Dupa cum am promis, revin cu detalii de la expozitie. Ieri fiind ultima zi de prezentare, ma imbarc victorios si inarmata cu aparatul foto o tulesc. Taxa de intrare-10ron (gasesc suma rezonabila), taxa de fotografiere-10ron (gasesc nejustificata suma). Dincolo (adica in lumea civilizata) orice as fi fotografiat nu era contra cost, uneori ti se spunea ca poti sa faci fotografii dar fara blitz. In regula, nu mai are sens sa ma enervez, hotarasc intai sa admir cele 100 de litografii si apoi o sa platesc taxa, sa fac si eu poze. Incep pelegrinajul la ora 16.10. Suficient timp am la dispozitie, din moment ce ora de inchidere era 18.00. Ma pun pe admirat, recunosc cu incantare tablourile descrise de el in carte.

O chestie foarte bizara mi s-a parut a fi multituinea de tehnici folosite. Temele nu erau foarte variate. Foarte multe referitoare la trilogia lui Dante, cateva legate de Don Quijote, destul de multe religioase si cateva cu teme sexuale. Cel mai neplacut lucu mi s-a parut ca nu prea aveam habar de tehnicile realizate si nu puteam decat sa ma uit fara a intelege prea multe. Totusi, pe un complet amatorism, am remarcat ca tablourile sunt atat de diversificate ca mod de realizare incat cu greu as fi pariat ca toate sunt ale lui Dali. Singurul punct comun este abstactul. Unele lucrari erau realizate doar in creion, negru si rosu, altele parca pluteau in apa-culorile erau foarte diluate, altele realizate prin tehnica stropitului (cu coarne de rinocer, paine muiata, pietre). Imi pare asa rau ca ma pricep atat de putin la pictura :-(

Cel mai tare mi-a placut MADONA SiXTINA. Genial!

Si mi-a placut portretul lui Dali in care Gala “calugarita” apare in ochiul sau. Sa nu uit, am remarcat ca semnatura lui apare in 5-6 feluri. E deosebita!

Se face ora 16.50. Ma indrept spre casa cand aud “Stimati vizitatori va anuntam ca la ora saispreze….aaaa…..cinspre….aaa….(foarte agresiv) la cinci se inchide expozitia. Va invitam la iesire!”. Cllllllllllllaaaaaaaaaaaaaaarrrrrrrrrrrrrrrrrrr! De ce nu mi-am amintit ca sunt in Romania??? OK, nu mai am timp sa fac poze. Intre timp imi amintesc ca in timp ce ma uitam la litografii, cele 5-6 doamne ocupate cu supravegheatul, tineau sa traga la raspundere pe cei ce faceau poze daca si-au platit taxa. Toti erau in regula, spre dezamagirea lor. Insa de ce nu trageau de maneca pe cei carora le tipa maneaua din telefon si mai si purtau discutii abstactioniste la telefon “Ce sa fac mai p***, iaca si eu cu a mea la expozitie”???…. Ma mai uit, vine tanti agera si ma trage pe mine da maneca “Poate nu ati auzit doamna, dar se inchide la 17 si deja e ora (uitandu-se la ceas) 17 (cu satisfactie)! Replic incet “Pe orar scrie ca ultimul vizitator intra la ora 17.30 si expozitia se inchide la 18.” Racneste “Ce sa-ti spun! Scrie, nu scrie, s-a anuntat! Noi oricum stam pana la 9 sa strangem asa ca…” “De parca asta ar fi fost problema mea”, indraznesc sa mai spun si… plec cu un gust amar si aer resemnat. In final, de ce m-as fi asteptat la mai mult?

Ma intriga de cateva zile o problema privind statornicia cuplului. Am ales doua notiuni: prietenie si sex. Am ales sa nu discut despre altele ce tin un cuplu impreuna, cum ar fi respect, incredere, iubire, bla bla… Poate intr-un alt episod.

