Doar de la melodie…

Visits: 86

Asta mi s-a părut a fi cea mai frumoasă declaraţie de dragoste pe care o femeie poate să o primească într-o viaţă. ‘Te caut în toate femeile pe care câteodată le întâlnesc…’ Cât de mult poţi iubi o femeie dacă nu aşa? Am o vorbă pe care o folosesc ades, nu ştiu dacă eu am inventat-o sau dacă am auzit-o pe undeva, cert este că e uzuală în credinţa mea asupra iubirii. ‘Oamenii nu vin cu garanţii, doar maşina de spălat…’ Nimeni, niciodată nu va da cuiva garanţii. Da, în teorie da, sigur că da… Mă voi uita în ochii tăi şi îţi voi spune că viaţa mea nu ar avea sens fără tine; mă voi uita la tine şi cu toată sinceritatea îţi voi mărturisi că vreau să fi tatăl copiilor mei; voi plânge în faţa ta şi-ţi voi confesa că trăiesc pentru a te face pe tine fericit; voi sta în genunchi în faţa ta şi voi suspina că până la tine nu am trăit cu adevărat. Voi face astea şi multe altele şi chiar voi fi sinceră. Şi totuşi… de ce există întotdeauna un ‘totuşi…’ Te voi iubi aşa cum cred eu că este iubirea şi-ţi voi promite iubire veşnică… atunci de ce undeva paradisul ăsta se destramă? De ce un alt El mi-a sucit existenţa? Am curaj să-ţi spun că m-am înşelat, că nu ştiu cum- explicaţie raţională nu am- dar iubesc pe altcineva. O voi lua de la capăt… cu altcineva. Nu, nu mai contează că suntem de atâta timp împreună, nu mai contează că suferi, nu mai contează că ţi-am promis, nu mai contează toate câte le-am spus… ‘Îmi pare rău…’ atât mai pot să spun. Şi o iau de la capăt, un alt om, o altă casă, o altă viaţă, noi promisiuni, ce zic de fapt, sunt aceleaşi promisiuni pe care ţi le-am spus şi ţie doar că au un nou destinatar. La fel crede şi el în cuvintele, promisiunile şi jurămintele mele… la fel de sincere sunt şi totuşi… o iau iar de la capăt… nu-i vina mea că iubesc să iubesc. Împart iubirea aşa cum simt şi aşa cum cred că e bine. Aşa cum îmi este mie bine. Nimeni nu mi-a vorbit despre cum să iubeşti aşa că mi-am făcut propriul meu scenariu. Sigur că îmi doresc să fi şi tu fericit, de asta am staţionat puţin în viaţa ta. Dar, întocmai ca şi în Mic dejun la Tiffany, eu sunt o călătoare. Mi-am jucat rolul aici, e timpul să merg mai departe. Nu te supăra… acum ştii că oamenii nu vin cu garanţii, nici măcar eu…

Dar tu rămâi în urma mea şi-mi spui că încă mă aştepţi. Că viaţa ta este normală acum, ăsta este cuvântul precis pe care l-ai folosit… ‘NORMAL…’ Că viaţa ta nu e nimic din ceea ce a fost cu mine, că ea- iubita ta- nu este nici frumoasă nici urâtă, nici înaltă nici scundă, nici deşteaptă nici idioată, nici blondă nici brunetă… nu este nimic din ceea ce sunt eu. ‘Mă bucur sincer pentru tine’ ce să zic mai mult… ‘Chiar mă bucur!’ Dar tu spui ‘te văd în toate femeile…’ Uite, poate tu chiar m-ai iubit pe mine dar şi eu am făcut-o. Cu intensitate, cu precizie şi totuşi necalculat, raţional şi totuşi instinctual… eu chiar te-am iubit… Încă o fac dar nu pot să-ţi zic asta… tu o să crezi că vreau ceva în schimb, eu nu vreau nimic, îţi spun sincer că te iubesc. Aşa cum am iubit şi iubesc toţi bărbaţii din viaţa mea. Pentru că eu am multă iubire de dăruit… nu aştept nimic la schimb, asta e diferenţa şi de asta tu continui să mă mai iubeşti. Că nu sunt ca celălalte… că nu aştept un inel, că nu aştept cuvinte frumoase, că nu aştept nimic din ceea ce presupui tu că aş aştepta… Sunt relativ gratis… Dar vin şi plec… orice are un preţ până la urmă… Ăsta e preţul meu… ‘să mă cauţi în toate femeile pe care ai impresia că le doreşti’. Cu asta mă hrănesc, cu dependenţa pe care o las în urma mea. Probabil că numele e de vină, Rebecca a lui Daphne du Maurier murise şi totuşi continua să existe în viaţa tuturor. Probabil aşa mă apăr eu în faţa morţii, clădesc sentimente ce nu vor putea fi vreodată şterse sau înlocuite. Aşa o să fiu nemuritoare, voi exista în zeci de suflete, de asta voi iubi şi voi sfârteca la sfârşit tot, întocmai ca şi călugăriţa, pentru că pot. Pentru că aşa sunt eu. Pentru că de asta mă iubeşti şi tu!

Te întrebam deseori, ‘crezi că e uşor să trăiesc cu mine zi de zi’?! Ziceai în momente de sinceritate că nu… Dar eu am învăţat cine sunt, tu nu, tu încă mai speri că sufletul meu călător s-a oprit la tine. Deocamdată da… Sunt aici cu tine, pentru tine! Dacă mâine nu o să mai fiu, indiferent că am murit sau am ales să iubesc pe altcineva te rog din suflet, fă-mi o declaraţie, nu vreau nimic mai mult. Asta să confirm ceea ce infirmam mai sus, că n-aş vrea nimic la schimb. Uite că încă o dată confim că oamenii nu dau garanţii. Vreau doar o declaraţie, pe propria răspundere. Semnătura ta neapărat pe ea. O vreau scrisă de mână pe o foaie, o foaie udată de lacrimile tale, o foaie pe care scrisul să fie întins de la atâta suferinţă plânsă. Să fie scrisă după ce rănile ţi se vor fi vindecat, atunci când nu-mi mai porţi ranchiună şi când ai înţeles ce am însemnat în viaţa ta de fapt. Scrisă pe ascuns, în biroul tău, departe de ochii curioşi ai soţiei şi copiilor tăi. Scrisă cu sinceritate şi fără resentimente, scrisă doar pentru mine… ‘Poate câteodată la tine mă gândesc şi te caut în toate femeile pe care câteodată le-ntâlnesc şi te vreau în toate femeile pe care câteodată le doresc şi te văd în toate femeile pe care am impresia că le iubesc…’ Să nu îmi scrii ‘încă mai greşesc’ că tu nu ai nicio vină, eu sunt o călătoare…

Eu încă mai întreb câteodată ce mai faci Tu… Eu, sincer, încă mai greşesc şi totuşi te iubesc… dar din păcate nici măcar Eu nu vin cu garanţii…