Un soi de tes(x)t

Te dezbrac cu privirea, te caut plină de iubire şi pasiune… Ce-ţi pare atât de straniu? Că o femeie poate mărturisi aşa ceva? De unde misoginismul ăsta?! Ce crezi, că o femeie nu are dorinţă carnală? Că o femeie nu vrea să simtă în ea virilitatea bărbatului? Ciudat, nu-i aşa? Îţi simt atingerea până în măduva oaselor, n-aş fi crezut că un bărbat poate să nască în mine aşa dorinţe… Simt cum se opreşte timpul în loc… dar parcă au zis-o şi alţii înaintea mea… Iubirea nu naşte originalitate, nu-i nimic nou nici măcar asta…

Mă întrebi de ce să continui tu să mă iubeşti? Oare am eu răspunsul la întrebarea asta? Dacă îl aveam, cu siguranţă ţi l-aş fi dat. Dar te las să pleci dacă asta vrei şi nu ştii cum să spui. Ce spui? Că Ea e mai frumoasă decât mine? Dar de când e concurs de frumuseţe?! Eu n-am cucerit niciodată prin frumuseţe, de ce n-ai observat asta până acum oare?! N-am fost nici mai mult, nici mai puţin decât asta. Mă vezi… şi totuşi nu, nu m-ai văzut niciodată. De ce să-mi pese că Ea are o faţă de păpuşă? De când mi-a păsat mie de cele din jurul meu, de când m-am simţit eu stingherită că frumuseţea nu a fost atu-ul meu, când am lăsat vreodată capul jos în faţa vreunei frumuseţi? Am fost mândră şi n-am avut nevoie de comparaţie, eu sunt ceea ce sunt în raport cu mine şi ar fi trebuit să contez pentru tine. Zici că nu mai stau lucrurile ca la început? Normal, până azi ştiam sigur că eşti al meu, a contat doar rutina. Zici că vrei să fi al Ei? Pot să te iubesc atât de mult încât să-ţi dau drumul. Zâmbind! Nu, de ce să te ameninţ? Ţi se pare că seninătatea din privirea mea este egoism? De ce aş face asta? Că sunt nebună?! Probabil, am fost, după tine… dar contează ce vreau eu? De ce spui că e mai bună decât mine la pat? Să mă răneşti? Nu reuşeşti… pe mine nu m-au păcălit gemetele tale din partidele noastre de amor. Orgasmele alea n-au fost inventate, nici măcar prefăcute. Întreabă-mă pe mine de câte ori am mimat. N-ai curaj? Te provoc… N-am mimat niciodată? Oh, dar ce puţin cunoşti femeia. Nu, nu mă excită discuţia asta, nu, n-ai nimic de dovedit. Şi de ce n-aş mima încă o dată? Oricum n-ai da doi bani, cum, brusc nu-i mai eşti fidel Ei? Hei hei hei… las-o mai moale că pe aici nu mai impresionezi, bagajul încă nu l-ai strâns? Ce-ai crezut? Că eu pic de fraieră, eu şi plec? Veşti proaste, băiete, îmi place zona. Uite care-i treaba, zâmbetul ăsta slinos îmi provoacă aşa, un soi de stare, cum să pricepi şi tu, silă! Nu, ţi se pare că te iau la mişto? N-aş consuma energia pentru asta, am nişte cărţi ce aşteaptă să fie atinse. De ce te-aş atinge pe tine? Ţi-am părut vreodată vreo sadică, vreo masochistă? Ăsta-i un banc de doi lei, ia încearcă la noua iubire cu glumele astea de căcat că pe aici, sincer, plictiseşti… Sunt vulgară? O, dar asta nu e o noutate, parcă te incita când te întrebam ‘azi cum o mai sugem?’. Aia era altceva?! Tradu, fă o schiţă cu diferenţele, da fă-o în maşină că am chef de nişte prieteni. Nu, nu-s curioasă de orale, că şi alea erau mimate. Bine, hai că deja te şicanez… Probabil că n-o să aflăm niciodată cât de bun ai fost, de fapt, ce te-ar impresiona atâta timp cât pentru Ea eşti numero uno? Te îndoieşti de decizia luată? De ce, iubire, eu n-am fost vreodată vreo frumuseţe… Sictir…

