Iubește-te pe tine însuți, Lawrence Crane

Iubeste-te pe tine insuti si lasa-i pe ceilalti sa faca ce vrei tu - Lawrence CraneConținutul aceastei cărți, dacă ar fi în fiecare din noi, am trăi într-o lume net superioară. E-o carte simplistă, enervant de simplistă ar putea cineva spune. Ușurică precum o carte de vacanță, însă de impact. Cei ce caută răspunsuri și se străduiesc să fie Prezenți posibil să nu rămână revoluționați de ceea ce vor găsi în ea. Cei care trăiesc într-o perpetuă nemulțumire și nefericire, posibil să primească boost-ul de care au nevoie pentru a începe să schimbe ceva în viața lor. Poate fi un început.

Ideea de bază după cum din titlul ai putea să realizezi este iubirea de Sine. Poate ai crede că te iubești, însă din maniera prezentării exemplelor de viață, mărturiile altora, vei realiza că ai doar falsa senzație că totul e ok. Ei bine, această carte motivațională s-ar putea să-ți ofere declick-ul de care ai nevoie să faci mai mult pentru tine, să îți dorești să trăiești altfel decât ai făcut-o până acum. Dacă ești un om care în orice punct al zilei închide ochii și simte fericirea, atunci clar că n-ai motive să parcurgi cartea. Dacă simți lipsuri în viața ta… cu toată sinceritatea îți recomand să o citești. În afară de niște timp și bani dacă decizi să o cumperi, ce ai de pierdut? 🙂

Iubirea de Sine nu are legătură cu Ego-ul ci e împotriva lui mai degrabă. E o iubire pură, divină. Este ceea ce ar fi normal să trăim, să simțim- e fericire, pace, liniște, înțelepciune. E ceea ce ne-au îndoctrinat că ar aparține de fapt vieții veșnice. Aia de după moarte. Dar nu-i deloc așa. Vei descoperi că viața asta e reală. E autentică și sunt mulți oameni ca mine, ca tine, care chiar o trăiesc. Se poate și e accesibilă oricui indiferent de statut, educație, gene, situație financiară, culoarea pielii, înălțime sau orice altceva. O poți trăi și tu și eu și oricine. Pe cât de simplist pare conținutul, pe atât de valoros l-am găsit.

Lester Levenson este motorul principal al acestei cărți. Este creatorul Tehnicii Eliminării. Tehnică spirituală ce presupune renunțarea la frustrări, frici, temeri, deziluzii. De profesie fizician și inginer, acumulând o serie de informații și cunoștințe de-a lungul vieții în încercarea de a ajunge la fericire. Ca fiecare dintre noi, aș zice. La 40 de ani este diagnosticat cu o boală incurabilă, are o serie de probleme de sănătate, între care două atacuri de cord. Trimis acasă de doctori și sfătuit să se bucure de puținele clipe pe care le mai are de trăit. Cam asta ar fi premisa. Aici intervine schimbarea în viața lui. Traversează un proces purificator, al sincerității față de sine și descoperă că de fapt, e simplu. Află că nu s-a iubit vreodată și că tot ceea ce a făcut de-a lungul timpului a fost să-și hrănească dependențele, fricile, spaimele și neputințele. Boala nu a fost decât o încununare a ceea ce el a ales să trăiască, de fapt. Spune stop joc. Are puterea. La limita prăpastiei ce mai are de pierdut? 🙂 Reset. Acceptare, iertare și iubire. Regresul bolii, vindecare, schimbare, fericire.

