Primăvara noastră începe prin oameni

Cam așa a început pentru noi primăvara. Printr-un cadou pe care l-a primit Ayanna. Ne-a făcut și nouă și ei ziua mai frumoasă. IMG_20160301_090805

Cadoul era destinat pentru ziua ei. Însă a ajuns FIX în ziua în care trebuia să ajungă. Nimic întâmplător. Ovidiu este familie pentru noi, prin Ayanna. Deși nu ne știm, încă, așa cum se știu oamenii, îl cunoaștem. Sau mai corect zis, el ne cunoaște pe noi.
IMG_20160229_164852I-am citit poezioara și a zis: ‘JAGUAR!!! Jaguar, e preferatul meu’. Apoi, auzind despre bufniță, i-a fost clar: ‘Eu iubesc bufnițele!’ Iar pozele pe care a ales să le păstreze în medalion au fost o alegere fără pic de ezitare. Neașteptat chiar pentru mine dar mândră de alegerile sale. Și, așa cum spunea Ovi, va fi interesant de urmărit în timp, care ii vor fi alegerile. Medalionul nu e doar un dar, este deja o poveste. Mulțumim pentru tot Ovidiu, mulțumim!  <3

Activități pentru copii

Sunt mamă de vreo aproape 6 ani. Am lucrat în învățământ vreo 7, chiar în învățământul preșcolar, și deși m-a ajutat ca experiență, spun drept cum am auzit și eu de alții, că meseria de mamă nu vine cu instrucțiuni. Oricât ai știi, știi prea puțin. Înveți în fiecare zi câte ceva și cu cât înveți mai mult, cu atât ți se pare că încă mai ai multe de asimilat. Pentru că, a crește un copil, înseamnă a evolua ca individ. Tu, alături și împreuna cu el. Copilul nu-ți aparține, totuși e în responsabilitatea ta, nu e copia ta miniaturală și poate scoate din tine ce e mai bun sau dimpotrivă.

De la o vreme, discutând cu mai mulți părinți prieteni, am realizat că nu toți suntem dăruiți cu imaginație sau creativitate. Sau chiar dacă suntem, faptul că vedem în stânga și-n dreapta ce mai face X sau Y ne dă idei. Ideile nu ne aparțin, nu-s posesiile noastre. Ele sunt o energie în perpetuă mișcare.

Sunt o persoană care vrea să facă lucruri bune, cât mai bune. Mi se întâmplă deseori să nu am direcție în sensul ăsta, să mă organizez prost, să nu mai știu ce să fac azi împreună cu fetița mea deși avem dulapurile ticsite de materiale. Internetul e o mare plină de informații însă, fiind multe, devine dificil de ales ceva la un moment dat. E ca și cum nu vedem pădurea din cauza copacilor.

Am ales să introduc o categorie nouă pe blog, poate vă va fi de folos, poate vă va inspira. Nu o fac de laudă, nu se pune problema. Scopul principal nu este de a întări rândurile competiției într-o societate în care văd că multe persoane asta aleg. Pentru că, dupa 34 de ani, știu cu certitudine (been there, done that) că una din principalele noastre surse de nefericire și neîmplinire vine tocmai din dorința masochistă de a fi competitivi. Suntem toți diferiți și fiecare din noi se străduiește (da, verb incorect gramatical dar îmi place teribil cum sună) să dea cât mai mult. Când nu o facem, înseamnă că nu știm cum, nu că nu am vrea.

Sunt doar o mamă ce citește săptămânal chestii de parenting pentru că e-un subiect ce-mi place, sunt o mamă ce n-a (mai) țipat la copilul său de vreo 6 luni și nici nu mai crede în rezolvarea problemelor cu brutalitate, sunt o mamă ce a înțeles că un copil crește frumos și armonios dacă părinții săi sunt în echilibru cu ei înșiși. Fiecare individual. Sunt o mamă ce a ales să stea acasă lucrând la o ‘afacere’ personală care nu îmi aduce bani neaparăt dar îmi aduce timp din plin. Fac activități împreună cu copilul meu aproape zilnic, și aș defini cuvântul carieră puțin diferit. Sunt o mamă ce crede că înainte de a fi mamă sunt OM iar scopul vieții mele e să las vibrații pozitive pe oriunde merg. Sunt un om ce crede în mine dar și în oameni. Sunt o ființă ce iubește viața. Nu sunt un exemplu pentru nimeni, nu sunt un model, nu sunt mentor, nu sunt cu nimic mai presus decât oricare dintre voi. Sunt doar un om ce merg pe-un drum.