Septembrie… Căcat de septembrie… Toate manifestările astea tâmpite au legătură cu septembrie. Ce dracu? O iau hormonii razna? Îmi pierd eu minţile? Plătesc păcate vechi? Noroc că fumez… altfel aş fi ajuns de mult la spitalul de nebuni… noroc că mi-am pierdut inima la prima iubire, altfel cine ştie cât aş mai fi suferit pe urmă. Noroc cu mine, altfel nu ştiu cum anume aş fi trecut prin septembrie ăsta tâmpit… Alt septembrie, altă toamnă, altă ratare… Căcat de septembrie…

Precizare: Textul experiment nu are nicio legătură cu viaţa privată a autoarei, în ciuda faptului că apropiaţii au remarcat similitudinea ideilor manifestate de personajul feminin al textului cu cele personale ale acesteia. Pură coincidenţă sau inspirare inconştientă.

10 Comments on “Un soi de tes(x)t

  1. Daca e un test/experiment, e foarte convingator…
    Eroina nu trebuie sa se simta vinovata, eu imi schimb dispozitia pe tot parcursul lunilor reci. Si meteosensibilitatea asta…

  2. Oamenii de ştiinţă au demonstrat că, întotdeauna, după un căcat de septembrie urmează un căcat de octombrie!

  3. Camelia: Eroina nu se simţea vinovată, a fost înşelată şi a reacţionat puţin altfel decât reacţionează femeile în situaţii de genul ăsta. Poate într-o zi o să povestesc ce anume am vrut să experimentez cu textul ăsta.

    Vania: Doar luna februarie e binecuvântată! 🙂

    Numaplictisi: 🙂

  4. Eu as scrie un text de-asta din 2 motive: fie pentru a-mi exersa imaginatia, fie pentru a-l pune in tema pe iubit ce ar putea sa il astepte in cazul in care calca pe bec. ;))
    Imi place monologul femeii, desi seamana mult cu o conversatie la telefon. 😀

  5. @Vania: Oai, ce bine c-am scăpat de agresivitate, eu fiind în 18. 😀

    @Tomata: Raţiunile mele au fost puţin diferite. Caracterizată fiind de imprevizibilitate, mă îndoiesc că aş avea habar de cum anume aş reacţiona într-o situaţie similară, pot specula desigur, însă întotdeauna factorul surpriză îşi va face loc. Nu am intenţionat să fie o conversaţie la telefon dar e bine de ştiut ce feedback-uri produce textul.

  6. Eu aş fi preferat să fie reale şi personale cele notate mai sus, pentru că sună foarte convingător, pentru că sună aşa, adică plauzibil şi „despre tine”.

    Tu eşti cumva Rebecca care producea comentarii foarte bune, foarte agresive pe Bookblog?

  7. Rebecca: Pot sa te intreb doar, ca mi-e nelamurit… daca ti-ai pierdut inima la prima iubire, inseamna ca nu se mai regenereaza? Ca asta mi se pare slabiciune mai mult decat putere

  8. @Cristian Sîrb: Există o doză de personal imprimată personajului, o doză neintenţionată de fapt, cu siguranţă există însă un tip de reacţie de genul ăsta în realitate, aparţine celor puternici; cel puţin eu aşa cred. Mă bucur că am reuşt în schimb să fiu convingătoare, asta era ideea principală.
    Da, eu sunt viciata care a trebuit să fie ‘înlăturată’ tocmai pentru comentariile mele. 🙂

    @Camelia: Unele inimi se vindecă, altele nu, depinde de structura psihică a fiecăruia. Personal nu cred că e slăbiciune în cazul în care nu şi nu mă refer aici la partea cu trauma rămasă, ci mi se pare că este o lecţie învăţată şi asumată. Cum altfel am putea evolua dacă nu prin corectarea propriilor greşeli. Indiferent cât de mult am iubi pe cineva trebuie păstrată o rezervă, o doză de scepticism pentru că nimeni nu oferă garanţia că ‘totul va fi bine’. Nu are cum, suntem oameni deci imprevizibili deci mânaţi de instincte deci dezamăgim deci mai bine să ne autoprotejăm… cel puţin asta cred eu. 🙂

    P.S.: Scuze de întârzierea răspunsurilor!