Asa ca, ma macina cele doua cuvinte. ce tine impreuna un cuplu? Sexul sau prietenia? Fiecare dintre relatii este dominata de unul dintre atribute. Resping total ideea ca le are pe amandoua. Le are, insa nu egal. Alea sunt povesti de Hollywood (si nici in filme nu vezi ca jumate din timp cei doi discuta si jumatete fac dragoste…) Ma intreb pe termen lung care se dovedeste a fi secretul. E mai bine sa fii prieten cu partenerul, sa poti sa discuti despre orice, sa despici firul in patru, sa te sfatuiesti, sa asculti si sa fii ascultat? Sau e mai bine sa te ciondanesti mai tot timpul dar o data ajunsi in pat sa se pogoare sfintii de placere? Care dintre variante duce la stabilitate si dependenta?

Am doua scenarii, evident. Cazul 1: prietenie. Relatia e formidabila, nu te certi niciodata de fata cu altii (poate chiar arar), te contrazici pe argumente, te bizui unul pe celelalt, totul se poate rezolva doar discutand, respectul e la el acasa in relatia asta. Totul e frumos si minunat. Dar… la partea sexuala ii lipseste ceva. E bine, nu zici nu, dar e normal sa fie bine ca doar totul e bine in acest cuplu. Nu e senzational, stii fiecare miscare ce va urma, ca doar partenerul e previzibil, stie ce-i place, stie ce-ti place. Senzationalul si imprevizibilul lipsesc. Atunci care e problema? Daca vei cunoaste pe altcineva cu care sa discuti cate in luna si in stele, un altul/alta, dar care sa nu ia locul partenerului? Nu implica sex, doar discutii, adica ai o noua relatie bazata pe prietenie, e noul tau mentor sa zicem, se numeste inselat??? Daca da, de ce? Daca nu, de ce e partenerul suparat si gelos tot timpul?

Cazul 2: sex. relatia e formidabila din punctul vostru de vedere. Toti in jur se intreaba de ce mai stati impreuna si nu prea inteleg de ce ati ales sa va chinuiti unul pe altul? In permanenta certuri, reprosuri. Nici nu te mai astepti sa cazi vreodata de acord asupra celor mai marunte chestiuni (cum ar fi de unde comandati asta seara pizza) ca doar nu sunteti prieteni. Dar cand sunteti in pat se lasa cu artificii. Senzationala si imprevizibila relatie va pare. Pana cand tre’ sa ajungi la dus si iar aveti un subiect de cearta. Atunci care e problema? Daca vei cunoaste pe cineva cu care sa te simti la fel de bine (sau macar pe aproape) la pat, se numeste inselat? Daca da, de ce? Ca asta inseamna sa inseli? Sa te culci cu altcineva? Cine a dat tiparul asta? Daca nu, de ce partenerul e suparat si gelos tot timpul?

Asadar ma macina povestea asta. A insela inseamna sa ai pe cineva cu care faci ce altadata faceai cu partenerul tau sau se leaga strict de actul sexual? Care sunt limitele la “a insela”? Si care dintre relatii e mai de dorit? Perfectiune nu exista! Compromisuri insa dupa caz, dupa persoana, dupa vise, planuri, asteptari…