Așadar, în categoria Activități pentru copii, o să încerc să vă inspir cu ceea ce sunt la rându-mi inspirată. Dacă cineva simte să împărtășească la rându-i din activitățile sale, este mai mult decât bine venit. Că e mamă, că e tată, că e cadru didactic sau bunică, că e bonă sau mătușă. Mereu spun și cred asta: mesajul e important, nu statutul celui care îl transmite. Să facem o lume activă, veselă, colorată. Pentru noi, pentru copii. Enjoy! 🙂

Activitățile colorate ale săptămânii

IMG_20160218_141719Ayanna merge la grădiniță cu program normal. Asta înseamnă că în fiecare zi, avem câteva ore la dispoziție pe care le putem petrecem împreună. Stăm prost la capitolul organizare. Ne promitem în fiecare zi că mâine o să facem, o să dregem și mâine habar nu mai avem ce ne-am promis, ne învârtim și ne sucim și e gata ziua. La final, deși am dori să le facem pe toate, n-am făcut mai nimic.

Așa că am gândit un plan. La începutul săptămânii dar și pe parcursul ei, pe post it-uri mici și colorate, notăm tot ceea ce ne-am dori să facem împreună. Păi să plantăm narcisa în curte, să ne dăm cu rolele, să colorăm, să facem aluat colorat, să punem la spălat hainele pe culori, să merg la coafor la salonul ei, să sortăm jucării, să își aranjeze în raft jucariile etc. Tot ceea ce ea își dorește și printre ele, strecor și activități care o pot ajuta să fie un copil isteț, descurcăreț. ordonat și organizat. Activitățile propuse de mine nu-s cu nimic mai plictisitoare decât orice fel de altă distracție propusă de ea. Pentru că nu au caracter obligatoriu și le facem de fun. Noi le numim proiecte pentru că așa îi place ei. Când zicem ‘proiect’ știm că-i serioasă treaba. ;))

IMG_20160218_141727Le lipim pe un perete, undeva să fie vizibile. Le-am așezat în formă de față zâmbitoare înițial dar ea cu orice ocazie, le reconstruiește. O să rămâneți surprinși câtă imaginație vor manifesta copiii voștri doar cu ajutorul unor hârtiuțe colorate. Cum le facem, le mutăm în altă parte. Le numără, le scade, le adună, își antrenează cititul căutând-o pe următoarea.

 

‘- Zic să mergem afară să plantăm narcisa. Cu ce litera începe proiectul?
– Cu P de la Plantăm.
– A bun, l-am găsit.’
Unele dintre proiecte nu vor putea fi făcute, din varia motive. Toată săptămâna trecută a plouat, nu ne-am dat cu rolele, de exemplu pentru că derapau roțile. În schimb, merge brici să te dai prin bălți cu bicicletele. Nu e nicio problema, îi explica de ce nu se poate câte o activitate și proiectul va rămâne în așteptare. Se înlocuiește cu altele la fel de haioase, fără probleme.

E o modalitate bună de a vedea ce îi place copilului, de a nu îi impune activități pe care noi credem că ei și le doresc. Vom învăța de aici, în funcție de prioritatea pe care o va da fiecărui proiect, ce îi place mai mult să facă. Le vom știi exact starea în funcție de culorile pe care și le va alege pentru fiecare activitate. Vor fi încurajați să aibă o părere, să citească, vor dori să scrie ei mai apoi pe post it-uri și câte și mai câte învățăminte. Doar cu puțină creativitate, imaginație și prioritizare. Nu e musai să alegeți post it-uri ci foi, puteți să le colorați  împreună, pot fi notate într-un caiet nu neapărat pe perete, puteți face desene dacă vă știți talentați în loc de scris, pot fi mari sau mici, se pot aplica de la doi, trei ani până la 12 ani, se pot face lunar nu neapărat zilnic, se pot face pentru zilele de weekend etc. Nu există limită, doar faceți să fie. Petreceți timp cu copiii voștri. O să fiți răsplătiți peste ceea ce sperați.

