectia lupilor. Am 2-3 bloguri de carte pe care le rasfoiesc si imi ajunge. Ma intreb insa de ce atata inversunare? Avem acum posibilitatea sa facem pe nebunii unii cu altii ca nu stim mai nimic unii despre altii? De ce e asa greu sa aceepti o parere care mai e si argumentata? De asta ne-am facut bloguri, sa ne calcam unii pe altii? A te contrazice si a face pe nebunul au devenit sporturi nationale? Sper sa nu devin si eu vreo constipata dupa ce ajung la o pseudomaturitate blogereasca…
Updated on august 10, 2007
Dezvoltarea armonioasa a Printesei
Views: 193
Asadar, avem pisica de cateva zile… E groaznic. Ce era asa mare lucru sa ai o pisica? Au fost luni de cosmar. Daca asa e sa ai si copii mici, o sa spun pas. O sa-i las undeva pana la 2 ani si ii ridic dupa aia. De la 2 incolo e mai usor. Revenim la tortura pisicii. Tipa, urla, miauna, nu face pisi, nu mananca, nu face caca, nu stim ce vrea. Sunam doctorita. Ne da sfaturi, adica doua la numar. 1- puneti in litira nisip de pisici (nu ziare, cum ne-a zis tanti mincinoasa fosta proprietata) si 2-rabdare. Dupa 4 zile face pisica la litiera. Brava! Dar cu tipatul? In brate nu, pe jos nu, joaca nu, mancare nu, tipete ca din gura de sarpe… Mihai declara: “Dau inca un milion celui care vrea s-o ia.” Sunam prietenii: “nu vreti o pisica si inca un milion?” Nimeni nu doreste. Mihai pluseaza: “Ii asigur mancarea pentru restul vietii!” Sunam prietenii, doar refuzuri. Mihai s-a apucat de bere in perioada asta, ca doar trebuia isi tina mintea intreaga. Trec vreo 2 saptamani, incepe pisica sa fie mai calma. “Dar ce pute asa in camera?” Nu puteti sa va imaginati. Sau da. S-a apucat Tisa sa stampileze prin casa. Tot… cum prindea, cum pisa sau caca. “Sterge Rebecca, ca e pisica ta!” “Ba e a ta, ca tu ai ales-o Mihai” “Ba a ta”, “ba a ta”… Asta a tinut inca o luna. Cea mai mare placere a lui Piticu’ era sa se uite in ochii tai si sa-si dea drumul. “NUUUUUUUUUUUUUU…..” Intotdeauna era prea tarziu. Sunam doctorita. “Rabdare, rabdare…” La dracu’! Incercam cu spray din ala ce tine pisicile la distanta, aiurea, e bun sa-l arunci la gunoi. Bun. Nimeni nu vrea pisica! Nu putem nici s-o aruncam in strada. Rabdare… Ne explicase doctorita ca o lasam singura si de aia se manifesta asa. Cum singura? Ca Mihai lucreaza acasa si eu lucru 5 ore pe zi. Acum nu mai putem nici sa iesim la suc??? In regula, stam acasa si vin prietenii la noi. Toti care veneau in vizita se jucau cu ea. Ca doar ea e PRINTESA! Bun, e bine asa Tisa? Aiurea in tren! Tipete din nou la usa! Racnete! Ok, pe semne ca vrea pisica afara… Ne executam! Iesim cu pisica in fata blocului! Rade, nu rade lumea, ce mai conteaza? Liniste si pace o ora! Intram in casa, iar scandal. Alti prieteni, alte scandaluri… Gata! Asta a pus capac! “La doctor cu tine! Las’ ca vezi tu ce-ti face tanti doctoru’!” La doctor sedinta de terapie in toata regula. “Va jucati cu pisica?” se intoarce spre ea “Se joaca mama cu tine?” DA! Toata ziua ne jucam! “Va jucati jocuri agresive???” Aaa, pai agresiv e interpretabil. “O smuciti, trage de sfoara cu dintii?” Pai.da… nu asa se joaca cu o pisica?! “De ce va jucati agresiv cu ea?” Mihai cauta in subconstient “eu as fi vrut un caine”. “Dar aveti o pisica! Ea e sensibila, jucati-va frumos cu ea!” Ne insira jocuri linistitoare… “Dar de ce face scandal cand vin altii in vizita? Ca ea e in centrul atentiei?!” “Si musafirii o chinuie?” Pai, nu o chinuie, dar se joaca cu ea si o pupa. “LA FEL SE JOACA?” Daca sapam din nou in subconstient… “Spuneti prietenilor vostri ca asta e o pisicuta! Sa nu-si masoare puterile cu ea! S-o lase in pace! Ea trebuie sa ii accepte pe ei, nu indvers. Daca nu o lasa in pace, va rog sa le transmiteti ca ma gasesc la cabinet si voi avea eu o discutie cu ei! Pentru Tisa pericolele de afara sunt nesemnificative comparativ cu cele din casa!” Nasoala treaba!