Ți se promite că dacă vei respecta cele spuse aici, în carte, și tu poți atinge fericirea. Sună desuet, dacă nu chiar doctrinar, însă pe mine nu m-a deranjat. Pentru că și eu cred în valorile prezentate aici, doar că eu momentan, îmi fac curat în propriile cotloane. Nu vreau să conving pe nimeni că ce zic eu e corect și te va duce în perfect echilibru. Eu asta trăiesc însă, am ales schimbarea în urmă cu ceva timp și nu mă mai întorc la balastru pe care îl duceam în spate. Învăț să mă eliberez de tot ceea ce mă ține în loc. Cei ce văd schimbarea în mine, pun întrebări și vor să afle mai mult. Nu mă poziționez în mentor sau model, să ne fim înțeleși. Pentru că nu știu cum, nu am rețetă. Uneori nici mesajul nu reușesc să-l transmit atât de coerent încât să ajungă real sau nealterat la destinatar. Dar cei pe care- tot noi oamenii- i-am plasat în categoria Maeștilor spirituali- o fac pentru că își asumă o responsabilitate. O fac așa cum simt ei, nu cred că este incorect sau corect până la urmă. Trăim într-o societate în care, inclusiv detergentul ne promite fericirea dacă îl alegem în defavoarea competitorului. Am învățat să culeg mesajele dincolo de marketing. Vă invit și pe voi să o faceți. Liber arbitru. Poate vă prinde, poate nu. Dar știți-vei asta dacă nu încercați? 🙂

L. Crane nu spune nimic nou de altfel. Nimic din ceea ce nu știai. Ne lovim de mesajele astea zi de zi. Le știm la nivel de teorie însă nu le aplicăm. Cartea posibil să te ajute să faci schimbările astea, real. E despre iubire. Noi nu putem funcționa fără ea. Atunci când o căutăm în afara noastră, ea va duce la disperare, dependență, frustrare. Atunci când o aplicăm în noi, pe noi, la noi, schimbarea devine reală. Concret: un exercițiu foarte interesant pe care l-am descoperit aici este proiectarea iubirii. Am închis ochii și am ales o persoană din cercul meu de prieteni asupra căruia am proiectat iubire. Nimic carnal. Nimic sexual. O iubire sinceră, pură, dezinteresată. Apoi, am proiectat iubirea asupra întregii sale familii pentru că am realizat că iubirea vine la pachet. A doua zi, raportarea lor la noi a fost fix la fel. Multă iubire și apreciere. Nu mai cred de mult în concidențe, cred în energii. Interiorul meu reflectă exteriorul. Am observat că dacă o folosesc pragmatic, pentru a obține foloase de orice fel, produc mai multă nefericire. E un bumerang. Ce dai, primești. Pe cât de ofertant este când mi se întâmplă lucruri bune și pe cât de apăsător este când mi se întâmplă lucruri mai pușin plăcute. E doar proiecția mea cu consecințele firești. Pe cât de simplu, pe atât de complex.

Proiectând la nivel energetic iubirea, ea va naște iubire. O să încerc să explic puțin- așa cum știu, așa cum pot. Când eu proiectez invidie, e firesc să fiu înconjurată de oameni invidioși. Apoi mă pot supăra că am prietenii nepotriviți însă ei nu sunt decât propria mea reflecție. Nu mă pot supăra pe ei, dacă e să fiu sinceră. Mă pot supăra pe mine. Da, e dureros să pricepi că nu ei sunt așa, ci eu. Sau mai adânc. Ei pot fi persoane de mare calitate însă în preajma mea acționează mânați de ceea ce eu dau, manifestarea invidiei. Să pot ieși din cercul acesta, am nevoie de Conștiență, de Prezență! Atunci când accept că invidia este apanajul meu, a fost parte din mine, încep schimbările. Mă iert pe mine că am dus-o în spate atâția ani și prin conștientizare, m-am eliberat. Invidia îmi este acum străină, nu (mai) face parte din Sinele meu. Ea nu mă mai atinge. Eu nu mai simt invidie față de nimeni în nicio situație. Brusc, nu mai primesc undele invidiei de la nimeni. Nu am prieteni invidioși, nu am oameni care să acționeze invidios, nu mă simt invidiată… pentru că nici eu nu invidiez pe nimeni. Iar asta e aplicabil pentru oricare atribut- laudă, fală, mândrie, egoism, obrăznicie etc. Învăț să mă bucur sincer pentru cineva când e fericit. Chiar dacă ego- falsul nostru sine- încă va încerca să îmi explice că ăla are așa de mulți bani că el a primit pe tavă, de la mă-sa și tac-su. Nu mai e treaba mea. Dacă a primit, sănătos fie. Cine sunt eu să spun dacă e drept sau nu ce trăiește cineva? Eu nu mai aștept (pentru mine) să primesc ceva de la cineva. Nu mai cred că ceva pe lumea asta mi se cuvine. Mă ridic dimineața din pat cu gândul mulțumitor că SUNT și azi și am ceva de făcut. Am atât de multe de rezolvat la mine, atât de multe frici, temeri, dependențe încât fizic nu am timp să mă ocup de ale altora. Inspir, expir, meditez, proiectez, mă opresc din goană. Seara îmi număr recunoștințele. Cu fiecare zi, am mai multe zile grozave. Din ce în ce mai grozave. Pentru că nu mai am așteptări. Trăiesc, accept, mă vindec, iubesc.