Fie-vă de folos.

Azi n-am semnal. Stau cu Bunicii

BuniciiGândeam zilele trecute despre bunicii noștri. Pentru cei care încă îi avem, cu siguranță nu suntem toți la fel de norocoși. Alții poate nu au apucat să îi cunoască vreodată. Alții poate nu s-au putut bucura de ei. Dar vă spun cu mâna pe inima, cine are bunici, să-i prețuiască. Mă uit la copilul meu cum se luminează când se întâlnește cu bunicii ei și cât de fericiți sunt ei să o aibă în preajmă.

Bunicii sunt oameni speciali. Sunt oamenii ăia care nu se grăbesc niciodată. Care oricât de ocupați ar fi, tu n-ai să simți. Pentru că își vor face timp să te asculte. Vor asculta orice prostie vei spune, vor da din cap, vor zâmbi, te vor încuraja și la sfârșit, fără a-ți da seama măcar, aprobându-te, vor strecura un sfat, o povață atât de liniștitoare și înțeleaptă, încât vei pune capul în jos și vei simți rușinea. Ei vor fi mândri de tine indiferent de ceea ce vei alege să faci în viață. Îți vor povesti greșelile lor și te vor încuraja să faci mai mult. Vor spune că au încredere în tine. Vor fi supărați când tu vei alege nefericirea dar vor fi acolo pentru tine. Sunt oamenii ăia simpli, legende pe picioare, care au atâtea de povestit dar o vor face doar atunci când vor fi urechi să-i asculte. Vor găsi mereu câțiva leuți în buzunare pentru nepoții lor. Tu vei știi că ei n-au și îi vei refuza, gândind că ei au mai multă nevoie de ei. Dar nu e deloc așa. Bănuții ăia sunt parte din sufletul lor. O să primești pe-ascuns și de la bunica și de la bunicu și fiecare o să te roage să păstrezi secretul.

Bunicii noștri par nemuritori. Dar nu-i așa. Am realizat că petrecem prea puțin timp cu ei. Și chiar puținul ce-l petrecem, îl folosim să-i repezim. Că, noi acum, nu mai avem răbdare pentru ei. N-avem timp să le mai ascultăm povața pentru că știm noi că știm mai bine. Noi suntem grăbiți. Banii lor sunt prea puțini pentru noi.

Când te vei duce la bunicii tăi în vizită, roagă mintea ta să-și oprească gândurile. Așează-te cu timp de-a dreapta lor și întreabă-i cum mai e viața lor. Ce mai fac ei? Ce bucurii mai au? O să-ți răspundă că vizita ta e cea mai mare bucurie pe care o trăiesc acum. Mănâncă cu poftă mâncarea pe care bunica ta a gătit-o cu cel mai prețios ingredient- dragostea. Lasă pe bărbie să-ți curgă sosul, asta o să fie dovada că ți-a plăcut. Bunica ta nu trebuie să știe despre principiile dukanului care nu permit carbohidrați sau habar n-am ce fel de reguli ți-ai impus în alimentație. Bunica ta o să știe doar că laptele cu pâine și puțin zahar obișnuia să fie cea mai gustoasă mâncare pe care tu o plescăiai la 5 ani. Bunicii noștri poate sunt bolnavi și pentru că dragostea noastră pentru ei e mai puțină. Bunicii noștri nu dau doi bani pe ultimul telefon cu touch pe care i-l ducem în dar de Crăciun. Pentru că, telefonul nu va suna. Pentru ei, fixul e minunat. E aparatul ăla de trezește întreaga casă, care aduce vești, care îi pune în contact cu-o voce familiară. Bunicii noștri nu vor daruri, ne vor pe noi.

Cât de cool e să devină viral check in-ul: „Azi n-am semnal. Stau cu bunicii.” Iar la sfârșit, o să primești cei mai prețioși 10 lei din viața ta. O să îi iei, o să dai la schimb cea mai strânsă îmbrățișare din viața ta, o să ieși plângând cu ei în pumn și mai apoi o să-ți iei de ei cea mai mare înghețată mare! Și-un popcorn de la aparatul pe roți din centru. E suficient cât să trăiești una din cele mai frumoase zile din viața ta.