De cateva zile incoace nu stiu ce idee traznita i-a venit lui Mihai sa o streseze pe Tisa, cum ca ea ar fi fost pirat intr-o viata anterioara si a ascuns o comoara, pe care trebuie sa o recupereze in viata de acum. Mie, scenariu asta nu imi provoaca prea mare incantare, insa din moment ce traiesc in casa cu el ce pot sa fac daca nu sa il accept asa cum e, cu bune… cu rele… (pe Mihai vreu sa zic). Se lasa intunericul, acelasi scenariu: pisica postata in fata usii racneste ca vrea afara. Se executa umilele ei slugi si plecam. Pentru ca Mihai e chitit pe comoara, lasam pisica sa-si puna in functiune intuitia, al t-spelea simt si sa ne conduca. Si nu mai ghidez pe Tisa in lesa, ma ghideaza ea (asa cum se intampla mai tot timpul in real life). Ghici surpriza: Tisuta se opreste in fata unei case bantuite (asa am presupus noi pentru ca privelistea e de cosmar- plina de buruieni, locuita de o nebuna-asa ne-au povestit batranii vecini) si miroase si miroase si miroase… “Clar e aici!” racneste iubitul meu. “Ti-am spus eu! Ai zis ca sunt nebun dar ti-am zis eu!” “OK si acum ce vrei sa facem? Sarim gardu’, prin buruieni, luam lopatica si sapam?” resemnata intreb. “Nu stiu ce facem, dar aici e!” In regula, nu mai are sens sa incerc macar sa-l linistesc ca e deja in culmea suscitarii. Incerc sa rezolv situatia in mod rational explicandu-i prietenului meu nevricos ( a se retine ca el singur s-a catalogat asa) ca suntem deosebiti de onorati ca Tisa impartaseste cu noi locul ascunzatorii comorii dar avem un impediment major si anume ca e casa bantuita “Vrei sa luam lopatica si sa sapam cu pretul unor experiente extrasenzoriale?” Raspuns negativ (nici nu m-am asteptat la altceva de la omul care nu poate sa se uite la filme de groaza ca “ma c** pe mine de frica”. Si totusi pentru ca aveam nevoie de un vinovat, altul decat Tisa nu putea sa fie. De ce trebuia sa ingroape comoara intr-un loc total inaccesibil???

A doua zi, cu mustrarile bine insusite, ce cadou minunat de imbunare ne-a adus draguta de pisica? De pe acoperis? In gura? Incantata nevoie mare? Ati ghicit? Aiurea, nu un diamant, ca asta e o intamplare reala, nu fabulez chiar asa… O…O…O… nu o goanga (astea sunt cadouri obisnuite)… nu un soarece (inca)… o piatra. Serios! In prima faza am crezut ca e rahat intarit de porumbel, dar slava Domnului, era doar o piatra. Am atasat si poza pentru cei necredinciosi. Eu am dedus de aici ca e piatra filosofala. Altfel de ce as debita eu cu atata nesat povestea? Hmmm… ce pisica simtitoare si profunda avem…

La inceput o stigam simplu: Pisica!

Mihai o striga: Vasile!

Numele l-a capatat dupa un brainstorming elaborat: primisem vestea ca e metisa, Tisa!

Mama lui Mihai o striga: Titi! De aici cursul firesc: Titi-piti…Miti-piti…Maiti Paiti (traducere in engleza)

Fratele lui Mihai, Liviu: Shpaity!

Bunica lui Mihai: Pisica domneasca!

Sora mea, Timea: Tisoiu!

Prietena mea, Simona: Scarba!

Altele si altii: Tisuta, Tisu, Alinticiu de pisica, Iubirea de pisica, Dragostea de pisica, Pisulica, Pisica rautza, Chiry Miry, Chiry Miry Maini Mo, Chirilica, Chirilica de pisica, Iubita pisica, Cri Cri, Piticu’, Sufletelu’, Smocaila, Tzuc-o mama pe pisica ei.

Mentionez ca pe percursul unei zile se folosesc 90% din totalul apelativelor.

Expresii si locutiuni folosite in momente de dragoste suprema: ochisorii de iubire (isi face niste ochi mari,negri cand e foarte fericita), dancing cat (momentul in care Tisa e supusa la corvoada de a dansa cu unul din noi sustinuta de subrat/ moment neapreciat de ea), flying cat (se baga in punga, isi scoate capul prin maner si umbla asa cu punga falfaind pe ea), Pisica e o pisica flamanda nu flamanda (cantec inventat de Mihai), ce coada mea (injuratura), las-o dracu’ Paiti (se foloseste intotdeauna si exclusiv cand face un caca putacios si il acopera tot pe langa)…

Cata dragoste de la o singura pisica!