Ceea ce am scris mai sus e o combinație personală a multor lucruri auzite de la alții. Nu doar din cartea asta. Dar se legau toate bine și le-am pus în cuvinte. Cam despre asta e vorba. Despre declanșatoare. Iar cartea lui Crane este un declanșator. De viață bună. De viață autentică. De Trezire! Eu nu am nevoie de propriul meu atac de cord să pricep că viața asta nu vine cu garanții. Mă uit în jur și învăț, pricep, asimilez, încorporez. Am înțeles că tot ceea ce facem se reflectă în starea noastră de sănătate, în situația familială pe care o avem, în statuturi, în obiective, în finanțe. E atât de greu de acceptat de ce eu n-am și altul are, încât realizez că unghiul ăsta e greșit. Mă duce la frustrare. Eu am tot ceea ce merit. Când fiecare din noi va înțelege asta despre el, atunci Trezirea se va întâmpla. Până atunci, vor fi mânii și pumni îndreptați spre cer sau spre cei din jur, de parcă acolo ar putea fi vinovații. Dacă doare procesul ăsta? Aoleu! Te vei stinge de durere când vei afla că tu nu te iubești pe tine. Doare cumplit să fi sincer și să recunoști toate câte le-ai greșit. Doare într-atât de tare încât nu e pentru toată lumea acceptarea. Va fi cu lacrimi, cu schimbări de macaz, cu renunțări, cu suferințe. Dar și eu îți garantez asta. :)) Marketing, da. :))) Că o dată ce ai intrat pe drumul iubirii, cu greu o să mai ridici tonul la cineva. Cu greu o să-ți mai pierzi echilibrul, calmul și toate alea. Vei fi același om dar totuși altul. Noul tău EU. Sinele tău, adevăratul TU.

