Sceneta mortala!

Visits: 57

Ieri, Muza l-a contactat pe scriitorul Ioan Usca. Nu s-a mai lasat mustruluita de acesta si si-a facut datoria intru totul. Inspiratia s-a concretizat intr-o opera de larga audienta si care promite celebritatea tuturor celor implicati. Autorului in primul rand, personajului principal Cenusareasa alias Eu si personajului secundar, un Fat Frumos cu nume incitant. Mi-am permis sa imprumut sceneta de la tatal creator, nu de alta dar este prea grozava pentru a nu o impartasi cu cititorii. Distractie placuta si… aveti link sa mergeti si pe pagina dansului, nu de alta dar comentariile stranse sunt demne de luat in seama: http://ioansorin.blogspot.com/2008/01/cenureasa.html

Multumim Muzei dar mai ales scriitorului pentru opera ce va deveni in curand mediatizata la adevarata valoare:

Socotesc povestea Cenusaresei ca fiind indeobste cunoscuta, astfel ca nu voi mai plictisi cu redundante. Foarte pe scurt, in basm se arata cat de bine te poti simti cand ai pe cine persecuta, dar si aceea ca, uneori, lucrurile pot scapa de sub control si lua o intorsatura nasoala…
Dar, daca oarecand, pana sa se precipite evenimentele, a mai fost, totusi, putin amuzament, sunt si persoane care, prin constructia lor, fac aproape imposibila orice jubilare in ceea ce le priveste. Astfel sunt varsatorii de februarie pe care, macar ca ai vrea sa-i persecuti, iti cam lipsesc mijloacele practice prin care sa realizezi acest nobil deziderat.
Intre varsatorii de februarie cei mai cunoscuti se numara (nu, nu Gica Hagi!) Rebecca. Aceasta si-a torturat, prin firea sa libera si limba cel putin ascutita, daca nu chiar spurcata, inca din copilarie bunica, mama si sora. Cand intr-o familie sunt toti componentii cat de cat normali, recalcitrantrul este sanctionat fiind repartizat la feluritele corvezi casnice, pana-i vine mintea la loc. Cu varsatorii de februarie, insa, chestiunea e mai dificila deoarece, fara sa le-o ceri, se apuca sa gateasca, sa dezinfecteze, sa mature ori sa aspire, sa lustruiasca, sa brodeze, sa faca cumparaturi si multe, multe altele… Cand zici ca or fi ostenit, o iau de la-nceput, iar in rastimpuri te mai gratuleaza cu cate-o vorba. Nu-ti mai ramane decat sa-i suporti asa cum sunt si, din cand in cand, sa mai zici si tu, mai mult ca sa te autoamagesti, cate ceva:
– Da’, mai taci odata din gura!
Ori:
– Bine ca le stii tu pe toate!…
Si alte stereotipuri din astea care, oricum, nu rezolva fondul problemei.
Ajunsi adulti, varsatorii de februarie, asemeni multor semeni apartinand si altor zodii, incearca sa socializeze sau, ca sa nu deformam realitatea, ies in lume.
Dupa acest sablon, a ajuns si Rebecca la o petrecere la care un voinic se baga imediat in seama, recomandandu-se:
– Domnita, permiteti sa ma prezint. Amoraritei. Flavius Amoraritei. Numele meu vine de la Amor…
– Vine de la dracu’! – puncta Rebecca. Vine de acolo ca o morarita a tras candva un bastard… In fine, nu cred c-o fi fost chiar ma-ta…
Cavalerul inghiti in sec si se gandi sa schimbe subiectul:
– Nu iesim putin afara? Aici, iata, e si fum, plus muzica asta… E ceva tampit sa topai pe astfel de muzica!
Rebecca simti ca i se face mila, astfel ca replica:
– Dintre doua tampenii posibile, imi pare mai rational sa topai…
Flacaul, dupa doua rateuri, decise sa treaca la terapia de soc:
– Sunteti foarte, foarte frumoasa!…
– Multumesc. Pacat ca nu-ti pot raspunde cu acelasi compliment… – raspunse varsatoarea, privind rece in odaie, dupa vreun cunoscut ratacit.
– Dar, frumusetea-i trecatoare… – continua individul meditatiile.
– Asta ai constatat-o pe ma-ta, ori pe doamna? – intreba noua Cenusareasa oarecum mecanic, caci nu parea dornica de a primi un raspuns.
– Totusi – insista narodul -, constat la dumneavoastra anumite lacune comportamentale si logice…
– Logic ca le constati, nu esti primul… – spuse ea, privind la ceas, dupa care continua: E miezul noptii, trebuie sa plec.
Si, in parfumul noptii de primavara, Rebecca porni catre casa, ca sa ceruiasca parchetul si sa mai puna-n randuiala una-alta…

Profitand de scurta absenta a noii Cenusarese (numita astfel in mod oarecum impropriu), bunica, mama si sora se mai usurau, imaginand o lume mai buna:
– Ei, daca lumea ar fi un blog, am mai avea ce sa-i facem si asteia. Pe blog, totusi, mai poti sa banezi, mai scoti din blogroll, mai tragi o vorba de dulce… Da’ asa?…
Oftand, concluzionara:
– Ce sa-i faci? N-ai ce-i face…