Ce bine-i la gradinita!

Views: 47

Ieri, 17 septembrie 2007, s-au deschis oficial portile gradinitei! Duminica seara, am contactat de urgenta 2 parinti constiinciosi si ne-am pus pe impodobit clasa. Chiar se mirau colegele cum de mi-am lasat clasa atat de neprimitoare, eu, tata petrecerilor. Toate la timpul lor. Asadar, ne mobilizam si in 2 ore se transforma clasa intr-o adevarata sala de nunti, botezuri si alte cumetrii. Baloane prinse pe fiecare pat, baloane pe pereti, baloane pe usa, baloane pe jos, all over baloane. Pe langa baloane, alte 100 de mii de chestii foarte stralucitoare, afise de „bun venit” atat pentru copii cat si pentru noua colega, de care va povesteam ca sunt super-incantata, intr-un post anterior. Dupa ce am colorat clasa pana la epuizare, declar multumita „si totusi aici ma simt in largul meu, culori, baloane, nebunie”. Noaptea de dinainte de marele eveniment adorm instantaneu inainte de ora 10 seara (am doua reactii la emotie, ori nu pot dormi, ori adorm instantaneu). Ma trezesc fresh la 6 jumate, ma aranjez, imi dichisesc mai ales ochii cu proaspetele gene false si la 7 jumate sunt in gradinita. Freamat, nebunie, agitatie, fastaceli… specific primei zile. Flori, flori, plin de flori. Innebuniti parinti si copii isi cauta locul prin clase. Eu ii stiu deja pe ai mei, trebuie doar sa-i astept. Stiu ca ora lor de sosire este undeva in jurul orei 8 si jumatate, asa ca nu ma panichez prea tare ca inca nu are cine sa-mi aprecieze ornamentele. Ma foiesc, mai fumez o tigara, mai astept. Primii 4 copii veniti raman cu gura cascata cand intra in clasa: „Uau, Rebe, ce faina e clasa noastra.” Yes! tip in mine, am stiut eu. Fac niste poze rapid, ca de inceput. Ma mai plimb, mai astept, unde-mi sunt copiii??? N-am stare, nimeni nu-mi lauda sala. Ma duc sa deranjez alte colege si sa trag cu ochiul daca mai are cineva atata culoare prin clasele lor. Zambesc satisfacuta, doar eu puteam sa transform o sala de clasa intr-un artificiu de culoare (atat de colorat, peste limita normalului si a bunului gust, hihihi). De ce nu ma lauda nimeni? Stiu ca e mult chici insa asta sunt eu. „Nu conteaza”, ma gandesc, „daca nu ma lauda nimeni, smulg eu complimente.” Ma indrept victorioasa spre cele 3 persoane (or sa se identifice singure, nu la mai numesc eu) pe care le stresez tot timpul si de la care stiu ca exista sanse mari de reusita. „Ai vazut cum am impodobit clasa?” „Foarte frumos!” vin prompt raspunsurile. Ce dragute sunt ele cu mine! Stiu ca asa sunt eu, ma bag in sufletul omului. „Chiar m-am mirat, cum de nu ai impodobit tu clasa, dar dimineata cand am venit si am vazut plin de baloane mi-am zis, clar Rebe trebuia s-o faca pe asta” zice- stie ea cine- draguta. 🙂 Buuun! Stau mai linistita, am primit (ma rog am smuls) confirmarea ca e clasa asa cum trebuie, ma pun iar pe asteptat. Hiiiiiiii! „Ai venit, dragul de tine!” sar pe primul meu copil iesit in cale. Somnoros, bolboroseste ceva, si ma stange in brate. Doamne cat e de bine la gradinita! Pupaturi, admirari, galagie, nebunie „Hai sa vezi clasa!” evident incep eu stressul. „Uau! Ce frumoasa e clasa mea!” Imi creste inima… Stiam eu… Iaca vine si altul, si altul, si altul… incep sa vina copiii mei. Nu gasesc suficiente cuvinte pentru a descrie intregile senzatii pe care le-am trait, atat ca ii revad cat si ca poate locul meu chiar e aici. Intre copii eu sunt magicianul si zana si idolul si … Lebe, pardon, acum suntem mari, sunt Rebe. Primesc si copii noi, simpaticuti, or sa se muleze perfect pe ceea ce suntem noi deja, pentru ca au spus a doua zi acasa „ce frumos a fost la gradi. Mai merg si maine!” Bine, Rebe. I-am castigat si pe ei. Toti copiii mei sunt frumosi, le-am si spus-o, ei mi-au spus inapoi ca sunt frumoasa, cam asa sta treaba la noi. Ne iubim si ne dulcegarim… Ce frumos! Si eu mai vreau sa merg maine la gradi, si mie mi-a placut, m-am gandit eu cand am pus seara capul pe perna, extenuata si multumita. E tare bine la gradi!