Dacă mi-ar fi spus cineva acum 7 ani că eu o să proiectez iubire asupra ‘dușmanilor’ mei, i-aș fi spart dinții probabil. Și lui că a îndrăznit să spună și la dujmani, că de aia îi aveam. :)) Acum, dacă mă întrebi dacă am dușmani, o să-ți zic că nu există așa ceva. Nu există oameni pe care să îi urăsc. Nu am și punct. De ce să beau otravă așteptând să moară alții, dupe cum zicea gânditorul? :)) Daaaar, revenind la carte ca am făcut praf recenzia până la urmă…. Hai să las aici niște sumare. Cam ce-am găsit eu important de reținut după ce am închis-o:
– Caută fericirea în tine, nu în exterior.
– Trecutul tău nu este decât trecut. Că te-ai născut în sărăcie lucie, nu înseamnă că vei trăi restul vieții acolo. Că te-ai născut într-o familie bogată, nu înseamnă că ți se cuvine ceva. Tu ești singurul care știi cum anume îți faci prezentul. Trecutul e parte din tine, e un reper însă e dus. Prezentul e acum.
– Ca să înțelegi care e treaba cu iubirea, va trebui să începi cu tine. Nu o poți cere altcuiva, nu o poți căuta altundeva decât în interiorul tău.
– Iubirea adevărată e divină.
– Nu poți trăi în semi-fericire. Iubirea e o atitudine permanentă. Nu există jumătăți de iubire.
– Iubirea adevărată nu este ego.
– Nu te mai condamna. Acceptă-te și iubește-te.
– Forța nu e a ta, e a universului. Tot ce se naște din iubire nu îți aparține.
– Ego-ul nu-i floare la ureche. O să dureze până să înțelegi care e treaba cu el și cât de mult rău face.
– Practică iubirea chiar acum. Nu mâine, nu poimâine.
– Renunță la ne-iubire. Legea atracției funcționează vrem nu vrem să recunoaștem. Păstrează-ți pozitivitatea în orice circumstanță.
– Iubește-te pe tine. Familia ta. Prietenii tăi. Cunoscuții tăi. Străinii. Dușmanii.
– Lipsa iubirii naște nefericire.
– Te iubesc!

Am căutat piesă să se potrivească. Am găsit-o doar pe asta. :)) Da, da, da. Știu, știu, știu. :))) După ce râdem, inspirăm, expirăm și știm că zău, e mișto conținutul. E fix despre asta. :)))) Dacă are cineva însă piese care să fie în grai cu tot mesajul de mai sus, cu mare drag, le-aș chiar adăuga la post. Enjoy it! 😉

Micuța vânzătoare de proză, Daniel Pennac

micuta-vanzatoare-de-prozaA doua carte pe care o citesc de acest autor. Am dat google și surpriză. A șaptea căutare pe autor era recenzia mea la Domnilor copii. Scrisă în urmă cu aproape 9 ani. Vestea bună e că citeam și recenzam, vestea mai puțin bună că m-am regăsit foarte hater. Multă, multă agresivitate în tot ceea ce am povestit. Mă găsesc lipsită de relaxare. :)) Vestea bună e că sper că am depășit momentul.

La 9 ani distanță, altă carte, același autor. Senzația: Daniel Pennac nu e simplu, e overcomplicat. Acțiunea este în fapt un cumul de acțiuni, personaje multe, personaje pe care nu le introduce nimeni în scenă- intră firesc, ca și cum îi cunoști de-o viață și se desfășoară. Greu de urmărit, greu de stabilit care cu cine e ce, multe aventuri, multe povești în spatele fiecărui personaj. Dar provocator. Alambicat și în egală măsură simplu pentru că te fură textul- simpluț în exprimare, dialoguri multe, merg paginile ca unse. Chit că dai înapoi deseori să verifici ce ți-a scăpat și cine-i ăla. Am citit ediția Polirom. 3 zile și s-a gătat. În urma căutărilor, am aflat că personajul central al romanului aparține unei compilații- aceasta ar fi a treia carte în care ‘aventurile’ lui Benjamin Malaussene ni se prezintă- posibilă explicație referitor la familiaritatea tuturor personajelor implicate. Cititorul însă, dacă nu a pornit cu La căpcăunii veseli– 1985 (prima care deschide acest ciclul), urmat de Zâna carabină (1987) va găsi destul de întortocheată situația familială a personajului central. A treia carte abia este Micuța vânzătoare de proză (1989), urmată de Domnul Malaussene (1995), incheind cu Fructele pasiunii (1999). Acum, după ce am executat-o, cu sinceritate recunosc, caut Capcăunii veseli. Vreau să aflu totul despre ei sau altfel a fost în zadar. :)) Plus, promit să recitesc Domnilor copii la un moment dat, sunt convinsă că voi avea cu totul altă perspectivă. Cu atât mai mult cu cât perspectiva părintelui îmi lipsea acum 9 ani.