Pro nu anti

Nu mai vreau să lupt. Cu nimeni. Nici cu supărați, nici cu temperamentali, nici cu colerici, nici cu prieteni, nici cu străini, nici cu competitivi, nici cu nimeni. Pentru că lupta e o prostie. Nu duce niciunde. Am purtat multe lupte în viață. Mi-am învățat lecțiile și nu pot spune că nu mi-au folosit. Însă… la ce bun?! Aș fi putut face diferit și aș fi fost altcineva și altundeva acum. E bine unde sunt și nu aș vrea nimic altceva decât ceea ce sunt sau am acum. Însă nu mai vreau lupte. De niciun fel. Încă nu le pot evita pe toate dar îmi repet de zeci de ori în situațiile ce mă scot din confort: Nu, nu, nu. Taci, taci, taci. Inspiră, expiră, inspiră, expiră. Toți avem păreri. Convingeri. Unii luptă pentru ele cu orice preț. Absolut orice preț. Chiar și eu am făcut asta. Nu mai doresc. Este absurd să mai conving pe cineva că poate să bea un pahar cu apă calduță și niște lămâie în loc de nurofen. Face fix același lucru… doar că, înainte de a mă strădui să-l conving, tac. Pentru mine funcționează dar eu cred în lămâie și-n helas. Și-n apa călduță. Chiar încălzită în microunde. Poate persoana de lângă mine vrea să ia un medicament. Treaba ei. Nu vin în viața nimănui să îi fac curat. Am prea multe de curațat la mine. :))))

Lupta îți consumă energie. Scoate răul din noi. Ne face dușmani. Ne pune în situația de fi altfel decât ne știm. Ne face agresivi, odioși. Ne vom uita în spate și nu vom fi mândri de noi. Nu cred că prin luptă am venit pe lume, nu cred că asta avem de făcut pe Pământul ăsta. Cred că putem mai mult decât agresivitate. O să zici că dacă nu ar fi existat lupte, nu ar fi existat evoluție. Posibil. Dar am încercat și fără, să vedem dacă funcționează?! Dacă asta e calea?! Imagine….

Știu despre lupte așa- Vei simți nevoia să-i pui la punct pe toți. Vei trăi într-o continuă frică. Nu vei dormi vreodată liniștit pentru că mereu o să ai în cap scenarii. Cu ce i-ai fi spus ăluia, cum nu ai avut cuvintele potrivite, cum te-a luat pe nepregătite. Lupta te pune mereu în gardă. Vei fugi mereu. Vei trăi înconjurat de oameni care luptă. Vei lupta pentru niște drepturi pe care te vei minți că le ai. Îți vei găsi mereu justificări. Vei ridica pumnii și vei căuta mereu vinovați. Vei pierde bătălii, mințindu-te că vei câștiga lupta finală. Ce-i aia luptă finală?! Ce înseamnă să câștigi?! Vei fi obosit și o să te amăgești că într-o zi, într-o zi o să stai liniștit. Toate astea se vor încheia. Dar nu va fi așa. Pentru că nu vei știi când să te oprești. Vei căuta o nouă luptă, o nouă bătălie și vei găsi mereu pe cineva dispus să își măsoare puterile cu tine. Dar corpul tău o să înceapă să cadă.

Știu pe propria mea piele că eram un om nefericit atunci când ascuțeam mereu bricege. Mereu ceva lipsea. Mereu mai erau lucruri de spus. Nu exista liniște sau tăcere. Nu. Exista întotdeauna un nou plan de a mă plasa deasupra altora mai slabi. Lupta m-a învățaț multe dar eu îmi voi învăța copila să meargă pe partea cealaltă a drumului. Lupta mea e pe cale să se sfârșească. Și știți ce am descoperit? :)) Că eu sunt cel mai mare dușman al meu. Cu mine mă luptam de fapt. Acceptare, iertare, vindecare. Enjoy it! 🙂
* prin lupte înțeleg tot ceea ce implică ură, manifestare agresivă, violențe de orice natură, încrâncenări. Avem prea puține cuvinte în limba română sau cel puțin eu nu-l găsesc pe vreunul să fie mai apropiat de ceea ce am vrut să exprim.