Uite, ma iau cu astea siropoase si cat p-aci sa uit esentialul. Am facut petrecere, am cantat „Gasca mea”, am batut din palme, am dansat, am papat chestii si am servit sucusor „din ala de petrecere”. Pentru ca petrecerea am tinut-o destul de tarziu (adica la ora 11.30, in conditiile in care la ora 12.00 se serveste masa si tehnic ei nu au voie sa manance „porcarii” inainte de masa) asta a reusit sa-mi aduca prima perla de gradinita: parintii unui copil nou au vrut sa-l ia acasa la ora 11.30 dar eu si copilul am insistat sa-l lase la petrecere, zis si facut. Dupa petrecere am mers la masa si dupa masa au revenit parintii sa-si recupereze odorul. Tata razand vine si ma intreaba: „Ce s-a intamplat la petrecere ca Maruan- respectivul baietel nou- a zis ca nu mai participa niciodata la vreo petrecere?” Semi-ingrijorata, amintindu-mi ca pe tot parcursul petrecerii a fost cu gura la urechi, ma aplec spre Maruan si intreb: „Ce s-a intamplat? De ce nu ti-a placut?” „Cum sa-mi placa, ce petrecere e asta unde trebuie sa mananci atata supa?!” (pentru cei care nu au gustat poanta, desi nu-mi sta in gen sa traduc glumele, o fac pentru ca e putin mai dificil poate de inteles; pentru ca petrecerea a inceput tarziu si de acolo ne-am pus direct la masa, copilul a asociat si masa de pranz tot cu petrecerea 😀 ) A doua zi, adica azi, primesc vesti cu noua perla a lui Maruan. Acasa, vine si ii zice mamei: „Eu nu stiu de ce ai zis tu ca toate educatoarele muncesc pentru ca educatoarea mea azi la servici a facut numai poze si petrecere…” Interesanta perspectiva… Cert este ca Maruan cu siguranta este viitoarea sursa de perle. Si inca o perla scurta, tot un baietel nou, care statea pe langa mine (asa-i pana se acomodeaza); la un moment dat merg pana nu stiu unde si cand vin, il gasesc plangand: „De ce plangi?” il intreb evident. „M-am si speriat ca te-am pierdut.” Iar acasa, ii povesteste incantat mamei despre noua noastra relatie: „Si stii, am plans putin, dar nu dupa tine, dupa Rebe”. Cum sa nu-i iubesti pe piscotii astia???

Ca pentru un nou an scolar, urez cadrelor didactice sa simta macar jumatate din bucuria pe care o port eu in suflet zi de zi cand ma indrept spre servici. Pentru cei care au ales sa faca bani, in detrimentul meseriei de dascal, va spun ca banii nu pot cumpara optimismul, cheful de viata si clipele astea pe care eu le traiesc intre copii. Pentru cei care nu au nici in clin, nici in maneca, virgula, cu domeniul educatiei, am sa impartasesc cu voi aici macar o parte din energia pozitiva pe care eu o iau de la copii si pe care o dau mai departe, pentru ca asta ma umple de si mai multa energie si imi pune in miscare fiecare bucatica din suflet. E minunat sa alegi sa lucrezi cu copiii, nu sa o faci fara sa intelegi cate suflete poti modela, chiar fara voia ta.

3 Comments on “Ce bine-i la gradinita!

  1. copile….tu ai inceput sa semeni cu o persoana pe care o cunosc de mult, si pe care o car cu mine de 30 de ani …vorbim maine

  2. tu-ti dai seama ce mandru a fost Maruan cand i-am spus ca Rebe a scris despre el?! Acuma toata lumea stie ca el e pe „Internetu’ din compiutelu’ lu’ Lebe unde sclie ea”. Da’ n-ai sclis bine cu supa, ca ela ciolba!!!!!
    Si ma gandeam eu asa, ce bucurie pe capul nostru- pruncii de gradi de acum 25-26 ani cand ne prindea in piept cu ac de gamalie educatoarea cate o bulina rosie…Acum tancul meu de 3 ani-Ramez, n-are alt of si dorinta mai mare decat sa vina ziua cand va scrie si despre el educatoarea lui, pe Intelnetul din compiutelul ei! Si e constient ca asta nu se va putea intampla daca el continua sa planga in halul in care o face acum!!! Si apropo de plansul lui, vreau sa stii un lucru:
    Cand l-am vazut pe Ramez plangand de mama focului, la gradi, singur printre straini, toate mecanismele mele de aparare (in limbaj psihanalitic!!) s-au activat si am inceput:”eu imi iau copiii de la gradinita asta de stat!!”,”curtea asta e un pericol pt. copii!!”,”educatoarele astea toate fumeaza (eu fumam in toaleta! sic!) si n-au grija de copii”,”pai da! la o gradinita privata dai un ban, da’ stii ca ti-e copilul in siguranta!” etc,etc. Drept urmare mi-am luat copii de mana, i-am descarcat din masina acasa „ca mama are un pic de treaba!” si am plecat sa vad gradinitele private care evident ca nu mai aveau locuri dar cu pile, bani, interventii urma sa gasesc doua locuri musai!!!Le-am vazut…m-am hotarat pt. Montessori…am gasit persoana care urma „sa-mi rezolve” copii- am avut grija sa o selectez pe cea mai influenta posibil ca sa nu poata fi refuzata de patroana gradinitei respective… si satisfacuta de treaba bine facuta il tatonez pe Maru:”Maruta mama, ce zici tu mai mergem sa vedem si alta gradinita? Poate iti place mai mult si…” „Si Lebe?! Daca ma duc la alta gradinita, acolo e alta educatoale si poate e mai blatlana si…si…Si Lebe azi ne-a cantat si am invatat si eu un cantec cu Daca vesel se tlaieste…si…si… ” Si am inteles!!! Si am sunat persoana sa nu mai sune pe patroana si ne-am prezentat a doua zi inapoi la gradinita „de stat” si am aflat de blogul tau si-am inceput sa te cunosc cate putin si uite-asa fara ca macar sa stii (ca tot ziceai tu intr-un post ca-ti place competitia)ai castigat in favoarea lu’ Montessori cu tot sistemul lor de educatie, jucariile ecologice, mobilierul nou si copii cu pedigree care frecventeaza gradinita aceea!!Lebe-Montessori 1-0!!!!
    Speram ca pana luni ni se desfunda nasul si ne trece febra ca sa putem sa venim la gradi, sa ne intalnim cu Lebe ca asta e: ne cam place de ea!!