Povestea sumarizată ar fi așa: Benjamin Malaussene este ‘nefericitul’ care și-a crescut frații și surorile ajutat de cățelul său epileptic, Julius. Frați și surori ce provin de la aceeași mamă cu tați succesivi. Diversitatea primind astfel o nouă definiție. În prezent, implicat într-o relație de iubire cu tânara ziaristă Julie Correncon. Femeie puternică, trecută prin viață, sexy, independentă, de familie bună. Aceasta încearcă, în zadar însă, a-l încuraja pe Benjamin să fie nimic altceva decât el însuși. Principalul motiv pentru care, eu am dedus, că ei sunt de altfel într-o relație. Ea e matură, știe exact cine este, ce poate oferi și îi acceptă pe cei din jur fix așa cum sunt. Ea nu vrea să-l schimbe pe Benjamin, nu. Și-ar dori să îl poată ajuta să ajungă la Sinele său, la esența sa. Dar procesul e unul lung și dureros ca urmare, Ben alege calea ușoară- aceea de a alege să joci un rol, care vine evident cu costuri aferente. Apoi alt rol, mai periculos, care îi va pune în pericol tot. Familia, viața, prietenii, colegii, tot! Nu pentru bani, nu pentru faimă, nu pentru a ieși din rutină ci doar de teama de a-și asuma propria viață. Propriul personaj. O lecție bună pentru cititori de altfel, o răsturnare brutală a propriilor valori care m-a dus cu gândul la o manieră modernistă de vânzare a sufletului.

Benjamin acceptă rolul de ‘milos’ în editura Talion. Este cel în capul căruia se sparg toate refuzurile editoriale pentru că știe să o facă bine. Pentru că are empatia în el. Nimeni nu poate să refuze o carte scrisă de un aspirant la statutul de scriitor mai bine decât o poate face el. Dar asta până în ajunul căsătoriei surorii sale mai mici, când spune stop joc. Dublat evenimentul de o scuturare reală pe care o trăiește, în numele micuței vânzătoare de proză. E doar o pauză din păcate, urmând să accepte un rol mai greu, câteva pagini mai încolo. Acela al autorului JLB. Autor necunoscut publicului ce scrie romane, vânzări de peste 250 de milioane ce încep să scadă. Editura are nevoie de un ‘ fals erou, fals autor’ ca ele să explodeze din nou. Marketing josnic aplaudat la scenă deschisă. Benjamin spune DA rolului și iacătă-l pe sacrificat. Iar tot ce va decurge din decizia asta, pe care evident ajunge să o regrete, sunt multe multe întâmplări și multă moarte. Multe crime, da, multă moarte pe aici. Dar nu e nimic dramatic în ea, e mai degrabă o nouă întâmplare petrecută. Pe la al 5-lea deces, am început deja să mă obișnuiesc cu stilul Pennac. Chiar hazos în câteva puncte.

Să vă faceți o idee la ce vă înhămați cu Pennac: Sora mai mică a lui Benjamin se va căsători cu directorul unei inchisori (una ce se vrea diferită, mai specială, altfel decât cea obișnuită). Acesta e de 3 ori mai mare decât ea, adică are triplul vârstei ei. S-au cunoscut în cadrul închisorii, ea vizitându-și talentatul unchi ce-i fascina în copilărie pe frații cu mamă comună cu poveștile sale, domiciliat aici temporar. Dragoste la prima vedere între Clara și domnul de Saint-Hiver. Slujba căsătoriei va fi oficiată în cadrul închisorii. Închisoarea, spuneam că e una specială- adăpostește talente. Talente care au ucis cu bestialitate măcar o dată-n viață dar care au făcut aceasta pentru că li s-a refuzat dreptul la libertate. Aici încarcerații îl au. Ei acum aleg să rămână în instituție deși unii au pedeapsa ispășită. Refuză vizitele chiar pentru că sunt împliniți acum prin arta lor, prin cultura pe care o trăiesc între ziduri. La rândul lor, produs artă, produc cultură- pictori, muzicieni, scriitori, poeți, arhitecti etc. Ziua căsătoriei lor nu va fi sub auspicii favorabile. Dom’ director este găsit mătrășit, în costumul de ginerică. Crima e descoperită imediat ce tânăra mireasă a intrat pe poarta închisorii. Durere mare și un aparat foto cu care Clara îl imortalizează în această postură pe fostul ei viitor soț, tatăl copilului nenăscut. Cam asta ar fi 1% din acțiune. Restul de 99%, enjoy it la maxim!