Si de atunci le-am tot explicat musafirilor s-o lase in pace pe Printesa, sa nu intervina brutal in dezvoltarea ei armonioasa, sa-si masoare puterile cu alte animale, nu cu pisica noastra. In plus, ne-am jucat doar jocuri calme si frumoase cu ea. Si uite ca a functionat. Acum, daca ea vrea, ne musca pana la sange, ne zgarie doar cand vrea ea, miauna doar cu un motiv bine intemeiat, gaseste de fiecare data o modalitate sa faca musafirii sa se simta prost (o sa revin cu detalii), face doar la litiera (doar ca nu prea stie cum sa apese pe microspray dupa lipsa mare), aduce jucarii in gura, isi ascute ghiarele doar in covor, doarme pe cea mai mare parte din pat, pe biroul sau pe scaunul lui Mihai (doar cand lucreaza), pe laptopul meu (doar cand lucrez)… Doamne ajuta ca s-a dezvoltat armonios si fara traume!
Updated on octombrie 13, 2007
Perle ale copiilor
Views: 296
– acum 4 ani: tocmai terminasem o lucrare cu copiii. Varsta: 4 anisoli. Ies sa pun lucrarile la panou. Trag cu urechea, liniste, deci copii cuminti. Intra ingrijitoarea si tipa “zboara par prin clasa”. Grav! “Cine s-a tuns este rugat sa se ridice in picioare” Se ridica trei dintre baieti (cei mai buni de altfel) “Sunt dezamagita! Nu ma asteptam chiar de la voi!” Toti rosii in obraz, cu capul in jos. Unul cu glas sfarsit: “Da’ si Razvi s-a tuns…”(un al patrulea foarte inteligent). Razvi sta relaxat pe scaunel. “Razvi, si tu?” “Nu” raspunde foarte lejer. “Ba da, ba da” tipa cei trei impricinati. “Razvan, daca te-ai tuns trebuie sa recunosti. Nu este frumos sa nu-ti recunosti greseala, bla-bla-bla… (toata teoria lu’ peste). Asa ca, te-ai tuns sau nu te-ai tuns?” Raspuns la fel de linistit si relaxat “Eu nu m-am tuns, m-am retusat!”
-porecla data unei ingrijitoare antipatice “Doamna elementul x”
-ora de somn, toti sunt in patut, incercand sa adoarma. Intra o colega, Nico si incepem sa discutam. Patrik, ridicat pe coate: “Si Nicoleta, mai incet te rog ca deranjezi”
-discutie intre fetite (vara): “Eu asa ma imbrac dezbracata, ca Rebe”. Aud: “Cum? Pai ce, eu sunt dezbracata???” Raspuns (continuand insa discutia cu colega de discutie) “Adica, asa, lejera!”
-comunicat de la parintele tata prin copilul de 4 ani: “A zis tati ca sa vii sa dormi la noi, ca el poate sa te primeasca cu el in pat”. Imi revin in cateva secunde “Si mami ce a zis?” “A zis ca sa doarma pe jos asta seara”
Astea de mai jos se leaga intre ele:
-in clasa: eu cu aparatul “n-aveti chef de niste poze?” “Da’ nu mult” dragutii mei imi replica
-la lectie: “Stati ca mi-a venit o idee. Hai sa ne pozam cand lucram”
-dupa lectie: “Stati sa pozam lucrarile”
-in curte: eu cu aparatul “Hai ca va jucati mai tarziu, hai sa facem niste poze!” Toti se aduna… “Gata, Rebe????” “Mai una si gata”
-ori de cate ori prindeam pe cate unu ca nu face nimic: “Stai sa-ti faca Rebe niste poze” “Da’ ma joc” “E las’ ca te joci mai tarziu”
-in curte: eu cu aparatul “Hai ca va jucati mai tarziu, hai sa facem niste poze!” Toti de aduna… “Gata, Rebe????” “Mai una si gata”
-in vizita la muzeul banatului: eu cu aparatul foto pe vremea cand faceam ilegalitati, incercand sa fac poze la exponate, fara a plati in prealabil taxa de fotografiere. Blitz, pac, pac ce poze reusite! Doamna agera vine si ma atentioneaza “va rugam sa nu mai pozati domnisoara”. In regula…! Singura cu copiii. Blitz, pac, pac mai cateva si gata!Ii zic lui Lorand; “Acopera-ma sa mai fac cateva.” Lorand, dragutul, precautul “Dar nu ti-a zis frumos doamna sa termini cu pozele? Acu’ o sa ne dea afara pe toti din cauza ta!”
-la spectacol in Opera Romana din Timisoara, la etaj: inceputul spectacolui se anunta ca pozatul cu blitz este interzis. Lorand: “sper ca nu ai de gand sa faci poze!” Incepe spectacolul; liniste deplina; sala arhiplina; nimeni nu respira decat in soapta; suflete la gura; intra pe scena Gretel; canta vesela; se gata cantecelul; liniste hiperdeplina; suflete la gura; coboara lumina; se intuneca scena; liniste arhisuperdeplina; Secunda1: BLITZ!!!!!! se lumineaza sala. Secunda 2:(cel putin 6 glasuri cristaline de copii): REEEEEEEEEEEEEEBEEEEEEEEEEEEEEEEEE!
Cam asta a fost cu copilasii mei dragi… Mai are vreun sens sa precizez ca NU eu am facut poza??? (eu faceam fara blitz) 🙂
Comentarii recente