  3. Pentru prima data de cand scriu pe blog nu mi-am gasit cuvintele, nici acum macar la o zi dupa ce am citit commentul nu stiu ce sa spun. Orice as zice insa, n-o sa reuseasca sa redea emotia pe care am simtit-o azi noapte cand am citit. Stiu ca nu asteptai neaparat raspuns, insa am simtit ca trebuie s-o fac. Am simtit intotdeauna ca sunt aproape de sufletul copiilor, insa nu mi-am imaginat ca Maruan a putut sa schimbe cu doua fraze o decizie de om matur si rational. Nu pot sa fac promisiuni si sa spun ca totul va fi bine. Eu la asta ma pricep, la copii si ei simt asta. Puteam sa aleg multe alte meserii, insa n-as mai simti ca traiesc. Pot sa promit ca multe aspecte privind educatia lui in gradinita vor fi de calitate. Am spus si repet, la asta ma pricep cel mai bine, sa educ copii; poate in teorie am multe lacune, insa in practica, nu dau gres, pentru ca ascult ceea ce au ei de spus iar cand educi pe cineva trebuie s-o faci atat de inteligent incat sa stii sa-i castigi increderea. Asa totul vine de la sine. Am castigat in fata Montessori… a fost nepremeditat… m-ai umplut ochii de lacrimi… dar nu am castigat decat o batalie. Nu poate concura o gradinita de stat cu una atat de dotata cum este Montessori. Incercam si noi sa facem tot ce ne sta in putinta, insa financiar, nici nu intra in discutie competitia. Tot ce pot eu sa castig este pe Maru. Si eu as vrea tot ce e mai bun pentru copiii mei, asa ca daca intr-o zi „o sa mai aiba mama treaba” si maine dimineata n-o sa-l mai trec prezent pe Maruan, n-o sa fiu suparata, o sa inteleg ca a fost o decizie rationala si pragmatica. Pana atunci, am sa-mi savurez victoria, am sa am grija ca Maru sa fie incantat nu numai de Lebe ci si de „ce lucruri frumoase am invatat azi la gradi”. Sunt doua sisteme (stat/privat) care se lupta sa castige, dar nu sunt pe picior de egalitate. Rebe poate arata ca „stat” inseamna a fi in trend, fara multe posibilitati financiare, ca inseamna a sparge tiparele, fara a accepta ca educatia inca mai este traditionalista, ca inseamna a te folosi de orice prilej pentru a educa, fara a intelege prin educatie definitia din cartea lui Cucos. Se poate educa si altfel, dovada ca Maru se simte onorat sa apara pe „intelnetul din compiutelul” meu. De aceea vreau sa fac si doctoratul si sa continui sa lucrez ca educatoare. Sa dovedesc tuturor constipatilor ca se poate. Nu e vorba de bani, nu e vorba de recunoastere, nu e vorba de a nu avea de unde alege, nu e vorba de resemnare, nu e vorba de plafonare, nu e vorba … de tot ceea ce inteleg unii prin a fi educatoare. Este vorba de copii… de copii ca Maruan care stiu sa ma faca mandra ca sunt ceea ce sunt.
    Revin la lucruri practice, nu va ingrijorati ca vor raci o gramada in primul an de gradinita, prin asta trec toti parintii si se necajesc, doar asa o sa-si faca imunitatea. E primul an in colectivitate, astea sunt alte riscuri intr-o grupa cu multi copii. Sper sa se simta bine si sa raceasca de acum incolo cat mai putin. Imi doresc pentru Ramez sa se acomodeze ca si Maruan, doar asa o sa fiu sigura si linistita ca il voi avea pe Maru urmatorii 3 ani la grupa. Te rog sa-i spui lui Maru ca la Lebe i-a placut teribil tot ceea ce a zis el despre mine (am sa-i spun si eu oricum personal 🙂 ) si multumesc pentru un comentariu care a reusit sa ma atinga pana in adanc…