Descoperiți cine e JLB, cine e micuța vânzătoare de proză, câți frați și surori are totuși Benjamin, cine a comis crimele, cum se poate ca un personaj să facă antren în comă fiind, acțiunile doctorului Berthold- deontologice au ba, de ce un polițist cară un copil pe el mai ceva ca mama cangur, cum poate un câine epileptic să trăiască atât de mult, unde era mama lor în tot acest timp, cu cine și de ce, cum e posibil ca sânii lui Julie să nu ajute într-o anume situație dacă erau atât de grozavi și multe altele înfricoșător de labirintizate. Vă spun, Pennac e complicat.

Micuța vânzătoare de proză, Daniel Pennac

Mi-au plăcut. Poate place-va și altora.

‘Răbdarea celui care consolează depinde de propriile lui necazuri.’

‘- Pe tine am să te iubesc mereu.
– E de ajuns să mă iubești în fiecare zi.’

‘Mai rău decât răul este să aștepți răul.’

‘Ador nunțile, nu pierd nicio ocazie să văd din ce am scăpat.’

‘Onoarea e o chestiune de perspectivă istorică.’

‘Când viața nu mai atârnă decât de un fir, prețul firului e nebunesc!’

‘Sunt lucruri și mai rele decât neprevăzutul… certitudinile.’

‘Tocmai asta era moartea, să plutești cu blândețe în afecțiunea alor tăi, fără nicio angajare din partea ta, scutit de dreptul și în același timp de greutatea de a răspunde, profitând la nesfârșit de intimitatea celor iubiți, trăiască moartea, așadar, dacă asta era viața!’

‘Adevărul vine rar din răspunsurile pe care le primești, adevărul se naște din înlănțuirea logică a întrebărilor pe care le pui.’

‘Să scrii nu-i un fel de a face. Să scrii e un fel de a fi!’

Karim Rashid- Design Yourself

Karim Rashid - Design yourself carte

Karim Rashid – Design yourself

Ed. Publica. Pret- undeva la 88 de lei. Posibil sa o prindeti la un moment dat la reducere. E un must ca fiecare din noi sa o aiba in casa. O carte de capatai- asa cum invatam la scoala. E genul de carte pe care ai terminat-o acum si-o iei de la capat iar si iar. Pe langa design-ul interior incredibil, nefiresc pentru o carte de altfel, continutul este extrem de folositor. Fiecare cuvant din ea este la locul potrivit. Fiecare propozitie transmite un mesaj si declanseaza declick-uri de genul: ‘Stiam asta dar bum! Nu m-am gandit vreodata sa fac asa.’ E structurata pe 4 capitole mari si late plus doua de sinteza. Unul introductiv si unul concluzionar.

Karim iti face introducerea explicandu-ne vechea poveste. E doar un om intre oameni. A plecat de acolo de unde suntem toti si a muncit, a perseverat, a invatat lectii, a suportat refuzuri- ca azi noi toti sa spunem: ‘Ei, da, usor de zis, el e Karim Rashid’. Ca sa fie un nume, ca sa aiba greutate, ca-n fiecare alta poveste, stii ce a facut? A mers mai departe. S-a dus in sus. Azi, creatorul a peste 3000 de obiecte de design. Oare e un vizionar? Un ales? N-as zice ca e mai spectaculos decat oricare din prietenii mei. Dar as zice ca a facut si face ceea ce multi dintre noi nu am concepe sa punem in practica. A crezut in el, in creatia sa, in munca sa, in viziunea sa. Vrea sa schimbe lumea. Dar fiecare din noi vrea asta, pana la urma. Diferenta este ca el a inceput cu mult timp in urma sa-si dea contur viselor sale. Scuzele noastre care sunt? Ce ne impiedica pe noi sa facem la fel? Uite ca citindu-i cartea, posibil sa simti ca mine. De-click de-click. Sa-ti sufleci manecile si sa te pui pe treaba. 🙂

rebe-karim Am savurat fiecare cuvintel din carte si am avut sansa de a-i spune asta personal. Ce-a facut el?! A coborat la nivelul meu (el peste 1.90, eu sub 1.60) si a rostit cu autenticitate: ‘Iti multumesc.’ In data de 16 octombrie 2015, La Bucuresti, a sustinut o conferinta. Event organizat de Brandminds. A fost o onoare pentru mine sa ma aflu in sala si sunt recunoscatoare tuturor celor care au contribuit ca acest lucru sa se intample. Au fost multi prieteni implicati, incepand cu cel ce mi-a dat cartea lui Karim in urma cu circa 6 luni si a zis: ‘Trebuie sa o citesti. TREBUIE!’  Am facut-o si da, e cu must lecturarea ei. Stiti deja cum zic: Nu iti va schimba viata, ti-o va imbunatati simtitor.

Portocaliul. E despre cum sa traiesti. Acasa. Dieta, Dematerializare si Fitness. Rozul neon e despre iubire. Inclusiv despre moarte. In roz, da. 🙂 Munca e in verde fluo iar joaca e albastra. In gri metalizat o sa primim concluziile, sistematizarea. Pentru ca, zice el, culorile sunt parte din viata noastra si nu-i firesc sa ne temem de ele. De asta le avem, sa le folosim.

Cu toata sinceritatea de care sunt in stare zic: m-am redesignuit dupa ce am incheiat de citit ultimul capitol. Am inchis cartea, am lasat-o o vreme si o s-o iau de la capat, iar. Atat e de valoroasa a devenit pentru mine. 🙂

rebe-miniCat despre omul Karim Rashid, o sa dau din casa cam asa. Cartea a scris-o undeva in 2007. In 2015 e cu mult peste ceea ce a scris acolo. Chit ca parea imposibil la un moment dat. But… A evoluat. E la alt nivel- impropriu spus- dar ca idee, cred ca e de inteles. Are o perspectiva mult mult mult mai ampla asupra vietii. Incepe sa devina vizionar. E studiat, e calibrat, e intelept, e calm, e amuzant, e relaxat, e sincronizat, e determinat. E divortat. A doua oara. 🙂 Asta ca sa intelegem inca o data ca parteneriatele facute de noi pot fi supuse esecului.In 2015 noi l-am surprins in perioada asta a vietii lui, liber ca pasarea cerului si iubind femeile. A spus-o chiar in conferinta. Femeia este creatia lui preferata. A luat-o de la capat iar si iar, la fel ca in toate restul aspectelor din viata lui, nu doar in relatia intima. De ce mentionez treaba asta? Pentru ca in carte insista asupra relatiei de cuplu. Sunt multe mentiuni legate de sotia sa, cea de la vremea respectiva. As fi jurat, ca intr-un basm feeric… ca asa vor si ramane- fericiti pana la adanci batranete. Dar iata cum viata mi-a servit-o pe tava: fericirea nu e in altii, e doar in noi.

Multumiri eterne lui Avi, Dia, Mihaela, Costin, Dana si Rudi.

Frumoasa si bestia. Muzical marca TNT si Opera Nationala Romana Timisoara

frumoasa_si_bestia
Am primit pontul pe privat, de la aceeasi buna si consecventa prietena mamica balerina- maine se pun in vanzare biletele la Frumoasa si bestia. A doua zi, undeva pe la 17.00 merg sa vad de bilete si surpriza. Pentru spectacolul din 30 septembrie sala e aproape plina. Cum?! Anul trecut l-am ratat din acelasi motiv- sold out cu o viteza fulgeratoare. Anul asta- ain’t gonna happen. Am prins locuri exceptionale pe 1 octombrie, orele 19.00. Randul 3. Cost bilet: 40 de lei adulti, 20 de lei copil. Util de stiut ca daca aveti card de Confluenta culturilor Institutul Francez se aplica o reducere de 50% la biletul de adulti. Nu-i deloc putin lucru.

Reprezentatia dureaza circa 3 ore, cu pauza. Pauza e mai mult decat binevenita.  Vei putea sa iti saluti prietenii/cunostintele/rudele de care o sa dai garantat pe holuri, o sa admiri centrul de la balcon dandu-te mare ca tu esti acolo sus la cucurigu’, poate servesti o gustare rapida (nu te baza insa pe bufetul lor pentru ca chipsuri si ciocolata si neste sampanie), o sa ai timp sa vezi cum e la baie (desi daca esti femeie o sa dureze asta fix toata pauza) sau o sa poti sa iti dai ckeck in- daca intre timp nu ti-ai spart touchul sau ceva de genul. Fiecare dupa cum are prioritatile. 🙂

Spectacolul este productie originala Disney Theatrical Production. Cu 5 lei, la inceputul sau sfarsitul lui poti lua brosura. O investitie buna as zice. Contine sumarul piesei si poze din timpul reprezentatiei. Asta sa nu fi tentat sa bagi tu blitz din iphone la un moment dat, stii tu, genul ala ‘pentru arhiva personala publica pe FB’.

12068904_10156128884385501_4911892319242846229_oPovestea Frumoasa si bestia este o moderna repunere in scena a clasicei naratiuni. Da, da, povestea aia de el din atata rautate a fost blestemat. Ea, cu iubire si caldura topeste inima de gheata. La figurat de data asta. Daca ai mintea deschisa si apreciezi noul, nu are ce sa nu-ti placa. O sa ai o singura senzatie, asa ca mine: ‘mai vreau sa-l vad o data’. Nota 10 cu aplauze la scena deschisa, fara dubiu. Actorii isi joaca fiecare particica a lor, se joaca pe ei in personaje. Le vezi practic sufletul. Am o banuiala ca au si improvizat pe alocuri, cinste lor daca e asa. Calitatea actului superioara. Povestea si regia in sine altfel decat te-ai astepta. Costumele magnifice. Copii, adulti implicati cu toata dedicatia. Orchestra ce asigura fundalul sonor si toata partea muzicala, impecabila! Am si-un fin subiectivist pentru ca unul dintre copiii pe care i-am avut la grupa din timpurile alea vechi de eram educatoare, joaca in piesa. Care acum e ditamai barbatocul. :)) Am fost si sunt mandra de el. A crescut si a crescut frumos. E intre balerinii plini de energie. E generatia noua. Asta care vine cu pofta de munca si care nu poate fi oprita. Au dat pustii maxim din ei. 😉

Doar cuvinte de lauda pentru tot ceea ce inseamna Frumoasa si bestia la si in Timisoara. Recomand tuturor. Investiti in voi. Investiti in cultura. Cumparati bilete. Sustineti arta. Fiti parte activa. Asteptati cu sufletul la gura urmatoarele reprezentatii si luati-va locuri bune. Nu va temeti sa aplaudati tare si zgomotos. E felul in care putem recompensa un lucru bine facut. Luati-va copiii cu voi la spectacol, or sa va multumeasca. Enjoy it! 🙂

12087804_10156128869570501_3431866785452985052_oDin culise: Preferatul meu- Sir Tic Tac. Nu-l iubesc, il ador! Incredibil cata daruire. :))